Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi, Școală-Ambasador a Parlamentului European 
Realitatea DorohoianăData 08.03.2022 - 22:33:24
Educatie
Începând cu luna iunie 2021, Colegiul Național „Grigore Ghica” a obținut titlul de „Școală Ambasador a Parlamentului European“ din cadrul programului EPAS.
DISTRIBUIE           

Coordonat de către Biroul de Informare al Parlamentului European (BIPE) în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și cu sprijinul Asociației APDD-Agenda 21, programul urmărește îmbunătățirea cunoștințelor despre Europa și democrația parlamentară europeană în rândul tinerilor. Prin activitățile propuse, aceștia se familiarizează cu posibilitățile pe care cetățenia europeană le oferă, precum și cu rolul pe care Parlamentul European îl joacă în procesul decizional european. În același timp, elevii vor afla ce înseamnă UE pentru viața lor de zi cu zi și ce pot face ei pentru ca Europa să fie, în viitor, așa cum și-o doresc.

Activităţile dedicate proiectului "(E)PAS-ul către o Europă așa cum ne-o dorim" sunt organizate, în anul școlar 2021-2022, de ambasadorii seniori, prof. Monica Ifrim, coordonator program și membrii prof. dr. Baroi Lidia, prof. Pavel Daniela, prof. Stegaru Viorica și prof. Agrăpinei Carmen; împreună cu ambasadorii juniori, elevi în clasele IX-X: Buliga Denisa Maria (clasa a X-a F), Cical Andreea (clasa a X-a F), Cîrcu Anca Marinela (clasa a IX-a C), Dascălu Miruna Sînzîiana (clasa a IX-a C), Găbinat Diana Maria (clasa a IX-a C), Golianu Oana Maria (clasa a X-a F), Lăbuşteanu Ionela (clasa a IX-a C), Mirăuță Patricia Andreea (clasa a IX-a C), Nicorici Sandu Andrei (clasa a X-a F), Pintilei Rut, Pohoață Roberta Giorgia (clasa a X-a F), Scripniciuc Andreea (clasa a X-a F).

Vă invităm să vizitați punctele de informare din școală, dar și cele online pentru mai multe informații despre Parlamentul European, Uniunea Europeană, dar și despre activitățile organizate și desfășurate în cadrul programului EPAS – „Școli Ambasador ale Parlamentului European“ de către echipa liceului.

(prof. Monica Ifrim, coordonator program EPAS)

https://instagram.com/cngg_dorohoi_epas?igshid=1xditolyffqyn

Colegiul Național “Grigore Ghica” Dorohoi/ Punct informare EPAS 

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Expoziția de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, a artistului plastic Horea Paștina
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
Perspective literare 2026 - FOTO
Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Alexandru Petria – Ion Cristofor
Expoziția „RECOLLECTION” a artistului Dan Gherman la Memorialul Ipotești – Sala „Horia Bernea”
Expoziție personală Andrușcă Ciprian, la Galeriile „Colecția de Artă” Botoșani
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1279
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
850
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
759
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
608
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
564
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
529
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
456
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
410
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
406
Lemne confiscate la Cistinești
349
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord