Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: rar
Expoziția de pictură „Cromatici transilvane”
Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 17-23 septembrie 2022, în spațiul Colecției de Artă, expoziția personală a artistului Vladimir Kató (Harghita) intitulată „Cromatici transilvane”. Pe simeze vor fi expuse lucrări de pictură având ca tematică fascinantul spațiu transilvan, naturi statice, portrete și nuduri.
Pompieri avansați în grad și recompensați cu diplome și bani, de ziua lor! - FOTOGALERIE
La ceas aniversar, pe data de 13 septembrie, șase pompieri din cadrul ISU Botoșani, care s-au evidenţiat prin modul exemplar de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu, au fost înaintați în gradul militar următor, înaintea expirării stagiului minim.
Incendiu devastator la Dersca, stins după trei ore de către pompierii dorohoieni
Un incendiu violent a avut loc aseară, într-o gospodărie din localitatea Dersca. Flăcările au cuprins un adăpost de animale și exista pericolul de propagare a flăcărilor la două case și alte construcții din apropiere.
UMANITAR - După ce a salvat sute de vieți, Simona are acum nevoie de sprijinul nostru!
Simona Enciu are 42 de ani și este biochimist la Spitalul de Arși din Capitală. În urmă cu 24 ani, chiar la vârsta majoratului, Simona a simțit o durere acută la piciorul stâng. După mai multe consultații de specialitate, diagnosticul avea să fie unul care îi zguduia percepția asupra vieții: osteosarcom – cancer osos. În ciuda șanselor...
VIDEO&FOTOGALERIE – Accident rutier mortal la Botoșani!
Astăzi, 14 septembrie 2022, în jurul orei 10.00, pe Șoseaua Iașului, din municipiul Botoșani, a avut loc un accident rutier soldat cu un deces și...
Bărbat băut și fără permis a intrat cu mopedul într-un cap de pod
La data de 10 septembrie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Ionășeni, s-a produs...
Preoții din Botoșani, parteneri în cadrul campaniei „Un cămin sigur pentru copilul tău” - FOTOGALERIE
Parteneriatul dintre Biserică și Pompieri continuă și în cadrul campaniei de informare, conștientizare și responsabilizare a adulților „Un cămin...
Bărbat din Corlăteni reținut de către polițiștii dorohoieni pentru săvârșirea a două infracțiuni
La data de 9 septembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe...
DOROHOI - LET’S DO IT ROMÂNIA 2022 – 17 SEPTEMBRIE 2022
Primăria Municipiului Dorohoi, în calitate de partener în cadrul proiectului ”Ziua de Curățenie Națională 2022”, vă aduce la cunostință că...
Vezi ce filme vor rula la Cinema „MELODIA” Dorohoi, în săptămâna 21-25 septembrie 
Începând cu data de 12.09.2022 se pun în vânzare biletele pentru săptămâna cinematografică 21-25 septembrie! Biletele se găsesc la cinema Melodia,...
Controale la agenți economici din mai multe localități din județ. Au fost aplicate amenzi de 170.000 de lei
La data de 7 septembrie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu specialiști ai Direcției...
Biciclist octogenar accidentat la Hilișeu Horia
La data de 6 septembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați cu privire la faptul că pe Drumul Comunal D.C....
Sprijin pentru copii, din familii vulnerabile, din fonduri europene
Guvernul României, condus de premierul liberal Nicolae Ionel Ciucă, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, oferă sprijin copiilor din familii vulnerabile.
Comunicat Primăria Dorohoi - Le datorăm mândria de a fi dorohoian!
După o săptămână în care municipiul Dorohoi a fost, pe drept cuvânt, capitala informaticii, a venit momentul să mulțumim unei echipe extraordinare. Echipa care a făcut posibil ca orașul nostru să găzduiască prima competiție internațională de informatică organizată vreodată în județul Botoșani, un eveniment unic în istoria orașului...
Unitățile de învățământ supravegheate de polițiști în prima zi a anului
Astăzi, 5 septembrie, peste 150 de polițiști, împreună cu celelalte structuri de ordine și siguranță publică vor acționa în zona unităților de învățământ pentru ca activitățile de început de an școlar să se desfășoare în siguranță.
Accident rutier grav între Havârna și Dorohoi. Trei victime în spital, dintre care un copil de 10 luni. Bebelușul a fost transportat cu elicopterul SMURD la Iași
O tânără, de 25 de ani, din municipiul Dorohoi, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe DJ 293, directia de deplasare dinspre Havârna, înspre Dorohoi, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a întrat în impact cu un copac de pe marginea părții carosabile. Evenimentul s-a petrecut ieri la amiază.
Cu permisul reținut, a fost surprins încălcând limita de viteză de două ori într-un minut
Un tânăr de 19 ani a fost surprins încălcând limita de viteză, de două ori, în două localități diferite, într-un singur minut.
Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au vizitat grădinițele din Suharău și Ibănești
Zilele de 24 și 25 august 2022 au constituit un prilej de întâlnire pentru copiii aflați la atelierele de vară Șotron organizate de Asociația Ovidiu.Ro, cu poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.P.J. Botoşani.
UMANITAR - O banală operație de polipi s-a transformat într-un coșmar pentru un adolescent de 17 ani
O banală operație de polipi s-a transformat într-un coșmar pentru un adolescent de 17 ani. În urma biopsiei unui polip natal, Mircea a aflat că suferă de limfom non-Hodgkin, iar de atunci zace pe un pat de spital așteptând o minune. Părinții, o familie simplă din Chișinău, au făcut tot ce e omenește posibil să îl salveze. În prezent...
Atelierele FILIT pentru traducători (online) – Memorialul Ipoteşti
Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT lansează apelul de înscriere în cadrul proiectului cultural Atelierele FILIT pentru traducători, organizate în parteneriat cu Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu. Prin intermediul acestui program, cincisprezece traducători din limba română...
Deputatul Alexandra Huțu: „Susținem în continuare dezvoltarea tuturor comunităților locale din Botoșani în ceea ce privește utilitățile de bază pentru botoșăneni”
Parlamentarul botoșănean Alexandra Huțu, membru în Comisia pentru Administrație Publică și Comisia pentru Mediu din Camera Deputaților, a anunțat că din cele 127 de obiective de investiții ce vor fi realizate în județul Botoșani prin programul Anghel Saligny, 51 de proiecte vizează investiții în realizarea și extinderea rețelelor...
Tânăr din R. Moldova oprit la frontieră după ce a încercat să intre ilegal în România, traversând înot râul Prut
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni au depistat în zona de responsabilitate un tânăr din Republica Moldova care a încercat să intre ilegal în România, trecând înot râul Prut.
Angajări la Inspectoratul Județean de Jandarmi Botoșani. Vezi condițiile!
Inspectoratul General al Jandarmeriei Române organizează concurs pentru ocuparea a opt posturi de execuție vacante, prin rechemare în activitate sau încadrare directă, de ofițer în specialitatea resurse umane, din care un post de ofițer specialist II în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.
Profesori ai Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi participanți la cursuri de formare Erasmus+
În perioada 23 – 28 august 2022, un număr de 17 profesori ai Colegiului Național „Grigore Ghica” vor participa la cursul de formare Erasmus + KA1, Educație Școlară în Caldas da Rainha, Portugalia.
Amenzi în valoare de 3600 de lei și trei permise reținute, în urma unei acțiuni desfășurată de către polițiști
La data de 22 august 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, care au ca principală cauză de producere consumul de alcool sau de droguri, la volan.
Cetăţean din R. Moldova depistat în timp ce încerca să intre ilegal în România
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huşi acţionând în baza unor informaţii, ca urmare a bunei cooperări cu poliţiştii de frontieră din Republica Moldova în zona de responsabilitate comună, au identificat şi reţinut un cetățean din Republica Moldova care a încercat să intre ilegal în România, traversând...
Administrația Piețelor și Oborului Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru închirieri spații/terenuri (domeniul privat)
1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact: Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi , CUI 4112945, str. Grigore Ghica nr.34, municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, Tel. / fax: +40(231)610133 / +40(231)611310 e-mail:...
Autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie, descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Marea Britanie.
Clădire dezafectată distrusă de flăcări - VIDEO
O clădire dezafectată de pe raza localității Roma a fost cuprinsă de flăcări, luni seară. Alarma s-a dat în jurul orei 18.00, iar la fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Anunț comemorare
DOROHOI – Strada Spiru Haret va fi modernizată. Primarul Dorin Alexandrescu a semnat contractul de execuție. Investiția se ridică la peste cinci milioane de lei fără TVA
Primăria Municipiului Dorohoi, prin domnul primar ing. Dorin Alexandrescu a semnat miercuri, 17 august 2022, contractul de execuție lucrări pentru proiectul „Îmbunătățirea calității vieții populației din Municipiul Dorohoi”, cod SMIS 126147, Lot 1 – Construirea şi rebilitarea infrastructurii publice, ce are ca obiect prestarea serviciilor...
DOROHOI - Eveniment cultural. Recital cameral la Muzeul Memorial „George Enescu”, la aniversarea a 141 de ani de la nașterea compozitorului și la 65 de ani de la înființarea muzeului dorohoian
Muzeul Județean Botoșani organizează vineri, 19 august 2022, ora11.00, recital cameral dedicat împlinirii a 141 de ani de la nașterea lui George Enescu și 65 de ani de la înființarea Muzeului Memorial GEORGE ENESCU Dorohoi.
Alexandra Huțu: „Președintele Administrației Fondului pentru Mediu va efectua vineri o vizită de lucru la Botoșani”
La inițiativa deputatului Alexandra Huțu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, va fi prezent, vineri, la Botoșani, la dezbaterea „Fondul de Mediu – programe și oportunități de finanțare pentru autoritățile publice locale”.
Accident rutier între Dorohoi și Dumeni, în această seară. Trei surori au fost rănite, una dintre ele ajungând la spital
Trei surori de 15, 20 și 22 de ani au trecut prin clipe de groază după ce mașina cu care se deplasau a fost implicată într-un accident rutier. Evenimentul a avut loc, în această seară, între Dorohoi și Dumeni.
Pagina 87/276  
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
480
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
423
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
407
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
402
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
346
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
345
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
337
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
331
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
322
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord