| Elevi din județ educați de pompieri cum să reacționeze în diferite situații de urgență - FOTOGALERIE&VIDEO | Elevii de la Școlile Gimnaziale din Pădureni și Buda au participat, astăzi, la un concurs cu tematică de protecție civilă, organizat de pompierii botoșăneni. Sub sloganul „Împreună mai pregătiți”, salvatorii au continuat activitățile de pregătire a elevilor în domeniul situațiilor de urgență, în scopul protejării acestora,... |
| | Proiectul „Un cămin sigur pentru copilul tău” a ajuns la Răuseni - FOTOGALERIE | Aveți grijă de copiii dumneavoastră! Nu îi lăsați singuri în locuință cu sobele aprinse sau cu alte mijloace de încălzire pornite. Nu lăsați la îndemâna lor chibrituri, brichete sau alte obiecte asemănătoare. Nu îi încuiați în casă gândindu-vă că așa vor fi în siguranță! Apelați la rude sau la vecini dacă sunteți nevoiți... |
| | Barurile și discotecile din județ „călcate” de polițiști. Aceștia au aplicat sancțiuni de aproximativ 60.000 de lei în trei zile | În zilele de 3 – 5 februarie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Serviciului de Ordine Publică au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență și impunerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor. |
| | Zeci de elevi sfătuiți de către jandarmi cum să evite conflictele - FOTO | În această dimineață, jandarmii au dat curs invitației primite de la inițiatorii proiectului ,,Împreună pentru siguranță", doamna profesoară Ana Gabriela Tanasă, elevul Ianis Jiteriuc și elevul Morea Alexandru de la Liceul ,,A.T. Laurian" Botoșani. |
| |
| 30 Ianuarie - Ia ATITUDINE, spune STOP VIOLENȚEI! | Cu prilejul Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școli, astăzi – 30 ianuarie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități... |
| | Jandarmii botoșăneni evaluați de superiori. Conform bilanțului, ei au parcurs anul trecut aproximativ 170.000 de kilometri, de peste patru ori lungimea Ecuatorului | Ieri după-amiază, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani s-a desfășurat ,,Evaluarea activității și a rezultatelor obținute de... |
| | DOROHOI - Femeie bătută în stradă, salvată de un jandarm aflat în timpul liber | Seara trecută, în jurul orelor 21.30, un jandarm aflat în timpul liber a observat un bărbat care lovea, cu pumnii și cu un obiect contondent, o femeie... |
| | Jandarmii botoșăneni prezenți la manifestările cultural-artistice și sportive desfășurate în județ în acest sfârșit de săptămână | Manifestările cu caracter cultural-artistic și sportiv organizate în județul Botoșani în acest week-end sunt în atenția Inspectoratului de Jandarmi... |
| | Acțiune a polițiștilor rutieri | La data de 6 decembrie 2022, în intervalul orar 18:00-24:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, împreună cu cei din cadrul Biroului de Ordine... |
| | Șofer depistat la volan cu o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat | La data de 4 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au oprit pentru control, pe strada Bucovina, din municipiul Botoșani,... |
| | Tânără din Botoșani prinsă, noaptea trecută, băută la volan | La data de 3 decembrie 2022, în jurul orei 01:30, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Botoșani au oprit pentru control, pe Calea Națională... |
| | Acțiuni preventive derulate de polițiștii botoșăneni în Programul de prevenire a furturilor din genți și buzunare | În data de 29 noiembrie 2022, poliţiştii de proximitate din municipiul Botoșani alături de cei din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire... |
|
|
| Polițiștii botoșăneni alături de elevii Colegiului „Grigore Ghica” din Dorohoi, pentru promovarea siguranței | În perioada 14-21 noiembrie a.c., poliţiştii Compartimentului de Analiza și Prevenire a Criminalității au fost prezenți alături de elevii Colegiului Național Grigore Ghica Dorohoi în mijlocul cărora au derulat activităţi de informare pe tema prevenirii victimizării minorilor prin infracţiuni informatice, activități care se vor desfășura... |
|
|
| Șoferi controlați cu aparatele etilotest și DrugTest. Polițiștii au aplicat amenzi de aproximativ 11000 de lei - FOTO | La data de 19 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, Biroului de Ordine Publică și Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au organizat o acțiune pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea accidentelor rutiere care au ca principale cauze generatoare consumul de alcool și de substanțe... |
|
|
| Activități sportive și culturale supravegheate de jandarmii botoșăneni în acest weekend | În acest sfârșit de săptămână, jandarmii vor asigura ordinea și siguranța publică la manifestările cu caracter cultural-artistic și sportiv organizate în județul Botoșani. |
|
|
| Sancțiuni aplicate scandalagiilor, de către jandarmii botoșăneni, în acest sfârșit de săptămână | În acest week-end, în urma misiunilor de ordine publică executate în sistem integrat sau independent, jandarmii botoșăneni au aplicat 65 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 12500 de lei. |
|
|
| Ia ATITUDINE, spune STOP VIOLENȚEI! Campanie dusă de către polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară | În săptămâna premergătoare vacanței, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități preventiv-educative cu peste 220 de elevi din învățământul gimnazial și liceal, în scopul prevenirii bullying-ului și a oricărei forme de violență în mediul școlar. |
|
|
| Acțiune de informare preventivă, organizată de către jandarmii botoșăneni, în rândul sportivilor practicanți de badminton | În această dimineață, la invitația doamnei Mia Roată, director al Clubului Sportiv Botoșani și cu sprijinul doamnei Cristina Breșug, președintele Autorității Teritoriale de Ordine Publică Botoșani, jandarmii au desfășurat o activitate de intervenție preventivă în sala de badminton a clubului. |
|
|
| Angajări la Inspectoratul Județean de Jandarmi Botoșani. Vezi condițiile! | Inspectoratul General al Jandarmeriei Române organizează concurs pentru ocuparea a opt posturi de execuție vacante, prin rechemare în activitate sau încadrare directă, de ofițer în specialitatea resurse umane, din care un post de ofițer specialist II în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani. |
|
|
| Polițiștii alături de copii la Școala de vară | Ziua de 09 august 2022 a constituit un prilej de întâlnire pentru copiii aflați în Şcoala de Vară Vorona, organizată de Parohia Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena Vorona Centru, reprezentată de preot paroh Anuşca Andrei, în colaborare cu Centrul de Informare Turistică Vorona, reprezentat de doamna Pancu Ramona, cu poliţiştii Compartimentului... |
|
|
| Acțiuni de amploare ale polițiștilor botoșăneni în acest sfârșit de săptămână - FOTO | În zilele de 6 și 7 august 2022, polițiștii botoșăneni au acționat în județul Botoșani pentru prevenirea, descurajarea și combaterea oricăror evenimente negative, fiind asigurate măsuri pentru menținerea ordinii publice și prevenirea faptelor de natură penală. |
|
|
| Acțiune de amploare în județ, în domeniul silvic. A fost confiscată cantitatea de aproximativ 224 de metri cubi de material lemnos | În data de 4 august 2022, polițiștii botoșăneni au acționat în întreg județul pentru prevenirea faptelor ilegale în domeniul silvic. |
|
|
| Țigări confiscate de la un bărbat din Botoșani | La data de 30 iulie 2022, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au identificat un bărbat de 55 ani, din municipiul Botoșani, care avea asupra sa 1200 de țigarete de proveniență Duty Free. |
|
|
| Amenzi de peste 125.000 de lei aplicate de polițiști în acest sfârșit de săptămână | În zilele de 29-31 iulie 2022, polițiștii botoșăneni au desfășurat acțiuni în municipiile Botoșani și Dorohoi, orașele Flămânzi și Ștefănești, localitățile Mihăileni, Cândești, Lozna, Dersca, Vârfu-Câmpului, Pomârla, Ibănești și Cristinești pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pentru prevenirea... |
|
|
| Jandarmi botoșăneni avansați în grad astăzi, dintre care 12 subofițeri din cadrul Detașamentului Dorohoi | În fiecare an, pe 1 august, jandarmii care au îndeplinit stagiul minim în grad sunt avansați în gradul următor.
Este un moment special în cariera unui militar, când pe epoleți se adaugă încă o tresă la cele deja existente. |
|
|
| Un jandarm din cadrul Detașamentului Dorohoi a primit Diploma de Onoare din partea Ministerului Afacerilor Interne | Pentru profesionalism, dedicare și consecvență în îndeplinirea misiunilor încredințate, sergentului major Dumitru Haivas i-a fost conferită Diploma de Onoare a M.A.I., cu prilejul Zilei Ministerului Afacerilor Interne - 16 iunie 2022. |
|
|
| Polițiștii botoșăneni vor organiaza acțiuni de prevenire și în acest weekend | În acest weekend polițiștii botoșăneni vor organiza acțiuni pentru reducerea numărului de accidente rutiere și a consecințelor acestora determinate de nerespectarea regimului legal de viteză și a consumului de alcool sau de substanțe psihoactive. |
|
|
| Copii și tineri aflați în tabără, alături de polițiști | Ziua de 14 iulie 2022 a constituit un prilej de întâlnire pentru copiii aflați în Tabăra din Pridvorul Satului organizată de Parohiile Nașterea Maicii Domnului Concești și Sfîntul Ilie Movileni cu poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Botoşani. |
|
|
| Post scos la concurs de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani | Inspectoratul General al Jandarmeriei Române organizează concurs pentru ocuparea a opt posturi de execuție vacante, prin rechemare în activitate sau încadrare directă, de ofițer în specialitatea resurse umane, din care un post de ofițer specialist II în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani. |
|
|
| Acțiuni ale polițiștilor botoșăneni. Amenzi în valoare de 42.000 de lei | În zilele de 2 și 3 iulie 2022, polițiștii botoșăneni au desfășurat acțiuni în întreg județul, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor antisociale și reducerea gradului de victimizare prin accidente rutiere, care au ca principale cauze de producere, consumul de alcool și cel... |
|
|
| Jandarmii botoșăneni prezenți la diverse manifestări care se vor desfășura în județ în acest week-end | În week-end-ul care urmează, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va intensifica măsurile specifice de ordine publică, în vederea prevenirii unor incidente nedorite pe timpul manifestărilor publice cu participare numeroasă, de natură religioasă și sportivă, dar și în cadrul misiunilor executate în cooperare cu polițiștii și... |
|
|
| Măsurile dispuse la nivelul județului Botoșani pentru minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Rusaliilor Ortodoxe | În aceste zile, polițiștii botoșăneni, jandarmii, polițiștii de frontieră și pompierii vor fi la datorie, pentru ca cetățenii să se bucure de zilele libere, prilejuite de minivacanța de Rusalii, în siguranță. |
|
|
| Polițiști și copii de grădiniță, îmbrățișări și zâmbete | La data de 9 iunie 2022, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au participat la o activitate cu copiii din cadrul Grădiniței cu program scurt a Școlii nr.10, din municipiul Botoșani. |
|
|
| Bărbat reținut pentru o zi, pentru loviri sau alte violențe și amenințare | La data de 8 iunie 2022, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 62 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1289 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 858 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 770 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 596 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 536 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 361 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 360 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 359 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|