| Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi: Ziua Europeană a Limbilor 2021 - FOTOGALERIE | „Dacă îi vorbești unui om în limba pe care o înțelege, vei ajunge la mintea lui. Dacă îi vorbești în limba sa, vei ajunge la inima lui.” (Nelson Mandela) |
| | Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi - Ce(Artă) la Ghica!!! - FOTOGALERIE | Călătoria a reînceput la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi! Iată-ne, din nou, împreună, pentru următorul an școlar pornind cu încredere prin toamna bucuriilor colorate, a ideilor proaspete, a planurilor ce își caută împlinirea. Avem planuri mărețe, ne ajutăm de resurse, calități, valori și comorile din noi! Trăim cu... |
| | DOROHOI - Distracție pentru copii, la Casa Municipală de Cultură, de Zilele Municipiului Dorohoi - FOTOGALERIE | Sâmbătă, pe 2 octombrie, copiii iubitori de distracție s-au întâlnit la Casa de Cultură unde au avut parte de o întâlnire plină de voie bună cu personaje din universul Disney. |
| | DOROHOI - Parcul Cholet - odihnă și agrement la superlativ. Investiție de peste cinci milioane și jumătate de lei finalizată. Primăria așteaptă sugestii privind extinderea și modernizarea parcului - FOTOGALERIE | Primăria municipiului Dorohoi anunţă finalizarea proiectului privind stabilizarea versantului din Parcul Cholet, în valoare de 5.520.000 lei. În acest sens, s-a rezolvat o problemă mare de consolidare a versantului, care a stopat alunecările de teren într-o zonă în care se execută lucrări europene de mare anvergură la clădirile Spitalului... |
| |
| „Nunta de aur” la Dorohoi pentru 52 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie - FOTOGALERIE | Administrația publică a Municipiului Dorohoi, prin Direcția de Asistență Socială, a organizat astăzi 1 octombrie 2021, ora 13, în incinta Cinematografului... |
| | DOROHOI - Nunta de aur 2021 TRANSMISĂ LIVE, astăzi, începând cu ora 13.00 | Nunta de aur 2021 va fi transmisă live. Organizatorii au decis ca în acest an, evenimentul să fie transmis în direct pe un canal de Youtube, astfel... |
| | DOROHOI – Expoziție de pictură „Suflet în culori”, la Casa Municipală de Cultură - FOTOGALERIE | Joi, 30 septembrie a avut loc la Casa de Cultură vernisajul expoziției de pictură „Suflet în culori” a artistei Tatiana Savencu. Expoziția a avut... |
| | DOROHOI – Femeie prinsă că vindea pachete de țigări de contrabandă, pline cu bucăți de carton. Este cercetată pentru tentativă de înșelăciune | Deși a mai fost depistată în timp ce vindea țigări de contrabandă, o femeie a hotărât că este vremea să treacă la un alt nivel.
Pentru că... |
| | Primăria Dorohoi – Dezbatere publică privind Regulamentul de organizare și funcționare a Bazinului de înot didactic, nou construit în municipiu | În conformitate cu dispozițiile art.7 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, se aduce la cunoștință... |
| | CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII 1 - 7 OCTOMBRIE | VEZI FILMELE CARE VOR RULA ÎN PERIOADA 1 - 7 OCTOMBRIE! |
| | Zilele Municipiului Dorohoi 2021 - Programul evenimentelor din perioada 30 septembrie - 3 octombrie | Continuăm evenimentele dedicate Zilelor Municipiului Dorohoi cu activități interactive și multe surprize. Sfârșitul de săptămână vine cu spectacole... |
| | Dezastru evitat de pompierii dorohoieni | Un incendiu izbucnit la un depozit de furaje, a fost stins înainte să producă pagube materiale însemnate pentru două familii din satul Corjăuți,... |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea a trei posturi | Spitalul Municipal Dorohoi scoate la concurs următoarele posturi contractual temporar vacante de: ... |
|
|
| Colegiul Național “Grigore Ghica” Dorohoi - Toamna se numără generațiile | „Toamnă, aşează-te liniştită pe tronul tău şi îmbracă lumea asta în culorile tale... Oferă-ne poveşti neauzite şi imagini nemaipomenite...”
Emoţie, bucurie şi melancolie sunt doar câteva din trăirile foştilor absolvenţi ai Colegiului Național “Grigore Ghica” din Dorohoi atunci când s-au întâlnit joi, 23 septembrie... |
|
|
| ANUNŢ - În atenţia cetăţenilor Municipiului Dorohoi, solicitanţi de ajutoare pentru încălzirea locuinţei | Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi informează cetățenii cu privire la stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, conform Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 prin care se stabilesc criteriile de încadrare a familiilor şi persoanelor singure în categoria consumatorilor vulnerabili de energie. |
|
|
| Comunicat SVSU Dorohoi – Situația COVID-19 în municipiu - FOTO document | În scopul informării corecte a populației cu privire la evoluția situației epidemiologice la nivelul municipiului Dorohoi și pentru a spori gradul de responsabilitate a populației referitor la respectarea măsurilor impuse de autorități, vă prezentăm alăturat situația din municipiul Dorohoi la data de 24.09.2021. |
|
|
| CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII 24 - 30 SEPTEMBRIE | VEZI FILMELE CARE VOR RULA ÎN PERIOADA 24 - 30 SEPTEMBRIE! |
|
|
| Dorohoian extrădat din Germania pentru a executa pedeapsa cu închisoarea în România | Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale în colaborare cu polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Dorohoi, au reușit sâmbătă 18 septembrie, localizarea unui tânăr de 19 ani, din municipiul Dorohoi, care se afla pe teritoriul Germaniei. |
|
|
| DOROHOI - Teren de sport modern construit la Școala „Ion Pillat” - FOTOGALERIE | Consiliul Județean Botoșani acordă o importanță deosebită domeniului social, motiv pentru care pune în aplicare proiecte menite să contribuie la creșterea calității vieții celor mai defavorizați dintre noi. |
|
|
| Zilele Municipiului Dorohoi 2021, sărbătoare în umbra pandemiei | Primăria Municipiului Dorohoi și Consiliul Local au plăcerea să vă invite la Zilele Municipiului Dorohoi 2021, un eveniment care se va desfășura în intervalul 24 septembrie - 10 octombrie și va cuprinde peste 16 evenimente culturale, artistice, sportive, de artă și tradiție românească, ce se vor desfășura în mai multe spații din municipiu.... |
|
|
| DOROHOI - Let’s do it România 2021 – 25 SEPTEMBRIE 2021 | Primăria Municipiului Dorohoi, în calitate de partener în cadrul proiectului Ziua de Curățenie Națională 2021, vă aduce la cunostință că, din cauza anulării acțiunii din data de 18.09.2021, urmare a condițiilor meteo nefavorabile, acțiunea națională de voluntariat pentru curățarea deșeurilor din Municipiul Dorohoi si zonele limitrofe... |
|
|
| Rezultat excepțional pentru micii fotbaliști ai „ACS Juniorul Dorohoi”. Au câștigat trofeul turneului ”Cupa Academicienilor„ de la Năsăud, în fața echipelor din Ardeal - FOTO&VIDEO | Micii fotbaliști ai clubului ACS Juniorul Dorohoi, grupa de copii născuți în anul 2012, au obținut un rezultat de excepție. Ei au reușit să câștige trofeul turneului de fotbal pentru copii „Cupa Academicienilor”, desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute la Năsăud. |
|
|
| Anunț - Vând apartament în Dorohoi! |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi – Concurs pentru ocuparea unor posturi vacante | Spitalul Municipal Dorohoi scoate la concurs urmatoarele posturi contractuale vacante, perioada nedeterminata: |
|
|
| CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII | VEZI FILMELE CARE VOR RULA ÎN PERIOADA 17 - 23 SEPTEMBRIE! |
|
|
| FOTOGALERIE - Exercițiu de amploare al ISU Botoșani desfășurat în această dimineață la Botoșani și Dorohoi | Reacția forțelor de intervenție în cazul procedurii unei situații de urgență complexe a fost testată în această dimineață, în cadrul unui exercițiu de cooperare desfășurat la stațiile de tratare și epurare a apei din Cătămărăști Deal și municipiul Dorohoi, dar şi în zonele adiacente acestora. |
|
|
| Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru concesiune bunuri; PRIVAT | 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail al autorităţii contractante : Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi , CUI 4112945, str. Grigore Ghica nr.34, municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani,
Tel. / fax: +40(231)610133 / +40(231)611310
e-mail:... |
|
|
| Botoșăneancă prinsă băută la volan, în Dorohoi. Avea o alcoolemie de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. | La data de 13 septembrie 2021, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada 1 Decembrie, din municipiul Dorohoi, a avut loc un accident de circulație, iar conducătorul auto este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice. |
|
|
| Exercițiu la stațiile de tratare și epurare a apei aparținând S.C. NOVA APASERV S.A. din Cătămărăști Deal și Dorohoi, mâine dimineață | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani desfăşoară, joi, 16 septembrie a.c., începând cu ora 10.00, un exerciţiu de cooperare cu forțe și mijloace în teren pentru limitarea şi înlăturarea efectelor unor situaţii de urgenţă de amploare produse la stațiile de tratare și epurare a apei din... |
|
|
| Primăria Dorohoi - ANUNȚ desfășurare Nunta de aur 2021 | Dragi dorohoieni, avem onoarea și totodată privilegiul, de a vă anunța că anul acesta, cu ocazia programului de activități, culturale, sportive, educative și recreative, care se vor desfășura cu ocazia Zilelor Municipiului Dorohoi 2021, vom sărbători cuplurile de aur ale Municipiului Dorohoi. |
|
|
| Pompieri avansați în grad de ziua lor. Depuneri de jerbe de flori la Monumentul eroilor pompieri de la Dorohoi | Cu prilejul Zilei Pompierilor din România, șase pompieri botoşăneni, care au obţinut rezultate foarte bune în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, au fost înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim. |
|
|
| DOROHOI - Let’s do it România 2021 – 18 SEPTEMBRIE 2021 | Primăria Municipiului Dorohoi, în calitate de partener în cadrul proiectului Ziua de Curățenie Națională 2021, vă aduce la cunostință că în data de 18 septembrie 2021, începând cu ora 10:00, va avea loc acțiunea națională de voluntariat pentru curățarea deșeurilor din Municipiul Dorohoi si zonele limitrofe. |
|
|
| Deputatul Dan Șlicu, mesaj la începerea noului an școlar | Deputatul dorohoian Dan Șlincu a postat pe pagina personală de facebook un mesaj adresat elevilor, profesorilor și părinților, cu ocazia începerii noului an școlar. Printre altele, el își afirmă speranța că autoritățile implicate în gestionarea pandemiei să găsească soluții ca școala să se desfășoare „cu profesorii la catedră... |
|
|
| Comunicat: 173 de ani de existență și tot atâția copii fericiți, în prima zi de școală! - FOTOGALERIE | Anul acesta, Ziua Pompierilor coincide cu începerea noului an școlar și ne-am dorit să sărbătorim acest eveniment într-un mod special. La 173 de ani de existență, tot atâția copii din județ, care provin din familii cu posibilități financiare reduse, au primit ghiozdane și rechizite, de la pompierii botoșăneni. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 479 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 421 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 344 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 322 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|