| Cod Roșu de ploi torențiale pentru zece localități din apropierea Dorohoiului | Meteorologii au emis o avertizare nowcasting tip cod roșu valabilă până la ora 22:00, pentru localitățile Suharău, Ibănești, Șendriceni, Cristinești, Dersca, Hilișeu-Horia, Pomârla, Mihăileni, Cândești și Lozna. |
| | „Cu sfinții pe calea credinței” – Pelerinaj al credincioșilor din Protoieria Dorohoi la moaștele Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa - FOTOGALERIE | Peste 300 de credincioși din cercurile misionar-pastorale Ibănești, Bucecea, Dersca, Broscăuți, Brăiești și Dorohoi au participat, în perioada 22–30 iunie 2026, la cele șase pelerinaje organizate de Protoieria Dorohoi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, în cadrul proiectului misionar-catehetic „Cu sfinții... |
| | Protopopiatul Dorohoi organizează un pelerinaj de suflet în Serbia, Macedonia și Grecia | În perioada 24–30 octombrie 2026, Protopopiatul Dorohoi organizează un pelerinaj în Serbia, Macedonia și Grecia, oferind participanților prilejul unei autentice călătorii duhovnicești prin unele dintre cele mai importante locuri de spiritualitate ortodoxă din Balcani. |
| | Mesaj de felicitare adresat Academicianului Leon Dănăilă de către conducerea primăriei Dorohoi | Astăzi, 1 iulie 2026, domnul Academician Leon Dănăilă, Cetățean de Onoare al municipiului Dorohoi, împlinește 93 de ani. |
| |
| La mulţi ani, domnule Profesor Leon Dănăilă! - Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi | Astăzi sărbătorim ziua de naştere a Profesorului Dr. Leon Dănăilă, personalitate emblematică a medicinei româneşti şi internaţionale, al cărui... |
| | Codul Roșu de caniculă pentru județul Botoșani, prelungit până pe 1 iulie | Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a prelungit avertizarea de Cod Roșu de caniculă pentru județul Botoșani până... |
| | Seniorii din Dorohoi au celebrat competiția, comunitatea și valorile naționale la Turneul de Vară la table - FOTO | Astăzi, 26 iunie, într-o zi cu o semnificație aparte pentru români, marcată prin sărbătorirea Zilei Drapelului Național al României, Direcția... |
| | Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă angajează asistent medical pentru CPU | Spitalul Municipal Academician Leon Dẳnẳilẳ Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează... |
| | Comunicat Poliția Locală Dorohoi | În data de 25.06.2026, patrula auto a poliției locale a surprins un autovehicul care circula pe strada Dimitrie Pompeiu din municipiul Dorohoi, nerespectând... |
| | Comunicat primăria Dorohoi - Sistemul de transport din municipiul Dorohoi modernizat și eficientizat. Primarul Alexandrescu a semnat contractul de finanțare - FOTO | U.A.T. Municipiul Dorohoi, prin domnul primar ing. Dorin Alexandrescu, a semnat Contractul de finanțare pentru proiectul „Eficientizarea sistemului... |
| | Acuzații de trafic de minori la Dorohoi. O adolescentă, în vârstă de 16 ani, exploatată sexual de un alt minor, sub amenințarea cu moartea. Patru persoane cercetate, trei au fost arestate | Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de... |
| | Bărbat reținut pentru multiple infracțiuni la regimul rutier, comise pe un drum din Pomârla | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 58 de ani, cercetat... |
|
|
| Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, vine astăzi la Dorohoi să inaugureze singura creșă din municipiu, recent construită | Attila-Zoltán Cseke, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, este așteptat să sosească, astăzi, la Dorohoi. |
|
|
| Polițiștii din Dorohoi alături de copii - FOTO&VIDEO | La data de 23 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi - Biroul Rutier au desfășurat o acțiune informativ-preventivă cu copiii prezenți în cadrul programului Grădinița de vară - Albă ca Zăpada, din Dorohoi, oferindu-le celor mici o experiență educativă memorabilă, plină de emoție și voie bună. |
|
|
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează instalator | Spitalul Municipal Academician Leon Dẳnẳilẳ Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| DOROHOI - „Rugăm cetățenii să nu intre în panică. Semnalele acustice au un caracter strict de testare a sistemului”, transmit reprezentanții primăriei | Primăria Municipiului Dorohoi revine cu o informare importantă pentru cetățeni în ce privește proiectului transfrontalier „Dezvoltarea capacităților pentru adaptarea și prevenirea riscurilor de dezastre a orașelor transfrontaliere” – RiAdapt (cod proiect: ROMD00386). |
|
|
| Cod galben de instabilitate până la ora 17:00 | Meteorologii au actualizat prognoza și au emis cod galben nowcasting de instabilitate atmosferică pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 17:00.
|
|
|
| Ajutoare financiare guvernamentale. Nouă beneficiari sunt din Dorohoi | Ajutoare de urgență de peste 1,7 milioane lei, au fost aprobate de Guvernul pentru sprijinirea unui număr total de 397 de familii şi persoane singure, aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii, inundaţii ori situaţii deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la creşterea riscului de excluziune... |
|
|
| PRIMĂRIA DOROHOI - ANUNȚ PRIVIND AFIȘAREA PUBLICĂ A DOCUMENTELOR TEHNICE ALE CADASTRULUI - SECTORUL CADASTRAL NR. 64 - UAT DOROHOI | Unitatea administrativ-teritorială DOROHOI, din județul Botoșani anunță publicarea documentelor tehnice ale cadastrului pentru sectorul cadastral nr. 64 începând cu data de 24.06.2026, pe o perioadă de 60 de zile, la sediul Primăriei Dorohoi, conform art. 14 alin. (1) și (2) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996,... |
|
|
| FOTO - Festivitatea de încheiere a anului școlar la Colegiul Național “Grigore Ghica” din Dorohoi - o sărbătoare a efortului, a excelenței și a devenirii | Într-un cadru festiv și plin de emoție, la Colegiul Național “Grigore Ghica” din Dorohoi, a avut loc vineri, 19 iunie 2026, festivitatea de încheiere a anului școlar 2025–2026. Aceasta a reprezentat mai mult decât o ceremonie a rezultatelor; a fost expresia unei călătorii colective în care fiecare lecție învățată, fiecare provocare... |
|
|
| Tânăr condamnat la închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere | La data de 19 iunie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de către Judecătoria Suceava, pe numele unui tânăr, de 27 de ani, din comuna Brăești. |
|
|
| Șase locuințe și un camion, salvate din calea flăcărilor în urma a patru incendii | Pompierii botoșăneni au acționat, sâmbătă, pentru stingerea a patru incendii izbucnite în județ. Intervenția promptă a salvatorilor de la Punctul de Lucru Flămânzi și Detașamentul de Pompieri Dorohoi a împiedicat extinderea flăcărilor, fiind salvate șase locuințe și un camion. |
|
|
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează registrator medical pentru relații cu publicul în cadrul Ambulatoriului | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează:
|
|
|
| COMUNICAT DE PRESĂ - FINALIZAREA PROIECTULUI „Aplicarea MATE în Școala Gimnazială «Alexandru Ioan Cuza» Dorohoi” - FOTOGALERIE | Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Dorohoi anunță finalizarea proiectului „Aplicarea MATE în Școala Gimnazială «Alexandru Ioan Cuza» Dorohoi”, cod F-PNRAS-1-2022-0390, implementat în cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României... |
|
|
| Se caută laborant pentru spitalul dorohoian! | Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează:
|
|
|
| Dorohoian reținut pentru încălcarea ordinului de protecție - VIDEO | La data de 17 iunie 2026 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 44 de ani, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție. |
|
|
| Aproximativ 16 tone de furaje distruse într-un incendiu petrecut la Vorniceni | Un incendiu s-a produs, ieri dimineață, în localitatea Vorniceni. Furajele depozitate într-o gospodărie au fost cuprinse de flăcări. |
|
|
| Protopopiatul Dorohoi organizează în această vară numeroase activități dedicate copiilor și tinerilor | În perioada iulie–august 2026, Protopopiatul Dorohoi, prin implicarea parohiilor din cuprinsul său și în colaborare cu organizații și voluntari implicați în activitățile cu tinerii, va desfășura un amplu program de tabere, caravane și activități educative adresate copiilor și tinerilor. |
|
|
| Turneul de Vară la Table revine la Dorohoi | Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice Dorohoi, din cadrul Direcției de Asistență Socială, organizează cea de-a V-a ediție a Turneului de Vară la Table, un eveniment dedicat seniorilor pasionați de jocurile de strategie și socializare. |
|
|
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi | Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi are placerea de a anunța extinderea echipei medicale prin angajarea unor medici specialiști în mai multe domenii de activitate. |
|
|
| Șoseaua de centură a Dorohoiului, cu un pas mai aproape de realizare | Studiul de Fezabilitate pentru „Varianta de Ocolire a Municipiului Dorohoi”, obiectiv determinant prevăzut în Strategia de Dezvoltare a Municipiului Dorohoi, a primit avizul favorabil al Consiliului Tehnico-Economic al C.N.A.I.R. din cadrul Ministerului Transporturilor, etapă esențială pentru promovarea investiției în vederea obținerii finanțării... |
|
|
| Dorohoian sancționat de polițiștii locali | În data de 22.05.2026, echipajul poliției locale a fost sesizat cu privire la o persoană care depozitează gunoi provenit din construcții în pubelele destinate gunoiului menajer, situate pe strada Drochia nr. 45 din municipiul Dorohoi. |
|
|
| Tragedie la Dorohoi. Iazul Polonic și-a luat din nou tributul. Un copil de 14 ani s-a înecat, medicii nemaiputând să-l salveze - FOTOGALERIE&VIDEO | O tragedie s-a petrecut astăzi după amiază la iazul Polonic, de la periferia Dorohoiului. Un copil, în vârstă de 14 ani și-a pierdut viața, după ce a intrat în apă și nu a mai reușit să iasă. Potrivit primelor informații, copilul era rezident al unui Complex de apartamente din Dorohoi, din subordinea Direcției Generale de Asistență... |
|
|
| Primăria Dorohoi – Informare pentru cetățeni. Se montează noi sirene de alarmare care vor fi testate. Cetățenii sfătuiți să nu intre în panică | În cadrul proiectului transfrontalier „Dezvoltarea capacităților pentru adaptarea și prevenirea riscurilor de dezastre a orașelor transfrontaliere”, începând cu data de 16.06.2026, se vor demara lucrările de montare a noilor sirene de alarmare publică. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 764 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 580 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 532 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 461 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 412 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 411 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|