| Minoră din Botoșani dată dispărută. A plecat la școală și nu a mai ajuns acasă | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore, de 16 ani, din municipiul Botoșani. |
| | Program de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar, derulat la Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi - FOTO | Începând cu luna ianuarie 2024, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi, prin participarea directă a elevilor și profesorilor la activități specifice, s-a alăturat Programului de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar „Împreună prindem curaj”, inițiat de Ministerul Educației. |
| | Ordin de protecție provizoriu emis de către polițiști pentru un bărbat care și-a amenințat concubina | La data de 5 februarie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 37 de ani, din comuna Drăgușeni, pentru faptul că ar fi amenințat-o pe concubina sa, cu acte de violență, creându-i o stare de temere. Incidentul s-ar fi produs pe fondul unor neînțelegeri... |
| | Ambulanță făcută scrum și alte trei mașini afectate, într-un incendiu produs noaptea trecută | Un incendiu violent s-a produs, noaptea trecută, pe strada Gheorghe Hasnas din municipiul Botoșani. O ambulanță privată a ars, iar alte trei autoturisme au fost afectate, parțial. |
| |
| DOROHOI - Bărbat reținut pentru trei infracțiuni de furt, comise în aceeași zi, din magazinele din municipiu | Un bărbat de 43 de ani, care a furat ieri din trei magazine, a fost prins și ulterior reținut pentru 24 de ore, de către polițiștii dorohoieni, din... |
| | DAS Dorohoi - Acordarea venitului minim de incluziune | Venitul Minim de Incluziune, beneficiu de asistenţă socială acordat familiilor şi persoanelor singure aflate în situaţie de dificultate, în scopul... |
| | DOROHOI - Utilaj de curățat strada, din dotarea SPL, făcut scrum în urma unui incendiu, provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit - FOTO | Un utilaj de curățenie stradală, parcat într-un garaj al societății Servicii Publice Locale (SPL), de pe strada 1 Decembrie din municipiul Dorohoi,... |
| | A aruncat drogurile după ce i-a văzut pe jandarmi. Acum este cercetat pentru deținere de droguri de risc pentru consum propriu | Sâmbăta seară, în jurul orei 19.00, un echipaj de jandarmerie a observat un tânăr în vârstă de 20 de ani care, la vederea jandarmilor, s-a întors... |
| | Întrunirea Comisiei misionare a Protopopiatului Dorohoi - FOTO | În data de 5 februarie a.c. la sediul Protopopiatului Dorohoi a avut loc întrunirea Comisiei misionare, activitate de diagnoză și planificare strategică... |
| | Vezi locurile de muncă vacante la nivelul județului Botoșani, în această săptămână | Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante, la data de 05.02.2024, în evidențele Agenției... |
| | Anunț deces: Alexandru Azoiței a trecut la cele veșnice |
| | 55 de incendii în luna ianuarie, în județul Botoșani, cu peste 61% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut | În luna ianuarie, pe raza județului Botoșani s-au produs 55 de incendii, cu 61,76% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit... |
|
|
| Un Stradivarius la „A. T. Laurian” | Colegiul Național „A.T. Laurian” a devenit, în Botoșani, partener al Fundației Culturale Gaudium Animae care a lansat un nou proiect de educație muzicală - „Un Stradivarius în școli”, în cadrul programului „Muzica Inspiră” - o suită de concerte organizate în instituții de învățământ, alături de violonistul Răzvan Stoica... |
|
|
| Lemne fără documente legale confiscate de către polițiști | Polițiștii din județ au depistat în ultimele zile mai mulți conducători auto, din județul Suceava, care transportau material lemnos fără documente legale. |
|
|
| Mașină distrusă în totalitate de un incendiu, pe o stradă din Cristești | Un autoturism a luat foc, seara trecută, pe DN 28 B, pe raza localității Cristești. Șoferul a văzut că iese fum în partea din față a mașinii, a oprit, a coborât și a sunat după ajutor. |
|
|
| A plătit 500 de euro pe un document fals și s-a ales cu dosar penal | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova care a prezentat, la controlul de frontieră, un permis de conducere cu însemnele autorităților din R. Moldova, care era fals. |
|
|
| Sancțiune de 1000 de lei și lemne confiscate de către polițiștii botoșăneni de la un sucevean | La data de 30 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Răuseni au oprit pentru control, pe drumul public din comuna Răuseni, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 27 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos. |
|
|
| Incendiu la Știubieni. Au ars două anexe și un solar | Un incendiu violent a izbucnit, seara trecută, într-o gospodărie din localitatea Știubieni, unde două anexe și un solar au fost cuprinse de flăcări. Apelul de ajutor a fost făcut chiar de către proprietar. |
|
|
| Deputat Alexandra Huțu: „Ministerul Familiei a lansat un nou apel pentru amenajarea de centre de zi pentru copiii din familii vulnerabile” | Parlamentarul social-democrat botoșănean, Alexandra Huțu, membru în Comisia pentru administrație publică din Camera Deputaților, a anunțat astăzi că autoritățile publice locale pot depune până pe 18 februarie la Ministerul Familiei proiecte pentru construcția, reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea de centre destinate copiilor... |
|
|
| Planul de Amenajarea Teritoriului Județean, actualizat cu bani din PNRR | Consiliul Județean (CJ) Botoșani a demarat realizarea unuia dintre cele mai importante documente suport pentru dezvoltarea județului. Este vorba de actualizarea Planului de Amenajarea Teritoriului Județean (PATJ) și transpunerea în format GIS. Proiectul beneficiază de fonduri atrase din Planul Național de Redresare și Reziliență, fiind unul... |
|
|
| Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi – anunț la începerea proiectului „Împreună pentru o educație digitală inteligentă” | Anunț privind începerea implementării proiectului intitulat „ÎMPREUNĂ PENTRU O EDUCAȚIE DIGITALĂ INTELIGENTĂ” la SEMINARUL TEOLOGIC LICEAL ORTODOX „SFÂNTUL IOAN IACOB” din MUNICIPIUL DOROHOI, județul BOTOȘANI |
|
|
| Cursuri gratuite de ”public speaking” organizate pentru tineri de Toastmasters Botoșani | Clubul Toastmasters Botoșani, club de vorbit în public și leadership, și-a propus să fie mai implicat în comunitatea locală și a demarat o colaborare cu structurile de tineret din județ. Liceeni și nu numai, sunt așteptați să participe la cele 8 ateliere pe care membrii cu experiență în vorbirea în public le vor organiza în fiecare... |
|
|
| Locurile de muncă vacante la nivelul județului Botoșani, în această săptămână | Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante, la data de 29.01.2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani sunt înregistrate 420 locuri de muncă vacante astfel: |
|
|
| Casă distrusă de flăcări, la Baisa. Pompierii au intervenit aproape patru ore | În plină iarnă, un bărbat în vârstă de 60 de ani a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu. Evenimentul s-a produs în localitatea Baisa, seara trecută. |
|
|
| Comunicat - Angajamentul Dreptei Unite pentru România Modernă - FOTO | Dreapta Unită este alternativa reală la corupția și risipa PSD-PNL. Le propunem românilor soluții reale pentru o Românie liberală, deschisă și modernă, puternică în Europa. Într-un eveniment comun, USR, PMP și Forța Dreptei prezintă, astăzi, structura listei comune pentru europarlamentare și programul prin care Dreapta Unită va transforma... |
|
|
| Miracolul generozității: comunitatea face posibilă operaţia salvatoare pentru o fetiţă de 9 ani | 23.000 de euro atât a costat intervenţia chirurgicală ce a salvat viaţa unui copil care se lupta cu scolioza de la 6 luni. Copilăria Giuliei a fost un lung şir de suferinţe, lacrimi şi neputinţă. Suspectă de o boală genetică foarte rară, legată de gena X, micuţa nu vorbește, nu merge, iar până acum câteva zile nu statea nici pe scăunel.... |
|
|
| Starea celor trei tineri, victime ale accidentului de la Străteni, este una stabilă | Starea de sănătate a celor trei tineri, victime ale accidentului petrecut la Străteni, comuna Lozna, este una stabilă. |
|
|
| DOROHOI - Mica Unire sărbătorită de către elevii Colegiului Național ”Grigore Ghica” - FOTOGALERIE | O nouă filă din istoria neamului nostru a fost parcursă la Colegiul Național ”Grigore Ghica” - MICA UNIRE din 24 ianuarie 1859, ziua Unirii Principatelor Române. |
|
|
| Coșurile de fum necurățate, cauza mai multor incendii petrecute ieri | Ieri, în doar câteva ore, trei case din localitățile Tudor Vladimirescu, Chișcăreni și Tudora au fost în pericol din cauza unor incendii izbucnite în jurul coșurilor de fum. |
|
|
| DOROHOI - Anunț privind începerea implementării proiectului intitulat „DOTAREA CU LABORATOARE INTELIGENTE A COLEGIULUI NAȚIONAL GRIGORE GHICA DOROHOI” la COLEGIUL NAȚIONAL "GRIGORE GHICA" din MUNICIPIUL DOROHOI, județul BOTOȘANI | Colegiul Național "Grigore Ghica" anunță începerea implementării proiectului intitulat „Dotarea cu laboratoare inteligente a Colegiului National Grigore Ghica Dorohoi” și având codul F-PNRR-SmartLabs-2023-1914. |
|
|
| APEL UMANITAR - Boala i-a furat un rinichi, acum vrea să-i fure și viața. Lupta unei tinere de 21 de ani cu o boală rară | Georgiana luptă, din copilărie, cu o boală rară care îi afectează întreg sistemul circulator. În lipsa unei intervenții chirurgicale de urgență viața tinerei de 21 de ani este pusă în pericol. |
|
|
| Dan Șlincu, deputat PSD, solicită ministrului Culturii, botoșăneanca Raluca Turcan, să urgenteze reabilitarea Muzeului de Științe ale Naturii Dorohoi | Muzeul de Științele Naturii Dorohoi are nevoie urgentă de lucrări de consolidare și restaurare. Pentru ca aceste lucrări să poată demara este necesar ca ministrul Culturii, Raluca Turcan, să aprobe cât mai urgent finanțarea și scoaterea la licitație a proiectului de către Institutul Național al Patrimoniului. |
|
|
| Femeie din Tudora dată dispărută | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei, de 34 de ani, din comuna Tudora. |
|
|
| Locatarii unui bloc din Botoșani puși în pericol de o oală cu mâncare uitată pe foc | Nu lăsați aragazul nesupravegheat atunci când gătiți. Noaptea trecută, o oală cu mâncare uitată pe foc a pus în pericol locatarii unui bloc din municipiul Botoșani. Alarma s-a dat puțin după miezul nopții, când vecinii au văzut că iese fum din apartamentul de la parter. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 479 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 421 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 344 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 322 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|