| Acțiune a polițiștilor din Dorohoi! | La data de 21 august 2023, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni și Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și menținerea unui climat... |
| | DOROHOI – Pubele pentru hârtie și plastic date gratuit dorohoienilor care locuiesc la case | Începând cu data de 23.08.2023, Primăria Municipiului Dorohoi pune la dispoziție gratuit, cetățenilor care locuiesc la case, pubele pentru colectarea selectivă a deșeurilor (pentru fracțiile HÂRTIE/CARTON și PLASTIC). |
| | Accident rutier la Ibănești, fără victime. Evenimentul a fost anunțat autorităților prin sistemul e-Call - FOTO | Un eveniment rutier produs, în urmă cu puțin timp, pe DN 29 A, pe raza localității Ibănești, a fost anunțat prin sistemul e-Call.
|
| | Zeci de persoane legitimate și autovehicule controlate, în cadrul unei acțiuni desfășurată de polițiștii dorohoieni și împrejurimi | La data de 20 august 2023, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni și Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și menținerea unui climat... |
| |
| Bărbat din Șendriceni prins la volan, pe o stradă din Dorohoi, cu alcoolemie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat | La data de 20 august 2023, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe strada Spiru Haret, în municipiul Dorohoi,... |
| | ANUNȚ COMEMORARE – 23 august 2023, zi de tristă amintire |
| | DOROHOI - Festivalul Tradițiilor Meșteșugărești la a X-a ediție. NOU în acest an - ateliere de creație unde se pot înscrie copiii din Dorohoi | Tradiția continuă cu cea de-a X-a ediție a Festivalului Tradițiilor Meșteșugărești, unicul eveniment de acest gen din Dorohoi. Primăria Municipiului... |
| | Incendii de vegetație uscată. Unul dintre ele la marginea Dorohoiului | În ultimele ore, pompierii au intervenit, pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată, în următoarele localități: |
| | Încep înscrierile pentru ediția a IX-a (2023) a Atelierelor FILIT pentru traducători. Ediție online | Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) lansează apelul de înscriere în cadrul programului cultural Atelierele FILIT pentru... |
| | Incendiu în plină noapte la Dumbrăvița. Pompierii dorohoieni au intervenit | Bucătăria de vară din gospodăria unei femei din localitatea Dumbrăvița s-a aprins, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic... |
| | DOROHOI - Expoziție și concert cameral, la Muzeul Memorial „George Enescu”, la 142 de ani de la nașterea marelui muzician, aniversată pe data de 19 august | Muzeul Judeţean Botoşani, organizează joi, 17 august 2023, ora 17.00, în Sala Polivalentă a Muzeului Memorial „George Enescu” Dorohoi, vernisajul... |
| | DOROHOI – Accident rutier la Gorovei. Două șoferițe s-au tamponat după care s-au împăcat, pe cale amiabilă | Un accident rutier, din fericire fără victime, s-a petrecut în urmă cu puțin timp în una din curbele periculoase de pe Drumul Național 29 A, în... |
|
|
| Casă distrusă de flăcări, la Ibănești. Proprietara scoasă din casă de către vecini - FOTO | O casă din localitatea Ibănești a luat foc, în această dimineață, cel mai probabil din cauza efectului termic al curentului electric. Deși era în locuință în momentul izbucnirii incendiului, proprietara, o femeie în vârstă de 68 de ani, nu a realizat ce se întâmplă. |
|
|
| Polițiștii au reținut 37 de permise de conducere în ultimele 24 de ore, în cadrul acțiunilor desfășurate în județ | Polițiștii botoșăneni, împreună cu jandarmii au desfășurat activități pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în rândul cetățenilor, fiind vizate cu precădere localurile publice si locurile în care se formează aglomerări de persoane. |
|
|
| DOROHOI - Avarie la o conductă de apă, în centrul municipiului. UPDATE | O avarie la o conductă de aprovizionare cu apă, produsă în această după amiază, a lăsat fără apă locatarii blocului turn, a celor din zona centrală și a pieții, din Dorohoi. |
|
|
| Primăria Dorohoi – Licitație publică cu strigare pentru vânzarea unor terenuri | Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi organizează licitaţie publică cu strigare în vederea vânzării unor bunuri imobile proprietate privată a UAT, după cum urmează:
|
|
|
| Vitezomanii din Dorohoi amendați de către polițiști | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare viteza excesivă. |
|
|
| O nouă autospecială a intrat în dotarea Detașamentului de pompieri Dorohoi - VIDEO&FOTOGALERIE | Parcul auto al Detașamentului de pompieri Dorohoi s-a îmbogățit astăzi cu o nouă autospecială de stingere a incendiilor, cu o capacitate de 4000 de litri. |
|
|
| DOROHOI - Intervenție a pompierilor pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un taxi | Un taxi a luat foc, noaptea trecută, la scurt timp după ce a fost parcat în parcarea blocului turn din Dorohoi, |
|
|
| Sancțiuni aplicate de polițiști | La data de 6 august 2023, în intervalul orar 6:00- 09:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru prevenirea accidentelor rutiere, în zona de... |
|
|
| Comunicat - Campania Săptămâna Mondială a Alimentației la Sân | Săptămâna Mondială a Alimentației la Sân este celebrată în fiecare an în perioada 1-7 august, alăptarea fiind una dintre cele mai eficiente modalități de a oferi nou-născuților de pretutindeni cel mai bun început în viață. |
|
|
| Elicopterul SMURD așteptat la Șendriceni pentru a prelua o femeie care a suferit un infarct! | Elicopterul SMURD este așteptat să aterizeze pe terenul de sport al Liceului Tehnologic „Al. Vlahuță” din Șendriceni pentru a prelua o pacientă. |
|
|
| Dosar penal pentru un botoșănean care a refuzat testarea alcoolemiei, după ce a intrat cu mașina într-un gard, la Brăești | Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au fost sesizați duminică, 6 august, prin apel 112, că un autoturism a intrat în gardul unei locuințe din Brăești, iar conducătorul auto este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice. |
|
|
| Șofer din Cristinești prins băut la volan pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit, pe data de 6 august, în jurul orei 1.30, pe Bulevardul Victoriei, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un tânăr, de 29 de ani, din comuna Cristinești. |
|
|
| Minora din Dorohoi data dispărută a fost găsită cu ajutorul câinelui de urmă! | Minora a fost identificată de polițiști, în zona unei păduri, din apropierea Dorohoiului. |
|
|
| Incendiu la Stația de sortare a gunoiului de la Satu Nou – Dorohoi. Pompierii s-au luptat cu flăcările mai bine de patru ore. Au fost salvați 190 de câini aflați în padocul din apropiere | Peste 27 de tone de deșeuri plastice, reciclabile și gunoi menajer au ars, în această după-amiază, în localitatea Satu Nou. Incendiul s-a produs în interiorul Stației de sortare și transfer deșeuri Dorohoi. |
|
|
| Minoră dispărută de la domiciliul din Dorohoi | Astăzi, 5 august 2023, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră, de 15 ani, a părăsit domiciliul, din municipiul Dorohoi, în jurul orei 12:00, iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. |
|
|
| Patru pompieri din județ, dintre care doi din Dorohoi, au plecat în misiune în Grecia | Patru pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani au plecat în misiune în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor de vegetație și pădure. |
|
|
| Comunicat DAS Dorohoi, Nunta de aur - Anunț privind cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie, în anii 2022 - 2023, căsătorite în Dorohoi sau în alte localități, cetățeni ai urbei noastre | Seniorii noștri au construit cu răbdare, pricepere și loialitate România Centenară. Ne-au arătat drumul corect către un viitor mai bun, mai prosper, ne-au învățat să ne ajutăm semenii, să ne iubim țara, să ne apărăm interesele naționale, să rămânem loiali tradițiilor și valorilor morale. |
|
|
| Hramul de vară al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi | Seminarul Teologic din Dorohoi serbează în data de 5 august, ziua Sărbătorii Sfântului Ioan Iacob, hramul de vară. |
|
|
| CINEMA MELODIA - FILMELE DIN PERIOADA 2 - 6 AUGUST | Vezi ce filme vor rula la Cinema „MELODIA” Dorohoi, în perioada 2-6 august. |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi – Solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Construire platformă pentru amplasarea stocatorului de oxigen” | SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI, titular al proiectului ”Construire platformă pentru amplasarea stocatorului de oxigen”, amplasament situat în mun. Dorohoi, B-dul Victoriei nr. 75, jud. Botoșani, anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenţiei pentru Protecţia Mediului Botoşani, în cadrul procedurii... |
|
|
| Piața Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru închirieri spații/terenuri (domeniul public) | 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact:
Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi , CUI 4112945, str. Grigore Ghica nr.34, municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani,
Tel. / fax: +40(231)610133 / +40(231)611310
e-mail:... |
|
|
| Presiune scăzută a apei în Dorohoi, în zonele înalte. În Broscăuți și Șendriceni vor fi sistări temporare a furnizării apei | S.C. NOVA APASERV S.A. Botoșani anunță scăderea presiunii furnizării apei în zona înaltă a municipiul Dorohoi, iar în zona de case și localitățile Broscăuți și Șendriceni vor fi sistări temporare din cauza avariei produse pe conducta DN 600 în zona comunei Brăiești. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 629 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 452 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 396 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 393 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 393 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 386 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 355 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 339 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 336 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 333 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|