| Căutare: actiune preventiva |
| Acțiuni preventive efectuate de polițiști în unitățile de învățământ | La data de 10 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară împreună cu alte subunități de profil au organizat o acțiune având drept scop creșterea gradului de siguranță în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, prevenirea și combaterea delicvenței juvenile, a traficului de droguri... |
| | Amenzi în valoare de 9000 de lei aplicate de polițiști, în Dorohoi, în cadrul unei acțiuni preventive | La data de 16 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla și cu sprijinul jandarmilor au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale, menținerea unui climat de ordine și siguranță... |
| | Activități de informare desfășurate de SVSU Dorohoi | MARȚI 13, ziua informării preventive, zi în care Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din municipiul Dorohoi a desfășurat o serie de activităţi de informare şi conştientizare a populaţiei privind principalele riscuri generatoare de situaţii de urgenţă precum şi modul corect de comportare în cazul producerii acestora. |
| | Acțiune pentru prevenirea consumului de alcool și droguri, organizată la Ștefănești | La data de 14 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat o acțiune preventiv-informativă în scopul înștiințării conducătorilor auto, cu privire la riscurile la care se expun dacă se urcă la volan sub influența substanțelor psihoactive.... |
| |
| Acțiune preventivă cu elevii unei școli din Flămânzi | La data de 26 aprilie 2023 polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi-Formațiunea Rutieră și cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 8 au... |
| | Violența în familie combătută de către polițiști prin distribuirea de materiale informative și discuții | În data de 22 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei din cadrul Secției de Poliție... |
| | |
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 763 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 574 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 531 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 458 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 411 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 409 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 354 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord