Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: ews
Alexandra Huțu: „Președintele Administrației Fondului pentru Mediu va efectua vineri o vizită de lucru la Botoșani”
La inițiativa deputatului Alexandra Huțu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, va fi prezent, vineri, la Botoșani, la dezbaterea „Fondul de Mediu – programe și oportunități de finanțare pentru autoritățile publice locale”.
COD GALBEN de ploi, astăzi, în tot județul
Ploile nu se opresc! Meteorologii anunță că, până în această seară, la ora 22.00, județul Botoșani se va afla sub o atenționare meteorologică tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată.
Tânăr din Dimăcheni prins conducând o mașină neînmatriculată
La data de 14 august 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit pentru control, pe Drumul Județean D.J. 292, în comuna Broscăuți, un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din comuna Dimăcheni.
Incendiu în toiul nopții
Un incendiu violent a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, într-o gospodărie din municipiul Botoșani. Flăcările au cuprins acoperișurile unei anexe, casei, garajului și bunurile dintr-o cameră. Când s-a produs incendiul, în locuință erau bona și copiii. Aceștia au ieșit singuri din casă, alertați fiind de vecinii care au observat...
Mașină izbită într-o casă. Șoferul a avut nevoie de îngrijiri medicale
Un bărbat, în vârstă de 31 ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, după mașina pe care o conducea a intrat în gardul unei gospodării și s-a...
USR acordă CONSULTANŢĂ BOTOŞĂNENILOR INTERESAŢI de finanţarea proiectelor din societatea civilă şi reclamă ilegalităţi în procedura Primăriei Botoşani
Pentru că 18 august este termenul până la care botoşănenii pot depune proiecte pentru a accesa finanţările special destinate de lege societăţii...
Urmărit de autorităţile franceze pentru un prejudiciu de peste 200.000 lei, reținut la Stânca
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat, pe numele...
Pentru evitarea evenimentelor nedorite, pompierii vor fi prezenți în proximitatea locului de desfășurare a Festivalului „Seri Melancolice Eminesciene”
Începând de astăzi, până pe 14 august a.c., la Ipotești, se desfășoară, Festivalul Național de Muzică „Seri Melancolice Eminesciene”, la...
O casă a ars ca o torță din cauza unei lumânări aprinsă, lăsată nesupravegheată - FOTO
O femeie din localitatea Coștiugeni a rămas fără acoperiș deasupra capului, în urma unui incendiu, generat, cel mai probabil, de o lumânare aprinsă...
Polițiștii alături de copii la Școala de vară
Ziua de 09 august 2022 a constituit un prilej de întâlnire pentru copiii aflați în Şcoala de Vară Vorona, organizată de Parohia Sfinţii Împăraţi...
Lemne confiscate de către polițiști!
La data de 8 august 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au oprit pentru control, pe strada Gheorghe Guja, din orașul Flămânzi,...
Noi posturi de medici scoase la concurs
Continuă campania de recrutare de specialiști în sănătate! Șase posturi de medici și două de farmaciști au fost scoase la concurs de Spitalul...
Acțiuni de amploare ale polițiștilor botoșăneni în acest sfârșit de săptămână - FOTO
În zilele de 6 și 7 august 2022, polițiștii botoșăneni au acționat în județul Botoșani pentru prevenirea, descurajarea și combaterea oricăror evenimente negative, fiind asigurate măsuri pentru menținerea ordinii publice și prevenirea faptelor de natură penală.
Primăria Dorohoi – Licitație publică cu strigare pentru vânzarea unor terenuri
Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi organizează licitaţie publică cu strigare în vederea vânzării prin licitație publică a terenurilor:
Municipiul Dorohoi - gazdă a Olimpiadei Balcanice de Informatică pentru Juniori (JBOI)
În intervalul 30 august-3 septembrie 2022, Municipiul Dorohoi va fi gazda unui eveniment de anvergură, înscris în calendarul competițiilor internaționale: Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori.
Tânăr reținut după ce a fost prins, într-un club, cu un cuțit asupra sa
La data de 6 august, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au reținut pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
A încercat să fugă de poliţiştii de frontieră dorohoieni, dar a fost dat de gol de camera video corporală
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un tânăr, cetăţean român, care a fost depistat conducând un autoturism, deşi avea suspendat dreptul de a conduce vehicule, iar autoturismul avea numerele de înmatriculare expirate.
Tânăr cercetat de către polițiștii de frontieră dorohoieni pentru conducerea unui ATV neînmatriculat
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un tânăr, cetăţean român, care a fost depistat conducând un ATV fără numere de înmatriculare sau înregistrare.
Acțiune de amploare în județ, în domeniul silvic. A fost confiscată cantitatea de aproximativ 224 de metri cubi de material lemnos
În data de 4 august 2022, polițiștii botoșăneni au acționat în întreg județul pentru prevenirea faptelor ilegale în domeniul silvic.
Ţigări de contrabandă descoperite în aripa laterală a unui autoturism
Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit, într-un autoturism condus de un cetățean roman, peste 5600 de ţigarete, pe care bărbatul intenționa să le introducă ilegal în România.
Tineri tâlhari, din Vorniceni și Ungureni, reținuți de către polițiști!
La data de 2 august 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri, de 22 și 26 de ani, din comunele Vorniceni și Ungureni, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de tâlhărie calificată, distrugere și lovirea sau alte violențe.
Lemne confiscate de către polițiștii din județ
La data de 2 august 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au oprit pentru control, în localitatea Brăteni, comuna Dobârceni, o autoutilitară care transporta material lemnos, condusă de un bărbat de 35 de ani, din județul Suceava.
Raed Arafat vine astăzi la Botoșani
Secretarul de Stat în Ministerul Afacerilor Interne, doctor Raed Arafat, Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, va efectua, astăzi, o vizită în județul Botoșani, la sediul Instituției Prefectului – Județul Botoșani și la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență ”Mavromati” Botoșani.
Casă în flăcări la Sulița!
O familie din comuna Sulița a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu, produs în această dimineață. Cu toate că erau în casă, proprietarii nu au observat flăcările. Alarma a fost data de o vecină, puțin înainte de ora 07.00.
Bărbat din Vorniceni, plecat în Germania, dat dispărut de către familie
Duminică, 31 iulie 2022, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 41 de ani, din comuna Vorniceni, a plecat în data de 22.07.2022 la muncă în Dusseldorf, Germania, fără a mai lua legătura cu membrii familiei până în prezent.
Pompieri dorohoieni avansați în grad, la termen - FOTOGALERIE
În orice domeniu, recunoașterea muncii depuse este foarte importantă. Acest lucru l-au simțit astăzi, trei ofițeri și 36 de subofițeri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani, dintre care 10 subofițeri din cadrul Detașamentului Dorohoi, care au primit noile grade.
Începe construcția heliportului medical
Heliportul medical devine o realitate la Botoșani! Managerul de proiect privind realizarea heliportului medical, reprezentant al Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în prezența conducerii Consiliului Județean, a comandanților ISU Botoșani, a dirigintelui de șantier și a reprezentanților constructorului,...
Jandarmi botoșăneni avansați în grad astăzi, dintre care 12 subofițeri din cadrul Detașamentului Dorohoi
În fiecare an, pe 1 august, jandarmii care au îndeplinit stagiul minim în grad sunt avansați în gradul următor. Este un moment special în cariera unui militar, când pe epoleți se adaugă încă o tresă la cele deja existente.
Troiță construită la Ibănești de către un fost polițist dorohoian - VIDEO&FOTO
Un fost polițist dorohoian, aflat în prezent la pensie, a făcut un gest remarcabil. El a ridicat pe cheltuială proprie o troiță, în memoria bunicilor săi și a eroilor neamului românesc iar ieri, 30 iulie, în prezența a aproape 30 de persoane, vecini, prieteni și rude ale polițistului, preotul din comună a oficiat slujba de sfințire...
Ultramaratonistul botoșănean Iulian Rotariu s-a întors acasă după ce a câștigat competiția din Norvegia
Pompierul botoșănean, plutonier adjutant Iulian Rotariu, românul despre care se vorbește în toată lumea, a ajuns acasă și a fost primit astăzi cu bucurie de către colegi și prieteni.
300 de milioane de euro pentru dezvoltarea județului
127 de proiecte de investiții în drumuri, apă și canalizare depuse de către autoritățile locale din județul Botoșani au fost aprobate de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și vor primi finanțare prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Expoziția de artă vizuală „Vocile tăcerii”
Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 31 iulie – 14 august 2022, în spațiul Galeriilor de Artă ,,Ștefan Luchian” Botoșani, expoziția de artă vizuală ,,Vocile tăcerii”.
Botoșănenii așteptați să participe la manifestările dedicate sărbătoririi Zilei Imnului Național
Instituția Prefectului - Județul Botoșani invită botoșănenii la activitățile dedicate sărbătoririi Zilei de 29 Iulie 2022 - Ziua Imnului Național.
Un jandarm din cadrul Detașamentului Dorohoi a primit Diploma de Onoare din partea Ministerului Afacerilor Interne
Pentru profesionalism, dedicare și consecvență în îndeplinirea misiunilor încredințate, sergentului major Dumitru Haivas i-a fost conferită Diploma de Onoare a M.A.I., cu prilejul Zilei Ministerului Afacerilor Interne - 16 iunie 2022.
Pagina 61/159  
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
466
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
412
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
406
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
399
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
344
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
341
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
333
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
329
Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă
324
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord