Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: vin
Tânăr fără permis de conducere depistat la PTF Stânca
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean român, care nu deţinea permis de conducere, aflat la volanul unui autoturism.
Plecată la București, o femeie din Botoșani nu a mai revenit acasă. Acum este dată dispărută
Astăzi, 19 decembrie 2022, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie, de 49 de ani, din municipiul Botoșani a părăsit în mod voluntar domiciliul, la data de 17 decembrie a.c., pentru a se deplasa în municipiul București, urmând să revină în această dimineață, însă femeia nu a revenit și nici nu și-a...
Incendiu de amploare la Botoșani. O casă și două mașini mistuite de flăcări - VIDEO&FOTOGALERIE
O familie cu patru copii din municipiul Botoșani a rămas fără acoperiș deasupra capului după ce casa le-a fost cuprinsă de flăcări. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp, pe strada Popa Șapcă.
Dorohoianul Mădălin Băncescu pe podiumul Campionatului Național de Box
Parcurs de succes al tânărului sportiv dorohoian Mădălin Băncescu, în vârstă de 17 ani. El s-a calificat și ulterior a obținut medalia de bronz, la categoria 48 de kilograme, tineret, la Campionatul Național de Box la Seniori și Tineret, desfășurat în perioada 5 – 10 decembrie în localitatea Bălești, județul Gorj, la câțiva kilometri...
Doina Federovici a semnat proiectul de finanțare prin PNRR a renovării integrate a clădirii „Elena Doamna”
Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, a semnat, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA),...
Dan Șlincu, deputat PSD: „Trebuie să dăm un mesaj ferm de combatere a traficului și consumului de etnobotanice”
Deputatul social-democrat botoșănean Dan Șlincu, împreună cu mai mulți parlamentari social-democrați au depus la Parlament o inițiativă legislativă...
Amenzi de peste 22.000 de lei aplicate de către polițiști, în doar câteva ore, în Piața Centrală din Botoșani
La data de 10 decembrie 2022, în intervalul orar 09:00-13:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Serviciului...
A vrut să ajute şi s-a ales cu dosar penal
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie...
Securitatea caselor de pariuri sportive, agențiilor loto și a sălilor de jocuri de noroc din județ, verificată de polițiști
În luna noiembrie 2022, polițiștii botoșăneni au organizat mai multe acțiuni pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale...
Jandarmii botoșăneni prezenți la manifestările cultural-artistice și sportive desfășurate în județ în acest sfârșit de săptămână
Manifestările cu caracter cultural-artistic și sportiv organizate în județul Botoșani în acest week-end sunt în atenția Inspectoratului de Jandarmi...
Elevii și profesorii Colegiului Național „Grigore Ghica” din Dorohoi au dăruit “lichidul vieții” - FOTOGALERIE
Luna decembrie, timpul din an care ne apropie mai mult de faptele bune și nevoile celor din jurul nostru, este prilej de colaborări și parteneriate...
Infractorii sexuali din Săveni verificați dacă respectă impunerile legii
La data de 7 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni și cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au...
Alexandra Huțu: „35 de proiecte privind modernizarea sistemelor de iluminat public au fost aprobate de Administrația Fondului pentru Mediu și vor primi finanțare în sumă totală de 40.890.281 lei”
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat în această seară lista unităților administrativ-teritoriale care vor primi finanțare pentru proiectele depuse în anul 2021 în cadrul Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public.
Bărbați din Botoșani trimiși în judecată pentru furt
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt, comisă de doi bărbați de 41 și 51 de ani, din municipiul Botoșani, la data de 25 octombrie 2022.
Austria și Olanda au votat împotriva aderării României și Bulgariei la Schengen
România a ratat din nou aderarea la Spațiul Schengen după ce Austria și Olanda au votat joi la Consiliul JAI de la Bruxelles împotriva aderării Bulgariei și României la acest spațiu. Austria a anunțat oficial, prin vocea ministrului său de Interne, că se opune aderării României și Bulgariei. Olanda a votat la pachet pentru respingerea...
Vezi ce filme vor rula la Cinema „Melodia” Dorohoi, în săptămâna cinematografică 15-22 decembrie
Începând cu data de 9 decembrie se pun în vânzare biletele pentru săptămâna cinematografică 15-22 decembrie! Biletele se găsesc la cinema Melodia, începând de vineri, în intervalul orar 10:00-14:00, în limita locurilor disponibile!
Botoșănenii au fost reprezentați la acțiunea de mobilizare pentru aderarea României la spațiul Schengen din fața sediului Consiliului UE din Bruxelles de consilierul local PSD Dana Lăzăruc
Zeci de reprezentanți ai PES activists România, veniți din toată țara şi din diaspora, s-au mobilizat astăzi, în fața sediului Consiliului UE, pentru a transmite mesajele lor de susținere pentru aderarea României la spațiul Schengen, în contextul în care, chiar în respectiva instituție se va adopta decizia privind aderarea țării noastre,...
Dorohoi – Concert extraordinar de colinde „LA PLINIREA VREMII”
Mitropolia Moldovei și Bucovinei împreună cu Protopopiatul Dorohoi, organizează la Sala Cinema Melodia din Municipiul Dorohoi, în data de 11 decembrie 2022 ora 16.00, un concert de colinde cu prilejul Nașterii Domnului.
Comunicat: S.O.S. transmis de U.S.R. Flămânzi pentru sănătatea concetățenilor
Orașul Răscoalei se confruntă cu o problemă majoră în ceea ce privește serviciile de medicină de familie. Decesul și ieșirea la pensie a unora dintre medicii din oraș, dar și modul în care a fost organizat sistemul medical în ultimii ani, vor duce ca sănătatea celor peste 10000 de locuitori să rămână în grija unui singur medic de...
DAS Dorohoi - ANUNŢ privind acordarea suplimentului de energie
Direcţia de Asistență Socială anunta ca începand cu data de 7 Decembrie 2022 se acordă suplimentul de energie, conform prevederilor Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.
Articole pirotehnice confiscate și opt dosare penale pentru operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept
La data de 21 noiembrie 2022, a fost demarată la nivel național, acţiunea „FOC DE ARTIFICII”, fiind continuate, și în acest an, activitățile pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.
Tânăr din Botoșani plasat sub control judiciar. Este acuzat de săvârșirea mai multe furturi
În urma cercetărilor efectuate față de un tânăr, de 29 de ani, din municipiul Botoșani, privind săvârșirea mai multor infracțiuni de furt, la data de 5 decembrie 2022, față de acesta, a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.
Mesaj de condoleanțe din partea Organizației Județene PSD Botoșani la decesul unui coleg de partid
Primăria Dorohoi - Anunț LICITAȚIE cu strigare pentru vânzarea unor terenuri
Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi organizează licitaţie publică cu strigare în vederea vânzării prin licitație publică a terenurilor:
A acceptat să deţină un permis de conducere fals şi s-a ales cu dosar penal
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals.
Șofer depistat la volan cu o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat
La data de 4 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au oprit pentru control, pe strada Bucovina, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de un bărbat, de 40 de ani, din aceeași localitate.
300 de lire sterline și un dosar penal, prețul plătit pentru a deveni șofer
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie română, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals.
Dorohoienii așteptați joi, 1 Decembrie, în număr cât mai mare la ceremoniile dedicate Zilei Naționale a României. Pe lângă festivități, au fost pregătite 1000 de porții de fasole cu cârnați și vin fiert
Dorin Alexandrescu, primarul municipiului, invită dorohoienii să participe în număr cât mai mare la ceremoniile dedicate zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, care se vor desfășura începând cu ora 10.00 în piața din fața Primăriei.
Mesaj de condoleanțe din partea conducerii CSM Box Dorohoi la moartea antrenorului coordonator Savin Duțu
Dorohoian mort din cauza neglijenței constructorilor. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă - FOTOGALERIE
Un dorohoian, în vârstă de 64 de ani, a murit în chinuri la doar câțiva metri de casă. El a căzut în șanțul de scurgere a apei, de pe marginea străzii Mărășești, lăsat neacoperit și nesemnalizat de mai bine de două săptămâni de către angajații firmei care reabilitează strada. Polițiștii dorohoieni au deschis un dosar penal...
3,07%, este rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Botoșani în luna octombrie 2022
La sfârșitul lunii octombrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani erau înregistrați 3.305 șomeri (din care 1.561 femei), rata șomajului fiind de 3,07%.
Scule de pescuit interzise de lege ridicate de către jandarmi. Aproximativ 50 de kilograme de pește au fost redate mediului natural
Duminică dimineață, mai multe setci monofilament în care era prins aproximativ 50 de kg de pește au fost scoase din apa Barajului Rogojești, în urma unei acțiuni executate de jandarmi pentru prevenirea braconajului în habitatele piscicole naturale ale județului.
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI terenuri (domeniul PUBLIC)
1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact: Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi , CUI 4112945, str. Grigore Ghica nr.34, municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, Tel. / fax: +40(231)610133 / +40(231)611310 e-mail:...
ISU Botoșani: „De Ziua Națională, salvatorii dau viață României” - VIDEO&FOTOGALERIE
„De Ziua Națională, salvatorii dau viață României” este mesajul pe care îl transmit pompierii botoșăneni tuturor celor care vor să se alăture unor acțiuni de donare de sânge.
Pagina 67/262  
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
467
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
413
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
406
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
400
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
344
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
341
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
335
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
329
Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă
324
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord