| Sancțiuni pecuniare și alte măsuri, aplicate de către polițiștii botoșăneni, în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au intervenit la 50 de evenimente, dintre care 41 au fost semnalate prin apel 112. |
| | Campanie desfășurată de către polițiștii botoșăneni: „Ia atitudine! Spune stop violenței!” | Campanie de prevenire a portului și folosirii de obiecte periculoase în unitățile de învățământ preuniversitar, demarată de polițiștii Biroului Siguranța Școlară, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani. |
| | La volan cu un permis de conducere eliberat de autoritățile din Transnistria, nerecunoscut de legea română | Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetățenie R. Moldova, care a prezentat la control un permis de conducere nerecunoscut de statul român. |
| | S-a ales cu un dosar penal în locul fratelui | Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat, cetățean român, care a prezentat la control un certificat de înmatriculare care avea ITP-ul falsificat. |
| |
| Contrabandist căutat de autoritățile din Germania, depistat la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie română și Republica Moldova... |
| | Dorohoian depistat la Hudești conducând sub influența alcoolului. Acum s-a ales cu dosar penal | La data de 6 mai 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe Drumul Național DN 29 A, în comuna... |
| | Bărbat din Săveni depistat la volan cu 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat | La data de 6 mai 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe strada Octav Onicescu, din municipiul Botoșani, un autoturism... |
| | Tineri bănuiți de deținere de droguri - FOTO | În jurul orei 02:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul de Ordine Publică au observat, pe Bulevardul Mihai Eminescu, un... |
| | Magazin închis pentru 30 de zile din cauză că nu avea casă de marcat | În cadrul activităților desfășurate de către polițiști în ultimul wekend, în urma unui control la o un operator economic din comuna Tudora, polițiștii... |
| | Razie de amploare în județ. Peste 600 de persoane legitimate de către polițiști | În noaptea de 6 spre 7 mai 2023, polițiștii botoșăneni, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de... |
| | Amenzi de peste 270000 de lei și peste 30 de permise de conducere reținute de către polițiștii din județ, în weekend | În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au intervenit la 136 de evenimente, dintre care, 125 semnalate prin apel 112. |
| | Măsuri de ordine la meciul de fotbal F.C. Botoșani – Universitatea Cluj | Gruparea de Jandarmi Mobilă "Alexandru cel Bun" Bacău, împreună cu jandarmi din Inspectoratul Județean Botoșani, polițiști și pompieri botoșăneni,... |
|
|
| Diplomă de recunoștință și mulțumiri adresate unei botoșănence care a dat dovadă de spirit civic | La data de 1 mai 2023, o tânără din municipiul Botoșani, a apelat numărul de urgență 112 pentru a sesiza faptul că nu-și găsește fetița de 9 ani. |
|
|
| Fără permis de conducere la volanul unui autoturism căutat de către autorităţi | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca au descoperit şi indisponibilizat un autoturism care figura în bazele de date ca fiind căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Bulgaria. Totodată, polițiștii de frontieră au constatat că persoana aflată la volan nu a obţinut niciodată... |
|
|
| Autoturism căutat de autoritățile din Danemarca descoperit de poliţiştii de frontieră de la graniță | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism care figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare de către autorităţile din Danemarca. |
|
|
| Țigară și semințe de cannabis depistate la Stânca, la intrarea în țară | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca împreună cu lucrătorii vamali au depistat asupra unui bărbat, cu cetăţenie Republica Moldova, o țigară cu substanță vegetală cu miros și culoare specifice cannabisului precum și 39 de semințe specifce aceleiași plante. |
|
|
| 950 de euro și un dosar penal, prețul plătit pentru a deveni șofer | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals. |
|
|
| Alarmă antitero la Dorohoi din cauza unei genți suspecte. Circulația a fost blocată și au intervenit lucrătorii specializați din cadrul SRI - VIDEO&FOTO | O intersecție din Dorohoi și străzile adiacente au fost blocate ieri după-amiază din cauza unei genți suspecte. Polițiștii și jandarmii au împânzit locul, interzicând accesul mașinilor și trecătorilor. Doar riveranii din blocurile din zonă au avut acces, însă pe o alee laterală. |
|
|
| Acțiuni pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, desfășurate astăzi la Botoșani | Astăzi, 29 aprilie, polițiștii botoșăneni au desfășurat o acțiune preventivă, în sistem integrat, împreună cu cei ai Inspectoratului General pentru Imigrări, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră și InspectoratuluiJudețean de Jandarmi, pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale. |
|
|
| Șoferul unui microbuz sancționat pentru că transporta mai mulți pasageri decât avea voie, toți fără bilet | Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, în municipiul Botoșani, un microbuz de transport persoane, care circula pe ruta Botoșani-Dorohoi. |
|
|
| Ia atitudine! Spune stop violenței! - Activități ale polițiștilor în școlile din județ | În întreaga săptămână, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au fost prezenți în unitățile de învățământ din județ. Întâlnirile cu elevii continuă să fie destinate în mod deosebit prevenirii bullying-ului, cyberbullying-ului și a oricărei forme de violență în mediul școlar. |
|
|
| Vitezomanii în vizorul polițiștilor rutieri din județ - VIDEO&FOTOGALERIE | La data de 28 aprilie 2023, polițiștii rutieri au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au ca principală cauză generatoare viteza excesivă. |
|
|
| Acțiune preventivă cu elevii unei școli din Flămânzi | La data de 26 aprilie 2023 polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi-Formațiunea Rutieră și cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 8 au desfășurat o activitate informativ-preventivă cu elevii Școlii cu clasele I-IV Lupărie, comuna Prăjeni. |
|
|
| 13 permise de conducere reținute de către polițiștii rutieri pentru neacordarea de prioritate pietonilor | La data de 26 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere care au ca principală cauză generatoare neacordarea priorității de trecere pietonilor care au acest drept. |
|
|
| Bicicliștii în vizorul polițiștilor rutieri din Dorohoi | La data de 26 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi - Biroul Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere care au ca principală cauză generatoare abaterile comise de bicicliști. |
|
|
| Sancțiune de peste 16.000 de lei aplicată unei societăți comerciale din Vârfu Câmpului | La data de 26 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu specialiști din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a Comisariatului pentru Protecția Consumatorului au verificat respectarea prevederilor legale a unei societăți comerciale, din comuna... |
|
|
| Piața centrală din Botoșani verificată de polițiști și jandarmi | La data de 26 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi au organizat o acțiune pentru preveniea și combaterea faptelor de natură penală sau contravențională în zona Pieței Centrale din municipiul Botoșani. |
|
|
| Acțiune a polițiștilor din Bucecea. Amenzi și certificate de înmatriculare reținute | La data de 26 aprilie 2023, în intervalul orar 10:00-12:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român au organizat o acțiune, în orașul Bucecea, pentru a verifica starea tehnică a autovehiculelor. |
|
|
| Bărbat sancționat pentru piraterie auto | La data de 26 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea pirateriei auto și pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulație. |
|
|
| Bărbat rătăcit pe câmp, în apropierea Dorohoiului, găsit de polițiști | La data 26 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au fost sesizați de către o femeie, de 64 de ani, din comuna Dersca, cu privire la faptul că soțul său a plecat de la o stână, din comuna George Enescu, pe jos, înspre localitatea de domiciliu și s-a rătăcit. |
|
|
| Bărbat din Brăești reținut pentru tâlhărie | La data de 27 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 39 de ani, din comuna Brăești, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie. |
|
|
| Polițiștii botoșăneni alături de copii, în „Școala Siguranței Tedi” | Poliţia Română este partener în programul educaţional naţional „Şcoala Siguranţei Tedi”, prin intermediul căruia elevii de clasa I îşi însuşesc informaţii utile pentru siguranţa personală. La nivelul judeţului Botoşani, în program s-au înscris 37 şcoli gimnaziale. |
|
|
| 1 MAI în siguranță – Informare de presă comună. Forțele de ordine din județ vor fi în stradă | Vă prezentăm măsurile dispuse la nivelul județului Botoșani pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în contextul sărbătoririi zilei de 1 Mai. |
|
|
| Poliția de Frontieră va fi la datorie și de 1 Mai | Având în vedere că ne aflăm în preajma zilei de 1 Mai, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat, iar polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne,... |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 630 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 455 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 397 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 396 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 394 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 336 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 333 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 326 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 321 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 316 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|