| UPDATE: PERSOANE CERCETATE ÎNTR-UN DOSAR PENAL PENTRU TRAFIC DE MINORI | În urma activităților desfășurate de către polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Botoșani, ieri, 25 august, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului... |
| | Arestat pentru încălcarea obligațiilor controlului judiciar | La data de 29 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de către Judecătoria Botoșani, pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din comuna Copălău, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. |
| | Bărbat arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de protecție | La data de 20 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 62 de ani, din județul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție. |
| | Bărbat din Vorona arestat pentru 30 de zile pentru violență în familie | La data de 14 noiembrie 2025, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat, de 52 de ani, din comuna Vorona, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie sub forma amenințării... |
| |
| Bărbat din Vorniceni arestat. El nu a respectat ordinul de protecție instituit împotriva sa | La data de 10 septembrie 2025, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor de poliție și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă... |
| | Bărbat reținut și ulterior arestat pentru 30 de zile pentru agresiune sexuală | La data de 24 iunie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere... |
| | Bărbat din Ibănești arestat după ce a furat dintr-o mașină | Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 37 de ani, din comuna... |
| | Bărbat arestat preventiv pentru ca nu a respectat obligațiile impuse de lege | La data de 28 iulie 2023, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar,... |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1279 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 851 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 759 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 609 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 564 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 529 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 456 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 410 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 407 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 351 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord