| ATENȚIE! Drumurile din județ cu circulație închisă, în această seară la ora 17.00 | Vezi mai jos care sunt drumurile naționale și județene, închise circulației, în această seară, din cauza căderilor de zăpadă și a viscolului, situație transmisă în urmă cu puțin timp de către reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani: |
| | Trei drumuri naționale din județ au fost închise circulației din cauza zăpezii | Potrivit Info trafic au fost închise circulației DN29 D Botosani-Stefanesti; |
| | Licitație pentru modernizarea drumului județean Dobârceni – Murguța – Ștefănești | Un nou drum județean de piatră va fi modernizat prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Este vorba de 10,61 kilometri din DJ294B, pe relația Dobârceni – Murguța – Ștefănești. |
| | Cinci incendii din cauza coșurilor de fum. Unul dintre ele la Dorohoi | Casele a cinci familii din localitățile Chițoveni, Dorohoi, Ștefănești și Havârna au fost în pericol, în această dimineață, din cauza unor incendii care au izbucnit în jurul coșurilor de fum. |
| |
| Marșurile pentru viață, desfășurate sâmbătă în județ precum și alte manifestări, protejate de către jandarmi | În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la manifestările cu caracter... |
| | În Arhiepiscopia Iașilor se vor desfășura 18 Marșuri pentru Viață | În perioada 1-31 martie se derulează „Luna pentru viață 2023” cu tema „Viitorul este pro-viață”. În mod tradițional, aceasta culminează... |
| | Acțiune a polițiștilor din Ștefănești, pentru prevenirea accidentelor rutiere | La data de 19 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești... |
| | Sute de copii în vizită la pompieri - FOTOGALERIE | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a organizat și astăzi, „Ziua Porţilor Deschise”. Astfel,... |
| | Razie în Flămânzi cu participarea polițiștilor din județ | La data de 27 februarie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au organizat o acțiune cu efective mărite, împreună... |
| | 28 februarie – Ziua Protecției din România | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani îmbracă, de două ori pe an, haina de sărbătoare – pe 28... |
| | Sute de elevi în vizită la subunitățile ISU Botoșani - FOTOGALERIE | Sute de elevi, de toate vârstele, au vizitat, astăzi, subunitățile ISU Botoșani. Aceștia au avut ocazia să vadă îndeaproape autospecialele folosite... |
| | Zilele Porților Deschise la subunitățile ISU din Botoșani, Dorohoi, Săveni și Ștefănești | În perioada 27 februarie – 03 martie, între orele 09:00 – 15:00, subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Botoșani, Dorohoi,... |
|
|
| 25 februarie – 04 martie – „Săptămâna Protecției Civile” - VIDEO | În fiecare an, Ziua Protecției Civile din România este sărbătorită pe 28 februarie. Pentru marcarea acestui moment, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență organizează, la nivel național, o serie de activități menite să dezvolte comportamentul preventiv. |
|
|
| A hărțuit prin telefon o femeie din Ștefănești. Acum a fost reținut de polițiști | La data de 15 februarie 2023 polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 54 de ani, din orașul Ștefănești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de hărțuire. |
|
|
| Lemne fără documente corespunzătoare confiscate la Românești | La data de 11 februarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 24 C, în comuna Românești, un autovehicul condus de un bărbat, de 60 de ani, din orașul Ștefănești, care transporta material lemnos. |
|
|
| 34 de incendii în ianuarie, în județ, la jumătate comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut | În luna ianuarie, pe raza județului Botoșani s-au produs 34 de incendii, cu 50% mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut. |
|
|
| Oferte depuse pentru modernizarea drumurilor județene | Proiectele de investiții în infrastructură rutieră demarate de către Consiliul Județean Botoșani au atras atenția antreprenorilor atât din județ, cât și din țară. |
|
|
| Combaterea furturilor din genți și buzunare, acțiune a polițiștilor din Ștefănești | Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au organizat, pe data de 29 ianuarie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea furturilor din genți și buzunare, în zonele aglomerate din orașul Ștefănenști, precum și pentru creșterea gradului de siguranță publică. |
|
|
| „Ștefan Luchian în versuri, știință și culoare”, la împlinirea a 155 de ani de la nașterea artistului | Muzeul Județean Botoșani, Secția de Artă Plastică – Etnografie, organizează o serie de activități în cadrul proiectului educațional interșcolar ,,Ștefan Luchian în versuri, știință și culoare”, cu prilejul sărbătoririi a 155 de ani de la nașterea artistului. |
|
|
| Contracte de finanțare de 10 milioane de euro semnate de către președintele Consiliului Județean Botoșani | Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke, au semnat, joi, 26 ianuarie 2023, două dintre contractele de finanțare pentru modernizarea drumurilor județene prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. |
|
|
| Activitatea culturală „Dor de Eminescu” | Muzeul Județean Botoșani, Secția de Artă Plastică – Etnografie, în parteneriat cu Liceul „Ștefan D. Luchian” Ștefănești și Asociația Profesorilor de Limba Română, desfășoară proiectul intitulat „Dor de Eminescu”. |
|
|
| Peste 200 de sancțiuni, în valoare de peste 100.000 de lei, aplicate de către polițiștii din județ într-o zi |
|
|
| Casele a două familii amenințate de flăcări din cauza coșurilor de fum necurățate de funingine | Casele a două familii din localitățile Ștefănești și Pomârla au fost în pericol, ieri după-amiază, din cauza unor incendii care au izbucnit în jurul coșurilor de fum. |
|
|
| Comunicat CJ Botoșani - Licitație pentru modernizarea a trei drumuri județene | Modernizarea primelor trei sectoare de drum județean de piatră prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” a fost scoasă la licitație. |
|
|
| Patru tone de furaje mistuite de flăcări. Pompierii au reușit să salveze animalele și utilajele agricole | Un foc în aer liber lăsat nesupravegheat ar fi putut produce pagube importante, într-o gospodărie din localitatea Ripiceni. Când a văzut că flăcările au cuprins depozitului de furaje, proprietarul a cerut ajutorul pompierilor. |
|
|
| Alexandra Huțu: „35 de proiecte privind modernizarea sistemelor de iluminat public au fost aprobate de Administrația Fondului pentru Mediu și vor primi finanțare în sumă totală de 40.890.281 lei” | Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat în această seară lista unităților administrativ-teritoriale care vor primi finanțare pentru proiectele depuse în anul 2021 în cadrul Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public. |
|
|
| Articole pirotehnice confiscate și opt dosare penale pentru operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept | La data de 21 noiembrie 2022, a fost demarată la nivel național, acţiunea „FOC DE ARTIFICII”, fiind continuate, și în acest an, activitățile pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice. |
|
|
| 50 de persoane legitimate și 40 de mașini controlate, în cadrul unei acțiuni a polițiștilor desfășurată la Ștefănești | La data de 5 decembrie 2022, în intervalul orar 06:00-09:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic. |
|
|
| Bătrân spitalizat după ce a intrat cu mașina într-un autocamion | Un bărbat, în vârstă de 84 de ani, a fost rănit după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu un tir. |
|
|
| Ziua Națională a României sărbătorită la Botoșani. Invitație din partea Prefectului județuluui Sorin Cornilă | Instituția Prefectului - Județul Botoșani îi invită pe botoșăneni la activitățile dedicate sărbătoririi Zilei de 1 Decembrie - Ziua Națională a României, în municipiul Botoșani. |
|
|
| Atelierele creative „Arta în culorile toamnei” | Muzeul Județean Botoșani, Secția de Artă Plastică – Etnografie, în parteneriat cu Liceul „Ștefan D. Luchian” Ștefănești, desfășoară proiectul intitulat „Arta în culorile toamnei”. La atelierele creative vor participa elevi ai liceului, cadre didactice, membri ai comunității și specialiști ai Secției de Artă Plastică –... |
|
|
| Amenzi în valoare de 8500 de lei, cinci permise și două certificate de înmatriculare reținute, în cadrul unor acțiuni organizate de către polițiști | La data de 06 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, Poliției Orașului Ștefănești, Secția de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, Secția de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, Secția de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla și Secția de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat acțiuni pentru asigurarea unui... |
|
|
| Peste 100 de persoane legitimate și 78 de vehicule verificate în weekendul care a trecut, în orașele Ștefănești și Săveni | În weekendul care a trecut, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești și Poliției Orașului Săveni au organizat acțiuni pentru prevenirea oricăror fapte antisociale și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor, potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean... |
|
|
| Lemne confiscate de la un sucevean | La data de 24 octombrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au oprit, pentru control, pe drumul public din localitatea Românești, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 23 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1290 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 777 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 604 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 368 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 366 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 363 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 353 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|