Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: STIRI
Primăria Dorohoi – Comunicat de presă privind lucrările de pe strada Spiru Haret
În urma solicitării de informații formulată de către redacția Realitatea Dorohoiană, primăria Municipiului Dorohoi vine cu următoarele precizări despre lucrările de pe strada Spiru Haret.
Autoturism făcut scrum la Leorda!
Un autoturism a ars ca o torță pe raza localității Leorda, în urmă cu puțin timp. Conducătoarea auto a observat că iese fum de sub bord, a oprit și a sunat la 112.
Noua lege a laptelui, inițiată de senatorul Lucian Trufin, a intrat în vigoare. „Noile reguli vor corecta derapaje comerciale și pun bazele observatorului laptelui”
Comercializarea laptelui și a produselor lactate va respecta noi condiții de desfacere și etichetare, urmărind acțiuni unitare într-un cadru monitorizat de autorități, ca urmare a promulgării unui proiect legislativ inițiat de senatorul PSD Lucian Trufin.
Conducerea primăriei Dorohoi se declară mulțumită de intervenția angajaților SPL la căderea primelor ninsori
„Nu am fost prinși nepregătiți”, consideră viceprimarul Dorohoiului, Cristian Dogaru, referindu-se la intervenția utilajelor la primele ninsori din acest an.
Două case la un pas de dezastru. Atenție la coșurile de fum necurățate de funingine!
Casele a două familii din municipiul Botoșani și Roma au fost în pericol, seara trecută, din cauza unor incendii care au izbucnit în jurul coșului...
125 de copii din comuna Havârna au beneficiat de consultații medicale gratuite oferite de Caravana cu Medici - FOTOGALERIE
La invitația primarului comunei Havârna Rodica Baltă și a consilierului județean Cristina Breșug, Caravana cu Medici a poposit la sfârșitul săptămânii...
Lucian Trufin: „Ministerul Agriculturii se ține de cuvânt și oferă fermierilor păgubiți de secetă un ajutor de până la 1500 lei/ha”
Senatorul Lucian Trufin, vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură, le transmite fermierilor botoșăneni că vor primi despăgubiri pentru daunele...
Săptămâna Educației Globale la Rădăuți-Prut - VIDEO&FOTOGALERIE
În perioada 14-20 noiembrie 2022 se desfășoară Săptămâna Educației Globale, sub motto-ul "Este lumea noastră, să acționăm împreună!", cu...
Computer tomograf de ultimă generație adus la Spitalul Județean - FOTOGALERIE
Consiliul Județean Botoșani continuă investițiile și achizițiile de aparatură medicală pentru Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”....
Lemne confiscate de către polițiști de la un bărbat din Copălău
La data de 18 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au oprit, pentru control, o autoutilitară care transporta material...
Casă distrusă de flăcări într-un incendiu petrecut noaptea trecută
O casă din comuna Bălușeni a fost cuprinsă de flăcări, noaptea trecută. Alarma s-a dat puțin înainte de miezul nopții.
DAS Dorohoi – Începe distribuirea ajutoarelor cu produse alimentare, din cadrul programului POAD
Municipiul Dorohoi prin Direcţia de Asistentă Socială, aduce la cunoștința beneficiarilor că începând cu data de 17.11.2022, distribuirea ajutoarelor...
Bărbat din Ungureni reținut pentru tâlhărie
La data de 14 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat în vârstă de 29 de ani, din comuna Ungureni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.
Lemne fără documente legale confiscate la Săveni de la un sucevean
La data de 14 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, pe raza orașului Săveni, o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 33 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.
Bătrână rămasă fără casă în prag de iarnă, după ce i-a luat foc casa - VIDEO&FOTOGALERIE
O bătrâna de 83 ani a rămas fără acoperiș deasupra capului, în urma unui incendiu. Când s-a produs evenimentul, proprietara era în grădină. Vecinii au observat flăcările și au sunat la 112 după ajutor. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp, la Draxini.
Bărbat cu dublă cetăţenie, cercetat în stare de arest preventiv pentru transportul unui camion plin cu ţigări de contrabandă - VIDEO
În data de 14.11.022, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a admis propunerea procurorului de caz, dispunând cercetarea în stare de arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile a unui bărbat cu dublă cetăţenie, româno-moldoveană, pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat,...
Bărbat din Botoșani dat dispărut
Luni, 14 noiembrie 2022, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 61 de ani, din municipiul Botoșani, a părăsit domiciliul, în aceeași dimineață, iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia.
Liceul „Regina Maria” din Dorohoi, gazdă a evenimentului cultural „Poeți în dialog”, organizat de Memorialul Ipotești
Joi, 17 noiembrie 2022, la ora 12.00, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează o nouă ediție a întâlnirilor Poeți în dialog. Invitații lunii noiembrie sunt poeții Radu Vancu (Sibiu) și Dan Coman (Bistrița). Evenimentul va avea loc în incinta Liceului „Regina Maria” din Dorohoi și va fi moderat...
Primăria Dorohoi: Proiectul privind taxa locală de salubrizare pe anul 2023 și Regulamentul și anexele de aplicare a acesteia, publicate pe site-ul primăriei. Sunt așteptate sugestii și recomandări din partea cetățenilor
În conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, se aduce la cunoștință publică următorul proiect de act normativ care a fost inițiat și urmează a fi supus aprobării Consiliului Local al Municipiului Dorohoi:
Bărbat mort într-un accident rutier petrecut astăzi dimineață, în Vorniceni
Astăzi, în jurul orei 6:00 polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe drumul județean D.J. 298, în comuna Vorniceni, s-a produs un accident de circulație soldat cu victime.
Peste 600 de elevi, dintr-o școală din municipiul Botoșani, au fost evacuați în urma unui început de incendiu - FOTO&VIDEO
O lampă de iluminat dint-un grup sanitar, situat la etajul I al Școlii Generale nr. 14 din municipiul Botoșani, a luat foc, în urmă cu puțin timp. Alarma a fost dată de o îngrijitoare care a simțit miros de fum. Imediat, cei peste 600 de elevi au fost evacuați de către cadrele didactice.
Expoziția „Vegetal”, realizată în tehnica cyanotype, la Muzeul Județean Botoșani
Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 15 - 30 noiembrie 2022, în spațiul Colecției de Artă, expoziția „Vegetal”, cu lucrări realizate în tehnica cyanotype de artista Cornelia Tersanszki.
Proiectul educațional „Muzeul cu povești”, ediția a VII-a, derulat de Muzeul Județean Botoșani
Muzeul Județean Botoşani, Secția de Artă Plastică – Etnografie, derulează în zilele de 14, 15, 16 și 18 noiembrie 2022, în intervalul orar 8.00-13.00, la Muzeul de Etnografie, proiectul educaţional intitulat „Muzeul cu poveşti”, aflat la ediția a VII-a.
Activități sportive și culturale supravegheate de jandarmii botoșăneni în acest weekend
În acest sfârșit de săptămână, jandarmii vor asigura ordinea și siguranța publică la manifestările cu caracter cultural-artistic și sportiv organizate în județul Botoșani.
Copiii dorohoieni din nou în centrul atenţiei: A fost semnat contractul de execuție lucrări pentru Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” Dorohoi - FOTOGALERIE
Primăria Municipiului Dorohoi, prin domnul primar ing. Dorin Alexandrescu, a semnat miercuri, 09 noiembrie 2022, contractul de execuție lucrări pentru Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” din cadrul proiectului „Reabilitarea unităţilor de învăţământ şi infrastructură rutieră în municipiul Dorohoi”, cod SMIS 125975.
Sancțiuni aplicate scandalagiilor, de către jandarmii botoșăneni, în acest sfârșit de săptămână
În acest week-end, în urma misiunilor de ordine publică executate în sistem integrat sau independent, jandarmii botoșăneni au aplicat 65 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 12500 de lei.
Amenzi în valoare de 8500 de lei, cinci permise și două certificate de înmatriculare reținute, în cadrul unor acțiuni organizate de către polițiști
La data de 06 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, Poliției Orașului Ștefănești, Secția de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, Secția de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, Secția de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla și Secția de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat acțiuni pentru asigurarea unui...
Dan Șlincu: „Construcția unui nou pod peste râul Siret de pe DN 29A Dorohoi-Suceava este strict necesară și urgentă”
O veste importantă pentru botoșăneni este că în Planul Investițional pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Transport, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a cuprins mai multe investiții pentru refacerea și modernizarea drumurilor din Botoșani, precum și construirea unui nou pod peste Siret de pe DN29A Dorohoi-Suceava...
Peste patru metri cubi de lemene confiscate de către polițiști în urma unui control la un depozit din Lunca
La data de 26 octombrie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu un reprezentant al Gărzii Forestiere Suceava au efectuat verificări pe linia respectării normelor legale, în domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos la un punct de lucru,...
Activități de pregătire profesională a polițiștilor botoșăneni
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, specializați în pregătire profesională, organizează periodic ședințe de tragere și sesiuni de pregătire tactică pentru dezvoltarea deprinderile necesare intervenției la evenimente de orice natură.
SVSU Dorohoi - Respectând câteva reguli importante vă puteți salva viața și bunurile
Primaria municipiului Dorohoi, prin Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, reamintește:
Cei doi hoți, reținuți ieri de către polițiști, au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile
Instanța a decis măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile în cazul celor doi bărbați care au lăsat fără portofel o femeie în Piața Centrală a municipiului Botoșani.
Minor din Săveni dat dispărut. A plecat de acasă și nu a mai revenit
La data de 26 octombrie 2022, in jurul orei 18:00, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că, un minor, de 17 ani, din Săveni a părăsit domiciliul, în jurul orei 9:00, pe data de 25 octombrie a.c., iar până în prezent nu a revenit.
„Adolescență fără delincvență!”, campanie derulată de către jandarmii botoșăneni
Ultima săptămână a primului modul de învățare din anul școlar 2022 - 2023 a fost un bun prilej pentru jandarmii botoșăneni de a desfășura campania preventivă ,,Adolescență fără delincvență!".
Pagina 59/169  
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
636
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
462
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
407
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
403
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
398
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
342
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
338
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
330
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
327
Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă
320
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord