| Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi implementează anul 6 al Acreditării Erasmus+ | Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi continuă implementarea Acreditării Erasmus+ în domeniul educației școlare, cu numărul 2020-1-RO01-KA120-SCH-000095694. |
| | VIDEO - Tineri prinși în flagrant delict de către polițiști. Au fost arestați pentru 30 de zile | La data de 30 august 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a trei tineri, de 24 și 25 de ani, din localitățile Cristești și Bălușeni, cercetați pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat. |
| | Două fapte de dare de mită, sesizate în aceeași zi de polițiștii botoșăneni din cadrul unei patrule rutiere | La data de 23 august 2026, polițiști din cadrul IPJ Botoșani – Biroul Rutier au sesizat Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani cu privire la două fapte de dare de mită, săvârșite la un interval de aproximativ 35 de minute. |
| | Percheziții în județele Botoșani și Suceava într-un dosar de evaziune fiscală și exploatare ilegală de agregate minerale | Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare 14 percheziții domiciliare la imobile și sedii comerciale ce aparțin unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și desfășurarea de activități miniere fără permis sau licență, din județele Botoșani și... |
| |
| DOROHOI - Elevi ai Colegiului Ghica în program de formare Erasmus+ la o companie din Malaga - FOTO | Colegiul Național Grigore Ghica Dorohoi beneficiază de două acreditări Erasmus+ în domeniile Educație Școlară și Formare Profesională (perioada... |
| | Fundația Star of Hope - Întreprindere socială Armonia Gustului, inaugurată la Gârbeni, comuna Havârna | Fundația Star of Hope România, în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, vă invită joi, 21 mai 2026, începând... |
| | ȘAPTE PERSOANE CARE VINDEAU DROGURI ÎN MEDII PREPONDERENT FRECVENTATE DE MINORI, REȚINUTE DE POLIȚIȘTII ANTIDROG DIN BOTOȘANI - VIDEO&FOTO | Aceștia erau organizați sub forma unui grup infracțional, fiecare membru având sarcini clar stabilite.
Polițiștii de crimă organizată le-au documentat... |
| | ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DE ASTĂZI DE LA ȘTEFĂNEȘTI - VIDEO | La data de 27 martie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat o amplă acțiune pentru menținerea... |
| | A trecut înot Prutul pentru a scăpa de închisoare, dar a fost reținut de polițiștii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni efectuează cercetări în privința unui cetățean din Uzbekistan,... |
| | Hoți de cabluri de energie electrică prinși în flagrant de către polițiștii de frontieră de la PTF Stânca - FOTO | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca au depistat trei tineri care tăiau cabluri de la sistemul de alimentare... |
| | Doi cetățeni moldoveni depistați de polițiștii de imigrări și jandarmi că locuiau ilegal în județ | Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, au desfășurat, la începutul... |
| | Primăria Dorohoi – Anunț dezbatere publică privind accesul gratuit pe terenurile de sport școlare | În conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, se aduce la cunoștință... |
|
|
| Primăria Dorohoi – Anunț dezbatere publică | În conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, se aduce la cunoștință publică următorul proiect de act normativ, care a fost inițiat și urmează a fi supus aprobării Consiliului Local al municipiului Dorohoi: |
|
|
| Un nou proiect transfrontalier semnat între administrațiile municipiilor Dorohoi și Ungheni | Proiectul „Dezvoltarea capacităților pentru adaptarea și prevenirea riscurilor de dezastre a orașelor transfrontaliere - RiAdapt” (ROMD00386), contractul de finanțare nr. 157934/31.07.2025, este cel de-al treilea proiect pe care îl implementează împreună cele două administrații locale și vine într-un moment special - celebrând 10 ani... |
|
|
| Cooperare româno-moldoveană eficientă: Două persoane oprite la malul râului Prut înainte să intre ilegal în România | Ca urmare a schimbului operativ de date dintre autoritățile de frontieră de pe cele două maluri ale Prutului, două persoane de origine afro-asiatică au fost depistate în timp ce încercau să treacă ilegal râul Prut, cu intenția de a intra în România din Republica Moldova. Cooperarea transfrontalieră dintre România și Republica Moldova... |
|
|
| Imigranții ilegali sunt în continuare în vizorul polițiștilor botoșăneni | Polițiștii de imigrări din Botoșani au desfășurat, la data de 30 septembrie a.c., o acțiune pentru prevenirea și combaterea șederii și muncii ilegale a străinilor. Verificările au vizat două societăți comerciale din județ, cu obiect de activitate în domeniul restaurantelor și al întreținerii peisagistice. |
|
|
| Imigranți ilegali căutați cu poliția la firme din județ | Pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, polițiștii de imigrări din Botoșani au desfășurat, în cooperare cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, o amplă acțiune de control la două societăți comerciale din județ.... |
|
|
| Migrația ilegală combătută de polițiștii de imigrări botoșăneni | Polițiștii de imigrări din Botoșani, alături de jandarmi, au desfășurat o acțiune de control la o societate comercială din municipiul Botoșani, vizând respectarea legislației privind regimul străinilor și combaterea muncii nedeclarate. |
|
|
| Polițist din Hlipiceni a refuzat mita și a sesizat DGA prin Call-center-ul anticorupție | La data de 7.06.2025, un agent de poliție din cadrul Poliției Hlipiceni – IPJ Botoșani, a apelat linia telefonică Call-center anticorupție a Direcției Generale Anticorupție – 0800.806.806, pentru a sesiza o tentativă de mituire. |
|
|
| IN M(A)Y GUITAR- ediția a III-a ORGANIZAT LA DOROHOI | Ești pasionat de chitară? Dornic de afirmare? Dacă da, atunci vino pe 10.05.2025 în Parcul Polonic la orele 17.00 la spectacolul-concurs IN M(A)Y GUITAR , ediția a III-a organizat și pregătit de domnul profesor Liviu Ciulei. !! În cazul vremii nefavorabile evenimentul IN M(A)Y GUITAR, se va desfășura la Sala Teatrului Dorohoi. |
|
|
| Migranți identificați cu ajutorul termoviziunii, opriți la frontieră - VIDEO&FOTO | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iași au identificat şi reţinut, cu ajutorul aparaturii de observare pe principiul termoviziunii, doi bărbați, care au încercat să treacă ilegal frontiera, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei. |
|
|
| Cinci cetățeni străini și trei traficanți de migranți depistați la frontiera de est | În urma cooperării dintre poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași cu structurile de frontieră din Republica Moldova, au fost depistați, în zona de responsabilitate, cinci cetățeni care au încercat să intre ilegal în România și trei bărbați implicați în traficul de migranți. |
|
|
| Dorohoianul prins că fura din easybox, noaptea trecută, a fost reținut de către polițiști, împreună cu cele două rude care îl asista | Tânărul dorohoian prins de către polițiști cu focuri de armă noaptea trecută, după ce a furat produse electronice dintr-un easybox, a fost reținut de către polițiștii dorohoieni pentru 24 de ore. |
|
|
| Tânăr din Dorohoi prins în flagrant în timp ce fura electronice. Polițiștii dorohoieni au tras focuri de armă pentru imobilizarea acestuia - VIDEO | Polițiștii din Dorohoi au prins în flagrant delict un tânăr, de 18 ani, care ar fi comandat produse electronice, de pe diferite site-uri, apoi le-ar fi sustras dintr-un punct de ridicare personală, fără a le plăti. În noaptea de 11 spre 12 martie a.c., în jurul orei 01:30, acesta a fost surprins în timp ce ar fi sustras dintr-un easybox,... |
|
|
| DAS DOROHOI - Lansarea proiectului Academia de Afaceri Sociale în mediul urban | Direcția de Asistență Socială Dorohoi, aduce la cunoștință persoanelor care vor sa devina antreprenori sociali despre lansarea proiectului Academia de Afaceri Sociale în mediul urban. |
|
|
| Primăria Dorohoi – Anunț consultare publică privind aprobarea taxelor de acces la Bazinul Didactic de Înot din municipiu | În conformitate cu dispozițiile art.7 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, se aduce la cunoștință publică următorul proiect de act normativ, care a fost inițiat și urmează a fi supus aprobării Consiliului Local al municipiului Dorohoi: |
|
|
| DOROHOI - S-a primit finanțare pentru reabilitarea Muzeului Memorial „George Enescu” | Muzeul Județean Botoșani anunță semnarea, în calitate de Beneficiar, a contractului de finanțare nerambursabilă nr. 53 din 18.11.2024, cu Institutul Național al Patrimoniului, în calitate de Finanțator. Documentul are drept obiect acordarea finanțării nerambursabile pentru proiectul „Reabilitare Muzeul Memorial „George Enescu” și... |
|
|
| Primăria Dorohoi – Dezbatere publică privind aprobarea Taxei de salubrizare pentru anul 2025 și a Regulamentului și a anexelor de aplicare a taxei de salubrizare | În conformitate cu dispozițiile art.7, alin. (13) din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, se aduce la cunoștință publică următorul proiect de act normativ, care a fost inițiat și urmează a fi supus aprobării Consiliului Local al municipiului Dorohoi: |
|
|
| (P) Alexandru Dumitriu (PNL): „Botoșaniul are nevoie de mai mult pentru a se bucura de un sistem de sănătate funcțional și accesibil. Din acest motiv am hotărât să candidez” - VIDEO | Să revenim acasă a fost cea mai bună decizie pe care am fi putut să o luăm atât pentru noi, cât și pentru comunitate. Am revenit în Dorohoi, pentru că voiam să fim acasă, alături de familie. În străinătate, oricât ai încerca să te integrezi sau să demonstrezi că ești capabil și dedicat, rămâi un emigrant. |
|
|
| (P) Cătălin Silegeanu și echipa AUR continuă dialogul cu cetățenii din județul Botoșani | Cătălin Silegeanu, prim vicepreședinte al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) Botoșani, împreună cu colegii săi din partid, a continuat seria de întâlniri cu cetățenii din județ, vizitând recent comunele Copălău și Corni. Aceste întâlniri sunt parte integrantă din eforturile AUR de a înțelege direct provocările și nevoile... |
|
|
| Istoricul american Grant T. Harward vine la Dorohoi | Autorul volumului „Războiul sfânt al României” se află într-un turneu în România în orașele Suceava, Dorohoi, Iași, Galați, Constanța și București. |
|
|
| Mită de 2650 euro respinsă de către polițiștii botoșăneni - VIDEO | La data de 27.10.2024, în jurul orei 02:30, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către un echipaj de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Poliția Municipiului Botoșani – Biroul Rutier, despre faptul că, în... |
|
|
| Anunț de interes public pentru cetățenii municipiului Dorohoi | Conform punctului 60 din H.G nr.1061/2024 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României în anul 2024, primarii aduc la cunoştinţă publică, cu ajutorul prefecţilor, delimitarea şi numerotarea fiecărei secţii de votare din țară, precum şi sediile acestora, prin publicații... |
|
|
| EXERCIȚIU: misiuni de salvare contracronometru în caz de explozie și incendiu - FOTOGALERIE | 12 persoane au fost rănite în urma unei explozii produse într-o fabrică de producție și depozitare a băuturilor alcoolice din municipiul Botoșani. Deflagrația a fost urmată de un incendiu, victimele fiind surprinse în spațiile folosite pentru distilare și depozitare. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1279 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 850 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 759 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 608 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 564 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 529 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 456 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 410 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 406 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 349 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|