Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: jandarm
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
La data de 3 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul polițiștilor din cadrul celorlalte structuri, au desfășurat activități pentru creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ și în zonele adiacente acestora, pe raza municipiului Dorohoi și a comunei Șendriceni.
135.000 de cartușe de vânătoare transportate fără respectarea prevederilor legale, descoperite graniță. Muniția a fost indisponibilizată de către autorități - FOTO
Polițiștii de frontieră, împreună cu polițiști din cadrul IPJ Vaslui, au descoperit, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, un transport de 135.000 de cartușe de vânătoare, destinat Republicii Moldova, care nu era însoțit de avizul de tranzit eliberat de Poliția de Frontieră Română și nici nu beneficia de escorta jandarmilor,...
Peste 100 de polițiști prezenți în zona unităților școlare din Botoșani. Elevii chiulangii identificați și reclamați la Inspectoratul Școlar Județean - FOTO&VIDEO
Astăzi, 8 octombrie 2026, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municpiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune de amploare pentru creșterea gradului de siguranță în zona unităților de învățământ...
Inaugurarea noului sediu al Detașamentului 1 Jandarmi Mobil Botoșani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani - FOTO
Astăzi, 25 septembrie, a fost inaugurat noul sediu al Detașamentului 1 Jandarmi Mobil Botoșani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.
Acțiune a polițiștilor pentru siguranța școlară - FOTO
În perioada 23-24 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară Botoșani împreună cu alte subunități din cadrul Inspectoratului...
Cros caritabil la Botoșani supravegheat de jandarmi
În ziua de duminică, 06.09.2026, personalul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani va acționa pentru desfășurarea în condiții de siguranță,...
UPDATE: Bărbatul a fost găsit - Alertă! Bărbat din Lozna dat dispărut - VIDEO
Ca urmare a sesizării dispariției numitului Strug Constantin, de 52 de ani, din localitatea Lozna, județul Botoșani, polițiștii din cadrul Inspectoratului...
UPDATE: PERSOANE CERCETATE ÎNTR-UN DOSAR PENAL PENTRU TRAFIC DE MINORI
În urma activităților desfășurate de către polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii...
Sărbătorile Dorohoiului monitorizate de către jandarmi
În perioada 28 - 30 august a.c., personalul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la evenimentul...
O armă confiscată în urma unor percheziții la persoane bănuite de braconaj
La data de 18 august 2026, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Botoșani au pus în executare trei mandate de percheziție...
Festivalul Instituțiilor de Cultură protejat de jandarmi
În perioada 19 - 21 august, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică în Centrul Istoric - Piața Carol...
Zilele Nordului în atenția jandarmilor botoșăneni
Seria evenimentelor publice specifice sezonului estival continuă în această săptămână cu cea de-a XIII-a ediție a Festivalului ,,Zilele Nordului"...
Percheziții în județele Botoșani și Suceava într-un dosar de evaziune fiscală și exploatare ilegală de agregate minerale
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare 14 percheziții domiciliare la imobile și sedii comerciale ce aparțin unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și desfășurarea de activități miniere fără permis sau licență, din județele Botoșani și...
Razie nocturnă a polițiștilor botoșăneni! - FOTO
În noaptea de 4 spre 5 iulie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu polițiști de investigare a criminalității economice, ordine publică, acțiuni speciale și cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru...
Șarpe neveninos capturat de jandarmi într-o curte din Dorohoi
Dacă în urmă cu câteva zile, jandarmii au capturat o viperă în curtea unei locuințe din satul Storești, comuna Frumușica, în această după-amiază, tot în urma unui apel 112, un echipaj de jandarmerie a prins un șarpe de casă, specie neveninoasă, în curtea unei case din municipiul Dorohoi.
Acuzații de trafic de minori la Dorohoi. O adolescentă, în vârstă de 16 ani, exploatată sexual de un alt minor, sub amenințarea cu moartea. Patru persoane cercetate, trei au fost arestate
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Botoșani, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane, de 16, 27, 45 și 46 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii...
Cea mai mare notă pentru copilul tău este să fii alături de el! Niciun examen nu merită un copil pierdut! - Campanie a Ministerului Afacerilor Interne
În perioada Evaluării Naționale și a Bacalaureatului, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani și Inspectoratul pentru Situații de Urgență se alătură campaniei Ministerului Afacerilor Interne și încurajează părinții să le ofere copiilor sprijin, încredere și înțelegere.
Femeie amendată de jandarmi după ce a sunat nejustificat, de peste 30 de ori, la numărului de urgență 112
O femeie în vârstă de 42 de ani, din comuna Albești, a fost amendată de jandarmi în această noapte cu 8500 de lei, pentru alertarea falsă și abuzivă a numărului unic de urgență 112.
Maratonul Nordului desfășurat sub protecția a aproximativ 130 de jandarmi
În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani, în cooperare cu partenerii instituționali cu atribuții în domeniu - Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al...
VEZI UPDATE - ALERTĂ! Amenințare teroristă în apropierea Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani. Brigada antitero a SRI intervine în aceste momente
Pirotehniștii din cadrul SRI intervin pentru verificarea unui "colet suspect", aflat in apropierea sediului Inspectoratului Județean de Jandarmi.
Percheziții la Dorohoi și Broscăuți într-un dosar complex ce vizează infracțiuni economice - FOTO&VIDEO
În cadrul operațiunii Jupiter, desfășurată la nivel național sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 10 iunie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Botoșani au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară,...
DOROHOI - Prima ediție a Crosului Olimpic „Anul Nadia Comăneci” a adunat aproape 1.000 de participanți și sute de zâmbete -FOTOGALERIE&VIDEO
Prima ediție a Crosului Olimpic „Anul Nadia Comăneci”, desfășurată duminică, 7 iunie 2026, la Dorohoi, s-a încheiat cu un succes remarcabil, transformând municipiul într-un adevărat centru al mișcării, energiei și spiritului olimpic.
Activități ale jandarmilor botoșăneni în acest sfârșit de săptămână
În ziua de duminică, 7 iunie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la mai multe manifestări cultural-artistice și sportive organizate pe raza județului.
Îți dorești o carieră în Ministerul Afacerilor Interne?
Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani desfășoară activități de selecționare a candidaților în vederea participării la concursurile de admitere organizate pentru instituțiile de învățământ superior (ofițeri) și postliceal (maiștri militari și subofițeri) din structura Ministerului Apărării Naționale, care pregătesc personal...
11 percheziții la un cămătar efectuate de polițiști în cadrul unui dosar penal pentru șantaj, violare de domiciliu, influențarea declarațiilor și amenințare - FOTO&VIDEO
La data de 27 mai 2026, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 51 de ani, din localitatea Darabani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj, violare de domiciliu, influențarea declarațiilor și amenințare.
Forțe speciale din România, Ungaria și Republica Moldova reunite într-un exercițiu tactic la Botoșani - Blue Guardians, ediția a III-a -FOTO&VIDEO
Începând de astăzi, 25 mai, peste 100 de polițiști și luptători din cadrul structurilor de intervenție din județele Maramureș, Satu-Mare, Suceava, Iași, Vaslui, Galați, Tulcea, Bistrița Năsăud, alături de reprezentanți ai trupelor speciale ale Penitenciarului Botoșani, jandarmi ai Inspectoratelor Județene de Jandarmi Botoșani și...
Braconieri prinși la pescuit, în perioada de prohibiție, de către jandarmii botoșăneni
Trei bărbați au fost depistați de jandarmi în ziua de luni, 18 mai, în timp ce pescuiau fără a ține cont de prohibiția la pescuit în habitatele piscicole naturale, aflată încă în vigoare și fără a deține un permis de pescuit valabil.
Copiii dorohoieni sărbătoriți timp de patru zile cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Vezi programul complet al manifestărilor
Primăria Municipiului Dorohoi prin Casa Municipală de Cultură Dorohoi, are deosebita plăcere de a invita copiii, părinții și întreaga comunitate locală să participe la evenimentul dedicat Zilei Internaționale a Copilului 2026, desfășurat în perioada 29 mai – 1 iunie 2026 sub genericul „Campioni în joacă – Eroi în lumea dinozaurilor”....
ȘAPTE PERSOANE CARE VINDEAU DROGURI ÎN MEDII PREPONDERENT FRECVENTATE DE MINORI, REȚINUTE DE POLIȚIȘTII ANTIDROG DIN BOTOȘANI - VIDEO&FOTO
Aceștia erau organizați sub forma unui grup infracțional, fiecare membru având sarcini clar stabilite. Polițiștii de crimă organizată le-au documentat activitatea infracțională timp de câteva luni de zile, reușind să stabilească participația fiecăruia. Aceștia se infiltrau în medii, preponderent frecventate de minori. Trei dintre...
Explozie urmată de incendiu la o unitate militară din Botoșani. Trei persoane au suferit arsuri și două au fost spitalizate
Un eveniment deosebit de grav a avut loc în urmă cu puțin timp la o unitate militară din Botoșani.
Elevi din județi îndemnați să se îndrepte spre o carieră în jandamerie - FOTO&VIDEO
Sublocotenentul Ciprian Ștefan și elevul jandarm Costaș Edi au participat ieri dimineață, împreună cu reprezentanții altor instituții, la activitatea ,,Lumea profesiilor", organizată în cadrul proiectului județean ,,Cum să-mi construiesc o carieră de succes?"
Copii de grădiniță și cei aflați în situații de risc, din Botoșani, vizitați de jandarmi și câinii de serviciu - FOTO&VIDEO
...
Amenzi de peste 11.000 de lei aplicate de către polițiștii din Dorohoi contravenienților
La data de 12 mai 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea infracţiunilor stradale, în municipiului Dorohoi.
Vânzător de țigări de contrabandă amendat de jandarmi cu 20.000 de lei
În ziua de sâmbătă, 9 mai, în jurul orei 11.00, jandarmii botoșăneni au depistat, în zona Pieței Centrale din municipiul Botoșani, un bărbat care transporta în vederea comercializării peste 200 de pachete de țigări de proveniență extracomunitară.
Pagina 1/54  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
852
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
765
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
581
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
534
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
467
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
413
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
411
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
355
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord