Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: poliția de frontieră
Dreptul de a conduce „răscumpărat” cu 100 de euro
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecerea Frontierei Stânca efectuează cercetări pe numele unui cetăţean al Republicii Moldova, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals.
420 de posturi vacante scoase la concurs, prin încadrare directă, la nivelul Poliției de Frontieră Române
Poliția de Frontieră Română a inițiat procedura de ocupare prin concurs, prin încadrare directă, a 420 de posturi vacante de ofiţeri, agenţi de poliţie de frontieră şi personal contractual, în vederea reducerii deficitului de personal existent la nivelul instituției.
Conducător de vehicule fără permis de conducere corespunzător,  depistat la controlul de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti efectuează cercetări în privinţa unui gălăţean care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule deşi nu deţinea un permis de conducere de conducere corespunzător.
Autoturism aflat în atenţia autorităţilor bulgare, descoperit la graniță
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism, care figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare.
Bărbat prins de către polițiștii de frontieră dorohoieni conducând o motocicletă neînmatriculată și fără permis
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care la controlul efectuat...
Focuri de arma la Baranca şi trei contrabandişti reţinuţi - FOTO&VIDEO
• Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă,...
Focuri de armă pentru oprirea contrabandiştilor de ţigări, la frontiera cu Ucraina - VIDEO&FOTO
Polițiștii de frontieră de la Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unei acțiuni...
Vrei să devii polițist de frontieră? Iată condițiile!
Poliţia de Frontieră Română informează tinerii absolvenţi ai cursurilor liceale cu diplomă de bacalaureat, care vor să devină poliţişti de frontieră,...
Ţigarete de contrabandă depistate într-un autoturism
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi efectuează cercetări cu privire la doi cetăţeni români,...
Cetăţeni indieni depistați la Baranca – Hudești după ce au intrat ilegal în România - VIDEO
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat opt cetăţeni din India, care au încercat să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge în...
Căutată de autorităţile române pentru trafic de persoane, depistată la controlul de frontieră
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au oprit la intrarea în țară o femeie, cetăţean R. Moldova, căutată de autorităţile...
Document fals trimis în plic spre Anglia, descoperit la Stânca
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui cetăţean cu dublă cetăţenie română şi...
FII RESPONSABIL la întoarcerea în țară! Români prinși cu documente false, care atestă că au avut și s-au vindecat de COVID
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport Iași, împreună cu medici din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, au depistat adeverințe ce purtau însemnele autorităților engleze, din care rezulta că 12 cetăţeni români au avut și s-au vindecat de Covid 19, documente care s-au dovedit a fi false....
Tânăr cercetat de către polițiștii de frontieră din Rădăuți-Prut pentru conducerea unui autovehicul fără permis
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi-Prut efectuează cercetări cu privire la un tânăr depistat în trafic, la volan, deşi nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
DOROHOI - Ţigarete de contrabandă transportate cu taxiul
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un tânăr, cetăţean român, care transporta în bagajele personale 2000 de ţigarete de contrabandă.
Autovehicul căutat de autoritățile din Cehia, descoperit la graniță - FOTO&VIDEO
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autovehicul marca Mercedes Viano care figura în bazele de date ca fiind căutat de autoritățile din Cehia.
A plătit 300 de euro pentru un loc de muncă mai bun și s-a ales cu dosar penal
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit ascuns în portofelul unui tânăr cu dublă cetățenie română - R. Moldova, un document de identitate cu însemnele autorităților române, care s-a dovedit a fi fals.
Documente false, procurate cu 200 de euro, descoperite la controlul de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări cu privire la un bărbat care deţinea documente false. 
Autoturism cu inspecție tehnică periodică falsă, descoperit la frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui cetățean român care a prezentat la controlul de frontieră un document fals pentru autoturismul pe care îl conducea.
Documente false cumpărate cu peste o mie de euro, descoperite la controlul de frontieră, la Stânca
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la două persoane,asupra cărora au fost descoperite documente false, un bărbat care deţinea un permis de conducere fals, respectiv o femeie care deținea o carte de identitate și un pașaport false.
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi. Activități dedicate zilei de 9 Mai- Ziua Europei în calitate de școală candidat la titlul de Școală-Ambasador a Parlamentului European
În perioada 10-14 mai 2021, ambasadorii juniori (Hrițcu Alexandra, Culicianu Elys, Hrițcu Alexandru, Pojoga Luca, Vicol Bianca, Iacob Denisa, Ifrim Ana Maria, Moga Andrada, Țari Maria, Ciulei Sorana, Murariu Diana, Pintilei Sara, Viziteu Miruna, Buliga Erika, Bighiu Denis) și ambasadorii seniori (prof. dr. Baroi Lidia, prof. Monica Ifrim, prof....
Tată și fiu, s-au ales cu dosare penale
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti efectuează cercetări cu privire la doi bărbaţi, tată şi fiu, deoarece unul dintre ei, tatăl celuilalt, i-a încredinţat fiului ansamblul de vehicule pe care îl deţinea, deşi cel din urmă nu deţinea permis corespunzător categoriei.
Braconier cu plasă monofilament depistat de polițiștii de frontieră botoşăneni
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat, la malul râului Prut, un tânăr care intenţiona să pescuiască folosind o plasă monofilament de aproximativ 50 mp.
Tânăr în stare avansată de ebrietate depistat la volan de către polițiștii de frontieră din Rădăuți Prut
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut au depistat în trafic un bărbat care conducea un autoturism, deşi era într-o stare avansată de ebrietate.
Peste 1.000 de poliţişti de frontieră vor fi la datorie, zilnic, în perioada sărbătorilor ocazionate de Învierea Domnului
Având în vedere că ne aflăm în perioada Sărbătorilor Pascale, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat, iar polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor...
Tânăr cu dublă cetățenie cercetat pentru că nu avea permis de conducere corespunzător
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui tânăr, cu dublă cetățenie, care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere deţinut nu îi dădea dreptul.
Conducea un ansamblu rutier, fără să aibă acest drept
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui tânăr cu cetăţenie română și R. Moldova care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul.
Aproape 50.000 de cartușe letale, fără documente prevăzute de lege, descoperite la controlul de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița cercetează pe un bărbat cu cetăţenie română și R. Moldova care intenționa să ajungă în R. Moldova cu un transport de 49.900 de cartușe letale, fără a deține toate documentele prevăzute de lege, necesare transportului în cauză.
VIDEO - Focuri de armă la Santa Mare, pentru reţinerea unor ţigarete de contrabandă
Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 2.000 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 19.750 de lei.
VIDEO - Țigări în valoare de peste 315.000 de lei, confiscate de către polițiștii de frontieră din Darabani, în urma obținerii unor informații. Polițiștii au folosit armamentul din dotare
Polițiștii de frontieră din Darabani au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 22.477 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 315.000 de lei.
Peste 1.000 de poliţişti de frontieră vor fi la datorie, zilnic, în perioada Sărbătorilor Pascale Catolice
Având în vedere că ne aflăm în perioada Sărbătorilor Pascale Catolice, precum şi într-o situaţie specială, în contextul dispunerii unor măsuri pentru limitarea răspândirii infecţiei cu Sars - Cov 2, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere...
Urmărit internațional de câteva zile, depistat la controlul de frontieră, la Stânca
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova căutat de autorităţi pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietății, pe teritoriul Germaniei.
Autovehicul înmatriculat în Portugalia depistat de către polițiștii de frontieră dorohoieni, la Mihăileni, cu ITP fals
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un cetăţean român, care a fost depistat în trafic, conducând un autoturism care avea Inspecția Tehnică Periodică (ITP) falsificată.
Audi cu documente false, depistat la Mihăileni
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un cetăţean român, care a fost depistat în trafic, conducând un autoturism care avea I.T.P. falsificat.
Pagina 1/2  
Sondaj
Vă veți vaccina anti COVID-19, în cadrul campaniei inițiată de Guvernul României?
Vremea în DOROHOI
Parțial Noros
10.1 °C
Minim: 9.75 °C
Maxim: 22.97 °C
Cele mai citite
ALERTĂ! Frați minori din Pomârla dați dispăruți
2777
Zilele Municipiului Dorohoi 2021, sărbătoare în umbra pandemiei
953
Frații minori din Pomârla, dați dispăruți, au fost găsiți
840
Spitalul Municipal Dorohoi – Concurs pentru ocuparea unor posturi vacante
728
Rezultat excepțional pentru micii fotbaliști ai „ACS Juniorul Dorohoi”. Au câștigat trofeul turneului ”Cupa Academicienilor„ de la Năsăud, în fața echipelor din Ardeal - FOTO&VIDEO
710
Anunț - Vând apartament în Dorohoi!
588
Comunicat SVSU Dorohoi – Situația COVID-19 în municipiu - FOTO document
479
Sărbătoare la Mihăileni, odată cu întoarcearea acasă a lui Mugurel Semciuc. Interviu cu vicecampionul olimpic
390
420 de posturi vacante scoase la concurs, prin încadrare directă, la nivelul Poliției de Frontieră Române
354
Dan Șlincu: „Profesorii și angajații din învățământ au fost permanent umiliți de guvernanții Dreptei, fiind printre categoriile profesionale cel mai prost plătite!”
305
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Anunț - Vând apartament în Dorohoi!
Spitalul Municipal Dorohoi – Concurs pentru ocuparea unor posturi vacante
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru concesiune bunuri; PRIVAT
Mesaj de condoleanțe – Consiliul Județean Botoșani
Primăria Dorohoi - ANUNȚ desfășurare Nunta de aur 2021
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord