Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: Primaria Dorohoi
Administrația Pieții Dorohoi – Anunț licitație
Anunţ de participare la licitaţie pentru închirieri spații/terenuri (domeniul public)
Primăria Dorohoi – Anunț licitație pentru vânzare terenuri!
Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi organizează licitaţie publică cu strigare în vederea vânzării prin licitație publică a terenurilor:
DOROHOI - Extindere rețele de apă și canalizare în Dealu Mare, Satu Nou și Loturi Enescu. Investiție de peste 36 de milioane de lei
Luni, 25 septembrie 2023, au fost înaintate, ordinele de începere execuţie lucrări pentru „Extindere rețele de apă” și „Extindere canalizare menajeră” în localitățile Dealu Mare, Satu Nou și Loturi Enescu, municipiul Dorohoi, județul Botoșani, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Bicicliști din Ungheni așteptați să sosească în fața primăriei Dorohoi - FOTO
Dorohoienii sunt așteptați astăzi, în jurul orei 17.00, în număr cât mai mare, să-i întâmpine pe cei aproape 30 de locuitori ai municipiului Ungheni, din Republica Moldova, participanți la maratonul pe bicicletă, organizat în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității.
DOROHOI – Parada bicicliștilor și alte activități prietenoase cu mediul, desfășurate timp de o săptămână, în cadrul unui proiect transfrontalier - FOTOGALERIE&VIDEO
Zeci de copii și tineri din Dorohoi au participat astăzi la „Parada bicicliștilor”, activitate organizată de Primăria Dorohoi, ca primă activitate...
Zilele Municipiului Dorohoi 2023
Locația: Piațeta Grigore Ghica. Perioada: 29 – 30 septembrie 2023
Primăria Dorohoi – Regulamentul de Organizare și Funcționare al cimitirelor umane din Dorohoi, supus dezbaterii publice
În conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, se aduce la cunoștință...
DOROHOI - LET’S DO IT, ROMÂNIA! - 2023 - 16 SEPTEMBRIE 2023
Primăria Municipiului Dorohoi, în calitate de partener în cadrul proiectului „Ziua de Curățenie Națională 2023”, vă aduce la cunoştință...
DOROHOI - Mesajul primarului Dorin Alexandrescu la deschiderea noului an școlar
Dragi elevi, profesori și părinți! 11 septembrie este anul acesta momentul unui nou început pentru că astăzi ati păşit cu bucurie şi speranţă...
Primăria Dorohoi - Anunţ dezbatere publică
Anunț pentru aprobarea Planului Urbanistic Zonal și Regulament Local de Urbanism privind Schimbare funcțiuni existente în zona pentru servicii-comert,...
Primăria Dorohoi – Anunţ dezbatere publică
Anunț pentru aprobarea Planului Urbanistic Zonal si Regulament Local de Urbanism privind modificare funcțiune zona de locuințe în zona pentru servicii-comerț...
DOROHOI – Pubele pentru hârtie și plastic date gratuit dorohoienilor care locuiesc la case
Începând cu data de 23.08.2023, Primăria Municipiului Dorohoi pune la dispoziție gratuit, cetățenilor care locuiesc la case, pubele pentru colectarea...
DOROHOI - Festivalul Tradițiilor Meșteșugărești la a X-a ediție. NOU în acest an - ateliere de creație unde se pot înscrie copiii din Dorohoi
Tradiția continuă cu cea de-a X-a ediție a Festivalului Tradițiilor Meșteșugărești, unicul eveniment de acest gen din Dorohoi. Primăria Municipiului Dorohoi prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică în parteneriat cu Asociația Meșterilor Populari din Moldova, Iași organizează în perioada 25 – 27 august Festivalul...
Primăria Dorohoi – Licitație publică cu strigare pentru vânzarea unor terenuri
Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi organizează licitaţie publică cu strigare în vederea vânzării unor bunuri imobile proprietate privată a UAT, după cum urmează:
DOROHOI - Campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice organizată de către municipalitate
Primăria Municipiului Dorohoi, în colaborare cu SC FRITEHNIC SA, organizează, în perioada 25.07.2023-15.09.2023, campania de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) de pe raza UAT Dorohoi.
DOROHOI – Consultare publică inițiată de către autoritățile locale
Primăria municipiului Dorohoi a inițiat procedura de consultare publică în conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003, privind Transparența Decizională în administrația publică, actualizată, referitor la PROIECTUL DE HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL DOROHOI, privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL și REGULAMENT LOCAL DE URBANISM - pentru...
Primăria Dorohoi – Anunț LICITAȚIE!
Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi organizează licitaţie publică cu strigare în vederea închirierea prin licitație publică a terenului:
DOROHOOI - Lansarea celei de-a doua runde de atragere de fonduri în cadrul Programului Prima conectare
În perioada 26 mai 2023, ora 10.00 – 26 iunie 2023, ora 23.59, în limita bugetului alocat, se desfășoară a doua rundă de atragere de fonduri în cadrul Programului ”Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare” finanțat din PNRR.
Primăria Dorohoi - Comunicat cu privire la combaterea buruienii AMBROZIA
Registrul Agricol și Compartimentul Mediu din cadrul Primăriei Municipiului Dorohoi, aduc la cunostință tuturor proprietarilor sau deținătorilor de terenuri, administratorilor drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și a bazinelor piscicole de pe raza UAT Dorohoi, că au obligația de a desfășura...
Primăria Dorohoi – Anunț licitație de vânzare de terenuri
Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi organizează licitaţie publică cu strigare în vederea vânzării prin licitație publică a terenurilor:
Primăria Dorohoi – Anunț dezbatere publică privind aprobarea taxelor de închiriere a terenurilor de sport exterioare administrate de unitățile de învățământ
În conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (13) din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, se aduce la cunoștință publică următorul proiect de act normativ care a fost inițiat și urmează a fi supus aprobării Consiliului Local al Municipiului Dorohoi:
DOROHOI - Conducerile primăriei și a spitalului municipal au semnat un nou contract de execuție a lucrărilor, în valoare de aproximativ zece milioane de lei, pentru o investiție importantă în sănătate
Primăria Municipiului Dorohoi, prin domnul primar ing. Dorin Alexandrescu, în parteneriat cu Spitalul Municipal Dorohoi, a semnat contractul de execuție lucrări aferent obiectivului de investiţie „Creşterea siguranţei pacienţilor în clădirile secţiei chirurgie şi secţie interne în cadrul Spitalului Municipal Dorohoi”, cod SMIS 155558,...
DOROHOI – Punctaj aproape maxim, obținut de autorități, pentru un proiect de peste două milioane de euro, prin care se vor dota cu echipamente unitățile de învățământ din municipiu
În urma evaluării proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din municipiul Dorohoi, județ Botoșani”, Componenta C15- Educație din cadrul PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) acesta a obținut un punctaj de 95 puncte,...
DOROHOI - Evenimente pentru copii cu ocazia Zilei internaționale a copilului – În premieră, balon cu aer cald și concurs de înălțat zmee. The Motans și Alina Eremia în concert
O mulțime de activități vor avea loc la Dorohoi, pentru a celebra „Ziua Internațională a Copilului’’. De la ateliere de creație, jocuri educative până la opțiunea de a participa la activități organizate de ISU Botoșani sau de Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani, copiii dorohoienilor se pot bucura de experiențe inedite.
DOROHOI - A fost semnat contractul de execuție lucrări pentru Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” - FOTOGALERIE
Primăria Municipiului Dorohoi, prin domnul primar ing. Dorin Alexandrescu a semnat miercuri, 17 mai 2023, contractul de execuție lucrări pentru Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” aferent obiectivului de investiţii „Reabilitarea unităţilor de învăţământ şi infrastructură rutieră în municipiul Dorohoi”, cod SMIS 125975.
DOROHOI - „Plătește pentru cât arunci”, prin insulele ecologice digitalizate - Proiect finanțat prin PNRR
Primăria Municipiului Dorohoi vă aduce la cunoștință faptul că se află în faza de implementare a proiectului „Construirea de insule ecologice digitalizate în Municipiul Dorohoi”, care a fost depus în cadrul apelului PNRR/ 2022/C3/S/I.1.B.
Primăria Dorohoi – Licitație cu strigare pentru vânzarea mai multor terenuri
Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi organizează licitaţie publică cu strigare în vederea vânzării prin licitație publică a terenurilor:
Ziua Independenței de Stat a României sărbătorită în avans la Dorohoi
Ziua Independenței de Stat a României, sărbătorită pe 9 mai, este marcată la Dorohoi în avans.
Primăria Dorohoi - COMUNICAT privind regimul ariilor naturale protejate
Vă aducem la cunoștință faptul că teritoriul Municipiului Dorohoi se suprapune cu situl Natura 2000 ROSPA0157 Mlaștina Iezerul Dorohoi pe o suprafață de 148,21 ha și cu situl Natura 2000 ROSPA0116 Dorohoi – Șaua Bucecei pe o suprafață de 262,16 ha, acestea fiind declarate arii de protectie specială avifaunistică si având un regim special...
Primăria Dorohoi anunță încheierea distribuției ajutoarelor alimentare prin programul POAD
Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Dorohoi prin Direcţia de Asistenţă Socială aduce la cunoştinţa cetăţenilor că etapa a șasea a Programului Operaţional de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate 2014 - 2023 s-a încheiat.
Primăria Dorohoi – Precizări privind repartizarea locuințelor ANL
Comisia de analiză, evaluare şi întocmire a listei de priorităţi pentru solicitările de locuinţe construite în regim ANL, numită prin HCL nr.59/10.03.2023, aduce la cunoştinţa tinerilor cu vârsta până în 35 de ani, care își desfășoară activitatea pe raza unității administrativ teritoriale Dorohoi că în analiza, evaluarea solicitărilor...
Primăria Dorohoi – Începe „Luna curățeniei”
Primaria Dorohoi anunță începerea activităților privind buna gospodărire a municipiului ce au loc în cadrul „LUNII CURĂȚENIEI” si se vor desfășura pe toată durata lunii aprilie, începând cu data de 03.04.2023.
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru închirieri spații/terenuri (domeniul privat)
1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact: Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi , CUI 4112945, str. Grigore Ghica nr.34, municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, Tel. / fax: +40(231)610133 / +40(231)611310 e-mail:...
Primăria Dorohoi stinge lumina de Ora Pământului
Primăria Dorohoi anunță că se alătură în acest an inițiativei „Ora Pământului” (Earth Hour), prin stingerea iluminatului ornamental de pe două clădiri din centrul municipiului: clădirea Primăriei municipiului Dorohoi și clădirea Colegiului „Grigore Ghica’’, sâmbătă 25 martie 2023, între orele 20.30 şi 21.30.
Pagina 5/10  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
852
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
764
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
581
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
532
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
466
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
412
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
411
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
355
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord