| Campanie de sterilizare a animalelor în Leorda. Peste 100 de câini și pisici supuse procedurilor medicale într-o zi - FOTOGALERIE | Prima campanie locală de sterilizare organizată în comuna Leorda a depășit așteptările: 115 animale au fost sterilizate gratuit sâmbătă, 26 septembrie: 78 de câini (56 de femele) și 37 de pisici (30 de femele). |
| | Tânăr prins conducând cu 129 km/h în localitate, având permisul suspendat. Polițiștii l-au amendat și i-au întocmit dosar penal | Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au surprins cu aparatul radar un autoturism condus de un tânăr, de 26 de ani, care rula cu 129 km/h pe DJ297, în localitatea Sulița. |
| | Două fapte de dare de mită, sesizate în aceeași zi de polițiștii botoșăneni din cadrul unei patrule rutiere | La data de 23 august 2026, polițiști din cadrul IPJ Botoșani – Biroul Rutier au sesizat Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani cu privire la două fapte de dare de mită, săvârșite la un interval de aproximativ 35 de minute. |
| | Un trotinetist a tamponat mașina din fața sa. Polițiștii i-au deschis dosar penal pentru mai multe infracțiuni | La data de 23 iulie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Împărat Traian, din municipiul Botoșani s-a produs un accident rutier. |
| |
| Percheziții în județele Botoșani și Suceava într-un dosar de evaziune fiscală și exploatare ilegală de agregate minerale | Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare 14 percheziții domiciliare la imobile și sedii... |
| | Bărbați reținuți pentru agresiune asupra unor minori | La data de 24 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi bărbați,... |
| | Turneu de fotbal organizat de Penitenciarul Botoșani, cu ocazia Zilei Polițiștilor de Penitenciare | În fiecare an, la 29 iunie, sărbătorim Ziua Polițiștilor de Penitenciare din România, un moment de recunoaștere a profesionalismului, dedicării... |
| | Doliu în poliția botoșăneană. Un tânăr polițist a pierdut lupta pentru viață după ce a fost victima unui accident rutier petrecut în timpul serviciului | „Anunțăm cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului nostru, Alexandru Rățoi”, au anunțat reprezentanții IPJ Botoșani. |
| | DOROHOI - Alerta cu bombă de la sediul BRD s-a dovedit a fi falsă - FOTO&VIDEO | Alerta cu bombă de la sediul BRD Dorohoi s-a dovedit a fi falsă. |
| | Un nou adjunct al IPJ Botoșani, împuternicit astăzi la comandă | La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, începând cu data de 26 ianuarie 2026, a fost împuternicit să îndeplinească atribuțiile... |
| | O nouă promoție de agenți de poliție, încadrată la IPJ Botoșani | Corpul agenților de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Botoșani s-a mărit cu 27 de agenți de poliție, absolvenţi ai Școlii... |
| | Sediu nou promis de MAI pentru Serviciul Rutier din Botoșani, după presiuni parlamentare | Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a reacționat prompt la interpelarea depusă de senatorul Cătălin Silegeanu privind starea sediului în care funcționează... |
|
|
| Rețea de contrabandă destructurată. Țigarete de aproximativ 50.000 de lei confiscate în județul Botoșani | Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoșani, cu sprijinul poliţiştilor de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, au identificat și destructurat o rețea care desfășura... |
|
|
| Tineri din Dimăcheni reținuți pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire | La data de 20 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri de 22 și 24 de ani, din comuna Dimăcheni, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe. |
|
|
| Bărbat prins sub un utilaj agricol, salvat de polițiștii din Darabani - FOTO | În seara de 16 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au dat dovadă de curaj și prezență de spirit. |
|
|
| Hoață prinsă de polițiști și reținută pentru 24 de ore | La data de 11 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 40 ani, din localitatea Flămânzi, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de furt. |
|
|
| Acțiune contracronometru de găsire a două minore dispărute în condiții extreme, în pădurea de la Cristinești | La data de 6 august 2025, în jurul orei 14:41, polițiștii din cadrul IPJ Botoșani au fost sesizati cu privire la dispariția a două minore, cu vârste cuprinse între 8 -11 ani, din comuna Cristinești. Acestea au mers împreună cu bunica și alți membri de familie, în pădurea din aceeași localitate, în condiții climatice extreme, la cules... |
|
|
| Un bărbat urmărit internațional, pentru viol, din categoria „Most Wanted” a fost prins de polițiștii botoșăneni - VIDEO | La data de 2 august 2025, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au depistat, pe raza județului, un bărbat urmărit internațional, inclus de autoritățile judiciare din Germania în categoria „Most Wanted”. |
|
|
| Cinci absolvenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București și-au început cariera de polițiști în cadrul IPJ Botoșani | Astăzi, 31 iulie 2025, corpul ofițerilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani s-a mărit cu cinci ofițeri, absolvenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, promoția iulie 2025. |
|
|
| Individ periculos căutat de polițiști! - FOTO&VIDEO | Polițiștii din Botoșani solicită sprijinul populației pentru identificarea unui bărbat bănuit de comiterea unei infracțiuni grave. |
|
|
| Polițist din Hlipiceni a refuzat mita și a sesizat DGA prin Call-center-ul anticorupție | La data de 7.06.2025, un agent de poliție din cadrul Poliției Hlipiceni – IPJ Botoșani, a apelat linia telefonică Call-center anticorupție a Direcției Generale Anticorupție – 0800.806.806, pentru a sesiza o tentativă de mituire. |
|
|
| Doi ofițeri de poliție, din cadrul IPJ Botoșani, promovați în funcție - FOTO | Începând cu data de 1 iunie 2025, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au fost numiți, în urma promovării concursurilor organizate, noii șefi ai Serviciului Cazier Judiciar, Statistică și Evidență Operativă, respectiv al Serviciului de Ordine Publică. |
|
|
| Polițist din cadrul IPJ Botoșani a refuzat o mită de 1.000 de lei oferită pentru a evita confiscarea materialului lemnos | La data de 3 iunie 2025, un agent de poliție din cadrul Poliției Orașului Bucecea – IPJ Botoșani, a dat dovadă de integritate și profesionalism, refuzând suma de 1.000 de lei oferită cu titlu de mită de către un conducător auto. |
|
|
| Dotări moderne pentru Compartimentul de Poliție Canină | La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a fost înființat în anul 2024, Compartimentului de Poliție Canină, care funcționează în structura Serviciului Criminalistic. |
|
|
| Prevenirea violenţei în familie – tema zilei de joi din Săptămâna prevenirii criminalităţii | În perioada 26-30 mai 2025, poliţiştii botoşăneni au derulatactivitatea Săptămâna prevenirii criminalităţii, acţiune ce vizează sensibilizarea cetăţenilor în legătură cu importanţa prevenirii criminalităţii, necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie şi consecinţele asociate comiterii de infracţiuni. |
|
|
| Vizită de lucru internațională la Poliția de Frontieră Botoșani - FOTOGALERIE | Astăzi, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani a avut onoarea de a primi vizita unei delegații oficiale din cadrul Guardia Civil – Spania, însoțită de colegii din cadrul IPJ Botoșani, unde spaniolii participă în această săptămână la activități de pregătire tactică în cadrul exercițiului BLUE GUARDIANS - ediția... |
|
|
| Controale premergătoare sărbătorilor pascale efectuate de DSVSA | Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoșani desfășoară în perioada 19 martie – 19 aprilie 2025 controale premergătoare Sărbătorilor Pascale ortodoxe și catolice, controale tematice specifice pentru a asigura consumatorilor un comerț cu produse sigure și fără riscuri de toxiinfecții alimentare . |
|
|
| Copii de grădiniță în vizită la IPJ Botoșani, cu ocazia Zilei Poliției Române | Astăzi, cu ocazia Zilei Poliției Române, polițiștii botoșăneni au avut parte de un moment inedit din partea unor copii de la Grădinița nr. 26, din municipiul Botoșani. |
|
|
| DOROHOI - Un bărbat a amenințat că se aruncă în gol de pe acoperișul unui imobil, în această seară. Desfășurare importantă de forțe. Negociatorul poliției l-a convins să renunțe la gest - FOTOGALERIE&VIDEO | Un dorohoian a pus pe jar autoritățile din municipiu după ce, urcat pe acoperișul unui imobil, a amenințat că se aruncă în gol de la o înălțime de aproximativ patru metri. |
|
|
| Verificări făcute de către polițiștii de imigrări împreună cu colegii lor din cadru IPJ Botoșani și jandarmi | Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu colegii lor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, au desfășurat o acțiune de verificare în zonele frecventate de tineri și localnici. În urma controalelor, nu au fost constatate nereguli. |
|
|
| Viitori polițiști, în practică la IPJ Botoșani | Începând de astăzi, până la în luna august 2025, 38 de elevi ai școlilor de agenți de poliție, vor desfășura stagiu de practică la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani. |
|
|
| Prevenirea violenţei în familie – prioritate a Poliţiei Romane | În data de 30 ianuarie a.c. , poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei din cadrul Poliţiei oraşului Bucecea au fost prezenţi la Biserica Parohiei Sfantul Ioan Botezătorul Bucecea cu ocazia slujbei prilejuite de Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi. |
|
|
| Întâlnire între conducerea IPJ Botoșani și reprezentanții sindicatelor polițiștilor, pe tema intenției acestora de a organiza un protest | Astăzi, 14 ianuarie, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a avut o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor reprezentative din cadrul instituției, pentru a discuta despre intenția acestora de a organiza, în data de 15 ianuarie 2025, o manifestație în fața Instituției Prefectului din municipiul Botoșani. |
|
|
| Hoț prins de un polițist aflat în timpul liber! | Spiritul civic și devotamentul nu iau pauză nici măcar în timpul liber. Sebi, polițist în cadrul Serviciului de Investigații Criminale a dat dovadă de curaj și prezență de spirit în seara zilei de 30 decembrie. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1279 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 850 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 759 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 608 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 564 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 529 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 456 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 410 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 406 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 349 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|