| Femeie dată dispărută. Cine a văzut-o, să anunțe poliția! | La data de 23 octombrie 2022, polițiștii botoșăneni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că o femeie, de 59 de ani, din comuna Durnești, a părăsit domiciliul cu o zi în urmă, 22 octombrie a.c., iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. |
| | Femeie din Cristinești dată dispărută! | Vineri, 7 octombrie 2022, polițiștii botoșăneni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că o femeie, de 35 de ani, din comuna Cristinești, a părăsit domiciliul, iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. |
| | Femeie din Avrămeni, plecată de acasă de aproape o lună, dată dispărută | Astăzi, 7 octombrie, polițiștii botoșăneni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că o femeie, de 54 de ani, din comuna Avrămeni, a părăsit voluntar domiciliul în perioada 10-18 septembrie a.c., iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. |
| | Bătrânul din Vorona, dispărut în pădure în urmă cu mai bine de o lună, a fost găsit mort | Astăzi, 6 octombrie, în jurul orei 15:00, polițiștii botoșăneni care se aflau în zona pădurii Vorona, împreună cu pompieri și efectuau activități de căutare a bărbatului, de 78 de ani, din comuna Vorona, dat dispărut la data de 2 septembrie, au fost sesizați de un cetățean cu privire la faptul că a găsit o persoană decedată în... |
| |
| Minoră din Brăești dată dispărută! | Astăzi, 14 august, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră de 15 ani, din comuna Brăești, a părăsit voluntar... |
| | Femeie de 43 de ani din Botoșani dată dispărută! | Polițiștii botoșăneni au fost sesizați astăzi, 15 iulie 2022, cu privire la faptul că o femeie de 43 de ani, din municipiul Botoșani, a părăsit... |
| | Bărbat din Concești, plecat de acasă de o lună, este dat dispărut. Familia îl caută cu disperare | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui bărbat de 44 de ani, din localitatea Movileni, comuna Concești, care la data... |
| | Minoră din Botoșani dată dispărută! | O tânără în vârstă de 15 ani din municipiul Botoșani esta căutată, fiind dată dispărută de către familie. |
| | Bărbat din Răchiți dat dispărut! | Un bărbat de 32 de ani din satul și comuna Răchiți este dat dispărut de către familie. |
| | Dorohoianca dată dispărută a fost găsită | Femeia din Dorohoi dată dispărută ieri de către familie a fost identificată. |
| | Femeie din Dorohoi dată dispărută. Familia a cerut sprijinul polițiștilor pentru găsirea acesteia | Astăzi, 11 iunie, polițiștii botoșăneni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că o femeie de 53 de ani, din municipiul Dorohoi, a... |
| | Tânăra dată dispărută, ieri, a fost identificată de către polițiști | Tânăra găzduită de unul din Centrele de plasament din Dorohoi, dată dispărută în urmă cu o zi, a fost găsită de către polițiști. |
|
|
| Tânără dintr-un Complex de apartamente din Dorohoi dată dispărută | Polițiștii botoșăneni au fost alertați că în ziua de 5 mai 2022, Crihan Anamaria-Florentina, în vârstă de 17 ani, în jurul orei 18:00 a părăsit Complexul de Apartamente din Dorohoi în care locuia, fiind învoită de personalul care o supraveghea, iar până în prezent nu a revenit. |
|
|
| Alertă! Bărbat din Dorohoi dat dispărut. Familia a alertat autoritățile în această seară | Polițiștii botoșăneni au fost sesizați în această seară, 8 iunie, cu privire la faptul că un bărbat de 75 de ani, din municipiul Dorohoi, a părăsit voluntar domiciliul, astăzi, în jurul orelor 15:00, iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. |
|
|
| Femeie din Botoșani dată dispărută după ce a fost externată din spital | Joi, 12 mai, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 69 de ani, din municipiul Botoșani, nu a revenit la domiciliu și nici nu și-a contactat familia, din data de 2 mai 2022, după ce a fost externată dintr-o unitate spitalicească. |
|
|
| Bărbat din Vârfu Câmpului dat dispărut. A plecat la stână și nu a mai revenit la domiciliu | Polițiștii botoșăneni au fost sesizați astăzi, 9 mai, cu privire la faptul că un bărbat de 45 de ani, din comuna Vârfu Câmpului, care este plecat, din luna februarie 2021, la o stână, din aceeași localitate, nu a revenit la domiciliu și nici nu a mai putut fi contactat de către familie. |
|
|
| Dorohoian plecat în Franța de mai mulți ani dat dispărut de către familie | Astăzi, 3 mai 2022, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 38 de ani, din municipiul Dorohoi, care este plecat in Franța de mai mulți ani și păstra în mod constant legătura cu membrii familiei, nu i-a mai contactat, din luna noiembrie 2021, și nici nu a mai putut fi contactat de către aceștia. |
|
|
| Femeie dată dispărută de către soț. Este căutată cu poliția | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei de 46 de ani, din comuna Todireni. |
|
|
| Bărbat din Saucenița dat dispărut! | Astăzi, 16 aprilie 2022, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 54 de ani, din satul Saucenița, comuna Văculești, a părăsit domiciliul, la data de 14 aprilie a.c., iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. |
|
|
| Tânără dată dispărută! | Astazi, 20 februarie 2022, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că o tânără de 28 de ani, din comuna Corni, a părăsit domiciliul la data de 19 februarie a.c., iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. |
|
|
| Minora din Botoșani, dată dipărută, a fost găsită | Minora în vârstă de 13 ani, dată dispărută de la domiciliu, a fost identificată de polițiști în apropierea gării din municipiul Botoșani. |
|
|
| Minoră din municipiul Botoșani dispărută de la domiciliu. Polițiștii cer sprijinul cetățenilor pentru găsirea acesteia | Polițiștii botoșăneni au fost sesizați în aceasta dimineață, cu privire la dispariția unei minore de 13 ani, din municipiul Botoșani.
|
|
|
| Tânără din Copălău dată dispărută | Polițiștii botoșăneni au fost sesizați, pe data de 12 ianuarie 2022, de către o femeie de 41 de ani, din comuna Copălău, cu privire la faptul că fiica acesteia, Pînzariu Iulia, de 26 de ani, a părăsit domiciliu în noaptea de 11 spre 12 ianuarie a.c., fără să anunțe sau să contacteze ulterior familia. |
|
|
| Bătrânul dat dispărut în urmă cu două zile a fost găsit mort pe un câmp | Bătrânul în vârstă de 89 de ani din localitatea Bobulești, dat dispărut de către familie, în urmă cu două zile, a fost găsit decedat. |
|
|
| Bărbat din Șendriceni dispărut de la domiciliu. Familia a apelat la ajutorul polițiștilor pentru al identifica | Polițiștii botoșăneni au fost sesizați astăzi, 8 ianuarie, cu privire la faptul că un bărbat de 56 de ani, din comuna Șendriceni, a părăsit domiciliul în data de 7 ianuarie a.c., iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. |
|
|
| Dorohoian, plecat în Anglia de mai mulți ani, dat dispărut de către familie după ce nu a mai dat niciun semn. Este căutat cu ajutorul poliției | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui bărbat de 42 de ani, din municipiul Dorohoi, care se află de mai mulți ani în Anglia, menținând permanent legătura cu familia, însă de pe data de 20 decembrie a.c., acesta nu a mai putut fi contactat. |
|
|
| Minora din Dorohoi dată dispărută a fost găsită la Iași | Minora în vârstă de 17 ani din Dorohoi, dată dispărută de către familie în urmă cu patru zile, a fost găsită de polițiști. |
|
|
| Minoră din Dorohoi dată dispărută! Este căutată de familie cu ajutorul polițiștilor | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore de 17 ani, din municipiul Dorohoi. |
|
|
| Tânăra din Mileanca a fost găsită de către polițiști | Tânără din Mileanca, în vârstă de 34 de ani, a fost găsită. Potrivit polițiștilor botoșăneni, Elena Sârghi a fost identificată într-un parc din municipiul Botoșani. |
|
|
| Tănără din Mileanca dată dispărută | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei tinere de 34 de ani, din comuna Mileanca. |
|
|
| Minoră din Pomârla dată dispărută după ce a plecat de acasă în puterea nopții! | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore de 16 ani, din comuna Pomârla, care a părăsit domiciliul în noaptea de 11 spre 12 noiembrie a.c., în jurul orei 02:00. |
|
|
| Minorul din Durnești dispărut de acasă de duminică, a fost găsit de către polițiști, în urma unor căutări de amploare | Minorul a fost identificat de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale- Compartimentul Urmăriri, în localitatea Schit Orășeni, comuna Cristinești, la aproximativ 60 de kilometri de domiciliu. |
|
|
| Minor din Durnești dat dispărut. Apel către cetățeni! | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui minor de 12 ani, din comuna Durnești, care a părăsit domiciliul, duminică, 7 noiembrie a.c., iar până în prezent nu a revenit. |
|
|
| Tânărul dat dispărut a fost găsit de către polițiști | Tânărul în vârstă de 24 de ani, din comuna Mihai Eminescu, dat dispărut de către familie vineri, 5 noiembrie, a fost identificat de către polițiști după o zi. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1288 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 769 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 593 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 358 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|