| Tânăr manager botoșănean, pe lista candidaților USR la Parlamentul European | Flămânzeanul Eusebiu – Ilie Iftode este pe lista oficială a candidaților USR, așa cum aceasta a fost lansată la sfârșitul săptămânii trecute la București. |
| | Tânăr din Vlădeni, condamnat în Țările de Jos, identificat, condus la Parchet și reținut în vederea extrădării | Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat duminică, 15 octombrie un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Vlădeni, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare, de către autorițățile din Țările de Jos. |
| | DOROHOI - 18 Octombrie, Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, la Colegiul Național ”Grigore Ghica” - FOTO | În fiecare an, la data de 18 octombrie, comunitatea internațională sărbătorește ”Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane”. Această zi reprezintă o oportunitate crucială de a aduce în prim-plan problema traficului de persoane, un flagel care continuă să afecteze milioane de vieți în întreaga lume. |
| | Ziua Holocaustului marcată la Colegiul Național „Grigore Ghica” în parteneriat cu Școala Gimnazială „Spiru Haret” - FOTO | Plecând de la cuvintele unuia dintre supraviețuitorii Holocaustului „…mă gândesc mereu la faptul că pentru victime nu s-a găsit un pământ unde să fie îngropați; neavând parte de mormânt ei se pot odihni doar în memoria omenirii…” s-a desfășurat la Colegiul Național „Grigore Ghica” activitatea proiectului „Antisemitism... |
| |
| Tabăra de interpretare a textului CreativLit la Memorialul Ipotești | Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, în... |
| | Peste șapte metri cubi de lemne, fără documente legale, confiscate de către polițiști | Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, marți, 3 octombrie, pe drumul public din comuna Mihai Eminescu,... |
| | Comunicat CJ - Autostradă pentru Botoșani. Dezbatere pentru acordul de mediu la Tudora - FOTO | Astăzi, la Tudora, a avut loc dezbaterea publică pentru emiterea Acordului de mediu pentru tronsonul de autostradă Pașcani – Suceava, care asigură... |
| | Tabăra de interpretare a textului CreativLit la Memorialul Ipotești | Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, în... |
| | Seminarul Teologic din Dorohoi la centenar (1923 – 2023) - FOTOGALERIE | În data de 23 septembrie 2023, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi a aniversat 100 ani de la înființare și 30 ani... |
| | Sucevean rămas fără permis, amendat și cu lemnele confiscate | Un tânăr de 27 de ani, din județul Suceava a rămas fără permis, fără lemnele pe care le transporta și fără 2.000 de lei, după un control al... |
| | Bărbat sancționat pentru nerespectarea legii privind transportul lemnelor | La data de 18 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29 C, în comuna Vârfu... |
| | Sancțiuni în valoare de aproape 180.000 de lei aplicate unor agenți economici din județ care comercializează gaz petrolier lichefiat (GPL). Rezultatele controalelor analizate într-o ședință la Prefectură | În această dimineața, la sediul Instituției Prefectului – Județul Botoșani, în Sala Ștefan Luchian, a avut loc o ședință de analiză a rezultatelor... |
|
|
| Pompierii botoșăneni cei mai buni din țară la „Pista cu obstacole pe 100 de metri” - FOTO | Pompierii botoșăneni s-au remarcat în proba „Pista cu obstacole pe 100 de metri” prin viteză, echilibru și dexteritate, la etapa națională a Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă. |
|
|
| Dan Șlincu: „Ministerul Transportului a alocat 20 de milioane de euro pentru refacerea podului de la Vârfu Câmpului" | Un nou proiect important de infrastructură pentru județul Botoșani a intrat în linie dreaptă! Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, a semnat Ordinul de aprobare a indicatorilor tehnico-economici de avizare a podului de peste Siret dintre Vârfu Câmpului (Botoșani) și Zvoriștea (Suceava). |
|
|
| Lemne confiscate de la un sucevean, la Dersca | La data de 19 august 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, pe drumul județean D.C 76 D, în comuna Dersca, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 33 de ani, din comuna județul Suceava, care transporta material lemnos. |
|
|
| Material lemnos confiscat, în cadrul unei acțiuni a polițiștilor din Ștefănești | La data de 6 august 2023, în intervalul orar 07:00-11:00 polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Biroului de Poliție Județean Transporturi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor în domeniul silvic, precum și pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența... |
|
|
| Un sucevean a rămas fără lemnele pe care le transporta și a fost amendat. Nu avea documentele necesare | Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit luni, 24 iulie, pentru control, pe drumul județean D.J. 207 N, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 34 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos. |
|
|
| Activitate preventivă desfășurată de polițiști în centrul Botoșaniului | La data de 18 iulie 2023, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în parteneriat cu reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani şi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava au desfăşurat o activitate preventivă în zona centrală... |
|
|
| USR Botoșani: Rușine! Bătaia de joc de la Biblioteca Județeană continuă: avarii rezolvate cu var, depozite de carte inundate sistematic, salarii mizere, subfinanțare cronică | USR Botoșani a vrut inițial să laude conducerea Consiliului Județean (CJ) pentru că, în urma comunicatului despre condițiile jenante de la sala de lectură a Bibliotecii Județene, a existat o reacție chiar promptă. Au apărut săpunul și hârtia igienică și s-a dat cu var peste pereții cu igrasie și mucegai. Însă vizitatorii au putut... |
|
|
| Lemne confiscate la Șendriceni de la un sucevean | La data de 5 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control pe drumul județean D.J. 291 C, în comuna Șendriceni, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 25 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos. |
|
|
| Lemne confiscate, la Bucecea, de la un sucevean, care nu avea documente de transport sau de proveniență | La data de 30 iunie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au oprit pentru control, pe DN 29 C, în orașul Bucecea, un autoturism condus de un bărbat, de 59 de ani, din județul Suceava. |
|
|
| Festivalul Internațional „Mugurelul” 2023 – Programul complet! | De 17 ani, la Dorohoi, se organizează Festivalul-Concurs Internațional de muzică populară „Mugurelul’’. Ediția a XVII-a de anul acesta este un omagiu adus regretatului artist instrumentist Iulian Cojocaru, fost membru al Orchestrei „Mugurelul”. |
|
|
| Memorialul Ipotești, la Salonul de Carte Alam Mater Librorum | Memorialul Ipotești – Centrul Mațional de Studii „Mihai Eminescu” va participa, în perioada 23-24 iunie 2023, la Salonul de Carte , organizat de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. |
|
|
| DOROHOI - Festivalul Internațional „Mugurelul”, a XVII-a ediție | De 17 ani, la Dorohoi, se organizează Festivalul-Concurs Internațional de muzică populară „Mugurelul’’. Ediția a XVII-a de anul acesta este un omagiu adus regretatului artist instrumentist Iulian Cojocaru, fost membru al Orchestrei ,,Mugurelul’’. |
|
|
| Lemne confiscate de la un sucevean pe un drum din Șendriceni | La data de 16 iunie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, pe drumul județean DJ. 291 C, în localitatea Șendriceni, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 57 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos. |
|
|
| FOTOGALERIE - A fost operaționalizat un nou Punct de Lucru al ISU Botoșani, în comuna Coțușca. Pompierii de aici vor deservi peste 16.000 de locuitori din cinci comune din Nord-Estul județului | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani are un nou Punct de Lucru, în comuna Coțușca. Acesta a fost operaționalizat, astăzi, în prezența autorităților centrale, județene și locale. |
|
|
| Lemne confiscate de la un sucevean. Acesta a primit și o amendă de 1000 de lei | La data de 9 iunie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul național, D.N. 29, în comuna Ungureni, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 28 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos. |
|
|
| DOROHOI - Eveniment sportiv desfășurat în municipiu, după 34 de ani - VIDEO&FOTOGALERIE | Eveniment sportiv important desfășurat la Dorohoi. După 34 de ani, boxul a revenit în municipiu, duminică, 4 iunie, când a avut loc o gală de sparring la care au participat aproximativ 50 de sportivi aparținând de șapte cluburi, din patru județe, Botoșani, Neamț, Iași și Brăila. |
|
|
| 1334 de botoșăneni au aplicat pentru programul Casa Verde Fotovoltaice 2023 | Luni, 29 mai 2023, ora 10.00, s-a deschis sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice pentru Regiunea Nord-Est, în cadrul căreia 1334 de botoșăneni au rezervat suma de 26.680.000 lei pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică. Bugetul total pentru Regiunea... |
|
|
| Ediția a X-a a Seminarului Eminescu, la Memorialul Ipotești | Memorialul Ipotești ‒ Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, în perioada 02-03 iunie 2023, ediția a X-a a Seminarului Eminescu. |
|
|
| Tinerii instituționalizați din Dorohoi, informați de către polițiști pe tema disparițiilor de minori | Ziua de 25 mai – Ziua Internațională a Prevenirii Disparițiilor de Copii a fost marcată de poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, din cadrul I.P.J Botoşani, alături de tinerii instituționalizați la Complexul de Apartamente Floare de Colț, Complexul de Apartamente Casa mea și Complexul de Apartamente... |
|
|
| Colegiul Național „Grigore Ghica ” Dorohoi - Seria succeselor la matematică continuă | În perioada 19-21 mai 2023, s-a desfășurat cea de-a XXII-a ediție a Concursului Interjudețean de Matematică „Spiru Haret ”. Concursul este organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava. În acest an a avut loc la Colegiul Silvic Bucovina din Câmpulung Moldovenesc. |
|
|
| Expoziția retrospectivă „Teodor Valenciuc – pictor, grafician, profesor” | Muzeul Judeţean Botoşani găzduieşte, în perioada 21 mai – 13 iunie 2023, în spaţiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian” Botoşani, expoziţia retrospectivă ,,Teodor Valenciuc – pictor, grafician, profesor”. |
|
|
| Opt asocieri de firme doresc să proiecteze drumul de mare viteză Botoșani – Suceava | Opt asocieri, care reunesc 95 de firme, au depus oferte pentru realizarea documentației tehnice în vederea construirii drumului de mare viteză Botoșani – Suceava, unul dintre cele mai ambițioase proiecte din Regiunea de Nord-Est. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 765 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 583 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 470 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 412 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|