Intonarea imnului naţional, obligatorie zilnic în învăţământul primar, adoptată tacit de Senat | Intonarea imnului naţional ar putea deveni obligatorie zilnic, la începutul programului şcolar, în învăţământul primar, în varianta prescurtată, prin grija conducătorilor unităţilor de învăţământ, potrivit unei propuneri legislative a unui grup de senatori PSD, care a fost adoptată tacit de Senat. |
| Moment de reculegere în şcoli şi instituţii de Ziua Eroilor | Începând cu acest an elevii şi funcţionarii din instituţiile publice vor trebui să dedice un moment al zilei din 29 mai eroilor neamului. Costică Macaleţi, prefectul judeţului, a solicitat tuturor directorilor instituţiilor deconcentrate, precum şi inspectorului şcolar general să rezerve câteva minute din activitatea zilei de joi, comemorării... |
| Joe Biden, la Palatul Cotroceni: Spun de pe pământ românesc: Onorăm art. 5 din Acordul NATO, să nu vă îndoiţi! | Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, a fost primit la Palatul Cotroceni, fiind întâmpinat de către preşedintele Traian Băsescu. Traian Băsescu a declarat că a discutat cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden, despre nevoia ca România să îşi consolideze statul de drept, ca premisă a realizării la parametrii maximi a parteneriatului cu Statele Unite... |
| Copii dorohoieni participanţi în cadrul proiectului “Comunică prin artă, implicându-te, derulat de Asociaţia culturală “Vis de Artist | Asociația culturală Vis de Artist a organizat în perioada 14-18 mai 2014 a VI-a ediție a proiectului Comunică prin artă, implicându-te! la Botoșani. În acest an, evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Uvertura Mall, Mischa Kids Club și Muzeul Județean Botoșani, și a inclus: Campania Fii voluntar pentru cultură!, Zâmbetul copilăriei,... |
| |
Actorul Mircea Diaconu, candidat independent la europarlamentare, ajunge luni la Botoşani în cadrul turneului său electoral | Actorul Mircea Diaconu, candidat independent la alegerile europarlamentare de pe data de 25 mai, ajunge luni la Botoşani, în cadrul turneului electoral... |
| Autoritatea Electorală Permanentă: Numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente - 18.226.995 | Numărul de alegători înscrişi în listele electorale permanente la data de 16 mai este de 18.226.995, potrivit infomaţiilor transmise de Autoritatea... |
| Elevi dorohoieni pe podiumul concursului Cu viaţa mea apăr viaţa, organizat de ISU Botoşani | Astăzi, 16 mai 2014, începând cu ora 10.00, la Liceul cu Program Sportiv Botoşani s-a desfăşurat etapa judeţeană a concursului cu tematică de... |
| Victor Ponta şi Liviu Dragnea la Botoşani | ... |
| Miniştrii Nicolae Bănicioiu şi Daniel Constantin, alături de premierul Victor Ponta, mâine, la Botoşani | Zi de vineri aglomerată pentru social democrații botoșăneni. Premierul Victor Ponta va fi prezent mâine la Botoșani într-o vizită în care va fi... |
| Victor Ponta vine din nou la Botoșani | Victor Ponta, primul ministru al României și liderul de frunte al social democraților va fi prezent la finele acestei săptămâni la Botoșani.
Premierul... |
| Echipaj de pompieri – concurs destinat copiilor cu cerinţe educative speciale găzduit de Liceul Tehnologic Special Ion Pillat din Dorohoi | Copiii cu cerinţe educative speciale din judeţ se întrec joi, la Liceul Tehnologic Special Ion Pillat din municipiul Dorohoi, pentru titlul de cel mai... |
| Seminar național de AIKIDO AIKIKAI desfăşurat la Sala Polivalentă "Elisabeta Lipă" Botoșani | Asociația AIKI DOJO - secția Botoșani organizează, în perioada 16 - 18 mai 2014, Seminarul Național de AIKIDO AIKIKAI condus de sensei Dorin Marchiș... |
|
|
| Pompier botoşănean, campion naţional la cros pe I.G.S.U. | Un pompier botoşănean va reprezenta, pentru al doilea an consecutiv, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă la etapa finală a Concursului de cros şi atletism pe Ministerul Afacerilor Interne, care va avea loc la Cluj între 03 – 06 iunie, la două probe, respectiv 1500 de metri şi 4000 de metri. |
|
|
| Paula Seling şi Ovi, după FINALA EUROVISION 2014: Am visat la un miracol, poate nu a fost timpul lui | Paula Seling şi Ovi, reprezentanţii României la Eurovision 2014, au declarat, după finala care avut loc sâmbătă seară, la Copenhaga, că au "visat la un miracol", dar poate "nu fost timpul lui", iar de acum încolo este timpul să "treacă la hituri", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.
|
|
|
| Triplă sărbătoare de 9 Mai marcată la Prefectură | Peste 100 de copii şi tineri sunt aşteptaţi vineri la Instituţia Prefectului pentru a participa la prezentările ce vor marca cele trei semnificaţii ale zilei de 9 Mai.
Sala Nicolae Iorga va găzdui, începând cu ora 11, câteva zeci de elevi de la liceele şi colegiile din Botoşani, în faţa cărora istoricul Sergiu Balanovici şi inspectorul... |
|
|
| 45 de ani de la construirea primei maşini Dacia. AFLĂ istoria constructorului auto | Primul autoturism produs sub marca Dacia ieşea de pe liniile de fabricaţie ale uzinei construite la Mioveni, în judeţul Argeş, România, în urmă cu 45 de ani, pe 20 august 1968, informează Jurnalul.ro. |
|
|
| Vezi programul casieriilor Apa Novaserv ăn perioada 1-3 mai | Conducerea societăţii Nova Apaserv a stabilit programul casieriilor din Botoşani, Dorohoi, Darabani, Săveni și Bucecea,pentru perioada 1-3 mai. |
|
|
| Asociaţia cultural Vis de Artist a sărbătorit Ziua Internaţională a Jazz-ului şi Ziua Mondială a Vocii | Duminica, 27 aprilie, Asociatia culturala Vis de Artist a sarbatorit Ziua Internationala a Jazz-ului si Ziua Mondiala a Vocii la Muzeul Judetean Botosani. Evenimentul este inclus in cadrul manifestarilor dedicate Zilei Tineretului 2014, propuse de catre Directia Judeteana de Sport si Tineret Botosani, si face parte din programul multianual cultural-artistic-educativ... |
|
|
| Campania electorală pentru EUROPARLAMENTARE începe vineri la ora 0.00 | Cele 15 partide şi alianţe politice sau electorale şi cei 8 candidaţi independenţi care participă la alegerile europarlamentare intră, de vineri, în campanie electorală, pentru 30 de zile, la scrutinul din 25 mai urmând să fie aleşi cei 32 de reprezentanţi ai României în PE. |
|
|
| Viceprimarul Lucian Topalagă – Debut în activitate | Viceprimarul Lucian Topalagă a început activitatea de astăzi. La începerea programului el a avut o întâlnire cu primarul Dorin Alexandrescu şi au stabilit principalele coordonate în baza cărora vor colabora în continuare. |
|
|
| Scutirea de impozit pe profitul reinvestit a fost APROBATĂ de Guvern | Guvernul a aprobat ordonanţa prin care scutirea de impozit pe profitul reinvestit va fi aplicată din luna iulie şi menţinută, conform proiectului, până la finele lunii decembrie 2015, firmele beneficiare neputând opta pentru metoda de amortizare accelerată pentru echipamentele tehnologice respective |
|
|
| Elevii se întorc la şcoală miercuri. Cei din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor susţine în mai evaluări după modelele testelor internaţionale | Elevii se întorc la şcoală miercuri, după vacanţa de primăvară, iar în partea a doua a semestrului, mai precis în mai, vor fi organizate, în premieră, evaluări la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, după modelele testelor internaţionale. |
|
|
| Ministerul Sănătăţii va compensa integral medicamente pentru cancer, epilepsie şi boli endocrine | Ministerul Sănătăţii (MS) vrea să introducă mai multe medicamente pe lista celor compensate sută la sută, printre acestea regăsindu-se tratamente utilizate în cazul epilepsiei şi al unor boli endocrine, neurologice degenerative şi oncologice. |
|
|
| Programul casieriilor Nova Apaserv de Paști | S.C. NOVA APASERV S.A. Botoșani anunță programul casieriilor pentru perioada Sărbătorilor de Paşti: |
|
|
| Poliţiştii de frontieră botoşăneni, gazde în cadrul programului Şcoala altfel –Să ştii mai multe, să fii mai bun! | Activitatea Poliţiei de Frontieră din judeţul Botoşani a constituit şi în acest an un punct de atracţie pentru elevii şi profesorii din judeţ, implicaţi în programul naţional Şcoala Altfel. |
|
|
| MEN acordă sprijin financiar elevilor şi studenţilor pentru a-şi cumpăra un calculator | Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) continuă şi anul acesta programul social "Euro 200", prin care acordă un ajutor financiar de 200 de euro elevilor şi studenţilor din familii cu venituri brute lunare de maximum 150 lei/membru de familie pentru a-şi cumpăra un calculator. |
|
|
| Decizia în cazul contestaţiei lui Mircea Diaconu, amânată pentru astăzi | Tribunalul Bucureşti (TB) a amânat pentru sâmbătă, la ora 16.00, luarea unei decizii în cazul contestaţiei depuse de Mircea Diaconu după ce Biroul Electoral Central (BEC) i-a respins candidatura la alegerile europarlamentare. |
|
|
| Elevi dorohoieni aşteptaţi în vizită la Detaşamentul de Pompieri în cadrul programului “Să ştii mai multe, să fii mai bun - 2014. | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani îşi deschide porţile, în perioada 07 – 11 aprilie, pentru elevii şi profesorii din judeţ. Activităţile desfăşurate în cadrul “Zilei Porţilor Deschise vin în sprijinul proiectului educaţional naţional “Să ştii mai multe, să fii mai bun, derulat... |
|
|
| Camera Deputaţilor a adoptat tacit o iniţiativă prin care taxa radioTV e plătită doar de abonaţii ce vor serviciul | Camera Deputaţilor a adoptat tacit, marţi, o propunere legislativă care prevede că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune şi televiziune va fi plătită de abonaţii care au optat pentru aceste servicii. |
|
|
| Mircea Geoană a ajuns la Botoșani | Senatorul Mircea Geoană a ajuns, joi seară, la Botoșani, acesta fiind așteptat la granița cu județul Suceava de prefectul Costică Macaleți, după ce în cursul zilei parlamentarul a efectuat o vizită de lucru în județul vecin.
|
|
|
| Comunicat de presă - ÎNCEPERE PROIECT REABILITAREA ŞI MODERNIZAREA CLĂDIRII DIN AL. DUMBRAVA DEŢINUTĂ DE S.C. GENERAL SYSTEM S.R.L. DOROHOI ŞI EXTINDEREA SERVICIILOR FURNIZATE POPULAŢIEI | SC GENERAL SYSTEM SRL a demarat implementarea proiectului “REABILITAREA SI MODERNIZAREA CLADIRII DIN AL. DUMBRAVA DETINUTA DE SC GENERAL SYSTEM S.R.L. DOROHOI SI EXTINDEREA SERVICIILOR FURNIZATE POPULATIEI, cod SMIS 31462, cu sprijinul financiar din partea Uniunii Europene prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 4 Sprijinirea... |
|
|
| Andrei Dolineschi: Țurcanu a distrus astăzi USL la Botoșani | Andrei Dolineaschi, președintele PSD Botoșani, a declarat că astăzi, la Botoșani, Uniunea Social Democrată a fost desființată oficial de către Florin Țurcanu, prin numirea democrat - liberalului Cristian Achiței în conducerea Consiliului Județean, cu ajutorul voturilor consilierilor PNL. |
|
|
| Mircea Geoană vine la Botoșani | Ziua de vineri se anunță una agitată la Botoșani. În cadrul Colegiului Prefectural, prefectul județului, Costică Macaleți a anunțat vizita fostului candidat la alegerile prezidențiale din 2009, Mircea Geoană la Botoșani. El ar urma să fie însoțit de mai mulți ambasadori. |
|
|
| Strada Colonel Vasiliu din Dorohoi va fi modernizată – Comunicat de presă Primăria Dorohoi | La data de 20 martie 2014, în CONSILIUL TEHNICO – ECONOMIC a MINISTERERULUI DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE, LA CARE A PARTICIPAT ING.DORIN ALEXANDRESCU – PRIMAR AL MUNICIPIULUI DOROHOI, A FOST AVIZAT obiectivului de investiţii : MODERNIZARE str.COLONEL VASILIU |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 630 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 455 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 399 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 397 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 394 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 336 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 333 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 326 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 324 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 316 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|