| Primăria Dorohoi: Avertisment privind apariția unor focare de gripă aviară | Prin adresa nr.2419/22.11.2021 primită de la D.S.V.S.A. Botoșani ni se comunică faptul că în acest moment mai multe focare de gripă aviară înalt patogenă sunt diagnosticate în Europa inclusiv în țările vecine Ungaria si Bulgaria, iar recent a fost depistat un caz România, în judetul Călărași, mărind acest risc. |
| | Incendiu de amploare la Lozna, în această dimineață. Pompierii dorohoieni au intervenit | Primul foc în soba nouă o fost și ultimul pentru o familie din Străteni, comuna Lozna. Acoperișul clădirii renovată recent, dar și un adăpost de animale s-au aprins, în această dimineață, de la coșul de fum neprotejat termic. |
| | Spitalul Municipal Dorohoi face angajări! | Spitalul Municipal Dorohoi scoate la concurs următoarele posturi contractuale vacante: |
| | Minoră din Dorohoi dată dispărută! Este căutată de familie cu ajutorul polițiștilor | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore de 17 ani, din municipiul Dorohoi. |
| |
| Ajutoare financiare guvernamentale, în valoare de 73000 de lei, pentru dorohoieni aflați în situații de risc. Primarul Alexandrescu recomandă acestei categorii să solicite sprijin în continuare pentru obținerea unui astfel de ajutor | Conform HG nr.1189 din 10.11.2021, publicată în Monitorul Oficial nr. MO nr. 1082 din 11.11.2021, pentru municipiul Dorohoi au fost aprobate un număr... |
| | Dorohoian amendat drastic după ce a făcut scandal într-un bar. A fost deranjat că jandarmii i-au cerut să se legitimeze | Un bărbat în vârstă de 33 de ani va avea de achitat o amendă de 900 de lei, după ce sâmbătă seară a încălcat prevederile legale privind faptele... |
| | În atenţia cetăţenilor Municipiului Dorohoi, solicitanţi de ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie | UAT Dorohoi prin Direcția de Asistență Socială Dorohoi, stabilește cetățenilor dreptul la beneficii legale pentru încălzirea locuinței şi a... |
| | CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII 19 - 25 NOIEMBRIE | VEZI FILMELE CARE VOR RULA ÎN PERIOADA 19 - 25 NOIEMBRIE! |
| | Bunurile din balconul unui apartament din Dorohoi distruse de un scurtcircuit | Clipe de panică pentru locatarii unui bloc de pe strada Dumbrava Roșie din municipiul Dorohoi, după ce într-un apartament, situat la etajul I, a izbucnit... |
| | DOROHOI – Loc de joacă și recreere în cartierul Drochia, derulat printr-un program destinat integrării romilor | Primăria municipiului Dorohoi prin compartimentele de specialitate a demarat activitatea de amenajare a unui loc de joacă și recreere în cartierul... |
| | Tânăr cu alcoolemie extrem de mare s-a răsturnat cu mașina la Broscăuți | La data de 17 noiembrie 2021, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Dorohoi au observat pe Drumul Județean DJ 292, în localitatea Broscăuți, un autoturism... |
| | Primăria Dorohoi: ANUNȚ DE LICITAȚIE VÂNZARE, doar domeniu privat | 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail al autorităţii... |
|
|
| Tânăr din Havârna prins conducând cu permisul suspendat și mașina fără asigurare | La data de 15 noiembrie 2021, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dorohoi- Biroul Rutier, au oprit pentru control, pe Drumul Județean DJ 293, un autoturism condus de tânăr de 24 de ani, din comuna Havârna. |
|
|
| Dorohoian prins băut și fără permis, plimbându-se cu mașina prin oraș | La data de 14 noiembrie 2021, polițiștii din cadrul poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe strada Alexandru Ioan Cuza din Dorohoi, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din aceeași localitate. |
|
|
| Comunicat: Consiliul Județean Botoșani dublează bursele pentru copiii cu nevoi speciale | Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a inițiat un proiect de hotărâre prin care bursele sociale și de boală aferente anului școlar 2021-2022 vor fi dublate. Astfel, cei 150 de copii cu nevoi speciale beneficiari de burse sociale vor primi lunar câte 300 de lei. |
|
|
| Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru concesiune bunuri; PRIVAT | 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail al autorităţii contractante : Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi , CUI 4112945, str. Grigore Ghica nr.34, municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani,
Tel. / fax: +40(231)610133 / ... |
|
|
| VIDEO&FOTO - Focuri de armă trase de către polițiștii de frontieră dorohoieni la Dersca și Hilișeu Crișan pentru prinderea contrabandiștilor de țigări | Polițiștii de frontieră dorohoieni au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unor acțiuni desfășurate în zona de competenţă, aproximativ 5000 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 50.000 de lei.
Pentru reţinerea contrabandiştilor, poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind... |
|
|
| DAS Dorohoi - ANUNȚ privind acordarea tichetelor sociale pentru gradiniţă aferente lunii OCTOMBRIE 2021 | UAT Dorohoi prin Direcţia de Asistenţă Socială începe acordarea stimulentului educaţional sub forma tichetelor sociale pentru gradiniţă, acordate în baza Legii 248/20015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate din Municipiul Dorohoi. |
|
|
| Tânărul care l-a atacat pe taximetristul din Dorohoi, cercetat în stare de arest | Atacatorul taximetristului dorohoian va fi cercetat în stare de arest. Asta au decis judecătorii Tribunalului Botoșani, astăzi, în urma propunerii organelor judiciare. |
|
|
| Comunicat Primăria Dorohoi - Spitalul Municipal Dorohoi - epicentrul investiţiilor europene. A fost semnat Contractul de finanţare pentru dotarea Spitalului Municipal Dorohoi cu echipamente specifice pentru gestionarea crizei sanitare cauzate de SARS-CoV-2 | Primăria Municipiului Dorohoi anunţă semnarea, de către domnul primar ing. Dorin Alexandrescu, Contractului de finanţare cu nr. 680/08.11.2021 pentru proiectul „Dotarea Spitalului Municipal Dorohoi cu echipamente specifice pentru gestionarea crizei sanitare cauzate de SARS-CoV-2”, din cadrul Apelului de proiecte POIM/819/9/1/Consolidarea capacităţii... |
|
|
| Atacatorul taximetristului dorohoian a fost reținut pentru 24 de ore. Astăzi instanța va hotărâ dacă va fi arestat preventiv | Tânărul în vârstă de 32 de ani, care a atacat aseară, la Suharău, un taximetrist din Dorohoi, furându-i autovehicolul, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani. |
|
|
| Taximetrist dorohoian atacat de un client. Polițiștii au tras zece focuri de armă pentru a-l reține! | Astăzi, 9 noiembrie 2021, în jurul orei 17.00 polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că în comuna Suharău, șoferul unui autoturism care circula în regim TAXI a fost deposedat prin violență de autoturism, de către clientul cu care se afla în mașină, în timpul efectuării cursei. |
|
|
| DAS Dorohoi – ANUNȚ de angajare! | Directia de Asistență Socială Dorohoi organizeaza concurs in data de 8 decembrie 2021, pentru ocuparea functiei contractuale de executie de consilier, pe durata nedeterminata. |
|
|
| Tânăr din Pomârla, condamnat de judecătorii dorohoieni, reținut și escortat de către polițiști la penitenciar | La data de 4 noiembrie 2021, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au reușit identificarea unui tânăr, de 23 de ani, din comuna Pomârla, pe numele căruia era emis, de către Judecătoria Dorohoi, un mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. |
|
|
| Lemne fără documente confiscate de către polițiști la intrarea în Dorohoi | La data de 4 noiembrie 2021, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control, pe drumul Național DN 29B, la intrarea în municipiul Dorohoi, o autoutilitară care transporta material lemnos. |
|
|
| Primăria Dorohoi – Dezbatere publică privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2022 | În conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, se aduce la cunoștință publică următorul proiect de act normativ, care a fost inițiat și urmează a fi supus aprobării Consiliului Local al municipiului Dorohoi: |
|
|
| Primăria Dorohoi – Solicitare către cetățeni! | Primăria Municipiului Dorohoi solicită cetățenilor municipiului să respecte prevederile legale privind gestionarea incendiilor generate de arderea vegetației uscate, miriștilor și stufărișului. |
|
|
| DOROHOI - Tânăr fără adăpost găsit mort, astăzi, în centrul municipiului - FOTOGALERIE | Un tânăr fără adăpost din Dorohoi a fost găsit astăzi fără suflare în plin centrul municipiului, lângă zidul ruinelor care ar fi trebuit să fie Centrul Cultural „George Enescu”, de pe Pietonalul Grigore Ghica. Descoperirea a fost făcută de câțiva tineri, unul dintre ei alertând autoritățile. Tot acești tineri au fost cei care... |
|
|
| Concentratoare de oxigen donate de Asociaţia „Salvează o inimă”, spitalelor din județ. Spitalul Dorohoi va primi cinci astfel de aparate | Un număr de 30 de concentratoare de oxigen au ajuns, în cursul zilei de joi, la Botoșani. Donația a fost făcută de către Asociația „Salvează o inimă!”, condusă de Vlad Plăcintă. |
|
|
| Doi dorohoieni concurează la „Raliul Bucovinei”. Să le ținem pumnii! | Pilotul de raliuri dorohoian Lucian Sauciuc (foto dreapta) va concura în aceste zile la „Raliul Bucovinei”, raliu revenit în calendarul competițional după mai bine de 31 de ani. |
|
|
| Tânăr ucrainean prins de către polițiștii de frontieră dorohoieni. A forţat intrarea în România pentru un loc de muncă | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat și reținut un cetățean ucrainean care a încercat să intre ilegal în România, cu intenţia de a găsi un loc de muncă în ţara noastră. |
|
|
| Apelul SVSU Dorohoi către locuitori privind interzicerea arderii vegetației uscate | Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) din cadrul Primăriei municipiului Dorohoi solicită cetățenilor municipiului să respecte prevederile legale privind gestionarea incendiilor generate de arderea vegetației uscate, miriștilor și stufărișului. |
|
|
| Percheziții la Dorohoi și Hudești. Cinci tineri cercetați pentru trafic de droguri | În perioada 26-27 octombrie 2021, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Botoșani, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în municipiul Dorohoi și localitatea Hudești, la persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat și de cultivare, deținere,... |
|
|
| DOROHOI – ANUNŢ privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie | În atenţia cetățenilor municipiului Dorohoi, solicitanţi de ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie! |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 474 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 416 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 401 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 343 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 336 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 329 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 321 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|