| „Împreună, mai pregătiți” – pompierii din Botoșani au oferit mărțișoare și sfaturi cetățenilor din județ, în cadrul Săptămânii Protecției Civile - FOTOGALERIE | Misiune specială a pompierilor botoșăneni în patru comune din județ. Aceștia au oferit locuitorilor din Răuseni, Hlipiceni, Todireni și Lunca mărțișoare și sfaturi utile pentru prevenirea situațiilor de urgență. |
| | Simpozion regional și interjudețean la Dorohoi, „Țara de sus, vatră de spiritualitate și cultură românească”, ediția a III-a - FOTOGALERIE | În data de 20 februarie a.c. a avut loc la Dorohoi, în incinta Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob”, ediția a III-a a simpozionului „Țara de sus, vatră de spiritualitate și cultură românească”, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și inclus în... |
| | Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic primar, specialitatea obstretică-ginecologie | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea urmatorului post vacant contractual, pe durata nedeterminata, in conformitate cu prevederile Ordinului nr. 166/2023, după cum urmează: |
| | Spitalul Municipal Dorohoi angajează medici pediatri | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea urmatoarelor posturi vacante contractuale, pe durata nedeterminata, in conformitate cu prevederile Ordinului nr. 166/2023, după cum urmează: |
| |
| Viitori polițiști, în practică la IPJ Botoșani | Începând de astăzi, până la în luna august 2025, 38 de elevi ai școlilor de agenți de poliție, vor desfășura stagiu de practică la Inspectoratul... |
| | Bărbat reținut după ce a fost prins conducând cu o alcoolemie de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat | La data de 15 februarie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore,... |
| | Bărbat din Hudești reținut după ce a fost depistat de polițiști cu o alcoolemie record - VIDEO | Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 36 de ani, din comuna... |
| | Comunicat Cătălin Silegeanu: „Spitalul municipal de boli cronice și îngrijiri paliative va fi deschis anul acesta!” | Senatorul Cătălin Silegeanu aduce vești îmbucurătoare pentru comunitatea din Botoșani, anunțând că mult așteptatul Spital municipal de boli cronice... |
| | Metropolitan Life în parteneriat cu JA România au învățat 10.000 de elevi să dezvolte obiceiuri sănătoase și abilități de gestionare a riscurilor în proiectul Sănătate. Viață activă | Sănătate. Viață activă este un proiect educațional desfășurat de Junior Achievement România în parteneriat cu Metropolitan Life, adresat elevilor... |
| | Arestați preventiv pentru înșelăciune prin metoda „accidentul”. Ancheta polițiștilor din Iași a vizat și persoane din județul Botoșani | La data de 10 februarie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Iași, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, au... |
| | Comunicat PSD - Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, susține construirea unui pod nou la Mateieni | Proiectul de reabilitare a podului de la Mateieni a fost depus încă de anul trecut la Compania Națională de Investiții, fiind propus pentru includerea... |
| | Tânăr arestat preventiv pentru infracțiuni la regimul rutier. A fugit după ce a accidentat un tânăr, având o alcoolemie de 2,45 mg/l în sânge | Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 24 de ani, din comuna... |
|
|
| Administrația Pieții Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru închirieri spații/terenuri (domeniul public) | Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact: |
|
|
| Cursuri gratuite de vorbit în public și leadership oferite liceenilor de Toastmasters Botoșani | Vrei să îți dezvolți încrederea, să vorbești cu impact și să îți îmbunătățești abilitățile de lider? Youth Leadership/Tinerii învață să conducă (echipe, nu mașini), ediția 2025, este oportunitatea perfectă pentru tine! |
|
|
| Comunicat - Senatorul Cătălin Silegeanu și deputatul Ariadna Cîrligeanu: Apel la unitate către primarii din județul Botoșani | Într-un demers fără precedent, senatorul Cătălin Silegeanu și deputatul Ariadna Cîrligeanu au lansat un apel la unitate adresat tuturor primarilor din județul Botoșani, subliniind importanța colaborării pentru dezvoltarea comunităților locale. Cei doi parlamentari au subliniat că, în aceste momente critice, este esențial să lăsăm... |
|
|
| Șofer băut depistat de polițiștii botoșăneni | Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe strada Sucevei, un autoturism condus de un bărbat, de 45 de ani, din comuna Curtești, care avea o deplasare sinuoasă și a pătruns pe sensul opus de mers. |
|
|
| Senatorul Cătălin Silegeanu: „Viitorul Europei aparține popoarelor sale, nu birocraților!” | Senatorul Cătălin Silegeanu a fost prezent astăzi la Bruxelles, la invitația colegilor săi din Parlamentul European, pentru a participa la a doua ediție a evenimentului „Make Europe Great Again”. Prima ediție a acestui eveniment a avut loc la București, iar acum reunește patrioți, lideri și reprezentanți din toate țările membre ale... |
|
|
| Dorohoian prins de polițiști la volan cu o alcoolemie de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat | Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au identificat, pe drumul județean D.J. 291C, în comuna Șendriceni, un autoturism condus de un bărbat, de 52 de ani, din municipiul Dorohoi. |
|
|
| Penitenciarul Botoșani la ceas de bilanț | În cursul zilei de 22 ianuarie 2025, Penitenciarul Botoșani a organizat ședința festivă anuală de bilanț, la care a participat, în format on-line, domnul comisar șef de poliție penitenciară Marian Ilie, directorul Direcției Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar, în calitate de reprezentant al Administrației Naționale a Penitenciarelor.... |
|
|
| Comunicat de presă - Senatorul Silegeanu Cătălin sprijină dezvoltarea județului Botoșani | Într-o declarație recentă, senatorul Silegeanu Cătălin, reprezentant al județului Botoșani și membru al partidului AUR, a subliniat angajamentul său ferm față de dezvoltarea regiunii pe care o reprezintă. În cadrul unei sesiuni parlamentare, senatorul Silegeanu a avut onoarea să țină locul unui coleg și să voteze pentru admiterea avizului... |
|
|
| 26 ianuarie - Ziua internaţională a vămilor | Ziua internaţională a vămilor, marcată în fiecare an la 26 ianuarie, începând din 1983, sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Vămilor (World Customs Organization - WCO), constituie un prilej pentru manifestarea solidarităţii internaţionale a administraţiilor vamale din întreaga lume şi pentru evidenţierea importanţei rolului vămilor... |
|
|
| Șoferi fără permis și sub influența alcoolului sancționați de către polițiști | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au oprit pentru control, pe strada Ștefan Luchian, un autoturism condus de un bărbat, de 56 de ani, din municipiul Botoșani. |
|
|
| Atelier catehetic în Protopopiatul Dorohoi pentru preoții care vor participa la Concursul Național Catehetic 2025 - FOTO | Luni, 20 ianuarie 2025, parohia „Înălțarea Domnului” din Ibănești, protopopiatul Dorohoi, a găzduit un atelier de formare și scriere de proiecte destinat preoților din Arhiepiscopia Iașilor, care vor participa la Concursul Național Catehetic, intitulat „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credinţe – moştenirea unui secol de Patriarhat... |
|
|
| Senatorul Cătălin Silegeanu cheamă la acțiune: „Protestul de mâine din Piața Revoluției este crucial pentru viitorul nostru!” | Botoșani, 17 ianuarie 2025 – Senatorul Cătălin Silegeanu a explicat astăzi motivele care l-au determinat să organizeze protestul din 18 ianuarie, care va avea loc în Piața Revoluției din Botoșani. Silegeanu a subliniat importanța participării active a cetățenilor, declarând că acum este momentul să se facă auziți și să lupte pentru... |
|
|
| Senatorul AUR Cătălin Silegeanu anunță un protest de amploare în Botoșani! | Senatorul AUR, Cătălin Silegeanu, a anunțat organizarea unui protest de amploare în Botoșani, sâmbătă, la ora 14:00, în Piața Revoluției. Acest demers vine în continuarea protestului de pe data de 12 ianuarie, desfășurat la București, la care au participat peste 100.000 de persoane, demonstrând unitatea și determinarea românilor de... |
|
|
| Mobilizare nocturnă la Dimăcheni pentru găsirea unei fetițe dispărute. Micuța a fost găsită după trei ore de căutări | Zeci de forțe de ordine și voluntari din localitatea Dimăcheni s-au mobilizat în cursul nopții trecute pentru a o căuta pe Eliza, în vârstă de 10 ani. |
|
|
| Bărbat accidentat, ajutat de un jandarm aflat în timpul liber | În această seară, in jurul orei 19.20, după ce a predat serviciul de pază și protecție instituțională la Serviciul Județean Botoșani al Arhivelor Naționale și pleca spre casă, un jandarm a auzit în apropierea obiectivului asigurat cu pază o persoană care striga după ajutor. |
|
|
| Comunicat Sindicatul Liber din Învățământ (SLI) Dorohoi - Despre decontarea navetei profesorilor din alte localități | Vineri, 10 ianuarie 2025, în mediul școlar au aparut temeri privind nedecontarea navetei cadrelor didactice care nu au domiciliul în unitatea școlara unde lucrează. |
|
|
| Bărbat salvat de la moarte prin hipotermie de către un jandarm botoșănean | Vineri seară, un bărbat întins pe o bancă de pe strada Primăverii, din municipiul Botoșani, a atras atenția lui Alex, subofițer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani. |
|
|
| Tradiții și obiceiuri, la Dorohoi, în seara de Revelion. Vezi formațiile care vor evolua | Dorohoienii sunt așteptați și în acest an să participe în număr cât mai mare la Festivalul „Datini și obiceiuri de iarnă”, manifestare care reușește să adune laolaltă întreaga comunitate, impresionând prin costumațiile originale, muzica tradițională, mesaj și recuzită, fiind printre cele mai bogate și mai vesele dintre manifestările... |
|
|
| Cătălin Silegeanu (AUR) a depus jurământul ca senator al județului Botoșani | Astăzi, Cătălin Silegeanu a depus oficial jurământul ca senator al județului Botoșani, marcând un nou capitol în cariera sa politică. În cadrul ceremoniei, Silegeanu a exprimat cu emoție și determinare angajamentul său față de comunitatea botoșăneană. |
|
|
| Deputat PNL Eduard Mititelu - „A fost depus proiectul pentru modernizarea Spitalului Orășenesc Darabani și s-a lansat licitația pentru lucrări” | Astăzi (vineri, n.r.) am făcut primul pas în activitatea din Camera Deputaților! Sunt pregătit să pun la bătaie tot ceea ce știu pentru proiectele care vor aduce dezvoltare județului Botoșani. |
|
|
| DOROHOI - Crăciun la Ghica – Taraba cu fericire, exerciții de generozitate și talent - FOTOGALERIE&VIDEO | Se știe prea bine că pentru noi, românii, Crăciunul este o sărbătoare magică, plină de tradiții și simbolistică. Însă nu este doar o sărbătoare religioasă, ci și o ocazie de a reflecta asupra valorilor de iubire și solidaritate; este o perioadă în care oamenii își manifestă generozitatea și spiritul comunitar. |
|
|
| Tânără spitalizată în urma unui accident rutier petrecut noaptea trecută! | O tânără, în vârstă de 24 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce autoturismul pe care îl conducea a fost implicat într-un accident rutier. Evenimentul s-a produs pe raza localității Bobulești, noaptea trecută. |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 781 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 610 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 376 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 376 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 374 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 372 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 355 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 343 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|