Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: Lozna
Incendiu de amploare la Lozna, în această dimineață. Pompierii dorohoieni au intervenit
Primul foc în soba nouă o fost și ultimul pentru o familie din Străteni, comuna Lozna. Acoperișul clădirii renovată recent, dar și un adăpost de animale s-au aprins, în această dimineață, de la coșul de fum neprotejat termic.
Consiliul Județean va face proiectarea pentru modernizarea a șapte sectoare de drum de piatră
Consiliul Județean Botoșani alocă din bugetul propriu sumele necesare realizării proiectelor tehnice pentru modernizarea a șapte sectoare de drum județean care sunt în acest moment din piatră.
Posturi de ajutor de șef de post scoase la concurs de IPJ Botoșani
Inspectoratul de Poliție Județean Botosani organizează concurs pentru ocuparea a 10 posturi vacante de ajutor șef de post, specialitatea ordine publică, prin încadrare directă din sursă externă, a persoanelor cu studii corespunzătoare cerințelor postului și care îndeplinesc condițiile legale.
Incendiu la Lozna. Anexă aprinsă de un scurtcircuit. Pompierii dorohoieni au intervenit
O clădire unde erau amenajate un adăpost de animale și o magazie de lemne a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, într-o gospodărie din comuna Lozna.
ALERTĂ! COD ROȘU de vijelii pentru Dorohoi și alte câteva localități din apropiere
Atenție! Meteorologii au emis o avertizare nowcasting COD ROȘU până la ora 20.50, pentru Dorohoi, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești,...
COD PORTOCALIU și pentru DOROHOI, până la ora 18.30
Meteorologii au emis o nouă avertizare COD PORTOCALIU de ploi și vânt până la ora 18:30 pentru Botoșani, Dorohoi, Flămânzi, Vorona, Ungureni, Hudești,...
DOROHOI - Atenție! Un nou COD PORTOCALIU de ploi și vânt valabil până la ora 19.00
Un nou COD PORTOCALIU de ploi și vânt valabil până la ora 19.00 a fost emis pentru Dorohoi, Vorona, Ungureni, Hudești, Corni, Mihai Eminescu, Suharău,...
Prefectul i-a evidențiat pe cei mai implicați medici de familie în campania de vaccinare
Prefectul Dan Nechifor transmite aprecierea față de medicii de familie care se implică într-o măsură din ce în ce mai mare în campania de vaccinare...
Marius Budăi: „Care dezvoltare, domnilor liberali? Dați-ne măcar un singur exemplu al unui proiect pe care l-ați susținut pentru județul Botoșani!”
Bugetul propus de Guvernul PNL-USR-UDMR nu este doar o răzbunare la adresa pensionarilor, a angajaților, a studenților și a copiilor, ci și la adresa...
Comunicat - Consiliul Județean Botoșani accelerează demersurile pentru îmbunătățirea rețelei rutiere
Consiliul Județean Botoșani a depus la Compania Națională de Investiții (CNI) documentațiile pentru obținerea finanțării în vederea modernizării...
Primării câştigate de PSD
Liderii social democraţilor botoşăneni încep să primească vestile din județ. Până la această oră, aceştia spun că au fost anunţaţi că PSD...
ACUM – COD PORTOCALIU de vijelii şi averse torenţiale la Dorohoi
Administrația Națională de Meteorologie a emis în această după-amiază două avertizări pentru mai multe localități din județul Botoșani.
ALERTĂ!!! COD ROŞU de vijelii, grindină, averse torenţiale în judeţul Botoşani. Şendriceni, Lozna, Văculeşti, Brăeşti, sub incidenţa codului
Autorităţile au emis în urmă cu câteva minute alertă de COD ROŞU de ploi, grindină, averse torenţiale, pentru judeţul Botoşani. Alerta este valabilă de la ora 17.00 până la ora 18.15. Sunt vizate mai multe localităţi printre care, mai apropiate de Dorohoi, sunt Şendriceni, Brăeşti, Văculeşti, Lozna.
Acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals
Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 5 Mihăileni, efectuează cercetări faţă de un tânăr de 19 ani, sub aspectul comiterii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
Pasageră rănită în accident rutier. Şoferul maşinii în care se afla cercetat pentru patru infracţiuni
La data de 22 martie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dorohoi, au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că pe drumul judeţean DJ 291 B, în localitatea Lozna a avut loc un accident rutier soldat cu victime.
Accident rutier la Lozna
La data de 5 februarie, un bărbat de 36 de ani din localitatea Lozna, în timp ce conducea autoturismul pe drumul judeţean DJ 291 B din localitatea de domiciliu, a surprins şi accidentat o femeie de 46 de ani, din aceeaşi localitate, care circula neregulamentar pe mijlocul părţii carosabile.
129 de misiuni în ultima săptămână
Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au avut 129 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă 18 intervenții pe zi.
Tractoare făcute scrum, într-o gospodărie din Lozna
Duminică dimineața, pompierii dorohoieni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care a cuprins două tractoare parcate în gospodăria unui localnic din comuna Lozna.
Nu mai există drumuri judeţene blocate, anunţă Consiliul Judeţean
Consiliul Judeţean Botoșani, informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii zilei de luni, 6 ianuarie a.c., pe raza judeţului Botoșani nu există drumuri judeţene pe care traficul rutier să fie blocat, circulaţia desfășurându-se pe mai multe sectoare de drum, în condiţii de iarnă.
290 de misiuni ale pompierilor botoşăneni în ultima săptămână
În ultima săptămână, pompierii botoşăneni au avut 290 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în medie, 41 de intervenții pe zi.
Noi membri alaturi de echipa ALDE Botosani!
Faptul că oameni cu experiență în politică și nu numai, doresc să facă parte din ALDE Botoșani ne indică, că facem ceea ce trebuie și că noua nostră echipă prinde forță pe zi ce trece, având printre noi adevărați profesioniști.
Ajutoare de urgenţă de la Guvern, pentru mai multe familii din Dorohoi
Prefectul Dan Şlincu, directorul AJPIS, Sebastian Tocariu şi primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, au înmânat marţi, 12 iunie, zece ajutoare sociale de urgenţă către zece familii sau persoane singure din Dorohoi şi Lozna, aflate în situaţii dificile din punct de vedere financiar.
Elevii şahişti de la Liceul Tehnologic „Al. Vlahuţă” Şendriceni, pe podiumul câştigătorilor Campionatului Naţional Şcolar de Şah „Elisabeta Polihroniade”, etapa judeţeană
Echipa Liceului Tehnologic „Al Vlahuţă” Şendriceni, formată din elevii Bogdan Marcel Andrieş, Andrei Cojocariu, Petru Popescu şi Andreea Beatrice Pricob, coordonată de profesorul Marius Nistor, a reuşit clasarea pe locul secund la Campionatul Naţional Şcolar de Şah „Elisabeta Polihroniade” găzduit la sfârşitul săptămânii trecute...
Minor fără permis de conducere depistat în trafic de poliţiştii de frontieră dorohoieni
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, pe timpul unei misiuni specifice, au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism deşi nu deţinea permis de conducere.
Bani de la Guvern pentru 18 localităţi din judeţ afectate de seceta din 2016
În urma demersurilor realizate, în perioada august – septembrie 2016, de Consiliul Județean Botoșani,în parteneriat cu Instituția Prefectului Județului Botoșani, Guvernul a decis alocarea sumei de 10,222 milioane lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2017, pentru 18 localităţi...
Acțiuni ale poliţiştilor pe linia respectării normelor legale de comerţ
La data de 9 iunie, poliţiştii Secţiei Rurale 5 Mihăileni au desfăşurat acțiuni punctuale pe raza comunelor Mihăileni, Dersca, Lozna, Cândeşti şi Vîrfu Câmpului , pe linia transportului şi comercializării materialului lemnos, precum şi pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale de comerţ.
Câștigătorii concursului ”Prietenii Pompierilor”, desfăşurat la Dorohoi
Peste 100 de copii s-au întrecut, astăzi, pentru trofeul ”Prietenii Pompierilor”.
Trufin: „Voi finaliza prima etapă de pregătire a fermierilor botoșăneni pentru accesarea măsurilor din Programul Național de Dezvoltare Rurală”
Senatorul PSD Lucian Trufin a anunțat astăzi că la finalul acestei săptămâni va încheia sesiunile de informare și pregătire a fermierilor botoșăneni în ceea ce privește prezentarea măsurilor pe care le pot accesa în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, întâlniri care s-au derulat în toate zonele județului timp de o...
Tânăr din Lozna prins conducând mopedul fără permis
La data de 18 aprilie, în jurul orei 20.00, D.S. de 26 de ani din comuna Lozna, judeţul Botoşani, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un motoscuter pe un drum comunal din comuna Vârfu Câmpului.
Conducători auto în trafic, deşi se aflau sub influenţa alcoolului
La data de 14 iulie, în jurul orei 18.55, a fost oprit în trafic, pe DC 76 în localitatea Pădureni, un autoturism condus de O. C. de 34 de ani, din comuna Lozna, judeţul Botoşani.
Bărbat din Lozna dispărut de patru ani!
Un bărbat din comuna Lozna este căutat de Poliţie după ce nu a mai dat niciun semn familiei.
30 de persoane evacuate dintr-un bloc din Dorohoi, în urma unui incendiu
Coşurile de fum necurăţate sau neprotejate termic faţă de materialele combustibile şi o lumânare uitată aprinsă lângă nişte cartoane sunt cauzele care au generat şase incendii, în a treia zi din anul 2016, în judeţul Botoşani.
28 de incendii în numai patru zile
Igienizarea terenurilor prin arderea resturilor vegetale, fumatul în locuri nepermise, jocul copiilor cu focul, utilizarea instalaţiilor electrice cu defecţiuni sau improvizaţii, precum şi acţiunea intenţionată sunt cauzele care au generat 28 de incendii, în ultimele patru zile, la Botoşani.
Incendii generate de coşurile de fum necuraţate
Au vrut să-şi încălzească locuinţele şi au făcut focul fără să se asigure că au coşurile de fum curăţate de funingine. Această neglijenţă era să-i lase pe doi localnici din Flămânzi şi Lozna fără acoperiş deasupra capului. Incendiile s-au produs ieri, la două ore diferenţă.
Pagina 1/3  
Sondaj
Vă veți vaccina anti COVID-19, în cadrul campaniei inițiată de Guvernul României?
Vremea în DOROHOI
Noros
0.73 °C
Minim: -1.68 °C
Maxim: 4.53 °C
Cele mai citite
Accident rutier la ieșirea din Dorohoi, la Dealu Mare - FOTO
1483
DOROHOI – Ziua Națională a României sărbătorită în condiții de pandemie. Fără fasole cu cârnați și vin fiert
1307
DOROHOI - Conductă de gaz ruptă, locatarii din zonă în pericol. Pompierii au intervenit
595
Adolescentă de 16 ani ajunsă la spital urma unui accident rutier
569
Femeie rănită într-un accident rutier
409
Femeie cercetată pentru înșelăciune. A fost prinsă de către polițiștii din Mihăileni
382
Accident rutier în Botoșani. Șoferul a părăsit locul faptei
314
Incendiu de vegetație uscată, de amploare, la Mateieni. Pompierii dorohoieni au intervenit. Trenul Iași – Dorohoi blocat pe șine
269
Campania „Bucurie în familie – pizza pentru fapte bune”, ediția a V-a, în școlile din Dorohoi. Acţiune desfăşurată de către Protopopiatul Dorohoi
246
Minora din Dorohoi dată dispărută a fost găsită la Iași
239
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal Dorohoi angajează electrician!
Spitalul Municipal Dorohoi face angajări!
DOROHOI – Loc de joacă și recreere în cartierul Drochia, derulat printr-un program destinat integrării romilor
Primăria Dorohoi: ANUNȚ DE LICITAȚIE VÂNZARE, doar domeniu privat
Anunț de ANGAJARE la Jandarmeria Botoșani!
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord