Anghel Iordănescu a fost confirmat ca selecționer al echipei naționale | Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a aprobat, cu unanimitate de voturi, propunerea președintelui Răzvan Burleanu ca Anghel Iordănescu să fie antrenor principal al echipei naționale de seniori a României, informează FRF. |
| | Ponta: Şova, Vanghelie, Ghiţă sunt suspendaţi din toate funcţiile deţinute în PSD. Şova e suspendat şi din funcţia de purtător de cuvânt al PSD, care e preluată de Firea | Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, marţi, după şedinţa Biroului Permanent Naţional, că Dan Şova, Marian Vanghelie şi Sebastian Ghiţă sunt suspendaţi din toate funcţiile deţinute în partid. |
| | Centrul de zi “Jurjac din Dorohoi continuă selecţia copiilor beneficiari | Centrul de zi ,,Jurjac “ Dorohoi vă informează că în perioada următoare, se continuă selecţia beneficiarilor Centrului pentru anul şcolar 2014/ 2015. |
| Romii din Partidul Alianţa Democrată a Romilor îl vor sprijini pe Ponta la alegeri | UNPR anunţă că luni va încheia un protocol de colaborare cu Partidul Alianţa Democrată a Romilor (PADR), condus de Dorin Cioabă, privind susţinerea candidaturii lui VictorPonta în campania electorală pentru Preşedinţie. |
| |
Sediul Antena 3 a trecut în proprietatea statului | Statul a preluat o clădire din proprietatea Institutului de Chimie Alimentară, în contul prejudiciului de 60 milioane euro stabilit în dosarul de spălare... |
| Primăria Dorohoi angajează secretar | Primăria Dorohoi angajează secretar, după ce Veronica Florea, ocupanta acestei funcţii timp de mulţi ani de zile, a ieşit de curând la pensie. În... |
| Vezi cum funcţiona CARACATIŢA de la APIA Botoşani! DNA-ul cere arestarea unora dintre suspecţi. Târzioru şi Epuraş sub control judiciar | Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus punere în mişcare a acţiunii penale și reţinerea,... |
| Concert aniversar al Orchestrei Mugurelul la 30 de ani de activitate continuă | Clubul Copiilor Dorohoi, împreună cu Asociaţia Mugurelul, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani şi Primăria Municipiului Dorohoi, organizează... |
| Şase persoane REŢINUTE în urma descinderilor DNA la APIA | După audieri maraton ce au avut loc la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, şase persoane au primit mandate de reţinere... |
| Vasile Şelaru, fostul procuror botoşănean, trimis în judecată de DNA. Vezi de ce este acuzat | Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată: în stare de arest preventiv... |
| Ţigări de contrabandă trecute peste râul Prut cu funia | Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat patru cetăţeni români care încercau să introducă ilegal în România 110.000 ţigarete, pe care... |
| Botoşănenii invitaţi să le fie alături pompierilor, de ziua lor | Festivităţile aniversării Zilei Pompierilor din România vor avea loc în zilele de 12 şi 13 septembrie 2014.
Pe 12 septembrie, va avea loc un ceremonial... |
|
|
| Angajări la Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi | Directia de Asistență Socială Dorohoi organizeaza concurs la sediul Direcției de Asistenta Sociala Dorohoi in data de 10.10.2014, pentru ocuparea urmatoarelor functii contractuale pe perioada nedeterminata:
- 1 consilier – la Centrul de zi pentru copii Jurjac;
- 1 functionar - la Biroul de beneficii sociale;
|
|
|
| Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi | În data de 26 septembrie 2014 Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Muncă Botoşani organizează « Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi », acţiune care se va desfaşura simultan în toată ţara. În municipiul Botoşani, « Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi » va avea loc începând cu ora 09.00 , în sediul Sălii Polivalente... |
|
|
| Ţigări de contrabandă identificate de poliţişti într-un autoturism parcat în municipiul Botoşani | Astăzi, 05.09.2014, în jurul orei 09.20, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor – IPJ Botoşani au identificat, într-o parcare din zona Pietonal Transilvania, în municipiul Botoşani, un autoturism cu privire la care existau bănuieli că ar fi folosit pentru depozitarea temporară a țigaretelor de contrabandă.
|
|
|
| O firmă de transport din Oradea caută şoferi de camion în judeţul Botoşani | La solicitarea angajatorului H.ESSERS SRL cu sediul în ORADEA, şoseaua Borşului nr.40. jud. Bihor, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor organizează o minibursă a locurilor de muncă în domeniul “transporturi şi logistică. |
|
|
| Liberalii şi democrat liberalii dorohoieni s-au unit oficial în ACL. Vechi liberali cooptaţi în noua conducere | Liberalii şi democrat liberalii dorohoieni şi-au oficializat fuziunea la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul unei întâlniri comune desfăşurată la sediul PNL. |
|
|
| 30.000 ţigarete de contrabandă confiscate de poliţiştii de frontieră botoşăneni | Poliţiştii de frontieră botoşăneni din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuți - Prut/ I.T.P.F. Iasi si Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat două persoane care au încercat să introducă ilegal în ţară, 30.000 ţigarete de contrabandă.
|
|
|
| Guvernul ia în calcul reintroducerea pensiilor speciale pentru aviatori, diplomaţi, grefieri | Guvernul ia în calcul să reintroducă pensiile speciale pentru aviatori, diplomaţi şi personalul auxiliar din magistratură şi Parlament în locul îndemnizaţiilor pe care aceste persoane le primesc în prezent, iar cheltuielile să fie incluse în bugetul pe anul viitor, au declarat surse guvernamentale. |
|
|
| Voiculescu s-a predat la sediul IPJ Ilfov | Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare în dosarul ICA, s-a predat la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov, unde este aşteptat mandatul de executare a pedepsei. Mandatul urmează să fie emis de Tribunalul Capitalei, după ce această instanţă primeşte sentinţa de la Curtea de Apel. După primirea mandatului, Voiculescu... |
|
|
| Instanţa a decis: Sediul Antena 3 confiscat! | Procesul ICA s-a încheiat, după şase ani de tergiversări. Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru spălare de bani. Pedeapsa e dublă faţă de cea dată în primă instanţă. |
|
|
| Angajări la Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi | Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi organizează concurs la sediul Direcției de Asistenţă Socială Dorohoi în data de 10.09.2014 pentru ocuparea următoarelor funcţii contractuale:
- 1 instructor ergoterapie – la Centrul de zi pentru copiii şi tinerii cu dizabilităţi;
- 1 fiziokinetoterapeut - la Centrul de zi pentru copiii si... |
|
|
| Botoşănean prins cu ţigări de contrabandă în trafic | La data de 6 august, în jurul orei 20.10, poliţiştii Biroului Rutier Botoşani au identificat în trafic un autoturism condus de un tânăr de de 30 ani, din municipiul Botoșani. |
|
|
| Andrei Dolineaschi, PSD: USL nu poate fi desfiinţată până nu îşi achită datoriile către furnizori | Secretarul general al PNL, Marian Petrache, i-a invitat luni dimineata pe reprezentantii PC si PSD in fostul sediu USL din Aviatorilor pentru a discuta despre denuntarea de catre liberali a Uniunii Social Liberale.
Discutiile fac parte din procedura de mediere menita sa stinga un litigiu inainte de judecata.
|
|
|
| HRW: Israelul a omorât în Gaza civili în timp ce aceștia fugeau din calea bombardamentelor | Human Rights Watch a acuzat luni armata israeliană că a ucis civili în timp ce aceștia fugeau din calea bombardamentelor într-un sector din sudul Fâșiei Gaza, ceea ce ar reprezenta o crimă de război potrivit ONG-ului cu sediul la New York, citat de AFP. |
|
|
| Alianţa electorală formată de PDL şi PNL pentru prezidenţiale se va numi Alianţa Creştin Liberală | Alianţa electorală formată de PDL şi PNL pentru alegerile prezidenţiale din toamnă se va numi Alianţa Creştin Liberală. |
|
|
| Statele BRICS bat palma pentru o nouă ordine mondială | Lumea s-a săturat de Fondul Monetar Internațional și de Banca Mondială, atât țările care se văd nevoite să se salveze prin împrumuturi, cât și cele care nu sunt lăsate să ia parte la schemă. Dar lucrurile sunt pe cale să se schimbe. |
|
|
| Statele BRICS bat palma pentru o nouă ordine mondială | Lumea s-a săturat de Fondul Monetar Internațional și de Banca Mondială, atât țările care se văd nevoite să se salveze prin împrumuturi, cât și cele care nu sunt lăsate să ia parte la schemă. Dar lucrurile sunt pe cale să se schimbe. |
|
|
| Şeful SPP pentru Botoşani şi Suceava ridicat de mascaţii şi dus la DNA pentru audieri | Colonelul Lucian Solcan, şef al SPP pentru judeţele Suceava şi Botoşani, a fost ridicat de mascaţi şi procurori, vineri după-amiază, şi condus la audieri la sediul DNA Suceava, dupaăce i-a fost percheziţionat biroul pe care-l are în clădirea Consiliului Judeţean Suceava, scrie HotNews. |
|
|
| Negocierile între PDL şi PNL s-au încheiat. Care este OFICIAL noul nume, sediu şi imn | Preşedintele PDL Vasile Blaga a anunţat că negocierile pentru fuziune s-au încheiat, însă în alegerile prezidenţiale nu vor participa ca un nou partid ci ca o alianţă pentru că juridic, noul partid nu va putea fi înscris până în noiembrie. |
|
|
| MEN premiază absolvenții de clasa a VIII-a și de clasa a XII-a, care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat | Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, și ministrul delegat, Mihnea Costoiu, vor premia marți, la sediul MEN, absolvenții de clasa a VIII-a și de clasa a XII-a, din municipiul București și din județul Ilfov, care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și la examenul de Bacalaureat din acest an. |
|
|
| MEN premiază absolvenții de clasa a VIII-a și de clasa a XII-a, care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat | Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, și ministrul delegat, Mihnea Costoiu, vor premia marți, la sediul MEN, absolvenții de clasa a VIII-a și de clasa a XII-a, din municipiul București și din județul Ilfov, care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și la examenul de Bacalaureat din acest an. |
|
|
| Reţinuţi pentru furt de animale | Duminică, 13 iulie, orele 04:50, lucrătorii Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi aflați în serviciul de patrulare pe raza comunei Vârfu- Câmpului, județul Botoșani, au depistat doi bărbaţi, unul de 45 ani, din orașul Vicovu de Sus, județul Suceava și unul de 57 ani, din municipiul Dorohoi, care transportau 3 bovine, fără documente... |
|
|
| Locuinţe şi instituţii publice din comuna botoşăneană Hăneşti, distruse de o tornadă | Dezastrul a ajuns la propriu în comuna botoșăneană Hănești. Sediul Primăriei a fost parțial afectat, la fel și postul de Poliție sau alte obiective de pe raza localității. La un prim bilanț sunt pagube însemnate la aproape 40 de gospodării. Una dintre acestea a fost pusă la pământ în totalitate. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 466 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 409 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 404 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 398 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 342 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 338 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 333 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 328 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 321 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|