Promisiune, făcută unui centenar, respectată de Ministerul de Interne | Nenea Iancu Biciuşcă din Ungureni a împlinit luna trecută 102 ani, iar la întâlnirea aniversară jandarmii botoşănenii i-au promis că vor face demersuri pentru avansarea centenarului în corpul ofiţerilor. Procedurile au fost îndeplinite, astfel încât în această dimineaţă prefectul Costică Macaleţi şi colonelul Constantin Moroşanu,... |
| POLIȚIŞTII BOTOŞĂNENI CONTINUĂ ACŢIUNILE PE LINIA COMBATERII ILEGALITĂŢILOR DIN DOMENIUL PANIFICAȚIEI | În perioada 26.10-22.11 a.c., poliţiştii botoşăneni au continuat acţiunile pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie.
15 persoane sunt cercetate penal sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni economice.
|
| | Incendii din neglijenţă | Doi cetăţeni din municipiul Botoşani şi Arborea, comuna George Enescu, au fost la un pas să rămână fără agoniseala de-o viaţă din cauza neglijenţei. Incendiile care le-au cuprins o parte din bunurile din locuinţe s-au produs duminică, 17 noiembrie 2013, la interval de opt ore. |
| Cu cât va CREŞTE preţul benzinei şi motorinei în urma noilor accize | Accizele la carburanţi vor fi majorate de Guvern, începând cu luna ianuarie a anului viitor, cu 7 eurocenţi/litru la benzina cu plumb şi fără plumb, motorină şi petrolul folosit drept combustibil pentru motor. În prezent, preţul sortimentelor de benzină cele mai vândute variază între 5,5-5,9 lei/litru. |
| |
Aviz dorohoienilor pasionaţi de sporturi de iană: O nouă pârtie de schi, pentru începători, va fi funcţională la Gura Humorului, în această iarnă | O nouă pârtie de schi, pentru începători, va fi funcţională în această iarnă în staţiunea Gura Humorului, a declarat, primarul municipiului,... |
| RABLA 2013: Încă 3.000 de tichete pentru cetăţeni, disponibile de joi | Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va distribui încă 3.000 de tichete pentru persoane fizice, în cadrul Programului Rabla pe 2013, către colectorii... |
| Senatorul Doina Federovici: Sunt mândră că reprezint comuna Lozna in Senatul României | Duminica, 10 noiembrie 2013, locuitorii comunei Lozna au avut motive de sarbatoare: s-au sarbatorit 10 ani de la reinfiintarea comunei, dupa ce, inainte... |
| Cupluri de aur sărbătorite la Bucecea | 11 familii din oraşul Bucecea au fost astăzi aplaudate, felicitate şi răsplătite cu un frumos La Mulţi Ani pentru sinceritatea sentimentelor care... |
| Comercianţii nu vor mai putea oferi gratuit clienţilor tutun şi alcool. Guvernul interzice "vânzarea cu prime" | Comercianţii nu vor mai putea oferi gratuit potenţialilor clienţi tutun şi alcool la vânzarea sau prezentarea unei oferte de vânzare a unui asemenea... |
| Aplicaţia gratuită care transformă parbrizul maşinii într-un GPS | O aplicaţie gratuită de iPhone dezvoltată de o companie din Rusia transformă întregul parbriz al maşinii într-un dispozitiv de navigare prin satelit,... |
| Deputatul PSD Tamara Ciofu s-a întâlnit cu prim-vicepreședintele Parlamentului Suediei pentru a dezbate probleme de interes social și economic pentru Români | În perioada 27-29 octombrie a.c., deputatul PSD Tamara Ciofu s-a întâlnit cu o delegație parlamentară din Suedia condusă de prim-vicepreședintele... |
| Senatorului Doina Federovici i-a fost conferit titlul de Cetăţean de Onoare al comunei Coşula | Cu ocazia marcarii a 10 ani de la reinfiintarea comunei Cosula, in cadrul unei sedinte festive a Consiliului Local, domnul primar Mircia Acatrinei, a prezentat... |
|
|
| Mihai Ţâbuleac, atac la USL | Mihai Ţâbuleac, preşedintele interimar al filialei Botoşani a Partidului Mişcarea Populară, atacă USL. Într-un comunicat transmis presei, el critică politicienii locali USL, cu referire la maratonul sondajelor cât şi guvernanţii de la Bucureşti, concluzionând sunt convins că USL și-a dat arama pe față și a demonstrat că nu poate... |
|
|
| Pompierii avertizează: Atenţie la depozitarea furajelor! | Incendiile de furaje reprezintă, în perioada septembrie – noiembrie, aproximativ 20% din numărul total de evenimente cu foc produse pe raza judeţului Botoşani.
Numai în octombrie s-au produs 12 incendii la depozitele de furaje ale unor cetăţeni din Ştefăneşti, Şendriceni, Vlăsineşti, Vorniceni, Tudora, Rădăuţi Prut, Coţuşca, Manoleasa... |
|
|
| Românii pot deconta parţial tratamentele făcute în străinătate. Cum îşi vor recupera banii | Românii se pot trata de astăzi în spitalele din străinătate, iar tratamentele vor putea fi decontate de la stat. Nu integral, însă, afirmă pentru gândul preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Cristian Buşoi. Serviciile vor fi decontate la preţurile din ţară. În plus, rambursarea se va face numai dacă serviciul medical... |
|
|
| Războinic de 102 ani felicitat de subprefectul Sebastian Tocariu | Încă un botoşănean trecut de un secol de viaţă a primit respectul şi felicitările autorităţilor. Iancu Biciuşcă, din Ungureni, a împlinit în această lună vârsta de 102 ani, iar astăzi i-a avut alături pe subprefectul Sebastian Tocariu, şi colonelul Mihai Drăguţu, preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război din Ministerul... |
|
|
| Femeie din Flămânzi dată dispărută de familie | O femeie de 34 de ani din oraşul Flămânză este căutată de poliţiştii botoşăneni după ce familia a cerut ajutorul autorităţilor pentru identificarea locaţiei în care se află aceasta.
Mirela Sârghi suferă de afecţiuni psihice. Ea este născută la data de 28 august 1979 în Flămânzi şi în prezent este domiciliată comuna... |
|
|
| La Washington, Ponta a jucat baschet contra lui Ghiţă Mureşan. Premierul a primit un tricou al fostului sportiv | Premierul Victor Ponta, aflat în SUA, s-a întâlnit, luni seara, şi cu fostul jucător român de bachet în NBA, Ghiţă Mureşan, împotriva căruia a jucat un meci în sala echipei Washington Wizards şi din partea căruia a primit un tricou purtat de acesta în NBA, care i-a ajuns premierului până la genunchi. |
|
|
| Centru social pentru copii cu autism şi cerinţe speciale | Asociaţia pentru copii Il Girotondo a deschis un centru de zi pentru copii cu nevoi speciale, în cadrul proiectului Şansa la educare, recuperare şi integrare a copilului cu autism, Sindrom Down – CES, cofinanţat de Consiliul Judeţean Botoşani. |
|
|
| Câteva mii de persoane au participat duminică la un marș pentru unirea Basarabiei cu România | Câteva mii de persoane au participat duminică la un marș pentru unirea Basarabiei cu România, care s-a desfășurat pe traseul Guvern - Palatul Parlamentului.
Steaguri tricolore și mesaje personalizate, alături de un imens drapel tricolor adus de basarabenii de la Chișinău, au fost purtate de către manifestanții pentru Basarabia.
|
|
|
| NOUL COD RUTIER: Amenda maximă pentru şoferi va fi de 9.600 de lei. Vezi şi alte prevederi ale proiectului | Amenda maximă pentru şoferi ajunge la 9.600 de lei, iar cea mai lungă perioadă de suspendare a permisului de conducere este de doi ani, potrivit proiectului noului Cod rutier publicat miercuri pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
|
|
|
| Botoșănenii participă la Marşul pentru Basarabia, din București | Botoșănenii vor participa la cea mai amplă manifestaţie stradală care are drept scop transformarea unirii cu Republica Moldova într-o prioritate naţională. Manifestația va avea loc duminică, 20 octombrie, la ora 14:00, în Piaţa Victoriei din Bucureşti. |
|
|
| Şoferii care nu achită amenzile vor fi anunţaţi în 30-35 zile că în următoarele 15 zile le va fi suspendat permisul | Şoferii care nu achită amenzile pentru contravenţii rutiere vor fi notificaţi de Poliţie în termen de 30 sau 35 de zile că în următoarele 15 zile le va fi suspendat permisul de conducere, conform proiectului noului Cod rutier a declarat ministrul Daniel Constantin. |
|
|
| Incendiu generat de o lumânare lăsată aprinsă lângă materiale combustibile | Un apartament situat la etajul IV al unui bloc de pe strada Primăverii din municipiul Botoşani a fost distrus parţial într-un incendiu izbucnit, în această dimineaţă, cel mai probabil, de la o lumânare lăsată aprinsă lângă materiale combustibile. Proprietara imobilului susţine că a aprins o lumânare în sufragerie, după care a plecat... |
|
|
| Tineri dorohoieni talentaţi premiaţi la concursurile Artur Verona şi Saşa Pană. Vezi lista câştigătorilor | Casa Municipală de Cultură a găzduit vineri, 4 octombrie, festivitatea de premiere a concursurilor de pictură Artur Verona şi de poezie Saşa Pană, festivitate care a deschis manifestările dedicate Zilelor Dorohoiului. Ajunse la a noua, respectiv a şase ediţie, concursurile la care au participat elevi dorohoieni, au reunit 125 de lucrări de... |
|
|
| O casă din Dorohoi a luat foc din cauza coşului de fum | Un incendiu izbucnit joi seară în locuinţa unui dorohoian a fost stins de pompieri înainte de a produce pagube materiale însemnate. Puţin înainte de ora 20.00, proprietarul casei a observat că acoperişul din jurul coşului de fum a luat foc şi a cerut sprijinul pompierilor. Spre locul indicat au plecat două echipaje din cadrul Detaşamentului... |
|
|
| Ce obligaţii au părinţii care pleacă la muncă în străinătate, începând de la 1 octombrie | Începând de ls 1 octombrie, părinţii plecaţi la muncă în străinătate vor fi amendaţi cu până la 1.000 de lei dacă îşi lasă copiii singuri. scrie Avocatnet.ro.
Părinții care pleacă la muncă în străinătate și își lasă copiii minori acasă sunt obligați să desemneze o persoană majoră din familie, care să se ocupe de... |
|
|
| TRAGEDIE: Profesor mort pe holurile unui liceu din Botoşani! | Tragedie într-un colegiu din Botoșani! Un profesor a murit la scurt timp după ce a sosit la serviciu, medicii sosiți la fața locului, și care l-au resuscitat aproape o oră, nereușind să îl readucă la viață! |
|
|
| Noul COD RUTIER: Ponta îi cere lui Stroe să introducă şi alte modificări decât amenzile - surse | Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului de Interne să introducă în Codul rutier şi alte modificări decât cele legate de amenzi, precum asigurări că autorul unui accident grav nu va rămâne în posesia permisului până la o decizie definitivă a instanţei, spunând că altfel nu va accepta proiectul. |
|
|
| Zilele municipiului Dorohoi - trei zile de distracţie şi voie bună | Dorohoienii sunt aşteptaţi în perioada 04-06 octombrie 2013 la manifestările prilejuite de Zilele municipiului. Manifestările se vor desfăşura pe Pietonalul Grigore Ghica, la Casa Municipală de Cultură, în Aula Colegiului National "Grigore Ghica", la Sala Teatrului Dorohoi şi la Stadionul Municipal 1 Mai. Sărbătorile Dorohoiului vor cuprinde... |
|
|
| “Săptămâna prevenirii criminalităţii, acţiune a poliţiştilor botoşăneni | În perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2013, polițiștii botoșăneni derulează Săptămâna prevenirii criminalităţii, acțiunea ce vizează sensibilizarea cetățenilor în legătură cu importanța prevenirii criminalității, necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție și consecințele asociate comiterii de infracțiuni. |
|
|
| POLIŢIŞTII BOTOŞĂNENI DESFĂŞOARĂ CAMPANIA ÎMPREUNĂ PENTRU SIGURANŢA COPIILOR | Poliţiştii botoşăneni continuă campania de promovare a măsurilor de siguranţă personală, în rândul copiilor la nivelul Școlii Gimnaziale nr.17 Botoșani
În cadrul parteneriatului dintre Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii si Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual-FOCUS în domeniul prevenirii... |
|
|
| Târgul Agro-Zoo de la Popăuţi deschis de Florin Ţurcanu în straie populare | Aflat la start, Târgul Agro-Zoo organizat de Consiliul Judeţean, Centrul de Creaţie şi Primăria Răchiţi la Staţiunea de Cercetare Popăuţi a adunat câteva suflete care urmăresc spectacolul artistic desfăşurat pe scena amplasată în aceeaşi locaţie ca şi anul trecut. |
|
|
| Fost deputat botoşănean PDL trimis în judecată pentru conflict de interese | Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
|
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 629 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 452 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 396 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 393 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 393 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 386 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 355 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 339 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 336 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 333 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|