Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: România
Organizaţii de media: S-au înregistrat derapaje grave ale presei în reflectarea protestelor
Mai multe organizaţii de media, printre care ActiveWatch şi Centrul pentru Jurnalism Independent, spun, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că în ultima săptămână, odată cu declanşarea acţiunilor de protest, presa s-a abătut uneori de la misiunea de a informa corect şi imparţial publicul.
PRIMUL SATELIT ROMÂNESC trimis în spaţiu. GOLIAT va fi lansat de Agenţia Spaţială Europeană
GOLIAT, primul microsatelit artificial românesc trimis în spaţiu în cadrul unui program al Agenţiei Spaţiale Româneşti (ROSA) va fi lansat de Agenţia Spaţială Europeană (ESA) pe 9 februarie, de la o bază din Guyana Franceză.
Deputatul Andrei Dolineaschi prezent la mitingul USL din capitală
Aproximativ 200 de persoane au început protestul, pentru a şaptea zi consecutiv, în Piaţa Universităţii, în timp ce, în paralel, la Arcul de Triumf s-au adunat în jur de 4.000 de participanţi la mitingul organizat de USL. Printre cei care au sosit la Arcul de Triumf sunt şi parlamentari ai USL, cum ar fi Mihai Voicu, Andrei Dolineaschi.
Mii de ţigări de contrabandă destinate pieţii din Dorohoi confiscate
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat miercuri seară un cetăţean român care transporta cu autoturismul personal 12.120 ţigarete, timbrate R. Moldova. Ţigaretele au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru contrabandă şi evaziune fiscală. De asemenea, autoturismul acestuia a fost indisponibilizat...
Băsescu la prima ieşire publică de la declanşarea protestelor: Prioritatea pe linia reformelor se menţine şi în 2012; voi continua să fiu un partener activ al Guvernului
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că prioritatea reformelor statului se menţine şi în 2012, adăugând că el va continua să fie un partener...
Liberali dorohoieni plecaţi la mitingul de joi de la Bucureşti
Aproape 20 de liberali din Dorohoi vor participa la mitingul de protest organizat de opoziţie joi în Bucureşti. Ei se vor alătura celor aproximativ...
S-a decis: săptămâna viitoare va fi sesiune extraordinară a Parlamentului
Premierul Emil Boc a declarat, miercuri, că la întâlnirea cu liderii USL s-a decis ca săptămâna viitoare să fie organizată o sesiune extraordinară...
Liderul CNSLR Frăţia cheamă sindicaliştii din judeţ în stradă
Liderul CNSLR Frăţia, Ştefan Ţarcă, s-a arătat nemulţumit de numărul mic al participanţilor la protestele anti-Băsescu organizate de trei zile...
A patra zi de PROTESTE în ŢARĂ: Sute de persoane s-au adunat în pieţele marilor oraşe, scandând lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale
Sute de persoane s-au adunat şi astăzi pentru a protesta împotriva Guvernului şi a Preşedintelui. În ţară, protestatarii au început să se strângă...
România se află într-un grav derapaj democratic a transmis Victor Ponta liderilor europeni
România se află într-un grav derapaj de la normele democratice, iar protestele din ultimele zile se datorează unor acţiuni ale actualei puteri, a...
Comunicat de presă - USL Botoşani solidar cu protestatarii şi cere demisia preşedintelui şi alegeri anticipate
U.S.L. Botoşani îşi exprimă deplina solidaritate cu mişcările de protest desfăşurate în aceste zile la nivel naţional. În acelaşi timp nu...
Şefii USL vor cere sesiune parlamentară extraordinară care să dezbată situaţia politică şi tensiunile sociale
USL va solicita convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare care să dezbată "situaţia politică actuală şi tensiunile sociale fără precedent...
S-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând un BMW cu documente falsificate
În urma unei acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca, un cetăţean din Republica Moldova s-a ales cu dosar penal pentru uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, fiind descoperit la volanul...
Arafat: Rog oamenii să nu mai iasă în stradă, să nu se lase manipulaţi politic, se compromite legea
Raed Arafat face apel la oameni să nu mai iasă în stradă şi să nu se lase manipulaţi politic prin diverse anunţuri pe internet sau alte mijloace întrucât acţiunile pot degenera şi afecta ideile faţă de proiectul legii sănătăţii.
Reducerea de 25% pentru taxa auto se aplică pentru autovehiculele cu motor diesel prevăzute cu filtru de particule
Posesorii de autovehicule echipate cu motor diesel prevăzute cu filtru de particule, fapt confirmat de către Regia Autonomă Registrul Auto Român, vor plăti o taxă auto cu 25% mai mică, se menţionează în Legea privind modificarea taxei auto, ce a intrat în vigoare vineri, alături de normele de aplicare.
Taxa auto 2012: Ce maşini nu trebuie să plătească noua taxă
Noua taxă auto 2012 va intra în vigoare în două săptămâni. Taxa se aplică în cazul autovehiculelor care se înmatriculează în România, cât şi în cazul vânzării unui autoturism cumpărat şi înmatriculat înainte de 2007, fiind taxat cumpărătorul.
Comunicat Gheorghe Marcu: Amenzile se vor întoarce în buzunarele noastre?
Vestea amenzilor uriaşe date companiilor petroliere de Consiliul Concurenţei a răsunat ca o revanşă în urechile consumatorilor. S-au simţit, într-o oarecare măsură, răzbunaţi pentru preţul mereu în creştere al carburanţilor în România.
Tudor Ciuhodaru, numit consilier onorific pe probleme de urgenţă. Demisionarul Arafat: Ciuhodaru a distrus SMURD Iaşi
Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a declarat marţi că a luat la cunoştinţă cu regret de decizia lui Raed Arafat de a demisiona din funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii, precizând că a decis să aleagă un consilier onorific, respectiv pe doctorul Tudor Ciuhodaru.
Raed Arafat şi-a dat demisia după ce s-a contrazis cu Băsescu
Subsecretarul de stat de la Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, şi-a prezentat demisia din funcţie. Arafat şi-a dat demisia după o controversă pe care a avut-o cu preşedintele Traian Băsescu pe marginea proiectului de Lege a Sănătăţii, informeaza Antena 3 citând surse oficiale. Subsecretarul de stat de la Ministerul Sănătăţii, Raed...
Traian Băsescu vrea ca până la sfârşitul lunii noiembrie să avem o lege a reorganizării administrative
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri seară, că nu va renunţa la ideea ca până la alegerile legislative din luna noiembrie România să aibă o lege a reorganizării administrative. Preşedintele apreciază că implementarea completă a reorganizării s-ar putea face până la finele anului 2016.
Botoşăneancă găsită moartă într-o casă părăsită din Italia
O botoşăneancă dispărută înainte de sărbători în Italia a fost găsită miercuri moartă de autorităţile din Italia. Ea a fost identificată într-o casă părăsită, într-o altă localitate decât cea în care i-au fost depistate bagajele în urmă cu mai bine de două săptămâni.
Geoană anunţă că în următoarele săptămâni va lansa o "mişcare profesionistă"
Fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană, a anunţat, miercuri, pe blog, că în următoarele săptămâni va lansa "o mişcare profesionistă, cu oameni serioşi, competenţi, care au frică de Dumnezeu şi manifestă dorinţa de a face bine României", el arătând că în 2012 actuala putere trebuie înlăturată.
13 kilograme de cafea fără documente confiscate de poliţiştii de frontieră
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit ieri, în autoturismul unui cetăţean român, mai multe pachete de cafea, care urmau a fi comercializate pe piaţa din judeţul Botoşani. Cafeaua a fost ridicată în vederea confiscării, iar cetăţeanul român a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.500 lei.
Renault fals oprit la graniţă
În urma unei acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră botoşăneni, un bărbat cu dublă cetăţenie s-a ales cu dosar penal pentru punerea în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat şi punerea în circulaţie a unui autovehicul cu număr fals, după ce a fost depistat conducând un autoturism care avea numerele de înmatriculare...
SĂRBĂTORI FERICITE?!
Sărcie. Acesta este cuvântul de ordine pentru România actuală, România în care ne încăpăţânăm să trăim. Măcar ne încăpăţânăm... N-aş vrea să fiu înţeles greşit, dar mă simt mai român ca niciodată, alături toţi cei care nu au dat bir cu fugiţii în alte ţări. Da, vor sări unii cu gura, că sunt invidios, că sunt cârcotaş,...
UMOR PARLAMENTAR în 2011: Declaraţii politice cu bibilici, ouăle lui Năstase, pitici, concubini şi laxative
Parlamentarii încheie încă nu an de activitate. Au adoptat legi, au dezbătut moţiuni, au adresat interpelări miniştrilor, s-au supărat şi au părăsit sala de şedinţă, au aplaudat sau au huiduit, au lăudat, dar cel mai mult au criticat. O dată pe săptămână, parlamentarii au prezentat în faţa colegilor declaraţii politice virulente,...
Ţigări de contrabandă ascunse în bara din spate şi aripile unei maşini Mazda
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut au descoperit în cursul zilei de ieri, ascunse în componentele unui autoturism, mai multe pachete de ţigări, care urmau a fi introduse în ţară prin sustragerea de la controlul vamal. Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, conducătorul auto a fost sancţionat...
După 22 de ani democraţia este în pericol-Comunicat de presă USL
Conducerea judeţeană a USL revine cu un comunicat în care îşi exprimă îngrijorarea cu privire la pericolul instaurării unui regim dictatorial în România. Ca un argument în plus, Gheorghe Marcu şi Florin Ţurcanu, preşedinţii PSD respectiv ACD, evocă recenta decizie de comasare a alegerilor, luată prin asumarea de răspundere, de către...
Campanie pentru participarea şcolară desfăşurată la Şendriceni-Comunicat
Lumea actuală este dominată de o luptă continuă pentru asigurarea resurselor financiare necesare traiului; deseori scuza că muncesc pentru copii sau încerc să mă realizez pentru a avea ce le oferi lor mai târziu face mai uşoară suportarea propriilor mustrări de conştiinţă apărute ca urmare a conştientizării faptului că petrecem mult...
Amendă de două ori mai mare decât valoarea ţigărilor
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit în bagajele unui cetăţean român 3.000 ţigarete, care urmau a fi comercializate pe piaţa neagră. Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, bărbatul fiind sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.500 lei.
Cadre didactice de la Grupul Școlar Al. Vlahuță din Șendriceni formate prin metodologii germane de instruire-Comunicat de presă
În cadrul proiectului Parteneriat transnaţional pentru dezvoltarea învăţământului preuniversitar tehnic prin aplicarea sistemului german de proiecte pentru lucrări practice în atelierele şcolare din România ID 64234, al cărui promotor este Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, trei cadre didactice din domeniul mecanic de la Grupul Școlar...
Zeci de kilograme de cafea confiscate la Româneşti
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit ieri, în autoturismul unui cetăţean român, mai multe pachete de cafea, care urmau a fi comercializate pe piaţa din judeţul Botoşani. Cafeaua a fost ridicată în vederea confiscării, iar cetăţeanul român a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei.
Sindicalistul Marius Petcu, condamnat la şapte ani închisoare cu executare pentru mită
Fostul lider al Federaţiei Sanitas Marius Petcu a fost condamnat, joi, de magistraţii Tribunalului Bucureşti, la şapte ani de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Marius Petcu trebuie să îi plătească denunţătorului suma de 1.400.000 lei şi să achite statului cheltuieli de...
Sute de pachete de ţigări confiscate şi maşini indisponibilizate
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit la sfârşitul săptămânii, ascunse în diferite componente ale unor autoturisme, mai multe pachete de ţigări, care urmau a fi introduse în ţară prin sustragerea de la controlul vamal. Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, conducătorii auto au fost sancţionaţi contravenţional...
Pagina 60/69  
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
633
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
459
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
403
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
401
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
396
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
338
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
336
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
328
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
325
Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă
318
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord