| Medici noi la Spitalul Municipal Dorohoi! | Conducerea Spitalului Municipal Dorohoi, prin managerul Dr. Andrieș Valerian, are printre priorități, angajarea în cadrul spitalului de personal specializat, medici în specialitățile deficitare si medici în specialități noi în funcție de adresabilitatea pacienților. |
| | Dan Șlincu: „PSD a propus noi stimulente financiare pentru combaterea scumpirilor începând cu 1 iulie 2022” | „La inițiativa PSD, coaliția de guvernare va implementa un nou pachet de măsuri pentru sprijinirea populației și accelerarea absorbției fondurilor europene în valoare de 1,1 miliarde de euro. Așa cum au procedat de fiecare dată în cele 6 luni de guvernare, miniștrii și parlamentarii social-democrați au venit permanent cu soluții concrete... |
| | Prevenirea violenţei în familie – tema zilei de marți din Săptămâna prevenirii criminalităţii | În perioada 23-27 mai 2022, poliţiştii botoşăneni derulează Săptămâna prevenirii criminalităţii, acţiune ce vizează sensibilizarea cetăţenilor în legătură cu importanţa prevenirii criminalităţii, necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie şi consecinţele asociate comiterii de infracţiuni. |
| | Creșteri de pensii și salarii promise de către Guvern | Coaliția de guvernare a decis, luni seară, lansarea unui nou pachet de măsuri sociale și economice, denumit “Sprijin pentru România”, în valoare de 1,1 miliarde euro, potrivit Guvernului României. Guvernanţii nu au precizat, însă, şi care sunt sursele de finaţare. |
| |
| Echipa EPAS a Colegiului Național “Grigore Ghica” Dorohoi invitată la Parlamentul din Strasbourg | Echipa EPAS (Școală ambasador a Parlamentului European) a Colegiului Național “Grigore Ghica” Dorohoi a fost invitată să participe la sesiunea... |
| | Elevii Seminarului Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi instruiți de către pompieri cum să procedeze în situații de urgență - FOTOGALERIE | Să știi să te ferești de situații critice este foarte important. La fel de important este să știi să acorzi primul ajutor sau cum să te comporți... |
| | Tânărul mort și cel rănit în accidentul de muncă de la Trușești sunt din Dorohoi! Polițiștii au deschis o anchetă | Astăzi, 24 mai 2022, polițiștii din Botoșani au fost sesizați cu privire la faptul că două persoane, din comuna Trușești, au suferit leziuni corporale,... |
| | Tragedie la Trușești. Un tânăr a murit și un altul a ajuns la spital după ce un zid s-a prăbușit peste ei - FOTOGALERIE&VIDEO | Pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină, de urgență, pentru a extrage două persoane de sub dărâmături. Evenimentul s-a produs,... |
| | DOROHOI – Evaluare fără emoții pentru medicul Valerian Andrieș, managerul Spitalului Municipal Dorohoi | Medicul Valerian Andrieș, managerul Spitalului Municipal Dorohoi, a obținut punctajul maxim la evaluarea anuală, făcută de o comisie numită de către... |
| | Comunicat USR Botoșani: PSD+PNL fac la Botoşani administraţie pe furiş. „Miroase de la o poştă a corupţie, incompetenţă şi practici nedemocratice” | Administraţia locală care conduce judeţul şi localităţile judeţului Botoşani a ajuns la o lipsă de transparenţă a propriei activităţi fără... |
| | Autoturism cu numere false, depistat în trafic, la Dersca, de către polițiștii de frontieră dorohoieni | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un bărbat, cetăţean român, depistat... |
| | A plecat să muncească la stână și nu a mai revenit acasă. Acum este dat dispărut și căutat cu poliția | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui bărbat de 70 de ani, din orașul Flămânzi, care, la data de 14 mai 2022, a... |
|
|
| Prevenirea discriminării, subiect de discuții între polițiști și elevi, în prima zi din cadrul acțiunii „Săptămâna prevenirii criminalității” | S-a lansat la nivel național SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII, o manifestare deja devenită tradiție. |
|
|
| Acțiune a polițiștilor din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor | La data de 21 mai 2022, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au organizat o acțiune pentru verificarea modului în care este respectată legislația privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, din municipiul Botoșani. |
|
|
| Tânăr din Cristinești dat dispărut | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui tânăr de 17 ani, din comuna Cristinești, care, în noaptea de 21 spre 22 mai a.c., a părăsit domiciliul, iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. |
|
|
| Județul Botoșani, printre cele cinci din țară care își va actualiza Planul de Amenajarea Teritoriului Județean prin PNRR | Consiliul Județean (CJ) Botoșani se numără printre cele cinci CJ-uri din țară care au reușit să depună în timp util și să acceseze fondurile disponibile pentru proiectul „Actualizare a Planului de Amenajarea Teritoriului Județean (PATJ) Botoșani și transpunerea în format GIS” și a cheltuielilor legate de proiect. |
|
|
| Prezență numeroasă la Bursa Generală a Locurilor de Muncă. 65 de persoane au fost angajate pe loc | Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Botoşani a organizat astăzi 20.05.2022 “Bursa Generală a Locurilor de Muncă”, una dintre cele mai importante acţiuni implementate la nivel judeţean pentru persoane aflate în căutarea unui loc de muncă şi agenţi economici. |
|
|
| 490 de locuri de muncă anunţate până la această dată la Bursa Generală a Locurilor de Muncă organizată mâine la Botoșani | Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani va organiza Bursa generală a locurilor de muncă din acest an, în data de 20 mai 2022, începând cu ora 09.00, în incinta SĂLII POLIVALENTE “ELISABETA LIPĂ” din Municipiul Botoșani, str.Vânători nr. 15A. |
|
|
| Întâlnire româno-ucraineană pentru redeschiderea Vămii Racovăț, desfășurată la Siret. A participat și primarul Alexandrescu - FOTOGALERIE | Autoritățile județene și locale din Botoşani și Suceava, autorități locale din regiunea ucraineană Cernăuți, reprezentanți ai guvernelor de la București și Kiev, ai diplomației și ai structurilor vamale din cele două state au participat, în această după amiază, la Siret, la o întâlnire menită să identifice soluțiile cele mai... |
|
|
| Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Vlad Sibechi și Vlad Mușat | Vineri, 20 mai 2022, la ora 11.00, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, în parteneriat cu Liceul „Regina Maria” Dorohoi, organizează o nouă ediție a întâlnirilor Poeți în dialog. Invitații lunii mai sunt poeții Vlad Sibechi (Suceava) și Vlad Mușat (Ploiești). Evenimentul va avea loc în incinta... |
|
|
| Voluntariatul în context European, activitate cu multă energie la Colegiul Național “Grigore Ghica” din Dorohoi - FOTOGALERIE | Echipa EPAS (Școală ambasador a Parlamentului European) de la Colegiul Național “Grigore Ghica” din Dorohoi, a organizat marți, 17 mai 2022, activitatea “Voluntariatul în context European”. Desfășurată în parteneriat cu Asociația pentru Protecția Consumatorilor Botoșani, (Ex - Centrul Europe Direct) și reprezentată de vicepreședintele... |
|
|
| Incendiul de la Concești a fost lichidat. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au luptat mai bine de opt ore cu flăcările | Incendiul izbucnit în această noapte în localitatea Concești a fost lichidat. Pentru stingerea acestuia și înlăturarea efectelor au intervenit 24 de pompieri militari, din Dorohoi și Darabani, mai bine de opt ore. |
|
|
| Muniții rămase neexplodate distruse în poligonul militar de la Copălău | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani a desfăşurat astăzi, în poligonul militar Copălău, o şedinţă de distrugere a muniţiilor rămase neexplodate, descoperite pe raza judeţului Botoşani. |
|
|
| Sute de români cer azil la granița de sud a SUA susținând că Putin invadează România | Sute de cetățeni români au ajuns în ultimele două luni la granița de sud a Statelor Unite cu Mexicul, unde solicită azil pe motivul că Rusia invadează România, potrivit Breitbart News. |
|
|
| UPDATE VIDEO - Incendiu devastator la Concești. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani acționează și acum pentru stingerea ultimelor focare | Pompierii militari și voluntari din Dorohoi și Darabani intervin cu cinci autospeciale de intervenție cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit într-o gospodărie din localitatea Concești. |
|
|
| Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi - Școală ambasador a Parlamentului European. Activități dedicate zilei de 9 Mai - Ziua Europei - FOTOGALERIE | Coordonat de către Biroul de Informare al Parlamentului European (BIPE) în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și cu sprijinul Asociației APDD-Agenda 21, programul urmărește îmbunătățirea cunoștințelor despre Europa și democrația parlamentară europeană în rândul tinerilor. |
|
|
| Start într-o nouă provocare pentru pompierul botoșănean Iulian Rotariu | Astăzi, pompierul botoșănean, plutonier adjutant Iulian Rotariu, va lua startul într-o nouă competiție extremă - The Track Namibia. |
|
|
| DOROHOI - „Dizabilitate și Demnitate”, la a doua ediție | După trei ani va avea loc, în parcul Cholet, ediția a doua a evenimentului ,,DIZABILITATE ȘI DEMNITATE!” Dacă la prima întâlnire am lansat a treia carte scrisă de mine, în acest an vom încerca să aflăm ce sunt spasmele musculare și tulburarea de limbaj, precum și consecințele lor și că ele nu știrbesc cu nimic nivelul intelectual... |
|
|
| Bursa locurilor de muncă! | Bursa generala a locurilor de munca Botoșani, cel mai important eveniment public de recrutare din judet, va avea loc în data de 20 mai 2022, începând cu ora 9.00, în Municipiul Botoșani în incinta SĂLII POLIVALENTE “ELISABETA LIPĂ” din str.Vânători nr.15A. |
|
|
| Târgul ofertelor educaţionale din zona Dorohoi a debutat la Colegiul Național “Grigore Ghica” - FOTOGALERIE | Festivitatea de deschidere a Târgului Liceelor (12-14 mai 2022), proiect inițiat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoșani, a avut loc joi, 12 mai 2022, la Colegiul Național “Grigore Ghica” din Dorohoi, instituție gazdă a acestei primei ediții a ofertelor educaționale. Obiectivul principal al acestui proiect îl reprezintă promovarea... |
|
|
| Femeie din Botoșani dată dispărută după ce a fost externată din spital | Joi, 12 mai, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 69 de ani, din municipiul Botoșani, nu a revenit la domiciliu și nici nu și-a contactat familia, din data de 2 mai 2022, după ce a fost externată dintr-o unitate spitalicească. |
|
|
| DOROHOI – O nouă zi, o nouă investiție. Grădiniță, în valoare de aproape trei milioane de lei, construită de la zero în cartierul Plevna. Primarul Alexandrescu a semnat astăzi contractul de execuție | Primăria Municipiului Dorohoi, prin domnul primar ing. Dorin Alexandrescu a semnat astăzi, 12 mai 2022, contractul de execuție lucrări pentru proiectul ”CONSTRUIRE GRADINIȚA NR. 3, MUNICIPIUL DOROHOI, JUDEȚUL BOTOȘANI” COD SMIS: 123811, depus în cadrul Programului Operațional Regional 2014 - 2020, Axa prioritară 10 – Îmbunătățirea... |
|
|
| Noaptea Muzeelor 2022 - Muzeul de Științele Naturii Dorohoi, parte din eveniment | Muzeul Județean Botoșani organizează sâmbătă, 14 mai 2022, evenimentul cultural intitulat Noaptea Muzeelor. |
|
|
| Percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de furt | La data de 11 mai 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat, din comunele Avrămeni și Vlăsinești. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 636 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 463 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 409 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 403 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 398 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 342 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 338 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 331 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 327 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 320 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|