La volan, deşi se aflau sub influenţa alcoolului | La data de 11 octombrie, în jurul orei 23.30, P. IOAN de 47 ani, din comuna Leorda, judeţul Botoşani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DJ 291, pe raza localităţii Leorda.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost... |
| Hoţi de benzină din autoturisme prinşi la Dorohoi | În noaptea de 12 spre 13 octombrie, în jurul orei 03.00, un echipaj mixt, format din poliţişti şi jandarmi, a depistat, pe Aleea Narciselor din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, un autoturism înmatriculat în judeţul Suceava, condus de H. DANIEL de 18 ani, din municipiul Suceava. |
| Bucureştean prins conducând la Flămânzi cu permisul suspendat | La data de 09 octombrie, în jurul orei 19.25, a fost depistat în trafic, pe DE 58, în orașul Flămînzi, autoturismul condus de C. IONUȚ-DANIEL de 34 ani, din municipiul București. |
| Ţigări de contrabandă descoperite de poliţişti în urma unor percheziţii | Astăzi, 07 octombrie, în baza autorizațiilor emise de Judecătoria Săveni, poliţiştii din oraşul Ștefănești au procedat la efectuarea a două percheziții domiciliare, la locuințele lui G. MARIA de 80 ani și L. LUCREȚIA de 75 ani, ambele din orașul Ștefănești, judeţul Botoșani. |
| |
Infracţiuni la regimul rutier, constatate flagrant de către poliţişti | La data de 06.10.2013, în jurul orei 18.50, R. D. IOAN de 41 ani, din comuna Ripiceni, judeţul Botoşani a fost depistat în timp ce conducea un autoturism... |
| Evenimente rutiere, cercetate de poliţişti | În noaptea de 03/04.10.2013, în jurul orei 03.30, a fost depistat, pe strada Dimitrie Pompeiu din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, autoturismul... |
| Prins conducând fără permis | În data de 02 octombrie, orele 11:30, poliţiştii din cadrul Postului de Poliție Albești, au oprit pe drumul sătesc Tudor Vladimirescu, un moped înregistrat... |
| “Săptămâna prevenirii criminalităţii, acţiune a poliţiştilor botoşăneni | În perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2013, polițiștii botoșăneni derulează Săptămâna prevenirii criminalităţii, acțiunea ce vizează sensibilizarea... |
| Comunicat de presă - 30 SEPTEMBRIE – 04 OCTOMBRIE 2013: SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII | În perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2013, poliţiştii botoşăneni vor derula campania Săptămâna prevenirii criminalităţii.
Acţiunea este... |
| A provocat un accident şi a fugit de la locul faptei | La data de 29 septembrie, în jurul orei 06.45, P. IONUȚ de 26 ani, din localitatea Zlătunoaia, comuna Lunca, judeţul Botoşani, în timp ce conducea... |
| Depistat în trafic, transportând ţigarete de contrabandă | La data de 25.09.2013, în jurul orei 08.45, poliţiştii Biroului Rutier - Poliția municipiului Botoșani au oprit în trafic, pe strada Ion Pillat... |
| Prins conducând sub influenţa alcoolului | La data de 24 septembrie, în jurul orei 20.35, a fost oprit în trafic, pe DJ 293, între localitățile Mileanca și Havârna, judeţul Botoşani, autoturismul... |
|
|
| Suspect de comiterea infracţiunii de furt calificat, surprins în flagrant când fura motorină | În noaptea de 21 spre 22 septembrie, în jurul orei 04.05, poliţiştii din comuna Răuseni au fost sesizaţi de către M. F. din comună, administrator al unei societăţi comerciale, cu privire la faptul că, în aceeaşi noapte, a surprins, în curtea societăţii, un tânăr care sustrăgea carburant dintr-un tractor parcat. |
|
|
| Prins în trafic conducând fără permis | La data de 19 septembrie, în jurul orei 08.00, a fost depistat în trafic, pe raza localității Răchiți, judeţul Botoşani, autoturismul condus de M. NICU de 24 ani, din satul Costești, comuna Răchiți, județul Botoșani. |
|
|
| S-a răsturnat cu maşina fiind sub influenţa alcoolului | La data de 11.09.2013, în jurul orei 08.40, I. VALENTIN de 31 ani, din satul Mlenăuți, comuna Hudești, județul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 29 A, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care a pătruns pe contrasens, după care s-a răsturnat înafara părții carosabile. |
|
|
| Cercetat în stare de reținere, după ce a înceract să fure fazani | La data de 09.09.2013, în jurul orei 12.00, poliţiştii din oraşul Bucecea l-au surprins în flagrant pe M. IULIAN de 32 ani, din localitate, în timp ce încerca să sustragă mai mulți fazani din cadrul unei ferme avicole. |
|
|
| Depistaţi în trafic, deşi nu posedau permis de conducere | La data de 08.09.2013, în jurul orei 17.50, a fost depistat în trafic, pe DC 86, în localitatea Stânca, comuna George Enescu, judeţul Botoşani, autoturismul condus de P. LEODOR de 45 ani, din localitate. |
|
|
| Infracţiuni la regimul rutier, constatate de către poliţişti | La data de 7 septembrie, în jurul orei 19.00, B. FLORIN de 19 ani, din satul Dămideni, comuna Românești, județul Botoșani, a fost depistat în timp ce conducea un ATV neînregistrat în circulație, pe DN 24 C, pe raza satului Rînghilești-Deal, comuna Santa-Mare, județul Botoșani, fără a poseda permis de conducere. |
|
|
| Minor de 17 ani, prins în flagrant, după săvârşirea unui furt, în incinta unei unităţi medicale | La data de 8 septembrie, în jurul orei 00.10, Poliția Municipiului Botoșani a fost sesizată de către personalul unei secţii medicale din cadrul Spitalului Județean Botoșani, cu privire la faptul că un tânăr, care nu era internat şi care nu şi-a putut justifica prezenţa în spital, a fost surprins pe balconul secției. |
|
|
| Infarcţiuni rutiere, depistate flagrant de către poliţişti | La data de 7 septembrie, în jurul orei 08.20, a fost oprit pentru control, în comuna Ungureni, județul Botoşani, autoturismul condus de C. GABRIEL de 19 ani, din satul Vicoleni, comuna Ungureni, județul Botoșani.
Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că autorizaţia provizorie de circulaţie a autoturismului era expirată din data... |
|
|
| Depistaţi la volan, deşi se aflau sub influenţa alcoolului | La data de 7 septembrie, în jurul orei 04.40, a fost depistat în trafic, pe Bulevardul George Enescu din municipiul Botoşani, autoturismul condus de C. FLORIN de 26 ani, din municipiu.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, i-au fost recoltate probe biologice de sânge... |
|
|
| Accident rutier la Darabani | La data de 05 septembrie, în jurul orei 17.45, C. TEOFIL de 32 ani, din orașul Darabani, judeţul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie din localitate, ajungând la intersecția cu strada Mihail Kogălniceanu, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers spre stânga, împrejuare în care a intrat... |
|
|
| Cercetat penal, după ce a fost prins cu aproape 2000 de pachete cu ţigări de contrabandă | La data de 04 septembrie, în jurul orei 13.15, P. MARIAN de 44 ani, din orașul Săveni, județul Botoșani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DN 29D, pe raza comunei Durnești, judeţul Botoşani.
Cu prilejul controlului autovehiculului, poliţiştii au depistat cantitatea de 38.600 țigarete (1.930 pachete) cu timbru de acciză... |
|
|
| Infracţiuni rutiere, constatate flagrant de către poliţişti | La data de 31 august, în jurul orei 18.00, a fost oprit în trafic, pe DC 56/A – Costești, comuna Răchiți, judeţul Botoșani, tractorul condus de T. PETRU de 74 ani, din localitate.
Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar remorca atașată... |
|
|
| Suspect de distrugerea prin incendiere a unor autoturisme, depistat de poliţişti | În data de 30 august, în jurul orei 16.00, poliţiştii l-au depistat pe raza oraşului Flămânzi, judeţul Botoşani, pe D. ALIN de 26 ani, din comuna Copălău, judeţul Botoşani, persoană urmărită internațional deoarece s-a sustras punerii în aplicare a mandatului de arestare preventivă emis pe numele său de Judecătoria Botoșani, la... |
|
|
| Depistat în trafic, sub influenţa alcoolului şi fără a deţine permis de conducere | În noaptea de 29/30.08.2013, în jurul orei 02.10, a fost depistat în trafic, pe DJ 296, în comuna Răchiți, judeţul Botoșani, autoturismul condus de A. RĂZVAN DUMITRU de 21 ani, din municipiul Botoșani. |
|
|
| Prins de poliţişti conducând mopedul neînmatriculat şi fără permist | ... |
|
|
| Bărbat din Broscăuţi prins la Dorohoi conducând fără permis şi sub influenţa alcoolului | La 26.08.2013, orele 17:25, pe str. Spiru Haret din localitate a fost oprit mopedul marca Yamaha condus de F. Ioan de 40 ani din com Broscăuți, jud.Botoșani si intrucât emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,77mg/l alcool pur în aerul expirat. |
|
|
| Minori depistaţi în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice | În seara de 21.08.2013, în jurul orei 23.45, I. DOREL-ALEXANDRU de 16 ani şi C. ARISTIDE SILVIU de 16 ani, ambii din municipiul București, au fost depistaţi pe strada Preot Constantin Botez, din localitatea Româneşti, judeţul Botoşani, în timp ce conduceau autovehicule de tip ATV, neînregistrate în circulaţie. |
|
|
| Aflat sub influenţa alcoolului, a intrat pe culoarea roşie a semaforului în intersecţie | La data de 22.08.2013, în jurul orei 07.30, a fost oprit în trafic, pe Calea Naţională, din municipiul Botoşani, un autoturism al cărui conducător auto nu a respectat semificaţia culorii roşii a semaforului electric. |
|
|
| Grupare infracţională ce acţiona pe linia furturilor din locuinţe, destructurată de poliţiştii botoşăneni | La data de 21.08.2013, în jurul orei 19.30, a fost oprit în trafic, pe raza comunei Hănești, un autoturism având aplicate plăcuţe cu numere de înmatriculare străine, condus de D. NECHITĂ de 43 ani, din comuna Tîmna, judeţul Mehedinţi, în autoturism aflându-se în calitate de pasageri şi M. CERASELA–ANCUŢA de 27 ani, din municipiul... |
|
|
| Beat, fără permis şi cu numerele expirate, a tamponat două maşini | În noaptea de 18 spre19 august, în jurul orei 01.15, Poliția municipiului Botoșani a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada Împărat Traian din municipiul Botoşani, s-a produs un accident de circulație soldat cu pagube materiale. |
|
|
| Tânără accidentată pe trecerea de pietoni | La data de 19 august, în jurul orei 19.10, în timp ce conducea un autoturism pe strada Grivița, din municipiul Botoșani, C. CONSTANTIN de 49 ani, din municipiu, surprinde şi accidentează pe C. ANAMARIA de 23 ani, din municipiul Botoșani, care s-a angajat în traversarea străzii, pe marcaj pietonal. |
|
|
| Infracţiuni la regimul rutier, constatate flagrant de către poliţişti | La data de 18 august, în jurul orei 19.50, în timp ce conducea un moped neînregistrat în circulaţie, pe Aleea Scurtă din municipiul Botoşani, P. PETRU CORNELIU de 23 ani, din municipiu, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar. |
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 488 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 433 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 411 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 405 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 350 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 342 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 327 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 314 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 304 |
| Penitenciarul Botoșani angajează medic | 304 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|