Petiția “România merită mai mult”, inițiată de Andrei Dolineaschi și Victor Negrescu împotriva discriminării românilor, analizată de Parlamentul European | Petiția “România merită mai mult”, inițiată de secretarul General al PSD Andrei Dolineaschi și europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu împotriva discriminării românilor, a fost dezbătută și analizată, ieri, 17 septembrie a.c. în cadrul Comisiei pentru Petiții din Parlamentul European. |
| | Tamara Ciofu: “90 de asistenți medicali comunitari și 18 mediatori sanitari se vor ocupa de de sănătatea persoanelor vulnerabile din județul Botoșani” | Deputatul PSD Tamara Ciofu a anunțat astăzi, 15 septembrie a.c. că Ministerul Sănătății a aprobat înființarea de noi posturi de asistenți medicali și mediatori sanitari comunitari în județul Botoșani pentru creşterea accesului grupurilor vulnerabile de populație la serviciile de sănătate de bază. |
| | EXPLOZIE într-un bloc din Botoşani: Un bărbat a murit şi alte şapte persoane au ajuns la spital | Un bărbat în vârstă de 54 de ani a murit, sâmbătă seară, după ce a provocat o explozie în garsoniera în care locuia dintr-un bloc din municipiul Botoşani, iar alte şapte persoane, între care un copil de 14 ani şi doi poliţişti, au fost transportate la spital cu atacuri de panică sau arsuri. |
| | Informații utile pentru suporterii români care vor participa la meciul de fotbal dintre reprezentativele UNGARIEI şi ROMÂNIEI | Cu ocazia partidei de fotbal dintre reprezentativele Ungariei şi României, pentru preliminariile Campionatul European de Fotbal EURO 2016, care se va disputa vineri, 4 septembrie a.c., ora 20:45, ora locală, (21:45 ora României), pe stadionul „Groupama” din Budapesta, Jandarmeria Română va oferi sprijin operaţional autorităţilor de aplicare... |
| |
Dansuri tradiționale, ateliere pentru copii şi concert Anna Lesko la Festivalul Diversității Multiculturale | Botoșănenii sunt invitaţi să participe, în perioada 03.09.2015-05.09.2015, la Festivalul Diversităţii Multiculturale, ce va avea loc în Centrul... |
| | Directori de şcoli înlocuiţi din funcţie. Vezi lista noilor directori | Noul an şcolar care începe astăzi a venit cu modificări în echipa de conducere de la nivelul mai multor unităţi de învăţămât din judeţul Botoşani.... |
| | APEL UMANITAR - Un simplu SMS la 8832 cu textul “Matei” poate să-i readucă speranța unui copil | Matei Teodor s-a născut dintr-o frumoasă poveste de iubire a tinerilor căsătoriți, Ana și Alexandru, însă, la doar o zi de la naștere, medicii... |
| | 31 august - Ziua Limbii Române | Ziua Limbii Române se sărbătorește la 31 august. Plenul Camerei Deputaților a adoptat, la 19 februarie 2013, cu 312 pentru, două împotrivă și... |
| Focuri de armă la frontiera cu R. Moldova pentru reţinerea unor contrabandişti de ţigări-VIDEO | * Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit 8.000 pachete cu ţigări de contrabandă ce urmau să ajungă pe piaţa neagră din România |
| | Trupul neînsufleţit al bărbatului înecat ieri în Siret recuperat de pompieri după 14 ore | Peste 30 de pompieri din Dorohoi şi Botoşani, cu patru autospeciale, două bărci şi accesorii specifice, au căutat, mai bine de 14 ore, un localnic... |
| | Bărbat din satul Talpa înecat în Siret | ... |
| Asociaţia IHTIS: Talent în bundiţă nouă | Demarat în urmă cu o lună, Proiectul cultural TALENT ÎN BUNDIȚĂ NOUĂ co-finanțat de AFCN - Administrația Fondului Cultural Național, încearcă... |
|
|
| MĂSURI DE ORDINE ŞI SIGURANŢĂ LA MECIUL DE FOTBAL DINTRE ECHIPELE F.C. BOTOŞANI – STEAUA BUCUREȘTI | Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani și în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne cu atribuții în domeniu ( poliție, situații de urgență, poliție locală, etc.), va asigura măsurile specifice de ordine şi siguranţă publică la meciul de fotbal dintre... |
|
|
| Traficul de persoane este un fenomen în creştere la Botoşani |
Traficul de persoane devine o problemă care necesită noi măsuri şi metode din ce în ce mai personalizate de lucru. Specialişti din mai multe instituţii ale statului s-au întâlnit joi, 30 iulie, la Prefectură pentru a discuta despre noi modalităţi de colaborare în vederea prevenirii traficului de persoane şi pentru protecţia şi... |
|
|
| Tânăr din Hudeşti urmărit internațional, prins de polițiști după ce a golit conturile unor italieni | Un tânăr în vârstă de 26 de ani care era dat în urmărire naţională şi internaţională din octombrie 2013, într-un dosar cu fraude informatice de aproximativ 500.000 de euro, a fost prins în urmă cu două zile de poliţiştii suceveni, însă după câteva ore a fost eliberat, informează Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie... |
|
|
| Astăzi sărbătorim pe SFÂNTUL ILIE – Tradiţii şi obiceiuri |
Sfântul Ilie este cinstit de creştini, luni, ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă, dar şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, atestată prin numeroase tradiţii şi datini. |
|
|
| DNA a pus sechestru pe averea premierului Victor Ponta | [caption id="attachment_3338" align="aligncenter" width="450"] Sursa foto: AGERPRES[/caption]
Procurorii DNA au instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin premierului Victor Ponta, în dosarul în care acesta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate... |
|
|
| Socrul lui Traian Băsescu, din Suceava, a murit la 96 de ani | Socrul fostului preşedinte Traian Băsescu, Gheorghe Andruşca, în vârstă de 96 de ani, care era internat la un cămin de bătrâni din localitatea suceveană Ilişeşti, a decedat joi, trupul neînsufleţit al acestuia fiind depus la Biserica ”Sfânta Treime” din cartierul Burdujeni din Suceava. |
|
|
| FC Botoşani s-a calificat în Turul II al Europa League | FC Botoşani s-a impus cu scorul de 3-1 în deplasarea din Georgia şi se califică în turul doi al preliminariilor Europa League. Peste o săptămână, FC Botoşani va întâlni în deplasare pe Legia Varşovia. |
|
|
| Președintele Iohannis a semnat decretul prin care Ponta își reia atribuțiile de premier | Președintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul privind încetarea interimatului lui Gabriel Oprea în fruntea Guvernului și reluarea exercitării atribuțiilor de premier de către Victor Ponta. |
|
|
| Tânăr de 16 ani înecat într-o baltă de adăpat animale | Un adolescent în vârstă de 16 ani si-a pierdut viața, duminică dupa-amiază, dupa ce s-a înecat intr-o balta amenajată de autoritatile din comuna Gorbanesti pentru a bea animalele apa. |
|
|
| Trofeul festivalului Seri Melancolice Eminesciene câştigat de un dorohoian | Duminică seară, la Botoșani, a avut loc Gala Laureaților celei de-a VI-a ediții a Festivalului Seri Melancolice Eminesciene. Trofeul festivalului a rămas de data aceasta în județul Botoșani revenindu-i unui tînăr care nu se află la prima participare în acest concurs, dar la primul lui trofeu obținut până acum. |
|
|
| MĂSURI DE ORDINE ŞI SIGURANŢĂ LA MECIUL DE FOTBAL DINTRE ECHIPELE F.C. BOTOŞANI – F.C. SPARTAKI TSKHINVALI (GEORGIA) |
Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău va asigura măsurile specifice de ordine şi siguranţă publică la meciul de fotbal dintre echipele F.C. Botoşani – FC Spartaki Tskhinvali (Georgia) în primul tur al Europa League. |
|
|
| A V-a ediţie a „Şcolii de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă” începe joi | Şcoala de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă “Prezent şi Viitor în Siguranţă”, organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani în parteneriat cu Instituţia Prefectului Judeţului Botoşani, Consiliul Judeţean Botoşani, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, Serviciul Judeţean... |
|
|
| Drama copiilor care au părinții la muncă în străinătate |
Psiholog: “Viața copilului, un preț mult prea mare pentru un job în străinătate”
Chiar dacă trăim în epoca Social Media, în care distanța nu mai reprezintă un impediment în procesul de comunicare, aceste unelte moderne nu pot înlocui mângâierile și îmbrățișările părinților, care au decis să plece în străinătate... |
|
|
| 28 iunie 1940 - Zi de doliu naţional. 75 de ani de la pierderea Basarabiei, nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa |
Platforma Unionistă Acţiunea 2012 organizează duminică, 28 iunie un eveniment de comemorare a uneia dintre cele mai negre zile din istoria României, ziua când au fost răpite Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. |
|
|
| Astăzi începe a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Mugurelul” Dorohoi |
Sâmbătă, 20 iunie 2015, ora 17.00 şi duminică, 21 iunie 2015, începând cu ora 12.00 (parada portului popular pe traseul Parcul „Cholet” – blocul turn – pietonal – Str. A. I. Cuza – Parcul „Brazi”), se va desfăşura, în Parcul „Brazi” Dorohoi, cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de muzică populară „Mugurelul”... |
|
|
| Tinere rătăcite în pădurea Ipoteşti, găsite de pompieri botoşăneni | Trei adolescente de 15, 18 şi 19 ani, eleve la Liceul Tehnologic Special „Sf. Stelian” din municipiul Botoşani, care s-au rătăcit în pădurea de la Ipoteşti, au fost ajutate să-şi regăsească grupul din care făceau parte, de pompierii botoşăneni. S-a întâmplat în după-amiaza zilei de joi. |
|
|
| FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE FOLCLOR „MUGURELUL” DOROHOI, EDIŢIA A XI-A |
Sâmbătă, 20 iunie 2015, ora 17.00 şi duminică, 21 iunie 2015, începând cu ora 12.00 (parada portului popular pe traseul Parcul „Cholet” – blocul turn – pietonal – Str. A. I. Cuza – Parcul „Brazi”), se va desfăşura, în Parcul „Brazi” Dorohoi, cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de muzică populară „Mugurelul”... |
|
|
| Klaus Iohannis i-a solicitat demisia lui Ponta. Premierul răspunde: Am fost numit de Parlament şi doar Parlamentul mă poate demite | Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, într-o declaraţie de presă, că solicită demisia premierului Victor Ponta, după ce acesta a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA. |
|
|
| Expoziţie inedită la Muzeul Judeţean - FOTO |
A 11-a ediţie a expoziţiei de terapii complementare intitulată „ Natură – Sănătate – Frumuseţe” are loc în aceste zile la Muzeul Judeţean Botoşani. Deschisă oficial vineri, 5 iunie, expoziţia prezintă vizitatorilor produse şi aparatură medicală, odată cu seminarii şi conferinţe ale unor personalităţi în domeniu, sosite... |
|
|
| Victor Ponta audiat la DNA. Premierul, urmărit penal pentru fals în înscrisuri, spălare de bani şi complicitate la evaziune | Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat vineri că procurorii au dispus începerea urmăririi penale față de premierul Victor Ponta, la data faptelor avocat, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor în dosarul de corupție de la companiile energetice... |
|
|
| ACS INTER Dorohoi, campioana judeţului. Sărbătoare cu medalii şi tricouri de campion pe stadionul 1 Mai | ... |
|
|
| Festivalul „Nord-Est Folk” Dorohoi la a cincea ediţie – tineri talentaţi, recitaluri de excepţie. VIDEO/FOTO |
Sâmbătă, la Sala Teatrului din Dorohoi, s-a dat startul celei de-a cincea ediţii a Festivalului Naţional de Muzică Folk „Nord-Est Folk”. În concurs au intrat nu mai puţin de 16 concurenţi şi grupuri, din mai multe zone ale ţării, care au concurat la două secţiuni, interpretare şi compoziţie. Potrivit membrilor juriului, nivelul... |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 628 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 448 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 396 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 391 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 391 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 384 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 353 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 338 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 334 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 331 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|