| Activități educative desfășurate de polițiștii rutieri în unitățile de învățământ - FOTO | La data de 27 februarie 2023, polițiștii rutieri au desfășurat activități de informare și prevenire cu peste 150 de școlari și preșcolari ai Școlii Gimnaziale nr.11 și Școlii Gimnaziale nr. 8”Elena Rareș”, din municipiul Botoșani. |
| | 28 februarie – Ziua Protecției din România | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani îmbracă, de două ori pe an, haina de sărbătoare – pe 28 Februarie - Ziua Protecţiei Civile din România şi pe 13 Septembrie - Ziua Pompierilor din România. |
| | Ministrul Agriculturii aduce „Caravana cunoașterii” la Botoșani | Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, vine în județul Botoșani pentru a promova oportunitățile de finanțare prin Planul Național Strategic (PNS) 2023-2027. |
| | ATENȚIE! - Exercițiu de alarmare publică „MIERCUREA ALARMELOR”, inclusiv în Dorohoi | În data de 1 martie 2023, începând cu ora 10:00, va avea loc exercițiul de alarmare publică, denumit generic “MIERCUREA ALARMELOR”. Astfel, va fi verificat modul de funcționare a tuturor mijloacelor de alarmare publică din județ. |
| |
| În stare de ebrietate şi fără permis de conducere, depistat la volan pe o stradă din Manoleasa | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca au depistat în trafic, un botoşănean care conducea un autoturism, deşi... |
| | Cetăţeni din Bangladesh cercetați pentru că au trecut ilegal frontiera, peste râul Prut | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi efectuează cercetări cu privire la cinci cetăţeni străini care au trecut... |
| | Amenzi de aproape 50.000 de lei aplicate de jandarmii botoșăneni, la sfârșitul săptămânii trecute | La sfârșitul săptămânii trecute, în urma misiunilor de ordine publică executate, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au aplicat... |
| | Sute de elevi în vizită la subunitățile ISU Botoșani - FOTOGALERIE | Sute de elevi, de toate vârstele, au vizitat, astăzi, subunitățile ISU Botoșani. Aceștia au avut ocazia să vadă îndeaproape autospecialele folosite... |
| | Acțiune a polițiștilor din Săveni | La data de 25 februarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești... |
| | Acțiune a polițiștilor rutieri pentru verificarea atelajelor hipo | La data de 26 februarie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune în mediul rural, zona orașului Flămânzi, pentru prevenirea... |
| | Bărbat din Răchiți depistat la volan cu o alcoolemie foarte mare | La data de 26 februarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul Rutier au oprit pentru control, pe drumul național D.N.... |
| | Bărbat cercetat de polițiști pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat, sub influența alcoolului | La data de 25 februarie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul... |
|
|
| Campanii de informare în domeniul protecției civile, susținute în bisericile din județ - FOTOGALERIE | Acțiunile dedicate “Săptămânii Protecției Civile” au continuat cu Ziua educației preventive în lăcașurile de cult. Având o colaborare foarte bună cu preoții din toate cele patru Protopopiate din Botoșani, Dorohoi, Săveni și Darabani, care susțin campaniile de informare ce au ca scop siguranța cetățenilor, pompierii au fost sprijiniți... |
|
|
| Țigări de contrabandă confiscate de jandarmi de la un botoșănean. Acesta a fost amendat cu 20.000 de lei | Un botoșănean în vârstă de 50 de ani a fost amendat de jandarmi în această dimineață cu 20000 de lei, pentru nerespectarea legislației privind regimul produselor accizabile. |
|
|
| Razie de amploare a polițiștilor botoșăneni. Au fost aplicate amenzi în valoare de aproape 160.000 de lei - VIDEO&FOTOGALERIE | În noaptea se 25 spre 26 februarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, cu sprijinul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, a polițiștilor rutieri, polițiștilor de investigații criminale și a celor de ordine publică din cadrul subunităților de poliție ale I.P.J. Botoșani, împreună cu reprezentanți... |
|
|
| Tânăr dorohoian surprins la Broscăuți, de către polițiști, cu o alcoolemie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat | La data de 27 februarie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au observat, pe drumul județean D.J. 292, în comuna Broscăuți, un autoturism care staționa pe mijlocul părții carosabile, iar la volanul acestuia se afla un tânăr, de 34 de ani, din municipiul Dorohoi. |
|
|
| Puncte de informare preventivă în municipiile Dorohoi și Botoșani și orașul Săveni - FOTOGALERIE | „Împreună, mai pregătiți”, sub acest slogan s-a început desfășurarea, începând de sâmbătă, puncte de informare preventivă cu tematică de protecție civilă, în zonele cu public numeros din municipiile Botoșani și Dorohoi, precum și orașul Săveni, transmit reprezentanții ISU Botoșani. |
|
|
| Stagiu de practică, la obiective din județ, pentru 44 de elevi jandarmi | Timp de șase săptămâni, pentru 44 de elevi jandarmi urmează o perioadă de acumulare a deprinderilor practice, dublate de cunoștințe teoretice aplicate în domeniul pazei și protecției instituționale la Jandarmeria Botoșani. |
|
|
| Exercițiu de evacuare în caz de incendiu, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” Botoșani - FOTOGALERIE | Reacția actorilor, dar și a spectatorilor care au fost, sâmbătă, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” a fost testată în cadrul unui exercițiu de evacuare în caz de incendiu. Potrivit scenariului, mai multe elemente de decor de pe scena teatrului au luat foc în timpul spectacolului, fiind simulați toți pașii ce trebuie urmați... |
|
|
| Femeie reținută pentru furt din buzunare. Polițiștii au făcut percheziții, inclusiv la Dorohoi | La data de 25 februarie 2023, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 34 de ani, din municipiul Botoșani. |
|
|
| 25 februarie – 04 martie – „Săptămâna Protecției Civile” - VIDEO | În fiecare an, Ziua Protecției Civile din România este sărbătorită pe 28 februarie. Pentru marcarea acestui moment, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență organizează, la nivel național, o serie de activități menite să dezvolte comportamentul preventiv. |
|
|
| Dan Șlincu: „PSD susține scăderea impozitării muncii, pentru creșterea veniturilor salariaților și pentru păstrarea forței de muncă în țară” | Având în vedere creșterea inflației de anul trecut și erodarea puterii de cumpărare a populației, PSD a elaborat o serie de măsuri pentru creșterea veniturilor angajațiilor, în special prin reducerea poverii fiscale. |
|
|
| Programul „«Școala altfel» la muzeu” | Muzeul Județean Botoșani, Secția de Artă Plastică – Etnografie, organizează programul „«Școala altfel» la muzeu”. |
|
|
| Copiii dorohoieni din nou în centrul atenţiei: A fost semnat contractul de execuție lucrări pentru Şcoala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi - FOTO | Primarul Dorohoiului Dorin Alexandrescu a semnat joi, 23 februarie 2023, contractul de execuție lucrări pentru Şcoala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” din cadrul proiectului „Reabilitarea unităţilor de învăţământ şi infrastructură rutieră în municipiul Dorohoi”, cod SMIS 125975. |
|
|
| Ministerul Agriculturii a publicat calendarul estimativ al lansării primelor linii de finanțare prin PNS | Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a demarat implementarea Planului Național Strategic (PNS), publicând cu promptitudine calendarul estimativ al sesiunilor de depunere a proiectelor aferente unor intervenții din Pilonul II, derulate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). |
|
|
| Acțiune a polițiștilor rutieri, în apropierea trecerilor de pietoni | Având în vedere faptul că la nivelul municipiului Botoșani, în primele două luni ale anului curent, principala cauză generatoare de accidente rutiere este neacordarea priorității de trecere a pietonilor care au acest drept, polițiștii Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea unor astfel de evenimente.
|
|
|
| Depistat de polițiști, conducând fără drept | Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, la data de 22 februarie, pe drumul comunal D.C. 14, un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din comuna Vlăsinești. |
|
|
| Bărbat condamnat la închisoare pentru infracțiuni la regimul rutier | La data de 22 februarie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reușit identificarea unui bărbat, de 53 de ani, din comuna Curtești, pe numele căruia era emis de către instanța de judecată, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. |
|
|
| Dorohoian reținut pentru tâlhărie! | Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 37 de ani, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie. |
|
|
| Respectarea normelor privind paza obiectivelor, verificată de polițiști în Bucecea | La data de 21 februarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au organizat o acțiune pentru verificarea modului de asigurare a securității bunurilor și valorilor deținute, manipulate de către instituțiile publice și prestatorii de servicii de pază. |
|
|
| „Cetățean centenar” din Dorohoi sărbătorit de rude și autorități - FOTO | Dorohoianca Agapia Bordianu, văduvă de veteran de război, născută pe 21 februarie 1923, a fost sărbătorită de familie, prieteni și autorități. |
|
|
| S-a ales cu dosar penal pentru că a condus o mașină fără a avea permis de conducere | La data de 21 februarie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul comunal D.C. 56 A, un autoturism condus de un bărbat, de 43 de ani, din comuna Curtești. |
|
|
| La un pas de tragedie din neatenție - FOTO | Un bărbat, în vârstă de 71 de ani, a suferit un atac de panică după ce bunurile din casa unde locuia au fost cuprinse de flăcări. |
|
|
| Bărbat din George Enescu sancționat pentru „piraterie auto” de către polițiștii dorohoieni | La data de 21 februarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe strada Ștefan Arinei, din muncipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 39 de ani, din comuna George Enescu. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 630 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 455 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 399 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 397 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 394 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 336 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 333 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 326 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 324 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 316 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|