| Primăria Dorohoi - Anunț | Primăria Municipiului Dorohoi aduce la cunoștința cetățenilor faptul că au fost finalizate lucrările de reabilitare a podului peste Pârâul Dorohoi, situat pe Calea Plevnei. |
| | DOROHOI – Astăzi, concert la Muzeul Memorial „George Enescu” - „Rădăcini” – turneul care aduce muzica românească mai aproape de tineri | • Asociația Klavier ART aduce muzica românească mai aproape de tineri prin turneul „Rădăcini”;
• Vor fi prezentate în primă audiție două lucrări inspirate din folclorul românesc, compuse anul acesta: Oltenisme la patru mâini și Rapsodia Moldavă, de Marius Sireteanu;
• Turneul va avea loc în următoarele localități:... |
| | Spitalul Dorohoi scoate la concurs două posturi! |
| | DOROHOI – ANUNŢ important pentru persoanele cu handicap grav și accentuat – începe distribuirea ajutoarelor prin POAD | UAT Dorohoi prin Direcţia de Asistenţă Socială aduce la cunoştinţa persoanelor cu handicap grav și accentuat, adulți și copii, neinstituționalizate, cu domiciliul în municipiul Dorohoi, că potrivit prevederilor HG 84/2020 art. 3(1) lit.c), începând cu data de 17.08.2021 se procedează la distribuirea stocului de pachete alimentare și... |
| |
| COD GALBEN de ploi și vijelii pentru județul Botoșani | Meteorologii au transmis în urmă cu scurt timp o avertizare de tip COD GALBEN de vijelii pentru județul Botoșani. |
| | VIDEO - Ţigarete de contrabandă abandonate în vegetaţie, la Oroftiana, la vederea poliţiştilor de frontieră dorohoieni | Polițiștii de frontieră dorohoieni au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă,... |
| | CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII | VEZI CE FILME VOR RULA ÎN PERIOADA 13 - 19 AUGUST 2021! |
| | DOROHOI - VIDEO – Bărbat sancționat drastic după ce a abandonat la gunoi cinci cățeluși. El a fost identificat de către polițiștii locali cu ajutorul camerelor video de supraveghere | Un bărbat din comuna George Enescu a fost sancționat cu o amendă drastică după ce a fost surprins de camerele video în momentul când abandona la... |
| | FOTO&VIDEO - Acțiune a polițiștilor rutieri pe drumurile din județ. Șofer dorohoian prins conducând sub influența alcoolului | La data de 11 august 2021, polițiștii rutieri au organizat o acțiune, în sistem integrat, cu participarea structurilor de Ordine Publică și Transporturi,... |
| | FOTO&VIDEO - Microbuz plin cu ţigări de contrabandă, blocat în trafic de către poliţiştii de frontieră dorohoieni | Polițiștii de frontieră dorohoieni au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, cantitatea de 11.910 de pachete cu... |
| | DOROHOI - Astăzi, meci de fotbal pe stadionul municipal, într CS Dante Botoșani și Foresta Suceava. Intrarea liberă însă condiționată de respectarea protocolului sanitar | Stadionul municipal „1 Mai” din Dorohoi va găzdui astăzi, de la ora 17.30, meciul de fotbal dintre CS Dante Botoșani și Foresta Suceava, ambele... |
| | Tânără din Dorohoi sancționată de către jandarmi, în mod repetat, pentru că vindea țigări de contrabandă în Piața centrală | De la începutul anului, o femeie a fost depistată de jandarmii botoșăneni de trei ori, în timp ce comercializa pachete de țigări neaccizate în... |
|
|
| Accident rutier în Dorohoi, în această dimineață. Bătrân rănit pe trecerea de pietoni de un autoturism condus de către un șofer în vârstă de 19 ani | Un bătrân în vârstă de 68 de ani a fost surprins și rănit astăzi dimineață pe trecerea de pietoni din dreptul stației de maxi-taxi de pe strada Nicolae Titulescu din Dorohoi, imediat după intersecția cu strada A.I. Cuza, în locul unde stau la „ocazie„ doritorii care vor să meargă la Suceava. |
|
|
| Familie din Hudești ajunsă la spital după ce a mâncat ecleruri! | În urma comunicării telefonice de către DSP Botoșani în data de 06.08.2021, privind o suspiciune de toxiinfecție alimentară (TIA) la o familie de patru persoane în urma consumului în data de 01.08.2021 a produsului ECLER, cumpărat de la o cofetărie din orașul Darabani, persoanele au manifestat tulburări digestive, crampe abdominale, febră,... |
|
|
| Dorohoienii de pe trei străzi rămân mâine fără apă la robinete din cauza apariției unei avarii la o conductă | Conducerea S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță întreruperea furnizării apei în municipiul Dorohoi, miercuri, 11.august 2021, în intervalul orar 9.00-14:00, în vederea remedierii unei avarii apărute pe conducta Ø 225 mm. |
|
|
| DOROHOI - ANUNŢ IMPORTANT: A început distribuirea ajutoarelor prin programul POAD. Vezi categoriile de beneficiari | Municipiul Dorohoi prin Direcţia de Asistentă Socială, aduce la cunoștința beneficiarilor că începând cu data de 10.08.2021, distribuirea ajutoarelor constând în pachete cu produse alimentare și de igienă, pe listele inițiale, din cadrul programului POAD, se face în incinta fostei unităti militare de la Brazi ( corp clădire C8) ... |
|
|
| Biserica din cimitirul Parohiei Dealu Mare sfințită de către IPS Teofan și PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud. Primarul Alexandrescu a primit distincția „Crucea Moldavă” pentru mireni - FOTOGALERIE | Zi de mare sărbătoare în Parohia Dealu Mare din Dorohoi, unde duminică, 8 august, credincioși din toate părțile județului Botoșani, alături de oficialități locale și centrale, au ținut să fie prezenți la un eveniment pe care îl așteptau de multă vreme: sfințirea bisericii din cimitirul parohial. |
|
|
| Camion în flăcări stins de pompierii dorohoieni, la Brăești | Un camion ce transporta marfă de la Dorohoi la Botoșani a luat foc, în această după-amiază, pe DN 29 B. Șoferul se afla la ieșirea din localitatea Brăești când a observat că de sub bord iese fum, a oprit și a coborât imediat. |
|
|
| 25 de profesori din Botoșani s-au specializat la Cannes | Șase licee și colegii din județ, alături de alte 9 școli gimnaziale au format un consorțiu pentru a putea colabora cu un colegiu internațional de la Cannes. Scopul parteneriatului este acela de a-i ajuta pe profesorii botoșăneni să aplice cele mai moderne metode de predare a limbii și culturii franceze și să deschidă tematica abordată... |
|
|
| Bilanțul Codurilor Roșii: copaci și stâlpi de electricitate căzuți la pământ, un transformator în flăcări. 5772 de abonați au rămas fără electricitate. La Dorohoi au căzut aproape 23 de litri de precipitaţii pe metru pătrat, pe perioada codului roșu | În intervalul orar 20.15 - 22.30, tot județul Botoșani a fost sub incidența a trei avertizări nowcasting COD ROȘU de vijelii. |
|
|
| DOROHOI - Comitetul Local pentru Situații de Urgență convocat în această seară în urma emiterii codului roșu. Au fost mobilizate 14 utilaje de la diferite societăți comerciale. Bălți de dimensiuni considerabile pe carosabil, în zonele joase ale orașului - VIDEO | Emiterea de către meteorologi a avertizării nowcasting COD ROȘU de vijelii pentru municipiul Dorohoi a determinat convocarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență, la sediul primăriei. |
|
|
| ALERTĂ! COD ROȘU de vijelii pentru Dorohoi și alte câteva localități din apropiere | Atenție! Meteorologii au emis o avertizare nowcasting COD ROȘU până la ora 20.50, pentru Dorohoi, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești, Dersca, George Enescu, Hilișeu-Horia, Broscăuți, Pomârla, Mihăileni, Corlăteni, Cândești, Văculești, Lozna și Dimăcheni. |
|
|
| FOTO - Acțiune a polițiștilor dorohoieni. Persoane legitimate, autovehicule controlate și firme verificate. Polițiștii au distribuit pliante și afișe | La data de 4 august 2021, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au acționat în municipiul Dorohoi, pentru prevenirea și combaterea infracționalității stradale, precum și a prevenrii violenței domestice. |
|
|
| CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII | VEZI CE FILME VOR RULA ÎN PERIOADA 6 - 12 AUGUST! |
|
|
| Primăria Dorohoi - ANUNȚ | INFORMĂM TOTI CRESCĂTORII ȘI DEȚINĂTORII DE ALBINE, SĂ ÎNCHIDĂ ALBINELE ÎN DATA DE 08.08.2021, ÎN INTERVALUL ORAR 8.00- 12.00 |
|
|
| Razie printre taximetriștii din Dorohoi - FOTO&VIDEO | O razie de proporții a avut loc ieri la Dorohoi într-o amplă acțiune de prevenire și combatere a evaziunii fiscale în domeniul transportatorilor în regim TAXI. |
|
|
| Invitație la slujba de sfințire a Bisericii de cimitir Dealu Mare | Cu multă bucurie, credincioșii parohiei Dealu Mare, vă invită să participați, duminică, 08 august 2021, la slujba de sfințire a Bisericii din Cimitirul parohial al localității Dealu Mare, Dorohoi. |
|
|
| ANUNȚ! Vând casă în Dorohoi |
|
|
| Incendiu de amploare la Horodiștea! Pompierii dorohoieni au intervenit - FOTO | O casă și două anexe au ars în totalitate și o alta a rămas fără o parte din acoperiș în urma unui incendiu izbucnit în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Horodiștea, comuna Păltiniș. |
|
|
| ATENȚIE! Sute de dorohoieni rămân mâine fără apă la robinete, din cauza unei avarii | S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță întreruperea furnizării apei în municipiul Dorohoi, în data de 03.08.2021, în intervalul orar 8.00-14:00, în vederea remedierii unei avarii apărute pe conducta din PEHD Ø 160 mm. |
|
|
| (P) 5 Primăria Dorohoi - ANUNȚ DE LICITAȚIE VÂNZARE, doar domeniu privat | 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail al autorităţii contractante : Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi , CUI 4112945, str. Grigore Ghica nr.34, municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani,
Tel. / fax: +40(231)610133 / +40(231)611310
e-mail:... |
|
|
| Primăria Dorohoi – Anunţ de consultare publică privind Extindere Zonă Comercială pe strada Ștefan cel Mare | Anunț pentru aprobarea Planului Urbanistic Zonal si Regulament Local de Urbanism - Extindere Zona Comerciala prin desființare construcții și construire spațiu comercial strada Ștefan cel Mare nr. 20-24, generat de terenurile înscrise în CF 52832, 51253, 51796, 51795, proprietatea SC MIRA COM SRL Dorohoi. |
|
|
| (P) 4 Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru INCHIRIERI terenuri (domeniul PRIVAT) | 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact:
Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi , CUI 4112945, str. Grigore Ghica nr.34, municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani,
Tel. / fax: +40(231)610133 / +40(231)611310
e-mail:... |
|
|
| (P) 3 Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru concesiune bunuri; PRIVAT | 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail al autorităţii contractante : Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi , CUI 4112945, str. Grigore Ghica nr.34, municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani,
Tel. / fax: +40(231)610133 / ... |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 475 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 419 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 401 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 343 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 321 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|