Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: cooperare
FOTOGALERIE - Inundațiile pot apărea rapid. Pregătirea autorităților face diferența!
Inundațiile pot afecta locuințe, drumuri și terenuri agricole, iar intervenția eficientă depinde de pregătirea din timp, colaborarea dintre instituții și capacitatea de reacție a autorităților.
Familia înseamnă grijă, iar grija înseamnă și siguranță. Pompierii botoșăneni, alături de familiile din Protopopiatul Dorohoi la „Festivalul Familiei” - FOTOGALERIE
Sute de credincioși din municipiul Dorohoi și din localitățile învecinate s-au întâlnit, astăzi, în curtea Catedralei „Adormirea Maicii Domnului”, la „Festivalul Familiei”, eveniment organizat de Protopopiatul Dorohoi, în cooperare cu Primăria Municipiului Dorohoi și Mitropolia Moldovei și Bucovinei.
COOPERARE CU AUTORITĂȚILE GERMANE PENTRU IDENTIFICAREA UNEI PERSOANE
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani desfășoară activități specifice pentru sprijinirea autorităților germane într-o cauză privind infracțiunea de „omor calificat” comisă pe teritoriul Germaniei.
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi implementează anul 6 al Acreditării Erasmus+
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi continuă implementarea Acreditării Erasmus+ în domeniul educației școlare, cu numărul 2020-1-RO01-KA120-SCH-000095694.
Sărbătorile Dorohoiului monitorizate de către jandarmi
În perioada 28 - 30 august a.c., personalul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la evenimentul...
Festivalul Instituțiilor de Cultură protejat de jandarmi
În perioada 19 - 21 august, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică în Centrul Istoric - Piața Carol...
Zilele Nordului în atenția jandarmilor botoșăneni
Seria evenimentelor publice specifice sezonului estival continuă în această săptămână cu cea de-a XIII-a ediție a Festivalului ,,Zilele Nordului"...
Prima lecție din campania „Pregătiți pentru inundații, pregătiți pentru viață!” – peste 100 de copii au învățat cum să se protejeze în cazul inundațiilor - FOTOGALERIE
După lansarea oficială a campaniei de informare și educare preventivă „Pregătiți pentru inundații, pregătiți pentru viață!”, mesajele despre...
Imaginile trecutului, lecțiile viitorului: ISU Botoșani, România și DSE Bălți, Republica Moldova lansează campania „Pregătiți pentru inundații, pregătiți pentru viață!” - FOTOGALERIE
Ape revărsate, oameni evacuați din propriile locuințe, case distruse și comunități izolate. Acestea au fost primele imagini pe care participanții...
FOTOGALERIE - Dorohoi și Ungheni, împreună pentru un răspuns coordonat la situațiile de urgență
În perioada 7–8 iulie 2026, Municipiul Dorohoi a organizat Atelierul transfrontalier „Împreună pentru reziliență – cooperare și coordonare...
Comunitatea din Dorohoi, implicată activ în acțiuni pentru adaptarea la schimbările climatice prin proiectul RiAdapt - FOTOGALERIE
Municipiul Dorohoi a desfășurat, în perioada 30 aprilie – 24 iunie 2026, cea de-a doua etapă a Activității 1.7 – Programe de educație climatică,...
FOTO - Tinerii din Dorohoi și Ungheni, pregătiți să devină „Primii Respondenți” prin proiectul RiAdapt
În perioada 15–19 iunie 2026, la Centrul Cultural Multifuncțional „Regina Maria” din municipiul Ungheni, s-a desfășurat Academia Transfrontalieră...
Primăria Dorohoi - Anunț privind execuția lucrărilor de dezinsecție în spațiile verzi
Stimați cetățeni, vă aducem la cunostință că în perioada 16.07.2026 - 17.07.2026, între orele 23:00 - 05:00 (în funcție de condițiile meteorologice), se vor desfășura lucrări de dezinsecție pe spațiile verzi din parcuri și zonele adiacente acestora.
Pompierii dorohoieni intervin în comuna Cândești pentru evacuarea apei din gospodării și locuințe
În urma precipitațiilor abundente înregistrate în comuna Cândești, apa scursă de pe versanți a inundat șase gospodării și a pătruns în trei locuințe.
Maratonul Nordului desfășurat sub protecția a aproximativ 130 de jandarmi
În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani, în cooperare cu partenerii instituționali cu atribuții în domeniu - Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al...
FOTO - Elevii Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi, experiență educațională internațională în Turcia prin programul Erasmus+
În perioada 18–22 mai 2026, un grup de 11 elevi ai Colegiul Național „Grigore Ghica” însoțiți de 2 profesori, a participat la o mobilitate Erasmus+ organizată în Turcia, în cadrul proiectului de acreditare Erasmus+ nr. 2025-1-RO01-KA121-SCH-00033336. Gazda activităților a fost MED MARINE TUNCER ŞEN FEN LISESI, Korfez, școală parteneră...
Activități ale jandarmilor botoșăneni în acest sfârșit de săptămână
În ziua de duminică, 7 iunie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la mai multe manifestări cultural-artistice și sportive organizate pe raza județului.
FOTOGALERIE - Activități de prevenire a corupției desfășurate de ofițerii din cadrul DGA și SPIA în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca-Costești
La data de 27.05.2026, ofițerii specialiști din cadrul DGA – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au participat, alături de ofițeri specialiști din cadrul Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI din Republica Moldova, la o activitate de educație pentru promovarea integrității, desfășurată la nivelul Punctului de...
Forțe speciale din România, Ungaria și Republica Moldova reunite într-un exercițiu tactic la Botoșani - Blue Guardians, ediția a III-a -FOTO&VIDEO
Începând de astăzi, 25 mai, peste 100 de polițiști și luptători din cadrul structurilor de intervenție din județele Maramureș, Satu-Mare, Suceava, Iași, Vaslui, Galați, Tulcea, Bistrița Năsăud, alături de reprezentanți ai trupelor speciale ale Penitenciarului Botoșani, jandarmi ai Inspectoratelor Județene de Jandarmi Botoșani și...
Cooperare bilaterală consolidată la frontiera româno-moldoveană
La data de 12 mai 2026, pe teritoriul Republicii Moldova, s-a desfășurat întâlnirea de lucru dintre reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani din cadrul ITPF Iași și ai Direcției regionale Nord a IGPF – R. Moldova.
Erasmus+ deschide noi orizonturi pentru tinerii cu dizabilități intelectuale: 30 de participanți, 4 țări europene și un obiectiv comun – INCLUZIUNEA
Asociația „Down Activ” Moldova continuă să demonstreze că incluziunea poate deveni realitate prin educație, colaborare internațională și implicare activă. Organizația se află printre puținele ONG-uri din România dedicate persoanelor cu dizabilități intelectuale care au obținut acreditarea Erasmus+ pentru perioada 2022–2027, în...
UAIC a organizat Ziua Porților Deschise la Extensia din Botoșani - FOTOGALERIE
În data de 22 aprilie 2026, începând cu ora 12:30, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași (UAIC) a organizat, în Aula Magna a Colegiului Național „A.T. Laurian" din Botoșani, evenimentul „Ziua Porților Deschise la Extensia UAIC din Botoșani", conceput ca un cadru de informare, consultare și dialog între universitate și comunitatea...
DOROHOI - Mobilitatea elevilor de la Colegiul Național „Grigore Ghica” în Atena – când învățarea iese din clasă și devine experiență - FOTOGALERIE
În perioada 30 martie – 5 aprilie 2026, elevii din Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi au participat la o mobilitate de tip SCH în cadrul proiectului Erasmus+ 2025-1-RO01-KA121-SCH-000333361. Activitatea s-a desfășurat în Atena, Grecia, la 1st High School of Stavroupoli, reunind elevi și profesori într-un context educațional european,...
Manifestările religioase și sportive, din acest sfârșit de săptămână, în atenția jandarmilor botoșăneni
În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, în cooperare cu partenerii instituționali, va avea în atenție manifestările religioase și sportive cu participare numeroasă, pentru ca siguranța participanților să nu fie afectată.
Incendii de vegetație uscată în județ
În cursul zilei de ieri, pompierii au intervenit pentru stingerea a patru incendii de vegetație uscată, produse pe raza județului.
Deputatul Elisabeta Lipă a participat la celebrarea Zilei Naționale a Republicii Bulgaria
Ieri seară, la Palatul Parlamentului, am avut bucuria de a participa la un eveniment dedicat celebrării Zilei Naționale a Republicii Bulgaria, alături de oameni de suflet și de parteneri care prețuiesc prietenia și cooperarea dintre țările noastre.
Măsuri de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și Metaloglobus București
Duminică, 8 februarie 2026, începând cu ora 17:00, pe Stadionul Municipal din Botoșani, se va disputa partida de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Metaloglobus București, meci contând pentru etapa 26 a sezonului regulat 2025–2026 al Superligii României.
Codul Galben de ger pentru județul Botoșani a fost prelungit
Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul Galben de ger pentru județul Botoșani, până mâine dimineață, la ora 10:00. Temperaturile minime se vor situa între minus 9 și minus 4 grade.
Cerșetor din Republica Moldova îndepărtat din țară de polițiștii de imigrări sprijiniți de jandarmi
Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, în municipiul Botoșani.
26 ianuarie - Ziua internaţională a vămilor
Ziua internaţională a vămilor, marcată în fiecare an la 26 ianuarie, începând din 1983, sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Vămilor (World Customs Organization - WCO), constituie un prilej pentru manifestarea solidarităţii internaţionale a administraţiilor vamale din întreaga lume şi pentru evidenţierea importanţei rolului vămilor...
Gerul persistă! Codul galben pentru județul Botoșani a fost prelungit
Nu scăpăm de ger! Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un nou Codul Galben de ger pentru județul Botoșani, valabil din această seară, de la ora 20:00, până mâine dimineață, la ora 10:00. Temperaturile minime se vor situa între minus 19 și minus 9 grade.
Codul Galben de ger pentru județul Botoșani a fost prelungit până miercuri dimineață. Se vor înregistra temperaturi de minus 20 de grade Celsius
Nu scăpăm de ger! Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul Galben de ger pentru județul Botoșani, până miercuri dimineață la ora 10:00. Temperaturile minime se vor situa între minus 20 și minus 8 , cu ger persistent și peste zi.
Codul Galben de ger, pentru județul Botoșani, a fost prelungit până marți seară. Temperaturi prognozate de minus 20 de grade Celsius
Nu scăpăm de ger! Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul Galben de ger pentru județul Botoșani, până marți seară, la ora 20:00. Temperaturile minime se vor situa între minus 20 și minus 4 grade, cu ger persistent și peste zi.
Codul Galben de ger pentru județul Botoșani a fost prelungit. Sunt anunțate, în această noapte, temperaturi de minus 19 grade Celsius
Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul Galben de ger pentru județul Botoșani, până mâine seară, la ora 20:00. Temperaturile minime se vor situa între minus 19 și minus 10 grade, cu ger persistent și peste zi.
Pagina 1/16  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1279
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
850
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
758
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
608
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
564
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
528
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
456
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
410
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
406
Lemne confiscate la Cistinești
348
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord