| Expoziția „RECOLLECTION” a artistului Dan Gherman la Memorialul Ipotești – Sala „Horia Bernea” | Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” anunță deschiderea expoziției personale „RECOLLECTION”, semnată de artistul Dan Gherman. Evenimentul va fi găzduit în Sala „Horia Bernea”, în perioada 5 noiembrie – 17 decembrie 2026. |
| | UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | Bianca Ifrim are doar 13 ani și își dorește ceea ce pentru alți copii este firesc: să poată merge singură, fără să depindă permanent de ajutorul celor din jur. Născută cu o malformație congenitală gravă a piciorului stâng, adolescenta a trecut prin ani de tratamente, opt intervenții chirurgicale și recuperări dureroase. Acum are... |
| | FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | În dimineața zilei de 24 octombrie, cu binecuvântarea lui Dumnezeu și cu rugăciune pe buze, am pornit din Dorohoi într-un pelerinaj menit să ne încălzească sufletele și să ne întărească credința. Alături de alți 20 de credincioși din Protopopiatul Dorohoi, județul Botoșani, am pornit într-o călătorie de șapte zile, care ne-a... |
| | UMANITAR - La 5 ani, Nectarie nu poate merge și nu și-a strigat niciodată mama. Recuperarea lui costă 50.000 de euro pe an | Un copil diagnosticat cu tetrapareză spastică, hipoacuzie bilaterală profundă și epilepsie are nevoie de 1.358 de ședințe de recuperare în următoarele 12 luni. Pentru mama lui Nectarie Didia, cea mai mare teamă este că lipsa banilor ar putea opri terapiile înainte ca băiețelul să aibă șansa de a progresa. |
| |
| Cetățean din Ecuador depistat la volan, la Racovăț, fără a avea dreptul de a conduce pe teritoriul României | Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Ecuador, care... |
| | Bărbat reținut pentru infracțiuni la regimul rutier | La data de 26 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe... |
| | Tânăr din Nicșeni reținut pentru conducere sub influența alcoolului. Acesta nu deținea permis de conducere | La data de 26 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de... |
| | FOTOGALERIE - Elevi dorohoieni pe podiumul Festivalului concurs “Singing and Living” organizat de Seminarul Teologic Liceal Ortodox “Sf. Gheorghe” | Ca parte a unei educații ancorate în valori autentice, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani a desfășurat a III-a ediție... |
| | FOTOGALERIE - Inundațiile pot apărea rapid. Pregătirea autorităților face diferența! | Inundațiile pot afecta locuințe, drumuri și terenuri agricole, iar intervenția eficientă depinde de pregătirea din timp, colaborarea dintre instituții... |
| | Camion încărcat cu cereale la un pas să fie distrus din cauza unui incendiu izbucnit la compartimentul motor - FOTO | Un camion încărcat cu cereale a luat foc în timp ce se deplasa pe un drum din localitatea Plugari. S-a întâmplat ieri dimineață. |
| | A plătit 2800 de euro pentru un auto radiat din circulație | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră un autovehicul, care figura în... |
| | „Povestea inului”: o incursiune în tradiția botoșăneană | Muzeul Județean Botoșani, în parteneriat cu Muzeul Etnografic Trușești, vă invită la deschiderea expoziției temporare intitulate „Povestea inului”,... |
|
|
| Un elev român, medaliat cu aur la Olimpiada de AI. Alexandru Thury-Burileanu, în Top 20 mondial și în „100 de tineri pentru dezvoltarea României" | România are o nouă generație de tineri care nu doar folosesc inteligența artificială, ci învață să o construiască și să-i înțeleagă mecanismele. Alexandru Thury-Burileanu, elev al Colegiului Național „Mircea cel Bătrân" din Constanța, este unul dintre ei. La Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială, desfășurată... |
|
|
| Unui dorohoian septuagenar i-a fost confiscată mașina pentru că transporta bunuri de contrabandă | La data de 7 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 291, în comuna Pomârla, un autoturism condus de un bărbat, de 70 de ani, din municipiul Dorohoi. |
|
|
| EDUCAȚIA – TEMELIA UNUI VIITOR CONSTRUIT ÎMPREUNĂ | Ziua mondială a educaţiei este sărbătorită în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994 și pune în prim-plan importanța educației și rolul profesorilor în formarea noilor generații. |
|
|
| Mașină furată din Danemarca, oprită la PTF Stânca din drumul spre Moldova | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca fac cercetări în privința unui cetățean R. Moldova, care s-a prezentat la controlul de frontieră la volanul unui microbuz ce figura furat din Danemarca. |
|
|
| Atelierul de pictură pe sticlă și pânză „Orașul dintre frunze” | Un nou atelier de artă și relaxare organizat de Muzeul Județean Botoșani își deschide porțile pe 4 octombrie, începând cu ora 10.00, pentru adulții pasionați de frumos. Proiectul „Orașul dintre frunze” propune o evadare din rutina zilnică prin intermediul picturii pe sticlă și pe pânză, un timp dedicat exclusiv propriei stări de... |
|
|
| Campanie de sterilizare a animalelor în Leorda. Peste 100 de câini și pisici supuse procedurilor medicale într-o zi - FOTOGALERIE | Prima campanie locală de sterilizare organizată în comuna Leorda a depășit așteptările: 115 animale au fost sterilizate gratuit sâmbătă, 26 septembrie: 78 de câini (56 de femele) și 37 de pisici (30 de femele). |
|
|
| Bărbat reținut pentru conducere sub influența alcoolului | La data de 24 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 58 de ani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. |
|
|
| Evenimente sportive în Dorohoi și Bucecea, organizate la începutul lunii octombrie de deputatul PSD Elisabeta Lipă | Sportul ne aduce împreună. Iar când îi aducem pe copii mai aproape de sport, construim pentru viitor. |
|
|
| Dosar penal cumpărat cu 3200 de euro, descoperit la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră un autoturism, care figura în bazele de date ca fiind radiat din circulație de către autoritățile germane. |
|
|
| Femeie spitalizată în urma unui accident rutier, petrecut pe drumul între Botoșani și Săveni | O persoană a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe DN 29 (Botoșani-Săveni), în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost implicate două autoturisme.
|
|
|
| Cal căzut într-un șanț, salvat de pompierii din Dorohoi | Intervenție mai puțin obișnuită pentru pompierii de la Detașamentul Dorohoi, solicitați să intervină pentru salvarea unui cal căzut într-un șanț de pe marginea drumului, în localitatea Șendriceni. |
|
|
| Atenție în trafic! Codul galben de ceață pentru 33 de localități din județul Botoșani | Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit atenționarea de cod galben de ceață pentru 33 de localități din județul Botoșani până la ora 11:00. |
|
|
| Bărbat din Cordăreni prins conducând fără permis | La data de 12 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit pentru control, în comuna Cordăreni, un ansamblu de vehicule format dintr-un autoturism și o remorcă, condus de către un bărbat, de 45 de ani, din aceeași localitate. |
|
|
| Patru zile de festival pline și trei Seri APOLODOR. Programul complet al ediției 2026 este public | • Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR publică programul complet al ediției a doua, care va avea loc la Botoșani între 17 și 20 septembrie 2026.
• Întâlniri cu scriitori, lansări de carte, ateliere, cinci expoziții de ilustrație, dialoguri, o masă rotundă internațională, teatru, filosofie, jurnalism, tururi... |
|
|
| FOTOGALERIE - Ziua Porților Deschise la ISU Botoșani – o zi a curajului și a bucuriei alături de comunitate | Astăzi, 13 septembrie, de Ziua Pompierilor din România, porțile subunităților de intervenție s-au deschis pentru comunitate. La Detașamentul de Pompieri Botoșani, evenimentul a adunat sute de oameni care au dorit să cunoască îndeaproape lumea salvatorilor și să trăiască, pentru câteva ore, emoția unei meserii în care curajul și solidaritatea... |
|
|
| COOPERARE CU AUTORITĂȚILE GERMANE PENTRU IDENTIFICAREA UNEI PERSOANE | Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani desfășoară activități specifice pentru sprijinirea autorităților germane într-o cauză privind infracțiunea de „omor calificat” comisă pe teritoriul Germaniei. |
|
|
| FOTO - „Seniorii din Dorohoi pe Drumul armoniei” – excursie culturală și de recreere | În data de 9 septembrie 2026, Direcția de Asistență Socială Dorohoi, cu sprijinul U.A.T. Municipiul Dorohoi și al domnului primar ing. Dorin Alexandrescu, a organizat o excursie culturală și de recreere destinată persoanelor vârstnice din comunitate. |
|
|
| A pornit la drum cu o autoutilitară radiată din circulație. A fost oprit la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră o autoutilitară care figura în bazele de date ca fiind radiată din circulație de autoritățile române. |
|
|
| Primăria Dorohoi - COMUNICAT cu privire la combaterea buruienii AMBROZIA | Având în vedere că în aceasta perioada de înflorire și polenizare a buruienii ambrozia se constată un grad ridicat de răspândire a acesteia, cu precădere în zonele de case și în extravilanul UAT Dorohoi, atragem atenția cetățenilor proprietari de terenuri, persoane fizice si juridice, asupra obligației legale de a distruge buruiana... |
|
|
| Acțiune a polițiștilor la Dorohoi pentru prevenirea infracțiunilor stradale | La data de 01 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, nr. 4 Dorohoi și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, precum și prevenirea infracţiunilor stradale, pe raza municipiului... |
|
|
| De la agonie la extaz! Un weekend în care România a scris istorie - FOTO | Sunt emoții pe care cu greu le poți pune în cuvinte. Emoții pe care, poate, le-am mai trăit cu o asemenea intensitate doar atunci când eu însămi urcam pe podium și vedeam Tricolorul ridicându-se pentru România. |
|
|
| Sucevean depistat pe un drum din județ în timp ce se deplasa cu 129 km/h | Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe DJ 208 C, în localitatea Joldești, au surprins cu aparatul radar un autoturism care rula cu 129 km/h. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1279 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 851 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 759 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 609 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 564 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 529 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 456 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 410 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 407 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 351 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|