ADMITEREA ÎN INSTITUŢIILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT ALE MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE – SESIUNEA 2016 – | Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoșani, prin intermediul Serviciului Resurse Umane, desfăşoară activitatea de recrutare şi selecţie a candidaţilor pentru participarea la concursul de admitere în instituţiile de învăţământ proprii si subordonate Ministerului Afacerilor Interne precum şi în instituţiile de învăţământ ale... |
| | Neglijenţă explozivă | Un bărbat din satul Strahotin, comuna Dângeni, şi-a incendiat locuinţă după ce a verificat etanşeitatea racordurilor unei butelii abia montate cu un chibrit aprins. Gazul acumulat în încăpere a explodat. Explozia a fost urmată de incendiu. |
| | Cinci incendii în trei ore | Duminică seară, în mai puţin de trei ore, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a cinciincendii de vegetaţie uscată sau deşeuri izbucnite pe raza localităţilor Baranca (comuna Hudeşti), Iezer (comuna Hilişeu Horia), Drăguşeni şi municipiul Botoşani. |
| | 58 de intervenţii ale pompierilor în două zile | În primele două zile ale lunii aprilie, forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani au fost solicitate şi au intervenit în 58 situaţii de urgenţă. |
| |
| Angajări la Detaşamentul de pompieri Dorohoi | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani organizează concurs în vederea ocupării a şapte posturi de... |
| | Rămaşi fără hrană şi adăposturile pentru animale în urma unor incendii | Două familii din Orăşeni Vale (comuna Curteşti) şi cartierul Tulbureni din municipiul Botoşani au rămas fără hrana şi adăposturile pentru... |
| Incendiu izbucnit din neglijenţa proprietarilor | O familie care locuieşte pe strada Constantin Iordăchescu din municipiul Botoşani s-a ales cu o pagubă de cca. 5.000 de lei în urma unui incendiu... |
| | Pagube de peste 20.000 de lei, în urma incendiilor din ultimele două zile | Neglijenţa a provocat pagube de peste 20.000 de lei, în ultimele două zile. La atât se ridică valoarea bunurilor distruse în urma a cinci incendii,... |
| | Rănită în timp ce încerca să stingă un foc scăpat de sub control | O femeie în vârstă de 73 de ani, din comuna Suharău, a suferit arsuri la nivelul feţei, în timp ce încerca să stingă un incendiu care a cuprins... |
| | Incendiu într-un apartament din Dorohoi. Locatarii din bloc revoltaţi faţă de proprietar | Un apartament din Dorohoi, situat la parterul unui bloc de pe Aleea Pinului, a fost la un pas de distrugere după ce proprietarul, un bărbat în vârstă,... |
| Locuinţă distrusă într-un incendiu, la Unţeni. Cel mai probabil este vorba de o mână criminală | Locuinţa unei femei din comuna Unţeni a fost distrusă într-un incendiu, astăzi, la orele prânzului. |
| Incendiu cu victimă la Corni | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină, în această dimineaţă, pentru... |
|
|
| Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani a primit drapelul de luptă | Sute de botoşăneni au fost azi martorii unui eveniment de-a dreptul istoric pentru Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă care a primit drapelul de luptă- simbol al onoarei, vitejiei şi gloriei militare. |
|
|
| Raed Arafat a depus jerbe de flori la monumentul eroilor din fața ISU Botoșani |
Secretarul de Stat si sef al Departamentului pentru Situatii de Urgenta, dr. Raed Arafat, prezent duminică la Botoșani, alături Secretarul de stat in cadrul Secretariatului General al Guvernului Romaniei, Irina Alexe, Inspectorul General al Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, general de brigada Ovidiu Vasilica si comanda Inspectoratului... |
|
|
| Botoşănenii invitaţi să fie alături de pompieri, de Ziua Protecţiei Civile din România | Pompierii botoşăneni îi invită pe cetăţenii judeţului să participe la ceremonia militară de acordare a drapelului de luptă Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani. |
|
|
| Cu peste 6.800 de misiuni mai multe pentru pompierii botoşăneni în 2015, faţă de 2005 | Loviţi de dezastrele provocate de om sau natură, botoşănenii au găsit mereu sprijin în forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, singura instituţie care îmbracă, de două ori pe an, haina de sărbătoare – pe 28 Februarie - Ziua Protecţiei Civile din Româniaşi pe 13 Septembrie... |
|
|
| Botoşănenii invitaţi să fie alături de pompieri, de „Ziua Protecţiei Civile din România” | Anul acesta, pe 28 februarie, se împlinesc 83 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile în România, serviciu care s-a aflat permanent acolo unde semenii noştri au fost în suferinţă, ameninţaţi de numărul tot mai mare al dezastrelor naturale şi catastrofelor. |
|
|
| Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani va primi drapel de luptă | Ziua Protecţiei Civile din România, sărbătorită în fiecare an pe 28 februarie, va avea o dublă semnificaţie pentru personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani. |
|
|
| Măsuri de ordine la primul meci din liga I de fotbal după pauza competiţională | Vineri, 19 februarie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani va asigura ordinea şi liniştea publică la meciul de fotbal disputat pe Stadionul municipal Botoşani, începând cu ora 20.30, de echipele F.C. Botoşani şi Astra Giurgiu, misiunea fiind executată în cooperare cu efective de poliţie, pompieri, poliţie locală şi reprezentanţi... |
|
|
| Bătrân mort într-un incendiu la Cucorăni | Un bărbat de 72 de ani din satul Cucorăni, comuna Mihai Eminescu, şi-a pierdut viaţa în urma unui incendiu, izbucnit în această dimineaţă în locuinţa sa, după ce a adormit cu ţigara aprinsă. |
|
|
| Bărbat salvat dintr-o fântână de pompierii voluntari şi militari | Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din satul Ionăşeni, comuna Vârfu Câmpului, a fost salvat de pompierii voluntari şi militari dintr-o fântână adâncă de peste opt metri. |
|
|
| Bătrână decedată astăzi în urma unui incendiu | O femeie de 87 de ani din comuna Gorbăneşti, şi-a pierdut viaţa în urma unui incendiu, izbucnit astăzi în locuinţa sa, după ce un jar căzut din sobă a aprins mai multe materiale combustibile. |
|
|
| Trei persoane carbonizate în incendii, în doar o săptămână | Trei persoane decedate (doi bărbaţi de 95 ani şi 50 ani, din Pădureni, comuna Şendriceni şi Brăeşti şi o femeie în vârstă de 99 de ani din Săveni), două persoane internate în spital şi alte 19 evacuate preventiv, dar şi pagube în valoare de peste 77.000 de lei este bilanţul celor 13 incendii produse săptămâna trecută pe... |
|
|
| 179 de misiuni ale pompierilor botoşăneni în ultima săptămână | Săptămâna trecută, botoşănenii au solicitat ajutorul forţelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani de 179 de ori, ceea ce înseamnă, în medie, 25 de intervenţii pe zi. |
|
|
| Incendiu la Pădureni. Bătrân de 95 de ani carbonizat în propria casă | Un bărbat de 95 ani din Pădureni, comuna Şendriceni, şi-a pierdut viaţa în urma unui incendiu, izbucnit ieri în locuinţa lui, după ce mai multe materiale combustibile depozitate lângă soba încinsă au luat foc. |
|
|
| Bătrână de 99 de ani moartă în incendiu | Un incendiu izbucnit în această dimineaţă, într-o locuinţă de pe raza oraşului Săveni, observat şi anunţat cu întârziere, s-a soldat cu decesul proprietarei, în vârstă de 99 de ani. |
|
|
| Locuinţe distruse din cauza neglijenţei | Şase familii din municipiul Botoşani şi comunele Nişceni, Hăneşti, Cristeşti, Săveni şi Broscăuţi au fost la un pas să rămână fără acoperiş deasupra capului în urma unor incendii, produse în zilele de 16 şi 17 ianuarie. |
|
|
| Bărbat rănit într-un incendiu, la Broscăuţi | Un barbat in varsta de 49 de ani, din comuna Broscăuţi, a fost ranit intr-un incendiu care i-a cuprins locuinta, in aceasta dimineata. |
|
|
| Locuinţe distruse din cauza neglijenţei | Trei familii din municipiul Botoşani, oraşul Ştefăneşti şi comuna Dângeni au fost la un pas să rămână fără acoperiş deasupra capului în urma unor incendii, produse pe 11 ianuarie. |
|
|
| Dorohoi: Elicopterul SMURD solicitat pentru salvarea unei bătrâne | O femeie de 79 de ani, cu probleme cardiace, a fost preluată astăzi de la Dorohoi, de elicopterul SMURD. Aparatul de zbor a aterizat pe stadionul 1 Mai în jurul orei 13, acolo unde pacienta a fost adusă cu ambulanţa de la Spitalul Municipal Dorohoi. |
|
|
| Incendii generate de coşurilor de fum necuraţate sau neprotejate termic | Seria incendiilor generate de nerespectarea regulilor şi măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor la folosirea coşurilor de fum continuă. Numai în ultimele 24 de ore, patru familii din Mileanca, Coţuşca, Stânca (oraşul Ştfăneşti) şi Sauceniţa (comuna Văculeşti) au fost la un pas să rămână fără acoperiş deasupra capului... |
|
|
| 30 de persoane evacuate dintr-un bloc din Dorohoi, în urma unui incendiu | Coşurile de fum necurăţate sau neprotejate termic faţă de materialele combustibile şi o lumânare uitată aprinsă lângă nişte cartoane sunt cauzele care au generat şase incendii, în a treia zi din anul 2016, în judeţul Botoşani. |
|
|
| Zeci de intervenţii ale pompierilor în ultimele 48 de ore | În primele zile ale anului 2016, forţele I.S.U. Botoşani au fost solicitate să intervină în 36 situaţii de urgenţă, respectiv şase incendii, o intervenţie pentru deblocarea unei uşi şi 29 de intervenţii SMURD pentru acordarea primului ajutor medical calificat. |
|
|
| Incendii din neglijenţă | O femeie în vârstă de 70 de ani a ajuns la spital cu arsuri, iar alţi doi botoşăneni au rămas fără o parte din agoniseala de-o viaţă în urma a trei incendii, produse în ziua de 28 decembrie, în mai puţin de trei ore, la Dorohoi, Bobuleşti (oraşul Ştefăneşti) şi Săveni. Pentru stingerea incendiilor şi înlăturarea efectelor au... |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 633 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 459 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 403 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 401 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 396 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 338 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 336 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 328 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 325 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 318 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|