Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Coaliţia a decis majorarea salariilor din iunie. Guvernul va stabili procentul
Data 12.03.2012 - 16:17:49
Liderii coaliţiei au decis, luni, ca salariile bugetarilor să fie majorate începând cu luna iunie, urmând ca Guvernul să analizeze procentul cu care se va face majorarea, a declarat, pentru MEDIAFAX, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader. El a spus că membrii coaliţiei au susţinut de la început această majorare, iar premierul are cuprins în programul de guvernare, la punctul 1, creşterea salariilor. Mircea Toader a arătat că Guvernul urmează să calculeze şi să găsească soluţii pentru majorarea salariilor.
DISTRIBUIE           

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la emisiunea "După 20 de ani" de la PRO TV, că declaraţia privind revenirea salariilor la nivelul anterior tăierilor nu a fost făcută din populism, ci deoarece s-au îndeplinit condiţiile stabilite.

Traian Băsescu a prezentat şi argumente în sprijinul revenirii la nivelul salarial anterior. Preşedintele a arătat că, potrivit datelor Ministerului Finanţelor, numărul salariaţilor în sectorul public era, în aprilie 2009, de 1.396.129, iar în ianuarie anul acesta de 1.196.067.
El a mai explicat că, în 2009, "anvelopa salarială, totalul salariilor era 9,6 din PIB, iar obiectivul pentru 2014 era să ajungem la 7% din PIB".

"Am atins 7%, de fapt, cu acurateţe 6,94%, la sfârşitul anului trecut. Deci condiţiile de revenire s-au îndeplinit la 31 decembrie. În numele prudenţei, şi Guvernul Boc şi Guvernul Ungureanu au zis: «Discutăm după primul trimestru, să vedem ce se întâmplă». Dar parametrii conveniţi cu fondul s-au atins", a spus preşedintele.

"Ca şef al statului, eu nu pot să mint că nu s-au îndeplinit condiţiile de revenire a salariilor. Şi eu cred că niciun guvernant nu îşi permite", a spus preşedintele.

Totodată, el a subliniat că nu a luat decizia revenirii la salariile anterioare pentru bugetari, ci doar a cerut Parlamentului şi Guvernului să analizeze posibilitatea revenirii acestora la nivelul anterior.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, în Parlament, că puterea are datoria de a găsi soluţii ca în jurul datei de 1 iunie să fie "reîntregite" salariile bugetarilor.


Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
Călin Georgescu rămâne în arest. Judecătorii Curții de Apel București au prelungit arestul preventiv pentru încă 30 de zile
UMANITAR - La 5 ani, Nectarie nu poate merge și nu și-a strigat niciodată mama. Recuperarea lui costă 50.000 de euro pe an
Peste 80 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană
APEL UMANITAR - Alexandru are 17 ani și are nevoie de 34.000 de euro pentru operația la coloană. Poate fi ajutat printr-un SMS de 2 euro la 8832 - FOTO
Călin Georgescu a fost pus în libertate de către judecători
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
854
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
766
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
589
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
534
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
470
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
413
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
412
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
357
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord