| Pompierii din Botoșani, printre cei mai buni din Moldova - FOTOGALERIE | Pompierii din Botoșani sunt vicecampionii etapei zonale a Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență, ediția 2025. |
| | APEL UMANITAR - „Din prima linie a spitalului… în prima linie a luptei cu cancerul” – Povestea dramatică a Liliei Curosu, asistenta care are nevoie de o minune pentru a supraviețui - FOTO | Lilia Curosu are 40 de ani și este mamă, fiică, soră și, de aproape două decenii, asistentă medicală. Ani la rând, a fost sprijin pentru pacienți în cele mai grele clipe ale vieții lor. Le-a oferit alinare, încurajări și îngrijiri, fără să știe vreodată că, într-o zi, ea însăși va ajunge pacientă și va avea nevoie disperată... |
| | DOROHOI - Șase absolvenți ai Colegiului Național Grigore Ghica admiși la universități de medicină din țară - FOTO | Pentru majoritatea elevilor, vacanța presupune relaxare, destindere și absența obligațiilor școlare. Nu același lucru se întâmplă în cazul absolvenților noștri care își croiesc acum drumul spre învățământul superior, dând dovada pregătirii tenace din anii de liceu parcurși. Una dintre facultățile care suscită interesul tinerilor... |
| | APEL UMANITAR - ”În loc de joacă și zâmbete, perfuzii și lacrimi” – Drama unei fetițe de 5 ani cu leucemie | Totul a început cu o simplă durere de genunchi. Maria, o fetiță de doar 5 ani, se plângea că o dor picioarele. Părinții au crezut că e o întindere de la înot. Dar simptomele s-au agravat rapid: febră nocturnă, oboseală accentuată, lipsa poftei de mâncare și apariția unor pete pe piele. |
| |
| Combină în flăcări pe un câmp din localitatea Aurel Vlaicu - FOTO | O combină a luat foc în timp ce treiera grâu pe un câmp din localitatea Aurel Vlaicu, ieri după-amiază. Șoferul a observat că iese fum de la compartimentul... |
| | DOROHOI - Promovabilitate de 86,57% la Colegiul Național „Grigore Ghica”. Un elev în Top 5 județean | Luni, 30 iunie 2025, au fost publicate rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat. După soluționarea contestațiilor, Colegiul Național „Grigore... |
| | Cod Galben de inundații pe râurile Siret, Jijia și afluenții acestora | Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Siret, Jijia și afluenții acestora și au instruit Cod galben, valabil de astăzi,... |
| | Spitalul Municipal Dorohoi angajează îngrijitoare | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor... |
| | Comunicat: PSD intră la guvernare pentru o Românie stabilă și echitabilă | Partidul Social Democrat își asumă cu responsabilitate actul guvernării, într-un moment de răscruce pentru România. Țara traversează o perioadă... |
| | Colegiul Național “Grigore Ghica” Dorohoi: Tineri cu viziune, muncă și talent | La finalul acestui an școlar, 2025 – 2026, elevii Colegiului Național “Grigore Ghica” Dorohoi au demonstrat, din nou, că talentul, munca și susținerea... |
| | Festivitate solemnă de încheiere a anului școlar la Colegiul Național “Grigore Ghica” din Dorohoi - FOTOGALERIE | Într-un cadru festiv și plin de emoție, la Colegiul Național “Grigore Ghica” din Dorohoi, a avut loc vineri, 20 iunie 2025, festivitatea de încheiere... |
| | Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi, în topul clasamentului județean la Bacalaureat 2025 | Vineri, 20 iunie 2025, au fost publicate rezultatele inițiale ale examenului de Bacalaureat, iar la Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi... |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistenți medicali pentru secția ATI | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează Asistent medical generalist | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează Îngrijitoare | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| DOROHOI - Finalizare proiect „Verde pentru viitor” | Asociația NICADOR, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi a implementat în perioada 13.06.2024-12.06.2025, proiectului „Verde pentru viitor” cod nr. 663/H/13.06.2024, finanțat prin Programul vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului, de Administrația Fondului... |
|
|
| Sancțiuni aplicate de polițiști în Săveni, în cadrul unei acțiuni „Blocada” | La data de 10 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în rândul cetățenilor. |
|
|
| Comunicat PSD - PSD a guvernat pentru români și pentru România | Partidul Social Democrat rămâne fidel angajamentului de a guverna pentru oameni, cu responsabilitate și rezultate vizibile. Ultimii trei ani de guvernare au fost marcați de investiții record, creșteri semnificative de pensii și salarii și proiecte majore în infrastructură, inclusiv în județul Botoșani. |
|
|
| Cod Galben de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia | Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râujl Jijia și afluenții acestuia și au instruit Cod galben, valabil de astăzi, de la ora 12:00 până mâine, la aceeași oră. |
|
|
| Comunicat PSD - Un pas important pentru Botoșani: Guvernul a aprobat exproprierile necesare construirii Șoselei de Centură | Municipiul Botoșani se apropie de concretizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din ultimii ani. |
|
|
| APEL UMANITAR - Mihail are nevoie de ajutor! | Mihail este un adolescent în vârstă de 17 ani, diagnosticat cu multiple disfuncții neurologice și metabolice severe: atrofie cerebeloasă accentuată, hipotrofie musculară, disfuncții ale hipotalamusului, lipsa echilibrului, tulburări digestive, lipsa limbajului verbal și imposibilitatea de a se descurca singur în viața de zi cu zi. |
|
|
| ALERTĂ! COD ROȘU de inundații pe râul Jijia! | Cod Roșu de inundații pe râul Jijia - bazin amonte S.H. Todireni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Todireni – amonte confluenţă cu râul Bahlui |
|
|
| Locuri de muncă vacante la nivelul județului Botoșani, în această săptămână! | Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante, la data de 26.05.2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani sunt înregistrate 398 locuri de muncă vacante astfel: |
|
|
| Elevii de la Colegiul Național ,,Grigore Ghica" Dorohoi, campioni ai matematicii la Concursul interjudețean de matematică ,,Spiru Haret" Suceava | Pe 24 mai 2025, la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret" Suceava, s-a desfășurat Concursul interjudețean de matematică „Spiru Haret", ediția a XXIV-a, unde 218 elevi pasionați și bine pregătiți au avut ocazia să își testeze abilitățile într-o competiție de înaltă dificultate. |
|
|
| Risc de inundații pe Jijia, Prut și afluenții acestuia, până miercuri seară | Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestuia și instituit Cod galben până pe 28 mai, la ora 24:00. |
|
|
| Jandarmeriță din Botoşani pe podiumul Campionatului de tir al Ministerului Afacerilor Interne - FOTO | Vineri, 23 mai, a avut loc festivitatea de premiere a Campionatului de Tir al Ministerului Afacerilor Interne, ediția 2025, ocazie cu care câștigătorii competiției și-au ocupat locul pe podium. |
|
|
| Risc de inundații, în continuare, pe râul Jijia și afluenții acestuia | Hidrologii au anunțat că există, în continuare, risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au prelungit Codul galben până pe 27 mai, la ora 24:00. |
|
|
| Risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia | Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit Cod galben, valabil de astăzi, de la ora 12:00, până mâine, la ora 12:00. |
|
|
| Risc de inundații pe Jijia și afluenți. Măsuri luate de ISU Botoșani pentru gestionarea potențialelor situații de uregență | Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile mici din bazinele hidrografice: Jijia – afluenții aferenți sectorului aval confluență cu râul Sitna și au instituit Cod galben, valabil astăzi, între orele 17:45 - 24:00. |
|
|
| ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025 - Șase sesizări de posibile incidente în legătură cu procesul de vot, înregistrate în județul Botoșani - VIDEO | De la începerea procesului de vot în secțiile de votare din județul Botoșani, nu au fost înregistrate incidente deosebite din punct de vedere al atribuțiilor structurilor Ministerului Afacerilor Interne. |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Psihiatrie | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi,str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajeqază asistent medical pentru Secția Chirurgie | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează doi asistenți medicali, debutanți, pentru Compartimentul Primiri Urgențe | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează:
|
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează brancardier! | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 854 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 765 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 586 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 470 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 357 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|