Autoturism burduşit cu sute de pachete de ţigări | Poliţiştii de frontieră botoşăneni în cooperare cu lucrători ai Biroului Român pentru Imigrări Botoşani au descoperit într-un autoturism condus de un cetăţean cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova, 39000 ţigarete, fără documente de provenienţă, produsele fiind destinate comercializării pe piaţa din judeţul Bacău. |
| Fratele deputatului botoşănean Rebenciuc, implicat într-un accident la Cândeşti! | Trifan Rebenciuc, în vârstă de 42 de ani, fratele deputatului Neculai Rebenciuc, a fost implicat, vineri, într-un accident rutier pe raza localităţii Cândeşti. Acesta se deplasa la volanul unui autoturism Renault, în spatele unei autoutilitare Iveco de la Voronskaya, condusă de Ionuţ Daniliuc, în vârstă de 32 de ani.
|
| Accident în centru Dorohoiului. Şoferul a părăsit locul faptei şi s-a prezentat la poliţie după trei ore | Un şofer dorohoian a lovit o femeie pe trecerea de pietoni, apoi a fugit de la locul faptei, lăsând victima prăbușită pe carosabil. După trei ore, conducătorul auto s-a prezentat la Poliție, el fiind cercetat acum pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. |
| Zahăr şi ţigări pentru piaţa neagră confiscate de poliţiştii de frontieră | Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit în autoturismele unor cetăţeni români 2400 ţigarete şi 250 de kilograme de zahăr, fără documente de provenienţă, produsele fiind destinate comercializării pe piaţa din judeţul Botoşani.
|
| |
Maşina administratorului firmei HSR a ars! | Seria maşinilor care ard în municipiul Botoşani continuă. Un autoturism de lux, marca Audi, parcat pe strada Aleea Griviţa, a luat foc marţi, puţin... |
| Autoturism cu documente falsificate oprit la graniţa cu Moldova | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au întocmit dosar penal unui bărbat, care conducea un autovehicul ce... |
| Maşina unui comisar de la Garda Financiară Botoşani a ars noaptea trecută! | Un autoturism Mazda, care aparţine comisarului Ilie Luca, de la Garda Financiară Botoşani, a ars în noaptea de marţi spre miercuri, pe strada Octav... |
| Petrom a IEFTINIT CARBURANŢII | Reprezentanţii Petrom, cel mai mare distribuitor de carburant din România, au ieftinit carburanţii în cursul nopţii de marţi spre miercuri. "Ieftinirea... |
| | Maşină cu ţigări de contrabandă descoperită la Stânca | Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit ascunse şi nedeclarate într-un locaş special amenajat într-un... |
| | Prins la frontieră cu permisul anulat şi asigurarea falsificată | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut au întocmit dosar penal unui cetăţean român care conducea un... |
| Peugeot neînmatriculat oprit în trafic la Horodiştea | În urma unei acţiuni specifice desfăşurate de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Rădăuţi Prut, un cetăţean român s-a ales cu... |
| ANVELOPE DE IARNĂ. Cu cât au crescut amenzile | Şoferii surprinşi de Poliţia Rutieră circulând pe drumuri cu zăpadă, gheaţă sau polei cu autoturisme fără anvelope de iarnă riscă să plătească... |
|
|
| O femeie şi-a aruncat copilul de o lună şi jumătate dintr-un taxi, pe podul Grant | O femeie şi-a aruncat copilul în vârstă de o lună şi jumătate dintr-un taxi cu care se deplasa pe podul Grant din Capitală, micuţul fiind transportat de urgenţă la spital. Copilul a fost dus la Spitalul "Grigore Alexandrescu", iar femeia, la Spitalul de Psihiatrie "Alexandru Obregia", au declarat surse judiciare. |
|
|
| Veste bună pentru şoferi: Taxa auto, amânată până în 2013 | Ordonanţa de urgenţă 1/ 2012 care vizează amânarea până la 1 ianuarie 2013 a datei de la care devine obligatorie aplicarea taxei auto, a fost aprobată, marţi, de deputaţi, Camera Deputaţilor fiind for decizional. Ordonanţa iniţiată de Guvenul Boc prevede amânarea datei de la care devine obligatorie aplicarea taxei pentru emisiile poluante... |
|
|
| Documente false depistate de poliţiştii de frontieră la Stânca Costeşti | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au întocmit dosar penal unui bărbat, care conducea un autovehicul pentru care a prezentat la controlul de frontieră documente falsificate.
|
|
|
| Două situaţii de urgenţă produse din cauza vântului puternic | Pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină, în această dimineaţă, pentru înlăturarea unui arbore doborât de vânt pe partea carosabilă a drumului Botoşani – Iaşi, pe raza localităţii Zăiceşti. Spre locul indicat s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani. Ajunşi la faţa locului, pompierii... |
|
|
| Renault radiat din circulaţie în Germania, depistat la Rădăuţi Prut | În urma unei acţiuni specifice desfăşurate de poliţiştii de frontieră botoşăneni, un cetăţean român s-a ales cu dosar penal pentru punerea în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat, după ce a fost depistat la volanul unui Renault care era radiat din circulaţie. |
|
|
| Autoturism distrus parţial într-un incendiu | Un autoturism parcat pe strada Vârnav din municipiul Botoşani a fost distrus parţial într-un incendiu generat cel mai probabil de un scurtcircuit produs ca urmare a utilizării unui cablu electric defect. |
|
|
| Vezi câţi absolvenţi s-au angajat la Bursa Locurilor de Muncă - Comunicat de presă | Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani a organizat în data de 28.09.2012 “Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, una dintre cele mai importante acţiuni implementate atât la nivel judeţean, cât şi naţional. |
|
|
| Ţigări ascunse în plafonul maşinii | Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit ascunse şi nedeclarate în plafonul unui autoturism, 4.500 de ţigarete cu timbru R. Moldova.
|
|
|
| Peugeot furat din Belgia, descoperit la Darabani | Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit, în trafic, un autoturism marca Peugeot 206, care figura în bazele de date ca fiind furat din Belgia. |
|
|
| Ţigări ascunse între scaunele unui autovehicul | În urma unei acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii traficului ilicit cu ţigări, poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat un cetăţean român, care avea ascunse în autoturism 3.600 ţigarete de contrabandă, cu timbru de acciză R. Moldova. |
|
|
| Nissan Pathfinder furat din Spania, descoperit la Botoşani | Poliţiştii de frontieră botoşăneni în cooperare cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani au descoperit, în trafic, un autoturism marca Nissan Pathfinder, care figura în bazele de date ca fiind furat din Spania. |
|
|
| Ţigări în valoare de 5600 lei ascunse într-un Opel | Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut a descoperit ascunse şi nedeclarate sub bancheta unui autoturism, 9.900 de ţigarete cu timbru R. Moldova.
|
|
|
| VW cu documente false oprit din drumul spre R. Moldova | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut au întocmit dosar penal unui bărbat, care conducea un autovehicul ce avea inspecţia tehnică periodică falsificată. |
|
|
| Permis de mic trafic anulat pentru 2000 de ţigarete | Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit ascunse şi nedeclarate în bordul unui autoturism, 2.000 de ţigarete cu timbru R. Moldova.
|
|
|
| BMW cu documente false oprit la graniţa cu Moldova | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au întocmit dosar penal unui bărbat, care conducea un autovehicul ce avea inspecţia tehnică periodică falsificate. |
|
|
| Land Rover Freelander cu documente falsificate descoperit la Darabani | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani au întocmit dosar penal unui bărbat, care conducea un autovehicul ce avea asigurarea tip carte verde şi inspecţia tehnică periodică falsificate.
|
|
|
| Dosar penal întocmit de jandarmi pentru un agresor | În data de 03.09.a.c., în jurul orelor 1950, în urma unui apel 112, un echipaj de jandarmi a fost direcţionat pe strada Săvenilor nr.50 din mun. Botoşani, în faţa brutăriei Prodpan Moldova SRL unde s-a sesizat faptul că o persoană de sex masculin loveşte cu o bâtă din lemn pe un tânăr şi o maşină staţionată în faţa brutăriei.... |
|
|
| Autoturisme alimentate cu ţigări de contrabandă | În urma unei acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii traficului ilicit cu ţigări, poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat două femei, care au încercat să introducă în România, ascunse în rezervoarele autoturismelor, 9.520 ţigarete de contrabandă, cu timbru de acciză R. Moldova. |
|
|
| Sute de pliante împărţite de pompieri în cadrul unei campanii de prevenire a incendiilor. Destinatari - ciobani, lucrători forestieri, turişti | Pompierii botoşăneni în colaborare cu reprezentanţii Direcţiei Silvice Botoşani, au demarat o serie de controale de prevenire şi acţiuni de informare preventivă în zonele de agrement de lângă păduri. Scopul acestor acţiuni este de conştientizare a persoanelor care desfăşoară diverse activităţi în zonele de agrement sau... |
|
|
| Mercedes de 36.000 lei, reţinut la Stânca pentru uz de fals | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au întocmit dosar penal unui bărbat, care conducea un autovehicul ce avea seria de şasiu falsificată. |
|
|
| Autoturism carosat cu zeci de mii de ţigări de contrabandă | În urma unei acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii traficului ilicit cu ţigări, poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat un cetăţean, care a încercat să introducă în România, ascunse în diverse componente ale autoturismului, 39.900 ţigarete de contrabandă, cu timbru de acciză R. Moldova.
|
|
|
| Zece colete cu ţigări de contrabandă descoperite de poliţiştii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani au reţinut şi identificat la sfârşitul săptămânii trei cetăţeni români care transportau mai multe colete cu ţigări de contrabandă, trecute ilegal în România peste râul Prut. |
|
|
Dorohoian mort înecat într-un pârâu adânc de doar câteva zeci de centimetri - VIDEO&FOTOGALERIE | 676 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 517 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 467 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 324 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 321 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu | 307 |
| La un pas de dezastru. O femeie era să rămână fără casă în prag de iarnă | 306 |
| Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut | 302 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie | 273 |
| Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) | 271 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|