| Ministerul Agriculturii a publicat calendarul estimativ al lansării primelor linii de finanțare prin PNS | Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a demarat implementarea Planului Național Strategic (PNS), publicând cu promptitudine calendarul estimativ al sesiunilor de depunere a proiectelor aferente unor intervenții din Pilonul II, derulate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). |
| | Acțiune a polițiștilor rutieri, în apropierea trecerilor de pietoni | Având în vedere faptul că la nivelul municipiului Botoșani, în primele două luni ale anului curent, principala cauză generatoare de accidente rutiere este neacordarea priorității de trecere a pietonilor care au acest drept, polițiștii Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea unor astfel de evenimente.
|
| | Depistat de polițiști, conducând fără drept | Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, la data de 22 februarie, pe drumul comunal D.C. 14, un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din comuna Vlăsinești. |
| | Bărbat condamnat la închisoare pentru infracțiuni la regimul rutier | La data de 22 februarie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reușit identificarea unui bărbat, de 53 de ani, din comuna Curtești, pe numele căruia era emis de către instanța de judecată, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. |
| |
| Dorohoian reținut pentru tâlhărie! | Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 37 de... |
| | Respectarea normelor privind paza obiectivelor, verificată de polițiști în Bucecea | La data de 21 februarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au organizat o acțiune pentru verificarea modului de asigurare a securității... |
| | „Cetățean centenar” din Dorohoi sărbătorit de rude și autorități - FOTO | Dorohoianca Agapia Bordianu, văduvă de veteran de război, născută pe 21 februarie 1923, a fost sărbătorită de familie, prieteni și autorități.... |
| | S-a ales cu dosar penal pentru că a condus o mașină fără a avea permis de conducere | La data de 21 februarie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul comunal D.C. 56 A,... |
| | La un pas de tragedie din neatenție - FOTO | Un bărbat, în vârstă de 71 de ani, a suferit un atac de panică după ce bunurile din casa unde locuia au fost cuprinse de flăcări. |
| | Bărbat din George Enescu sancționat pentru „piraterie auto” de către polițiștii dorohoieni | La data de 21 februarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe strada Ștefan Arinei, din muncipiul Dorohoi,... |
| | Aproape 300 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în prima lună a anului | În luna ianuarie 2023, urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de AJOFM Botosani, 292 persoane au fost... |
| | Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării vine mâine în județ. Vezi programul vizitei | Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian-Ioan BURDUJA, va efectua o vizită în județul Botoșani, joi, 23 februarie 2023. |
|
|
| Violența în familie combătută de către polițiști prin distribuirea de materiale informative și discuții | În data de 22 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești - Postul de Poliție Ungureni au desfăşurat activităţi de informare pe tema drepturilor victimelor violenţei în familie, accentul punându-se în special pe promovarea... |
|
|
| Recitaluri de excepție la Festivalul Mărțișor Dorohoian 2023 | Vineri 3 martie 2023 în recital la Mărțișor Dorohoian Andra Botez și Valeria Marcu, două dintre cele mai bune concurente ale ultimului sezon Vocea României |
|
|
| 41 ofițeri, subofițeri și soldați gradați profesioniști au depus Jurământul Militar - FOTOGALERIE | Ziua de 21 februarie reprezintă pentru cei 41 de ofițeri, subofițeri și soldați gradați profesioniști care au promovat concursurilor organizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, un moment memorabil din viața lor – depunerea Jurământului Militar. |
|
|
| Primăria Municipiului Dorohoi solicită cetățenilor propuneri, sugestii, opinii privind orarul mersului de tren 2023/2024 pentru ruta Dorohoi - Iași | În urma adresei primite de la Autoritatea pentru Reformă Feroviară din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prin care ni se solicită propuneri privind definitivarea mersului de tren 2023/2024, vă rugăm să ne transmiteți, până la data de 27.02.2023, pe adresa de e-mail [email protected] sau la sediul primăriei,... |
|
|
| Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de către polițiștii din județ, într-o zi | În ultimele 24 de ore, polițiștii din județ au intervenit la 34 de evenimente, dintre care 32 au fost semnalate prin apel 112. |
|
|
| Cod Galben de intensificări ale vântului până în această seară, la ora 22.00 | Potrivit meteorologilor, vântul va sufla cu viteze de 55-65 km/h și izolat 75... 85 km/h. |
|
|
| Tragedie la Vârfu Câmpului. O femeie a ars de vie în incendiul care i-a cuprins camera în care locuia | O femeie de 70 de ani, din localitatea Vârfu Câmpului, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a cuprins bunurile din camera unde locuia. S-a întâmplat seara trecută. |
|
|
| Incendiu violent la Tudora. O familie a rămas fără casă | O familie din comuna Tudora a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu. S-a întâmplat astăzi, la prânz. |
|
|
| Razie organizată de polițiștii rutieri! | La data de 18 februarie 2023, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au ca principale cauze generatoare, abaterile comise de pietoni. |
|
|
| A încercat să evite întâlnirea cu polițiștii. Oprit, s-a descoperit că avea o alcoolemie de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat | La data de 19 februarie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul Județean D.J. 282, în comuna Albești, un autoturism condus de un tânăr, de 21 de ani, din aceeași localitate, care, la vederea autospecialei de poliție a încercat să schimbe direcția de deplasare. |
|
|
| Expoziția „Ștergarul – utilitate, artă, simbol” | Muzeul Județean Botoșani, Secția de Artă Plastică – Etnografie vă invită să vizitați, în perioada 17 februarie – 20 martie 2023, expoziția intitulată „Ștergarul – utilitate, artă, simbol”. |
|
|
| 584 de locuri de muncă disponibile în județ. Aproape 30 în Dorohoi. Vezi LISTA comunicată de AJOFM | Un număr de 584 de locuri de muncă sunt disponibile astăzi la nivelul județului Botoșani, conform datelor centralizate de AJOFM Botoșani de la agenții economici. Din numărul total, aproximativ 30 de locuri de muncă sunt oferite de o societate și o instituție publică din Dorohoi.
|
|
|
| UMANITAR - Viața unui copil de 8 ani atârnă de un fir de ață. Cum poți să îl ajuți să învingă o boală nemiloasă | Cancerul lovește la vârste din ce în ce mai fragede. Ioana are numai 8 ani și de la 4 ani se luptă cu boala nemiloasă a secolului. După o operație extrem de riscantă și mai multe ședințe de chimioterapie - extrem de agresive pentru trupul unui copil vlăguit deja de boală - viața Ioanei depinde acum de un tratament inovativ care reușește... |
|
|
| Stăpânul câinilor care au atacat și mutilat un copil din Botoșani, reținut ieri de către polițiști | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de neluarea de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra... |
|
|
| Familie din Șendriceni la un pas să rămână fără casă. Pompierii dorohoieni au intervenit mai bine de două ore | O familie din localitatea Șendriceni a fost la un pas să rămână fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu, produs la depozitul de furaje din gospodărie. |
|
|
| Bărbat spitalizat după ce a suferit arsuri în urma incendiului care i-a cuprins casa | Un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din localitatea Brehuești, a ajuns la spital cu arsuri pe mâini, în urma unui incendiu care a izbucnit în locuința sa. |
|
|
| Acțiune a polițiștilor din Dorohoi | La data de 16 februarie 2023, în intervalul orar 09:00-13:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. |
|
|
| Peste 250 de autovehicule verificate de polițiști în cadrul unei acțiuni la Darabani | La data de 17 februarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au organizat o acțiune, cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră. |
|
|
| Bărbați din Șendriceni și Flămânzi, condamnați la închisoare, escortați de către polițiști la penitenciar | La data de 17 februarie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reușit identificarea unui bărbat, de 41 de ani, din municipiul Botoșani, pe numele căruia era emis, de către Judecătoria Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. |
|
|
| Urmărire pe străzile Dorohoiului. Un bărbat din Dersca, fără permis, nu a oprit la semnalul polițiștilor | La data de 17 februarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au efectuat semnal regulamentar de oprire, unui autoturism, al cărui conducător auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea. |
|
|
| Ţigări de contrabandă ascunse în canapele, ghivece cu flori sau în podul casei, descoperite în urma unor percheziții în judeţul Botoşani - FOTO&VIDEO | Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit şi confiscat, în urma unor percheziții domiciliare, aproximativ 4.000 pachete ţigări, în valoare de peste 51.000 lei, disimulate în diverse locuri din casele unor botoșăneni, cum ar fi căptuşeala canapelei, ghivece cu flori sau podul casei. |
|
|
| Acuzat de furt și braconaj cinegetic, a fost reținut de polițiști! | La data de 16 februarie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 35 de ani, din comuna Copălău, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt și braconaj cinegetic. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 630 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 453 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 397 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 394 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 394 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 386 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 336 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 333 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 325 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 320 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|