| Șapte ani de la mutarea la cele veșnice a domnului Gheorghe Rotaru, ctitorul bisericii „Sfântul Ilie” – Dealu Mare | La data de 13 ianuarie a acestui an s-au împlinit șapte ani de la trecerea la cele veșnice a domnului Gheorghe Rotaru, ctitorul principal al bisericii „Sfântul Ilie” din cartierul Dealu Mare al municipiului Dorohoi, un om al faptelor, al credinței și al responsabilității față de comunitate. |
| | 2.680 persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani, de la începutul anului și până la sfârșitul lunii octombrie | În perioada ianuarie-octombrie 2025, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani, un număr total de 2.680 persoane. |
| | Aproape 360 de locuri de muncă vacante, în această săptămână, prin AJOFM | Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante, la data de 17.11.2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani sunt înregistrate 358 locuri de muncă vacante astfel: |
| | BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ PENTRU ABSOLVENȚI – 10 octombrie 2025 | Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani va organiza Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți din acest an, în data de 10 octombrie 2025, începând cu ora 10.00 în incinta Sălii Polivalente "Elisabeta Lipa" din Municipiul Botoșani. |
| |
| Comunicat - PSD susține investițiile în oameni | România are nevoie de tineri pregătiți și de mame sprijinite pentru a construi o economie solidă și durabilă. PSD vine cu un program ambițios,... |
| | Comunicat - Programul PSD – investiții și locuri de muncă pentru dezvoltarea Moldovei | România are nevoie de investiții care să creeze locuri de muncă și să stimuleze dezvoltarea regională. Prin Programul Național de Relansare propus... |
| | Comunicat - Program Național de Relansare Economică, propus de PSD - FOTOGALERIE | România are nevoie de un nou început, de o reformă reală și nu doar de măsuri de austeritate aplicate fără discernământ. |
| | Senatorul Cătălin Silegeanu va reprezenta România la o conferință interparlamentară privind competitivitatea UE, la Copenhaga | Senatorul botoșănean Cătălin Silegeanu a fost desemnat de Parlamentul României să participe la Conferința interparlamentară „Consolidarea competitivității... |
| | Cătălin Silegeanu a depus amendamente, în sprijinul mediului privat, la proiectul de redresare și eficientizare a resurselor publice | Senatorul Cătălin Silegeanu, secretar al Comisiei economice, industrii, servicii, turism și antreprenoriat, a depus, luni dimineață, amendamente la... |
| | Peste 300 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană | Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 331 locuri de muncă vacante, după cum urmează: |
| | Peste 260 de locuri de muncă vacante în județ, în această săptămână, oferite prin AJOFM Botoșani | Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante, la data de 11.08.2025, în evidențele Agenției... |
| | AJOFM Botoșani începere implementarea proiectului „ADAPT-Formare și adaptare activă la cerințele pieței muncii” | Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de muncă Botoșani, în calitate de Lider, împreună cu ASOCIAŢIA CONSULTANŢILOR ÎN DEZVOLTARE COMUNITARĂ... |
|
|
| MAI AI TREI ZILE LA DISPOZIȚIE PENTRU O CARIERĂ DE OFIȚER ÎN JANDARMERIA ROMÂNĂ | Dacă nu te-ai hotărât încă ce carieră ți se potrivește, ai la îndemână, până pe data de 20 iunie, o opțiune de viitor ca ofițer în Jandarmeria Română. |
|
|
| Locuri de muncă vacante la nivelul județului Botoșani, în această săptămână! | Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante, la data de 26.05.2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani sunt înregistrate 398 locuri de muncă vacante astfel: |
|
|
| Bursa locurilor de muncă organizată de AJOFM Botoșani, pe data de 23 mai | Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Munca Botoşani organizează prima Bursa a locurilor de munca din anul 2025, care va avea loc în data de 23.05.2025. Evenimentul se va desfăşura începând cu ora 10.00, în incinta SĂLII POLIVALENTE “ELISABETA LIPĂ” din Municipiul Botoșani, B-dul M.Eminescu nr.15A . |
|
|
| Criză socio-economică acută în județul Botoșani, avertizează senatorul Cătălin Silegeanu | Botoșani, polul sărăciei în Moldova și al treilea în țară, are nevoie urgentă de acțiuni decisive.
Senatorul Cătălin Silegeanu, reprezentant al circumscripției electorale nr. 7 și membru al Grupului Parlamentar Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), a tras un semnal de alarmă cu privire la situația critică în care se află județul... |
|
|
| Senatorul Cătălin Silegeanu solicită măsuri pentru îmbunătățirea situației pensionarilor din Botoșani | În cadrul ședinței Senatului din data de 13 martie 2025, domnul senator Cătălin Silegeanu a adresat o serie de întrebări esențiale doamnei Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Aceste întrebări vizează situația preocupantă a pensionarilor din județul Botoșani, care se confruntă cu... |
|
|
| Aproape 450 de locuri de muncă vacante, în această săptămână, prin AJOFM Botoșani | Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante, la data de 17.03.2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani sunt înregistrate 479 locuri de muncă vacante astfel: |
|
|
| Peste 350 de locuri de muncă sunt disponibile în această săptămână, prin AJOFM | Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante, la data de 10.03.2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani sunt înregistrate 361 locuri de muncă vacante astfel: |
|
|
| Locurile de muncă vacante la nivelul județului Botoșani, în această săptămână | Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante, la data de 24.02.2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani sunt înregistrate 457 locuri de muncă vacante astfel: |
|
|
| 175 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană, prin intermediul rețelei EURES | Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 175 locuri de muncă vacante, după cum urmează: |
|
|
| 10 decembrie Ziua ANOFM | Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani a marcat astăzi 10 decembrie Ziua ANOFM într-un mod deosebit, prin organizarea unei activități care reprezintă un punct de plecare al modului prin care Serviciul Public de Ocupare la nivel județean va îmbina serviciile oferite în prezent cu activități non formale, activități... |
|
|
| (P) Liderii PSD îi îndeamnă pe botoșăneni să voteze pentru binele familiei lor, pentru cei care dintotdeauna le-au asigurat creșteri de venituri și speranța unui trai mai bun | Președintele PSD Botoșani Doina Federovici îi îndeamnă pe botoșăneni ca pe 1 decembrie să oprească austeritatea pe care o reprezintă o guvernare de tip PNL-USR și să voteze pentru o guvernare social-democrată a creșterii nivelului de trai. |
|
|
| (P) Darabani votează PSD pentru extinderea magistralei de gaze pe traseul Botoșani-Săveni-Darabani și realizarea de unități de producție care să asigure locuri de muncă | Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a anunțat că cel mai important proiect de infrastructură de utilități publice pentru Darabani îl reprezintă aducțiunea de gaze naturale prin extinderea rețelei de transport pe traseul Botoșani-Săveni-Darabani concomitent cu dezvoltarea rețelelor de distribuție a gazelor naturale din fiecare localitate... |
|
|
| (P) A început realizarea proiectului PSD pentru extinderea rețelei de gaze naturale din Județul Botoșani. Se fac lucrări în comuna Stăuceni. Urmează Bălușeni și Gorbănești. | Au început lucrările de montare a rețelelor principale de gaze în comuna Stăuceni, care va asigura accesul la gaze naturale la peste 1.200 de gospodării, la finalul anului 2025. Urmează Bălușeni și Gorbănești. Rețeaua principală de distribuție de gaze din Stăuceni se va extinde pe o distanță de 57 de km, urmând să cuprindă toate... |
|
|
| (P) PSD Botoșani: „Autostrada Moldovei va lega județul Botoșani la dezvoltarea României: investiții și locuri de muncă pentru tinerii din Botoșani” - VIDEO | Ministrul PSD al Transporturilor Sorin Grindeanu s-a ținut de cuvânt și a început Autostrada Moldovei, pe care botoșănenii vor putea circula până la finalul acestui an pe o distanță de 130 de km. |
|
|
| (P) Deputatul Marius Budăi ia apărarea votanților lui Călin Georgescu: „Nimeni nu are dreptul să-i judece sau să-i eticheteze pentru votul lor. Este expresia unei nemulțumiri.” | Deputatul Marius Budăi a declarat că toate criticile care au apărut în ultimele zile asupra candidatului-surpriză Călin Georgescu nu trebuie să se răsfrângă asupra alegătorilor acestuia. Votul lor, spune Budăi, este rezultatul unor nemulțumiri care nu au primit un răspuns din cauza certurilor dintre politicieni. |
|
|
| (P) Marius Budăi: „Echipa de candidați la alegerile parlamentare de la PSD Botoșani susține realizarea Drumului Expres Botoșani-Suceava” - VIDEO | Deputatul Marius Budăi a anunțat astăzi că împreună cu echipa de candidați PSD Botoșani va susține realizarea drumului de mare viteză Botoșani-Suceava, proiect aprobat de primarul Cosmin Andrei și președintele Doina Federovici. |
|
|
| (P) Deputatul PSD Marius Budăi: „Cu PSD putem avea o guvernare a păcii, a stabilității și a dezvoltării. Nu ne putem întoarce la o coaliție a austerității de tip PNL-USR” | Prim-vicepreședintele PSD Botoșani, deputatul Marius Budăi, spune că duminică botoșănenii vor avea de ales între o guvernare PSD „a păcii, a stabilității și a dezvoltării” și o guvernare a austerității de tip PNL-USR. Social-democratul spune că prezența PSD în viitoarea guvernare oferă botoșănenilor două garanții certe: creșterea... |
|
|
| (P) Marius Budăi: „Am votat candidatul care a demonstrat că este alături de fiecare român și reprezintă garanția creșterilor de venituri pentru botoșăneni în următorii 5 ani” - VIDEO | Deputatul PSD Marius Budăi a declarat la ieșirea de la urne că a votat astăzi cu singurul candidat la alegerile prezidențiale care are în programul său de țară măsuri concrete prin care vor crește salariile și pensiile. |
|
|
| (P) Marcel Ciolacu președinte și PSD la guvernare reprezintă garanția creșterii veniturilor botoșănenilor și continuarea investițiilor pentru județul Botoșani: Autostrada Moldovei, unități de producție, locuri de muncă pentru tineri | PSD Botoșani îndeamnă locuitorii județului Botoșani să voteze candidații PSD la alegerile parlamentare pe 1 decembrie și să-l voteze pe 24 noiembrie și 8 decembrie pe Marcel Ciolacu pentru funcția de președinte. |
|
|
| (P) Dezvoltare accelerată a rețelei de drumuri din Botoșani în mandatul Doinei Federovici - FOTO | În timpul administrației Federovici, rețeaua de drumuri din județul Botoșani a cunoscut o dezvoltare fără precedent. „În ultimii patru ani, am modernizat și reabilitat peste 300 de kilometri, adică jumătate din rețeaua de drumuri județene și am demarat proiecte pentru modernizarea a încă 50 de kilometri. Investițiile în infrastructura... |
|
|
| (P) Valeriu Iftime (PNL): Sunt alături de voi, dragi botoșăneni. Împreună aducem Botoșaniul la nivelul de progres pe care îl merită! - VIDEO | Dragi botoșăneni,
Așa cum puteți observa, problemele județului își pot găsi rezolvarea. Important este să nu le mai ascundem sub preș, așa cum au făcut, ani de zile, cei de la PSD. De ce au făcut asta? Pentru că au vrut mereu să pozeze în echipa perfectă pentru administrarea județului, în timp ce Botoșaniul se prăbușea și ajungea... |
|
|
| (P) Deputatul Marius Budăi spune că prezența PSD în viitorul guvern este garanția finalizării Autostrăzii Moldovei până în județul Botoșani - VIDEO | Deputatul PSD Marius Budăi a scris într-o postare pe rețelele de socializare că finalizarea Autostrăzii Moldovei A7, prevăzută în Programul PSD pentru următoarea guvernare, reprezintă principala cale de dezvoltare economică a județului Botoșani. |
|
|
Mesaj de condoleanțe transmis de conducerea și colectivul Spitalului Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi | 1992 |
| APEL UMANITAR - Victor nu cere imposibilul. Cere șansa de a trăi. Cere timp. Cere sprijin | 1471 |
| Șapte ani de la mutarea la cele veșnice a domnului Gheorghe Rotaru, ctitorul bisericii „Sfântul Ilie” – Dealu Mare | 813 |
| Dorohoian spitalizat cu arsuri și intoxicație cu fum, în urma unui incendiu care i-a cuprins casa | 774 |
| VIDEO - Bătăuși în trafic, în centrul Dorohoiului! Polițiștii i-au sancționat contravențional | 771 |
| Ședința lunară a Protopopiatului Dorohoi, sub semnul rugăciunii și al culturii creștine - FOTO | 753 |
| FOTOGALERIE - Poetul Mihai Eminescu, omagiat la Catedrala Municipiului Dorohoi prin glasuri de copii | 562 |
| APEL UMANITAR - Un tânăr tată, prins într-o cursă contracronometru. Victor Savitchi are nevoie de ajutor pentru a continua lupta pentru viață - FOTO | 504 |
| Incendiu în apropierea Dorohoiului. O magazie a luat foc din cauza jarului din cenușă - FOTO | 456 |
| Gerul persistă! Codul galben pentru județul Botoșani a fost prelungit | 388 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi – Anunț privind organiazarea unei întâlniri pentru dezbatere publică |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Medicină Internă |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția Pediatrie |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția ATI |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Medicină Internă |
|
|