| Incendiu la Albești. O anexă și acoperișul casei distruse de incendiu | Casa unei familii din Albești a fost în pericol, în această seară, după ce un incendiu a izbucnit din interiorul unei anexe.
|
| | 300 de locuri pentru tinerii care vor să devină pompieri | 300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor care își doresc să urmeze cursurile Școlii de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești.
|
| | Accident rutier la Hudum. Mașină făcută praf, șoferul spitalizat - FOTO | Un tânăr, în vârstă de 28 de ani, a ajuns la spital după ce mașina pe care o conducea a lovit un cap de pod. Accidentul a avut loc, noaptea trecută, în localitatea Hudum. |
| | Atenție la vinul aflat în proces de fermentare! | Odată cu venirea toamnei și după culegerea viilor, mulți dintre cetățeni pregătesc vinul în gospodării. În condițiile în care acesta nu este depozitat în spații corespunzătoare, care să poată fi aerisite, pe timpul procesului de fermentare pot apărea incidente sau chiar tragedii. |
| |
| Incendiu într-o casă din Ștefănești, pornit de la două aspiratoare | Un incendiu s-a produs, în această seară, într-o casă din orașul Ștefănești. Două aspiratoare depozitate lângă o sobă încinsă s-au aprins.... |
| | Două persoane spitalizate în urma unui accident rutier petrecut între Dorohoi și comuna George Enescu. Șoferul a fost descarcerat de pompierii dorohoieni | Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs în această dimineață, între localitățile Dorohoi și George Enescu. În eveniment... |
| | Casă în flăcări la Tudor Vladimirescu | Un incendiu a izbucnit noaptea trecută, la o locuință din localitatea Tudor Vladimirescu, comuna Albești. |
| | Casă din Răuseni distrusă de un incendiu - FOTO | Un incendiu s-a produs, în această după amiază, în localitatea Răuseni. Acoperișul unei case a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil, din... |
| | Județul Botoșani va fi sub incidența unui Cod Galben de vânt, mâine, între orele 10:00 - 21:00 | Potrivit meteorologilor, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...70 km/h. |
| | Atenție, Cod galben instabilitate atmosferică pentru Dorohoi și alte 12 localități apropiate | Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare nowcasting de tip cod galben de ploi pentru o parte din județul Botoșani, astăzi, până... |
| | Codul galben de ceață, instituit în județ, a fost prelungit. Vezi localitățile afectate | Nu scăpăm de ceață! Meteorologii au emis un nou cod galben, valabil în mai multe zone ale județului Botoșani, până la ora 11:00.
|
| | Cod galben de ceață în mai multe localități din județ | Meteorologii au emis un Cod galben de ceață, valabil în județului Botoșani, până la ora 09:00. |
|
|
| Atenție, Cod galben instabilitate atmosferică în Dorohoi și alte 22 de localități din apropiere! | Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare nowcasting de tip cod galben de ploi pentru o parte din județul Botoșani, astăzi, până la ora 16:30. |
|
|
| Incendiu la Concești, seara trecută | Un incendiu s-a produs, seara trecută, într-o gospodărie din localitatea Concești. Bunurile dintr-o bucătărie și o magazie, dar și acoperișul casei au fost cuprinse se flăcări, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. |
|
|
| Izolați coșurile de fum: pericol de incendiu! - FOTO | Un incendiu s-a produs, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Stâncești. Un foișor a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui coș de neprotejat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului. Incendiul s-a extins și la o parte din acoperișul casei. Alarma a fost dată puțin înainte de... |
|
|
| VIDEO - Inaugurarea noului sediu al ISU Botoșani și al Detașamentului de Pompieri Botoșani | Astăzi, 13 septembrie, a fost inaugurat noul sediu al ISU Botoșani și al Detașamentului de Pompieri Botoșani. Acest moment important marchează finalizarea unei investiții esențiale pentru siguranța comunității și pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă ale salvatorilor.
|
|
|
| Inaugurarea noului sediu al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani | Sâmbătă, 13 septembrie 2025, pompierii botoșăneni marchează o zi cu dublă semnificație. Pe lângă sărbătorirea Zilei Pompierilor din România, va avea loc și inaugurarea noului sediu al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani și al Detașamentului de Pompieri Botoșani. |
|
|
| FOTOGALERIE - Șase pompieri înaintați în gradul militar următor, înaintea expirării stagiului minim, de Ziua Pompierilor din România | Ziua Pompierilor din România este sărbătorită, în fiecare an, pe 13 septembrie, marcând un moment important din istoria Armei. Evenimenul amintește de Bătălia din Dealul Spirii din anul 1848, când pompierii bucureșteni, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, au înfruntat trupele otomane pentru a sprijini revoluționarii care luptau... |
|
|
| COD GALBEN de ceață, pentru mai multe localități din județ, în această dimineață | Meteorologii au emis un Cod galben de ceață, valabil în mai multe zone ale județului Botoșani, până la ora 09:00. |
|
|
| Siguranța în școli: prevenirea situațiilor de urgență în unitățile de învățământ | Siguranța copiilor este prioritară, iar odată cu începerea noului an școlar, pe timpul cursurilor, atât cadrele didactice, cât și elevii trebuie să acorde o atenție deosebită respectării normelor de prevenire a incendiilor. |
|
|
| O nouă zi de caniculă în județ. Sunt așteptate temperaturi cuprinnse între 30 și 36 de grade Celsius | Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a emis o atenționare de caniculă pentru județul Botoșani, valabilă astăzi, între orele 12:00 - 21:00. În acest interval, temperaturile maxime vor urca până la 30 - 36° C. |
|
|
| Bucătărie de vară distrusă de un incendiu provocat de o țigară aprinsă - FOTOGALERIE | O țigară aprinsă, lăsată lângă materiale combustibile, a provocat un incendiu, în urmă cu puțin timp, într-o gospodărie de pe strada Manolești din municipiul Botoșani. O bucătărie de vară a fost cuprinsă de flăcări. Când s-a produs evenimentul, proprietarul nu era acasă. Alarma a fost dată de către vecini, care au observat flăcările.... |
|
|
| ALERTĂ - Caniculă în tot județul, astăzi, începând cu ora 12:00. Sunt prognozate temperaturi cuprinse între 30 - 34° C | Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a emis o atenționare de caniculă pentru județul Botoșani, valabilă astăzi, între orele 12:00 - 21:00. În acest interval, temperaturile maxime vor urca până la 30 - 34° C. |
|
|
| Incendiu la Prăjeni! | Un incendiu s-a produs ieri seară, în localitatea Prăjeni. Acoperișul unei case a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. |
|
|
| Motociclist rănit la Vlăsinești, într-un accident rutier - FOTO | Un adolescent, în vârstă de 17 ani, a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs în localitatea Vlăsinești, ieri după-amiază. În eveniment au fost implicate o autoutilitară și o motocicletă. |
|
|
| Două persoane rănite în urma exploziilor provocate de acumulări de gaze. Recomandări pentru prevenirea unor astfel de tragedii. | În mai puțin de 12 de ore, două persoane au ajuns la spital cu arsuri, în urma unor explozii produse în locuințe, generate de acumulări de gaze provenite de la butelii. |
|
|
| Două persoane rănite într-un accident rutier petrecut la Curtești, în această după-amiază - FOTO | Un accident rutier s-a produs în această după-amiază, la intrarea în localitatea Curtești, în care au fost implicate două autoturisme. În urma coliziunii, două persoane au suferit răni și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. |
|
|
| Apartament în flăcări, în Botoșani - FOTO | Astăzi dimineață, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe Aleea Teodor Calimachi din municipiul Botoșani. |
|
|
| Cod Galben de inundații pe râurile Prut, Jijia și afluenții acestora | Hidrologii au actualizat prognoza și au anunțat că există risc de inundații pe râurile Prut, Jijia și afluenții acestora și au instruit Cod galben, valabil de astăzi, de la ora 12:00, până mâine, la ora 18:00. |
|
|
| Atenție, Cod portocaliu de ploi torențiale! | Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare tip cod portocaliu de averse importante cantitativ pentru județul Botoșani valabilă de astăzi, de la ora 21:00, până mâine, la ora 10:00. |
|
|
| Atenție, Cod galben instabilitate atmosferică, de astăzi până mâine la ora 10:00! | Meteorologii au actualizat prognoza și au emis două atenționări cod galben de ploi pentru județul Botoșani, de astăzi, de la ora 13:00, până luni, la ora 10:00. |
|
|
| Carambol cu patru autoturisme la Todireni. Un pieton a fost rănit și ulterior spitalizat - FOTO | Un bărbat, în vârstă de 26 de ani, a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, în această seară, în localitatea Todireni. În eveniment au fost implicate patru autoturisme. |
|
|
| Tir plin cu sticle cu bere răsturnat la Copălău | Un accident rutier a avut loc, noaptea trecută, pe E 58, în localitatea Copălău. Un tir încărcat cu 24 de tone de bere s-a răsturnat pe partea carosabilă, blocând circulația în zonă. |
|
|
| Județul Botoșani: instituțiile de urgență, mobilizate în contextul codurilor portocaliu și galben de instabilitate atmosferică accdentuată și inundații | Autoritățile din județul Botoșani sunt în stare de alertă ca urmare a emiterii codurilor portocaliu și galben de instabilitate atmosferică accentuată și de inundații. Toate instituțiile cu responsabilități în gestionarea situațiilor de urgență sunt pregătite să intervină pentru protejarea populației și a bunurilor acesteia. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 765 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 581 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 467 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|