| Avertizare de COD PORTOCALIU: Val de căldură şi disconfort termic accentuat | Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de cod portocaliu valabil astăzi, 8 iulie. |
| | Primăria Municipiului Dorohoi - ÎN ATENŢIA CONDUCERILOR INSTITUŢIILOR PUBLICE ŞI OPERATORILOR ECONOMICI | Urmare a atenţionării meteorologice (COD GALBEN şi COD PORTOCALIU), în intervalul 07.07-08.07.2015, vremea va deveni excesiv de caldă, înregistrându-se temperaturi foarte ridicate, de până la 39 grade Celsius. În intervalul menţionat, indicele de confort termic poate atinge şi depăşi pragul critic de 80. |
| | ATENŢIONARE: Cetăţenii sfătuiţi să evite călătoriile pe timp de viscol | Potrivit avertizării emise de meteorologi, din această seară, începând cu ora 20.00, judeţul Botoşani se află sub incidenţa „Codului Galben” de ninsori. Vântul se va intensifica şi va depăşi la rafală 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada. Avertizarea este valabilă până luni, 29 decembrie, ora 20.00. |
| | NINSORI ŞI VISCOL în aproape toată ţara, de duminică seara | Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben şi cod portocaliu de ninsori, viscol, precipitaţii şi polei, valabilă în nordul, centrul, sudul şi estul ţării, începând de duminică seara până luni seara, la ora 20:00. |
| |
Măsuri de siguranță împotriva riscului de inundații pe râul Prut. Este Cod Portocaliu de inundaţii | Ca urmare a fenomenelor hidrologice periculoase prognozate maine, 31 mai, prefectul Costică Macaleți a dispus câteva măsuri de prevenire pentru primăriile... |
| Cod Portocaliu pe Prut, Cod Galben pe Jijia şi Başeu | Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis sâmbătă noi avertizări pentru mai multe zone din ţară, inclusiv pentru... |
| Cod Portocaliu pe râul Prut | Conform avertizării hidrologice, transmise de Administraţia Naţională Apele Române se prelungeşte Codul Galben de inundaţii pe râurile Başeu şi... |
| COD PORTOCALIU ŞI GALBEN de ploi, vânt şi grindină. HARTA zonelor afectate | Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteo cod portocaliu valabilă de miercuri de la ora 16.00 până joi la ora 02.00. Sunt... |
| COD PORTOCALIU DE FURTUNĂ în Dorohoi în acestă seară | Zone din judeţele Botoşani, Suceava, Neamţ şi Iaşi se află, joi seara, sub cod portocaliu de furtună, precipitaţiile atingând valori ce pot depăşi... |
| Prefectul nemulţumit de modul cum s-a acţionat în ultimile zile la deszăpezire. A adus însă laude structurilor Ministerului de Interne | Comunicarea nu este foarte bună. Doresc să fiu anunţat telefonic în ceea ce priveşte mişcarea de utilaje. Momentul şi direcţia în care pleacă... |
| Misiuni de salvare dificile în ultima zi. Au fost salvate 221 de persoane, 139 sunt cazate în diferite locaţii din judeţ | În ultimele 24 de ore, judeţul Botoşani s-a aflat sub incidenta a trei coduri, respectiv Cod Galben de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, Cod Portocaliu... |
| Cod Portocaliu de viscol şi ninsori în judeţul Botoşani | Potrivit avertizării meteorologice transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în intervalul 22.03.2013, ora 18.00 – 23.03.2013,... |
|
|
| COD PORTOCALIU ŞI GALBEN de caniculă în toată ţara până sâmbătă | Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben şi portocaliu de caniculă pentru întreaga ţară, valabil de joi până sâmbătă. |
|
|
| Botoşani sub COD PORTOCALIU DE CANICULĂ CANICULĂ. În ţară vor fi temperaturi de 42 de grade Celsius | Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic pentru Bucureşti şi 22 de judeţe din estul şi sudul ţării, unde temperaturile ajung până la 42 de grade, celelalte judeţe fiind avertizate cu cod galben.
|
|
|
| ATENŢIONARE COD GALBEN de căldură valabilă sâmbătă, duminică, luni şi marţi | Meteorologii au emis vineri, la ora 13.00, o atenţionare de Cod galben, precizând că sâmbătă, duminică, luni şi marţi valul de căldură va persista în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei şi în sud-vestul Transilvaniei. |
|
|
| Judeţul Botoşani sub cod galben de caniculă. Vor fi înregistrate temperaturi de 37 de grade | Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi o avertizare Cod portocaliu de caniculă pentru nouă judeţe din vestul ţării şi o avertizare Cod galben pentru restul regiunilor, valabile începând de marţi, 3 iulie, până vineri, 6 iulie. |
|
|
| Traficul greu, restricţionat din cauza caniculei: Programul interdicţiilor pentru maşinile de peste 7,5 tone | Maşinile de peste 7,5 tone nu pot circula, vineri şi sâmbătă, între orele 11.00 şi 20.00, în judeţele avertizate cu cod portocaliu, de la această restricţie fiind exceptate unele transporturi. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a interzis temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată... |
|
|
| Botoşaniul sub COD PORTOCALIU DE CANICULĂ | Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o avertizare cod portocaliu de caniculă pentru mai multe judeţe din ţară, valabilă vineri. Conform avertizării meteorologilor, pe parcursul zilei de vineri, 22 iunie, valul de căldură se va intensifica, disconfortul termic va fi în continuare deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală... |
|
|
| AVERTIZARE METEO: COD GALBEN de ninsori şi viscol în toată ţara, de vineri până duminică seara | Meteorologii au emis un nou cod galben, valabil de vineri dimineaţă până duminică seara, avertizând că aria ninsorilor va cuprinde treptat toate regiunile, începând din sud-vest, local stratul de zăpadă va depăşi 20 de centimetri, iar vântul va avea la rafale viteze de peste 60 de km/h. |
|
|
| Atenţionare a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Dorohoi | Conform avertizării meteorologice “COD PORTOCALIU în intervalul 30 ianuarie – 03 februarie 2012, în judeţul Botoşani vremea se va menţine geroasă, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor. Temperaturile minime se vor încadra în general, între -17 grade Celsius şi posibil până la -27 de grade Celsius. |
|
|
| Cod portocaliu de ger. În Dorohoi temperaturi de până la minus 25 de grade Celsius | Potrivit avertizării meteorologice COD PORTOCALIU, transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în intervalul 30 ianuarie – 3 februarie, în Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Maramureş şi Dobrogea, vremea se va menţine geroasă, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor. Temperaturile minime se vor încadra, în general,... |
|
|
| Judeţul Botoşani, jumătate de an sub incidenţa codurilor meteorologice | Jumătate din anul 2010, botoşănenii au fost expuşi la inundaţii, căderi de grindină, ninsori abundente şi polei, ger şi caniculă. Centrul Operaţional al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani a asigurat, anul trecut, retransmiterea către autorităţile publice locale şi membrii Comitetului Judeţean... |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 764 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 581 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 532 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 466 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 412 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 411 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|