Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: Pirotehnicieni
Proiectil neexplodat descoperit într-o grădină din Baranca. Pirotehnicienii l-au ridicat și transportat la poligonul din Copălău pentru a fi distrus
Un bărbat din localitatea Baranca a găsit, ieri după-amiază, în grădină, un obiect ce părea a fi un proiectil. În momentul în care a văzut muniția, a cerut ajutorul autorităților.
DOROHOI – Peste 1500 de elevi, cadre didactice și cetățeni din municipiu, învățați să salveze vieți, în cadrul acțiunii „Împreună mai pregătiți” - FOTOGALERIE
Peste 1500 de dorohoieni au participat, astăzi, la o nouă acțiune de informare și educare preventivă organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.
„Săptămâna Protecției Civile” la Flămânzi - FOTOGALERIE
Peste 500 de elevi, cadre didactice, dar și simpli cetățeni din orașul Flămânzi s-au întâlnit, astăzi, cu pompierii în cadrul unei acțiuni de informare și educare preventivă cu tematică de protecție civilă.
Peste 800 de kilograme de articole pirotehnice deținute ilegal, ridicate de către polițiști. Percheziții la Dorohoi - FOTO&VIDEO
Pentru prevenirea și combaterea comercializării ilegale de obiecte pirotehnice, precum și a evenimentelor cauzate de folosirea improprie a unor astfel de articole, fără respectarea prevederilor legale, dar și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță, la nivelul județului Botoșani, în perioada sărbătorilor de iarnă, polițiștii...
Bombă de aviație, din al doilea război mondial, descoperită și distrusă pe un câmp din Ripiceni - VIDEO&FOTOGALERIE
O bombă de aviatie de 50 de kilograme exploziv, a fost găsită, în această această dimineață, pe un teren din localitatea Ripiceni. Cel mai probabil...
EXERCIȚIU: misiuni de salvare în cazul unui incendiu de pădure - FOTOGALERIE
Folosirea focului deschis în gospodării, pe terenurile agricole sau în pădure, fără respectarea prevederilor legale și adoptarea tuturor măsurilor...
Elevi dorohoieni alături de pompieri, în cadrul programului „Școala Altfel” - FOTOGALERIE
Copiii sunt atrași de meseria de pompier și, ori de câte ori au ocazia, vizitează subunitățile ISU Botoșani. Pe de altă parte și salvatorii vor...
Copiii de la Grădinița nr. 19 Botoșani învățați să-și protejeze viața - FOTOGALERIE
Pompierii botoșăneni s-au întâlnit, astăzi, cu preșcolarii de la Grădinița nr. 19 din municipiul Botoșani, pentru a le explica diferența dintre...
Exercițiu de evacuare la Școala Gimnazială nr. 13 din municipiul Botoșani - FOTOGALERIE
Peste 500 de elevi s-au evacuat, astăzi, pe timpul unui exercițiu organizat la Școala Gimnazială nr. 13 din municipiul Botoșani. Un incendiu, izbucnit...
FOTOGALERIE - De ziua armei, sute de botoșăneni au fost alături de pompieri
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a organizat ieri, 13 septembrie, „Ziua Porţilor Deschise”....
Grenadă ofensivă, în stare de funcționare, găsită de un bărbat din Bucecea pe malul Siretului. El a aunțat pirotehnicienii ISU care au eliminat pericolul - FOTO
Un bărbat din localitatea Bucecea a găsit, în această după-amiază, pe malul râului Siret, un obiect ce părea a fi o grenadă. În momentul în...
Acces restricționat în Spitalul Dorohoi, până mâine la amiază, din cauza amenințării cu bombă. Polițiștii acționează pentru identificarea autorului email-ului
Accesul în Spitalul Municipal Dorohoi este restricționat pentru 24 de ore. Măsura a fost luată de către conducerea unității medicale ca urmare a...
ALERTĂ! Amenințare cu bombă la Spitalul Municipal Dorohoi
Spitalul Municipal Dorohoi este blocat în aceste momente din cauza unei amenințări cu bombă.
Grenadă defenesivă, în stare de funcționare, descoperită într-o pădure din județ
O grenadă de mână defensivă a fost găsită în pădurea Stâncești, comuna Mihai Eminescu, în această după - amiază, de un bărbat pasionat de detecția metalelor.
O nouă acțiune de informare făcută de către pompierii botoșăneni într-o școală de vară organizată de biserică - FOTOGALERIE
Pompierii botoșăneni au continuat acțiunile de informare și educare preventivă în școlile de vară, organizate de preoți.
Comunicat - Copiii din tabăra organizată de Parohia Boscoteni vizitați de către pompierii botoșăneni - FOTOGALERIE
Nerăbdători să ne întâlnească, dornici să învețe lucruri noi! Așa ne-au așteaptat, ieri dimineață, copiii înscriși la Tabăra din pridvorul satului, organizată de Parohia "Schimbarea la Față" din Boscoteni.
200 de copii din tabăra „Vara pe uliță”, organizată de parohia Doina din Răuseni, vizitați de pompieri - Comunicat - VIDEO&FOTOGALERIE
"Spune-mi si o să uit, învata-mă și îmi amintesc, implică-mă și o să învăț", spunea Benjamin Franklin. În baza acestui motto, noi, pompierii botoșăneni, ne-am alăturat astăzi celor 200 de copii din cadrul taberei „Vara pe uliță” organizată de Parohia Doina,  Răuseni.
Muniție distrusă prin explozie controlată, în poligonul militar de la Copălău - VIDEO
Astăzi, în poligonul militar Copălău, au fost distruse, prin explozie controlată, nouă proiectile de diferite calibre, o bombă de aruncător, calibru 82 mm, două grenade de mână defensive și 4.860 elemente de muniție (cartușe, focoase, corp bombă de aruncător, corp grenadă de mână defensive, gloanțe, tuburi cartuș).
Copiii învățați să-și protejeze viața - FOTOGALERIE
Să știi să acorzi primul ajutor sau cum să te comporți în diferite situații fie că e vorba de incendiu, inundații, cutremur sau descoperirea munițiilor rămase neexplodate, este foarte important. Și de aceea, indiferent de vârstă, o pregătire în acest domeniu cu siguranță va ajuta la momentul potrivit.
Grenadă defensivă, care putea exploda oricând, descoperită de un localnic din Văculești - FOTO
O grenadă de mână defensivă a fost descoperită, în această după-amiază, de un localnic care desfășura lucrări agricole pe un teren din localitatea Văculești.
Proiectil de calibrul 100 mm descoperit pe un câmp din județ. Pirotehnicienii ISU Botoșani au intervenit - FOTO
În timp ce desfășura lucrări agricole pe un teren din localitatea Sapoveni, comuna Ungureni, un bărbat a observat un obiect ce părea a fi un proiectil.
Alarmă antitero la Dorohoi din cauza unei genți suspecte. Circulația a fost blocată și au intervenit lucrătorii specializați din cadrul SRI - VIDEO&FOTO
O intersecție din Dorohoi și străzile adiacente au fost blocate ieri după-amiază din cauza unei genți suspecte. Polițiștii și jandarmii au împânzit locul, interzicând accesul mașinilor și trecătorilor. Doar riveranii din blocurile din zonă au avut acces, însă pe o alee laterală.
Grenadă defensivă din primul război mondial, în stare de funcționare, descoperită pe un drum din Cândești
O grenadă de mână defensivă a fost găsită pe raza satului Cândești, în această după - amiază. Un localnic a descoperit muniția pe un drum sătesc, pietruit recent.
Pompierii alături de copii, în „Săptămână Verde” și „Școala Altfel” - FOTOGALERIE
Copiii sunt atrași de meseria de pompier și, ori de câte ori au ocazia, vizitează subunitățile ISU Botoșani. Pe de altă parte și salvatorii vor ca ei să fie cât mai bine informați și de aceea organizează, periodic, acțiuni în școli, în parteneriat cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență și cadrele didactice.
Proiectile explozive anihilate în poligonul militar de la Copălău - FOTO
Două proiectile explozive, calibru 75 mm, au fost distruse prin explozie controlată, astăzi, în poligonul militar de la Copălău. Operațiunea a fost executată de echipa de pirotehnicieni a ISU Botoșani.
Proiectil exploziv descoperit întâmplător, la Ipotești, cu ajutorul detectorului de metale
Un element de muniție rămas neexplodat din timpul celui de-al doilea război mondial, a fost descoperit ieri, în pădurea Ipotești, de o femeie pasionată de detecția de metale.
Proiectil exploziv descoperit astăzi în județ - FOTO
Un proiectil exploziv a fost găsit, astăzi, în apropierea localității Buda.
Sute de elevi în vizită la subunitățile ISU Botoșani - FOTOGALERIE
Sute de elevi, de toate vârstele, au vizitat, astăzi, subunitățile ISU Botoșani. Aceștia au avut ocazia să vadă îndeaproape autospecialele folosite în misiunile operative și au primi informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență.
Puncte de informare preventivă în municipiile Dorohoi și Botoșani și orașul Săveni - FOTOGALERIE
„Împreună, mai pregătiți”, sub acest slogan s-a început desfășurarea, începând de sâmbătă, puncte de informare preventivă cu tematică de protecție civilă, în zonele cu public numeros din municipiile Botoșani și Dorohoi, precum și orașul Săveni, transmit reprezentanții ISU Botoșani.
Atenție la muniția rămasă neexplodată!
Proiectile explozive sau perforante, grenade de mână defensive sau cartușe de infanterie, toate ar fi putut deveni periculoase dacă cei care le-au găsit nu ar fi sunat la 112 și nu ar fi cerut ajutorul pirotehnicienilor. 127 astfel de obiecte au fost găsite, de la începutul anului, pe raza județului Botoșani
Proiectil în stare de funcționare descoperit într-o gospodărie din Săveni
Ieri seară, pirotehnicienii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani au fost solicitați să intervină pentru asanarea unui element de muniție desoperit de un bărbat în curtea gospodăriei sale din orașul Săveni, în timp ce efectua lucrări pentru construcția unui gard.
Bombă de aviație găsită la Șendriceni distrusă prin explozie controlată, în poligonul militar de la Copălău - VIDEO
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani a desfăşurat astăzi, în poligonul militar Copălău, o nouă şedinţă de distrugere a muniţiilor rămase neexplodate, descoperite pe raza judeţului Botoşani.
Pompierii, prietenii copiilor - FOTOGALERIE
Pompierii botoșăneni împreună cu peste 4.000 de copii au sărbătorit copilăria cu tot ceea ce implică ea: joacă, zâmbete, îmbrățisări, curaj și educație.
A găsit o grenadă și a plecat cu ea la bar
Și-a pus viața în pericol și, mai mult de atât, a expus și alte persoane unui risc.
Pagina 1/3  
Sondaj
Cele mai citite
O tânără din Ibănești și tablourile sale fascinante - FOTOGALERIE
4208
Medicul cardiolog Dan Vasiliu a încetat din viață. Mesaj de condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi
2414
Doi medici noi angajați la Spitalul Municipal Dorohoi
1203
Copii pregătiți de profesorii dorohoieni Mirela și Paul Ciprian Mihai, câștigători ai Festivalului Național de muzică ușoară „Lucky Kids”, desfășurat la Roman
1193
DOROHOI – Bărbat cu hemoragie craniană preluat în această seară de elicopterul SMURD - FOTOGALERIE&VIDEO
701
DOROHOI – O elevă în vârstă de 15 ani a amenințat că se sinucide. Polițiștii și SMURD-ul în alertă! - FOTO
609
Dan Șlincu: „Licitație pentru construirea unui pod nou peste Siret la Vârfu Câmpului”
417
DOROHOI - Performanță unică la Colegiul Național „Grigore Ghica” – Două eleve de „ZECE” la simularea examenului de bacalaureat
396
DOROHOI - Activități preventive și de promovare a meseriei de polițist, desfășurate la Colegiul „Grigore Ghica” - FOTO
363
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi – rezultate deosebite în cadrul Concursului „MADE FOR EUROPE”
359
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi – Anunț dezbatere publică
Medicul cardiolog Dan Vasiliu a încetat din viață. Mesaj de condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi
Spitalul Municipal Dorohoi – Anunț angajare asistent medical generalist pentru Laborator de radiologie și imagistică
Spitalul Municipal Dorohoi – Anunț de angajare pentru un post de asistent generalist debutant, pentru Secția Medicină Internă
DAS Dotohoi - Anunț privind solicitarea tichetului social pe suport electronic pentru achiziționarea de produse alimentare și/sau pentru asigurarea de mese calde
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord