Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: Roma
Codul Roșu de viscol și ninsori abundente a fost prelungit până astăzi la ora 10.00
Cod Roșu de vânt și ninsori abundente pentru mai bine de jumătate din județul Botoșani, până la ora 10.00.
Femeie salvată de pompieri, după o luptă cu nămeții care a durat mai bine de zece ore - FOTO&VIDEO
O femeie, în vârstă de 53 de ani, din localitatea Gulioaia, care avea nevoie de dializă, a ajuns la UPU - SMURD a Spitalului Județean Mavromati Botoșani, cu ajutorul pompierilor, după o intervenție care a durat mai bine de zece ore. Pentru a duce la bun sfârșit misiunea, pompierii au înfruntat nămeți de peste doi metri, viscol puternic...
Memorialul Ipotești lansează concursul pentru Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu – OPUS PRIMUM
Memorialul Ipoteşti − Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu acordă anual, începând cu 1998, Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu – OPUS PRIMUM.
Fiecare botoșănean are ocazia să fie ambasador al județului său - FOTOGALERIE
Județul Botoșani a fost înscris în cea mai importantă competiție a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”.
Peste 70 de persoane, rămase înzăpezite pe drumurile județului, au fost salvate de către pompieri. Pe unele tronsoane de drumuri, stratul de zăpadă depășește un metru și jumătate. Cursurile școlare au fost suspendate în tot județul, pentru mâine, 6 aprilie. Vezi drumurile din județ închise temporar - FOTOGALERIE&VIDEO
72 de persoane din mai multe autovehicule rămase înzăpezite pe drumurile naționale și județene au fost salvate de pompierii militari și voluntari,...
Drumuri județene cu probleme, cauzate de căderile de zăpadă
Căderile masive de zăpadă și viscolul pun la grea încercare județul Botoșani, mai multe sectoare de drum județean fiind blocate de zăpada ce cade...
Jandarmi botoșăneni avansați în grad și recompensați cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române - FOTOGALERIE
Jandarmeria Română sărbătoreşte astăzi 173 de ani de când domnitorul moldovean Grigore Alexandru Ghica a semnat ,,Legiuirea pentru reforma Corpului...
UMANITAR - Băiețel de 4 ani, diagnosticat cu o malformație unică în Romania. Familia cere ajutorul cetățenilor
Patrick are 4 ani, dar se comportă ca un bebeluș. Este singurul copil din România care suferă de o malformație genetică ce îl împiedică să meargă...
Trei oferte depuse pentru modernizarea și extinderea Secției de Oncologie
Trei asocieri au depus oferte în cadrul licitației pentru modernizarea și extinderea Secției de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”...
Proiectul „Pentru o Românie Verde” demarat la Botoșani - FOTOGALERIE
Ultima zi din luna martie a reunit social-democrații botoșăneni în inima Codrilor Goroveiului, unde au plantat împreună cu reprezentanții Direcției...
DOROHOI - Premii și calificări la faza națională pentru elevii de la Ghica
Una dintre provocările fiecărui an școlar pentru comunitatea elevilor și profesorilor de la Colegiul Național Grigore Ghica Dorohoi este obținerea...
DAS Dorohoi – Precizări privind acordarea indemnizației pentru creșterea copilului
Indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului se acordă în conformitate cu prevederile OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară...
Licitație pentru modernizarea drumului județean Dobârceni – Murguța – Ștefănești
Un nou drum județean de piatră va fi modernizat prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Este vorba de 10,61 kilometri din DJ294B, pe relația Dobârceni – Murguța – Ștefănești.
Primăria Dorohoi – Precizări privind repartizarea locuințelor ANL
Comisia de analiză, evaluare şi întocmire a listei de priorităţi pentru solicitările de locuinţe construite în regim ANL, numită prin HCL nr.59/10.03.2023, aduce la cunoştinţa tinerilor cu vârsta până în 35 de ani, care își desfășoară activitatea pe raza unității administrativ teritoriale Dorohoi că în analiza, evaluarea solicitărilor...
DOROHOI - „Obiceiuri și tradiții de Paște în religia creștin ortodoxă”, activitate desfășurată la Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice - FOTO
În data de 28 martie 2023, În cadrul Centrului de Zi pentru Persoane Vârstnice al Municipiului Dorohoi, a avut loc Atelierul de lucru „Obiceiuri și tradiții de Paște în religia creștin ortodoxă” în colaborare cu Protopopiatul Dorohoi.
Alexandra Huțu: Începând de astăzi elevii botoșăneni se pot înscrie la Concursul de eseuri „Eroul de lângă mine”
Biroul parlamentar al deputatului Alexandra Huțu organizează, în colaborare cu Asociația Națională a Veteranilor de Război – Filiala Botoșani, prof. de istorie Loredana Ciobanu, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Botoșani, preotul militar Teodor Cenușă, col. (r) dr. Sergiu Balanovici și Cercul Militar...
Elevă a Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi calificată la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață
Palmaresul de premii al Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi la olimpiadele școlare s-a îmbogățit într-un mod nu surprinzător, ci doar îmbucurător. Spunem „nu surprinzător” întrucât cea care a adus o nouă participare la etapa națională a unei olimpiade a confirmat deja că își merită pe deplin locul.
Primăria Dorohoi – Începe „Luna curățeniei”
Primaria Dorohoi anunță începerea activităților privind buna gospodărire a municipiului ce au loc în cadrul „LUNII CURĂȚENIEI” si se vor desfășura pe toată durata lunii aprilie, începând cu data de 03.04.2023.
Dan Șlincu: „PSD susține reglementarea pieței asigurărilor auto prin stabilirea prețurilor rezonabile și tragerea la răspundere a companiilor și a autorităților din domeniu”
„Falimentele succesive ale companiilor de piața RCA-urilor arată fără dubii deficiențe sistemice. Autoritățile de reglementare și control au eșuat. De aceea, susțin alături de colegii mei de la PSD soluția plafonării temporare a prețului la RCA pentru depășirea crizei actuale. Însă e obligatoriu să fie combătute cauzele, pentru...
DOROHOI - A fost semnat contractul de execuție pentru proiectul „Înființare Centru de zi multifuncțional”
Astazi 28.03.2023, în prezenta domnului primar al municipiului Dorohoi, ing. Dorin Alexandrescu si a domnului director al Directiei de Asistenta Sociala Dorohoi ec. Radu Dan Surdu, a fost semnat contractul privind execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiție INFIINTARE CENTRU DE ZI MULTIFUNCTIONAL, in cadrul PROIECTULUI "Imbunatatirea Calitatii...
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru închirieri spații/terenuri (domeniul privat)
1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact: Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi , CUI 4112945, str. Grigore Ghica nr.34, municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, Tel. / fax: +40(231)610133 / +40(231)611310 e-mail:...
DAS Dorohoi – Anunț privind redistribuirea ajutoarelor alimentare POAD . Vezi beneficiarii
UAT Dorohoi, prin Direcţia de Asistenţă Socială, aduce la cunoştinţa persoanelor cu handicap grav și accentuat, adulți și copii, neinstituționalizate, cu domiciliul în municipiul Dorohoi, că potrivit prevederilor HG 84/2020 art. 3(1) lit.c, începând cu data de 28.03.2023 se procedează la distribuirea stocului de pachete alimentare ...
Ziua Mondială a Teatrului marcată la Memorialul Ipotești
Memorialul Ipotești se alătură instituțiilor de profil, marcând Ziua Mondială a Teatrului.
DAS Dorohoi – Precizări privind acordarea stimulentului de inserție
Stimulentul de inserţie se acordă în conformitate cu prevederile OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările și completările ulterioare şi ale NORMELOR METODOLOGICE de aplicare a prevederilor O.U.G. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu...
Medicamente în valoare de 37.700 de lei, descoperite de poliţiştii de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit într-un ansamblu rutier condus de un vasluian, 44 de cutii cu produse farmaceutice, în valoare totală de 37.700 de lei.
Marșul pentru Viață 2023 în municipiul Dorohoi: Copiii sunt viitorul nostru, iar „viitorul trebuie să fie provita”! - FOTOGALERIE
Pe data de 25 martie 2023, parcul Cholet din municipiul Dorohoi a fost animat de prezența plină de entuziasm și bucurie a participanților la un eveniment de suflet, dedicat Vieții. A avut loc ediția cu numărul IV a Marșului pentru Viață, organizat de către Biroul ProVita din cadrul Protopopiatului Dorohoi, în colaborare cu Seminatul Teologic...
Elevi din comuna Lunca premiați în cadrul concursului “Polițistul-Eroul meu”
În contextul aniversării Zilei Poliției Române, pe data de 25 martie, polițiștii botoșăneni au organizat un concurs cu tema “Polițistul-Eroul meu”, la care au participat elevii claselor I-IV, din cadrul Școlii Gimanziale nr. 1 Lunca.
Mesajul primarului Dorin Alexandrescu cu ocazia organizării Marșului pentru viață
DRAGI DOROHOIENI, Organizarea Marșului pentru viață a devenit o tradiție în municipiul Dorohoi, organizându-se anual, la data de 25 martie, când toată suflarea ortodoxă sărbătorește și Buna Vestire.
Atenție la incendiile de vegetație uscată ! Recomandările SVSU Dorohoi
Pentru a evita acest fel de incendii, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, din cadrul Primăriei municipiului Dorohoi, solicită cetățenilor municipiului să respecte următoarele reguli:
Primăria Dorohoi stinge lumina de Ora Pământului
Primăria Dorohoi anunță că se alătură în acest an inițiativei „Ora Pământului” (Earth Hour), prin stingerea iluminatului ornamental de pe două clădiri din centrul municipiului: clădirea Primăriei municipiului Dorohoi și clădirea Colegiului „Grigore Ghica’’, sâmbătă 25 martie 2023, între orele 20.30 şi 21.30.
Clădiri din Botoșani iluminate în culoarea roșie, în cadrul campaniei de luptă pentru eradicarea tuberculozei
Consiliul Județean Botoșani se alătură și în acest an inițiativei Fundației Romanian Angel Appeal de a ilumina în culoarea roșie clădirea Palatului Administrativ, numărându-se printre organizațiile membre ale Parteneriatului StopTB România, a cărei viziune este o Românie fără tuberculoză.
80 de polițiști botoșăneni avansați în grad cu ocazia Zilei Poliției Române
Astăzi, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani în cadrul unei ședințe festive, 22 de ofițeri de poliție și 58 de agenți de poliție au fost avansați în gradul profesional următor, atât la termen cât și înaintea îndeplinirii stagiului minim.
25 martie, zi aniverasară pentru polițiști. Ei s-au întâlnit cu copiii din Botoșani - FOTOGALERIE
Astăzi, 24 martie, polițiștii botoșăneni marchează 201 ani de activitate în slujba cetățenilor. Pentru celebrarea celor 201 ani de la atestarea documentară a Poliției Române, polițiștii botoșăneni au primit vizita copiilor entuziasmați să cunoască oamenii in uniformă, precum și tehnica și mijloacele de intervenție.
Polițiștii botoșăneni alături de elevi - FOTO
În contextul zilei Poliției Române, polițiștii botoșăneni au fost prezenți în mai multe unități de învățământ, din județ, pentru promovarea profesiei de polițist.
Pagina 64/292  
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
474
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
416
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
407
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
401
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
345
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
343
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
336
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
329
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
321
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord