| DAS Dorohoi - ANUNŢ privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu lemne, combustibili solizi şi/sau petrolieri și suplimentului de energie | Direcţia de Asistență Socială anunță că începând cu data de 02.06.2022 se acordă suplimentul de energie pentru luna aprilie 2022, conform prevederilor Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. |
| | DAS Dorohoi – Ajutoare financiare de urgență, de la Guvern, pentru trei familii din Dorohoi | Conform HG nr.627 din 11.05.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. MO nr. 479 din 13.05.2022, pentru municipiul Dorohoi au fost aprobate un număr de 3 dosare în sumă totală de 6500 lei, dintr-un număr total de 6 de dosare aprobate pentru județul Botoșani, privind acordarea unor ajutoare de urgență guvernamentale, din creditele bugetare... |
| | DAS Dorohoi - ANUNȚ privind acordarea tichetelor sociale pentru grădiniță aferente lunii APRILIE 2022 | Direcția de Asistență Socială începe acordarea stimulentului educațional sub forma tichetelor sociale pentru grădiniță, acordate în baza Legii 248/20015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate din Municipiul Dorohoi. |
| | DAS Dorohoi - ANUNŢ IMPORTANT privind aprobarea Calendarului pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare pentru anul 2022, conform prevederilor ORDINULUI Nr. 3020/ 2022 | Depunerea cererilor la Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi Efectuarea anchetelor sociale şi evaluarea eligibilităţii cererilor depuse de către comisii: |
| |
| DAS Dorohoi - ANUNŢ privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu lemne, combustibili solizi şi/sau petrolieri și suplimentului de energie | Direcţia de Asistență Socială anunță ca începând cu data de 03.05.2022 se acordă suplimentul de energie pentru luna martie 2022, conform prevederilor... |
| | Peste 1200 de dorohoieni au beneficiat în acest an de ajutoare alimentare prin programul POAD | Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Dorohoi, prin Direcţia de Asistenţă Socială, aduce la cunoştinţa cetăţenilor că etapa a patra a Programului... |
| | DAS Dorohoi: În atenția persoanelor care NU au ridicat tichetele sociale | Direcția de Asistență Socială anunță că în această perioadă continuă Campania ”Solidaritate pentru comunitate” - distribuirea tichetelor... |
| Primăria Dorohoi – Anunț privind distribuirea de pachete alimentare POAD către persoanele cu handicap grav și accentuat | UAT Dorohoi prin Direcţia de Asistenţă Socială aduce la cunoştinţa persoanelor cu handicap grav și accentuat, adulți și copii, neinstituționalizate,... |
| | DAS Dorohoi - Părinţii sau reprezentanții legali sunt obligaţi să notifice autorităţile atunci când pleacă la muncă în afara ţării | Părintii/reprezentanții legali care pleacă la muncă in străinătate şi îşi lasă copiii minori acasă, au obligaţia să notifice autoritatile... |
| | DAS Dorohoi - ANUNŢ privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu lemne, combustibili solizi şi/sau petrolieri și suplimentului de energie | Direcţia de Asistență Socială anunță că începând cu data de 30 martie 2022 se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu lemne combustibili... |
| | DAS Dorohoi – Comunicat privind acordarea de ajutoare financiare | Conform HG nr.370 din 18.03.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. MO nr. 271 din 21.03.2022, pentru municipiul Dorohoi au fost aprobate un număr... |
| | DAS Dorohoi - ANUNȚ în atenția persoanelor cu dizabilități din municipiu | Direcția de Asistenta Sociala Dorohoi aduce la cunostinta persoanelor cu dizabilitati din municipiul Dorohoi, faptul ca Autoritatea Nationala pentru... |
|
|
| DOROHOI - A fost stabilit calendarul comisiei de analiză a solicitărilor de locuințe sociale și în regim de închiriere | UAT Dorohoi, prin Direcția de Asistență Socială, aduce la cunoștința cetățenilor că în data de 02.03.2022 a avut loc ședința de lucru a comisiei de analiză a cererilor pentru locuințe sociale și în regim de închiriere. |
|
|
| DAS Dorohoi - ANUNŢ privind acordarea tichetelor sociale | U.A.T Dorohoi prin Direcţia de Asistență Socială începe Campania ,,Solidaritate pentru comunitate” - distribuirea tichetelor sociale conform HCL nr. 24 din 24.02.2022 privind acordarea unor beneficii de asistenta sociala din bugetul local, sub forma de tichete sociale pentru achizitionarea de bunuri si servicii, pentru pensionarii sistemului... |
|
|
| DAS Dorohoi - Deschiderea Centrului de zi pentru persoane vârstnice, de tip centru de zi de socializare si petrecere a timpului liber (tip club) | Nouă ne pasă de Seniorii Comunității. Începând cu 14 martie 2022 se deschide Centrul de zi pentru persoane vârstnice, de tip centru de zi de socializare si petrecere a timpului liber (tip club). |
|
|
| Comunicat de presă DAS Dorohoi privind modificările de cuantum pentru beneficiile sociale care se raportează la ISR, începând cu luna martie 2022 | Având în vedere Legea 225/2021 privind indexarea lndicatorului Social de Referinta (ISR) cu rata medie a inflatiei, vă comunicăm modificarile de cuantumuri pentru beneficii sociale care se raporteaza la ISR, începând cu luna martie 2022. |
|
|
| DAS Dorohoi - ANUNȚ privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței cu lemne | ANUNȚ privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței cu lemne pentru perioada ianuarie – martie 2022 și a suplimentului pentru energie pentru luna ianuarie 2022. |
|
|
| Dorohoienii pot fi alături de refugiații ucraineni în campania „ÎMPREUNĂ AJUTĂM REFUGIAȚII DIN UCRAINA’’ | Primăria municipiului Dorohoi, Direcțía de Asistență Socială și Asociația GAL DOROHOI 610, lansează campania umanitară „Împreună ajutăm refugiații din Ucraina’’ pentru a veni în întâmpinarea nevoilor cetățenilor ucraineni afectați de pe urma războiului. |
|
|
| DAS Dorohoi - ANUNȚ privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței cu lemne | ANUNȚ privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței cu lemne pentru perioada decembrie 2021 – martie 2022 și a suplimentului pentru energie pentru luna decembrie 2021 |
|
|
| DOROHOI - Direcția de Asistență Socială angajează consilier | Direcția de Asistență Socială Dorohoi organizează concurs în data de 8 februarie 2022, pentru ocuparea funcției contractuale de execuție de consilier, pe durată nedeterminată. |
|
|
| Dorohoi - Comunicat privind procedurile aplicate în cazul persoanelor fără adăpost | Direcția de Asistență Socială Dorohoi aduce la cunoștința cetățenilor procedura operațională care se aplică în cazul persoanelor fără locuință, identificate pe raza administrativ teritorială a municipiului Dorohoi. |
|
|
| DAS Dorohoi - ANUNŢ privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu lemne, combustibili solizi şi/sau petrolieri si a suplimentului de energie | UAT Dorohoi prin Direcţia de Asistență Socială anunță că începând cu data de 20 decembrie 2021 se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu lemne combustibili solizi şi/sau petrolieri și a suplimentului de energie, conform prevederilor Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială... |
|
|
| Mesaj de condoleanțe din partea angajaților DAS Dorohoi |
|
|
| DAS Dorohoi – Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități | Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi este marcată începând cu 1992 , anual, pe data de 3 decembrie cu scopul de a promova şi implementa programele destinate îmbunătăţirii condiţiilor de viață pentru categorii sociale defavorizate. |
|
|
| Ajutoare financiare guvernamentale, în valoare de 73000 de lei, pentru dorohoieni aflați în situații de risc. Primarul Alexandrescu recomandă acestei categorii să solicite sprijin în continuare pentru obținerea unui astfel de ajutor | Conform HG nr.1189 din 10.11.2021, publicată în Monitorul Oficial nr. MO nr. 1082 din 11.11.2021, pentru municipiul Dorohoi au fost aprobate un număr de 25 dosare în sumă totală de 73000 lei, dintr-un număr total de 44 de dosare aprobate pentru județul Botoșani, privind acordarea unor ajutoare de urgenţă guvernamentale, din creditele... |
|
|
| În atenţia cetăţenilor Municipiului Dorohoi, solicitanţi de ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie | UAT Dorohoi prin Direcția de Asistență Socială Dorohoi, stabilește cetățenilor dreptul la beneficii legale pentru încălzirea locuinței şi a suplimentului pentru energie. |
|
|
| DAS Dorohoi - ANUNȚ privind acordarea tichetelor sociale pentru gradiniţă aferente lunii OCTOMBRIE 2021 | UAT Dorohoi prin Direcţia de Asistenţă Socială începe acordarea stimulentului educaţional sub forma tichetelor sociale pentru gradiniţă, acordate în baza Legii 248/20015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate din Municipiul Dorohoi. |
|
|
| DAS Dorohoi – ANUNȚ de angajare! | Directia de Asistență Socială Dorohoi organizeaza concurs in data de 8 decembrie 2021, pentru ocuparea functiei contractuale de executie de consilier, pe durata nedeterminata. |
|
|
| DOROHOI - Tânăr fără adăpost găsit mort, astăzi, în centrul municipiului - FOTOGALERIE | Un tânăr fără adăpost din Dorohoi a fost găsit astăzi fără suflare în plin centrul municipiului, lângă zidul ruinelor care ar fi trebuit să fie Centrul Cultural „George Enescu”, de pe Pietonalul Grigore Ghica. Descoperirea a fost făcută de câțiva tineri, unul dintre ei alertând autoritățile. Tot acești tineri au fost cei care... |
|
|
| DOROHOI – ANUNŢ privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie | În atenţia cetățenilor municipiului Dorohoi, solicitanţi de ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie! |
|
|
| DAS Dorohoi angajează! | Direcția de Asistență Socială Dorohoi organizează concurs în data de 3 noiembrie 2021, pentru ocuparea funcției contractuale de execuție de consilier, pe durată nedeterminată. |
|
|
| „Nunta de aur” la Dorohoi pentru 52 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie - FOTOGALERIE | Administrația publică a Municipiului Dorohoi, prin Direcția de Asistență Socială, a organizat astăzi 1 octombrie 2021, ora 13, în incinta Cinematografului Melodia, ceremonia festivă „Nunta de Aur”, în cadrul căreia au fost omagiate 52 de cupluri care au aniversat în acest an 50 de ani de căsătorie. |
|
|
| ANUNŢ - În atenţia cetăţenilor Municipiului Dorohoi, solicitanţi de ajutoare pentru încălzirea locuinţei | Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi informează cetățenii cu privire la stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, conform Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 prin care se stabilesc criteriile de încadrare a familiilor şi persoanelor singure în categoria consumatorilor vulnerabili de energie. |
|
|
| Primăria Dorohoi - ANUNȚ desfășurare Nunta de aur 2021 | Dragi dorohoieni, avem onoarea și totodată privilegiul, de a vă anunța că anul acesta, cu ocazia programului de activități, culturale, sportive, educative și recreative, care se vor desfășura cu ocazia Zilelor Municipiului Dorohoi 2021, vom sărbători cuplurile de aur ale Municipiului Dorohoi. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 764 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 580 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 532 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 461 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 412 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 411 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|