| Comunicat - Cătălin Flutur schimbat de la conducerea PNL Botoșani, din cauza rezultatului slab obținut la alegeri. Vezi cine a preluat șefia organizației | Ca urmare a rezultatului slab obținut de organizația PNL a municipiului Botoșani, domnul Cătălin Flutur părăsește conducerea organizației. Astfel, PNL Botoșani intră într-un amplu proces de reformare, astfel încât să poată readuce organizația pe o direcție care să se regăsească în topul opțiunii de vot a botoșănenilor. |
| | Valeriu Iftime, candidatul PNL pentru președinția Consiliului Județean și-a întrerupt campania electorală | Valeriu Iftime, candidatul PNL pentru președinția Consiliului Județean, a anunțat în urmă cu puțin timp că își întrerupe campania electorală, ca urmare a evenimentului nefericit de la Dedeman. |
| | Mesaj de condoleanțe din partea liberalilor botoșăneni la moartea unui fost jurnalist |
| | Comunicat PNL Botoșani - Omagiu adus pictorului botoșănean Ștefan Luchian | La 1 februarie 1868, în Ștefăneștii de pe malul Prutului, avea să vadă lumina zilei Ștefan Luchian, considerat astăzi unul dintre cei mai mari pictori ai românilor. Caracterizându-se, el însuși, cu modestie, ca fiind „Un zugrav”, într-unul din celebrele sale autoportrete, Ștefan Luchian continuă o descendență ilustră, reprezentată... |
| |
| PNL Botoșani respinge acuzațiile deputatului PSD Dan Șlincu | ... |
| | Comunicat PNL Botoșani: 15 ianuarie 1850 - 15 ianuarie 2021, 171 de ani de eternitate eminesciană | Într-o zi de marți, 15 ianuarie 1850, la ceasurile 4 și 15 ale dimineții, venea pe lume, la Botoșani, Mihai Eminescu, cel ce avea să devină Poetul... |
| | Comunicat PNL Botoșani: Vinovat de situația dezastruoasă de la Nova Apaserv este PSD Botoșani, în frunte cu cei care au condus în ultimii ani Consiliul Județean | Doina Fedorovici, președintele Consiliului Județean Botoșani îndrăznește să solicite ajutor Guvernului pentru a salva de la faliment operatorul... |
| | Sediul PNL din Botoșani vandalizat | În timpul nopții de vineri spre sâmbătă, în intervalul orar 23,00-08,00, sediul Organizației Municipale PNL Botoșani a fost vandalizat. Un geam... |
| | Comunicat PNL Botoșani - ”Producătorii agricoli îşi vor putea desface în continuare produsele în pieţele deschise sau în pieţele volante pe care Primăria Botoșani este obligată să le amenajeze” | Ultimele măsuri luate de Guvernul PNL sunt responsabile și nu fac altceva decât să protejeze sănătatea oamenilor. Am ajuns la un nivel îngrijorător... |
| | Comunicat PNL Botoșani: Astăzi dăm startul campaniei pentru dezvoltarea Botoșaniului | Începem astăzi campania electorală pentru alegerile parlamentare cu convingerea că, pe 6 decembrie, vom pune capăt majorității toxice pesediste... |
| | COMUNICAT PNL: Cum a reuşit PSD să distrugă fabrica de vaccinuri a României, renumitul Institut Cantacuzino | Certificatul de naştere al Institutului Cantacuzino a fost semnat în 1921 de savantul Ion Cantacuzino care înfiinţa Institutul de Seruri şi Vaccinuri... |
| | COMUNICAT PNL: Singurul vinovat pentru criza din sistemul sanitar este PSD | Criza medicală pe care o invocă PSD este fără îndoială produsă chiar de guvernările social-democate de până acum și de corupția din sistemul... |
|
|
| COMUNICAT PNL: Senatorul liberal Costel Şoptică propune deschiderea la Dorohoi a unui punct de lucru al Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor | Președintele PNL Botoșani, senatorul Costel Șoptică și-a asumat responsabilitatea de a veni cât mai mult în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă botoșănenii. Deplasările în teritoriu și discuțiile cu cetățenii scot la iveală probleme punctuale, dar și situații de interes general ce nu pot fi soluționate decât printr-o... |
|
|
| Comunicat PNL Botoşani - Decizia CCR privind organizarea alegerilor locale și manipulările pesediste | Decizia de ieri a Curții Constituționale a României este aceea că Guvernul este cel care decide data alegerilor, deoarece el este și cel care organizează alegerile, exact așa s-a întâmplat de fiecare dată în ultimii 30 de ani. |
|
|
| Prefectul judeţului schimbat în miez de noapte | Valentin Alexandru Colbu a fost schimbat din funcţia de prefect ieri seară, cu puţin timp înainte de miezul nopţii. |
|
|
| Surse: Florin Ţurcanu “mâncat de liberalii din judeţ | Unul dintre ultimii baroni PNL ar fi "mâncat" de propriii colegi, au relatat surse politice pentru stiripesurse.ro. |
|
|
| POLITICA FĂRĂ TINERI – VIITOR FĂRĂ PERSPECTIVE-COMUNICAT DE PRESĂ | Pentru referendumul din data de 29 iulie 2012, tinerii din Botosani au sustinut SCHIMBAREA dovedind acest lucru prin prezenta la vot si printr-o campanie desfasurata in fiecare comuna, oras si municipiu al judetului Botosani atat prin discutii directe cu cetatenii cat si prin mijloacele online avute la dispozitie. |
|
|
| Ministrul Sănătăţii este botoşănean şi este naşul de cununie al lui Florin Ţurcanu | Vasile Cepoi, ministrul sanatatii in Guvernul Ponta, este botosanean si este nasul de cununie al deputatului Florin Turcanu. Cepoi a fost pana acum secretar de stat in Ministerul Sanatatii. |
|
|
| Tineretul National Liberal din Botosani a sarbatorit Ora Pamantului-Comunicat de presă | Sambata, 31 Martie, Tineretul National Liberal din Botosani a sarbatorit Ora Pamantului prin actiunea SI EU RESPECT PAMANTUL. Mesajul pe care acest eveniment doreste să-l transmită este unul de constientizare a impactului negativ pe care viata noastră de zi cu zi îl are asupra planetei si asupra resurselor naturale. |
|
|
Tânăr descarcerat din mașină și transportat la spital, în urma unui accident rutier | 632 |
| Incendiu la Brăești - FOTOGALERIE | 553 |
| Poliția Locală Dorohoi - INFORMARE | 545 |
| Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi - Festivitatea de deschidere a anului școlar 2024-2025 - FOTOGALERIE | 500 |
| Zilele Municipiului Dorohoi 2024 | 466 |
| DOROHOI – Eveniment fotbalistic pe Stadionul municipal. Primul meci pe teren propriu al noii echipe Gloria Ultra | 439 |
| APEL UMANITAR - 25 de ani de durere: Sacrificiul și suferința unei mame - FOTO | 383 |
| Ion Murariu, 102 ani de la naștere | 333 |
| DOROHOI - Înscrieri la Centrul de zi „Jurjac” pentru anul școlar 2024 - 2025 | 329 |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Cabinetul Ortopedie și Traumatologie din Ambulator | 319 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
DOROHOI - Spații din Piața Centrală scoase la licitație, pentru închiriere |
| Administrația Pieței Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru închirieri spații/terenuri (domeniul public) |
| Primăria Dorohoi - ANUNȚ DE LICITAȚIE VÂNZARE, doar domeniu privat |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează fochist |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Cabinetul Ortopedie și Traumatologie din Ambulator |
|
|