| Capră salvată de către pompierii dorohoieni, dintr-o fântână adâncă de șapte metri | Capra vecinei nu trebuie să moară! Așa a gândit un localnic din Saucenița când a descoperit că aceasta căzuse în fântâna lui, adâncă de șapte metri. |
| | Start la înscrieri pentru ”Taberele ARC” 2023 – peste 5 000 de tineri români care trăiesc în afara țării sunt așteptați în șase locații pitorești din România | Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), în colaborare cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Ministerul Sportului, anunță lansarea celei de a XIV-a ediții a Programului de Tabere ARC, destinat elevilor și tinerilor români din diaspora și din comunitățile istorice. |
| | Ziua Presei la Memorialul Ipotești | „Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat”, se stipulează în articolului 19 din Declaraţia Universală... |
| | Rata șomajului înregistrată în evidenţele AJOFM Botoșani în luna martie a fost de 3,17% | La sfârșitul lunii martie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani erau înregistrați 3.424 șomeri (din care 1.581 femei), rata șomajului fiind de 3,17%
Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,23% , în această lună acest indicator a înregistrat o scădere 0,06 pp. |
| |
| Au început înscrierile la Turneul de șah Rotary Iași Copou pentru copii, ediția a III-a | Clubul Rotary Iași Copou organizează a treia ediție a Turneului de șah Rotary Iași Copou, competiție caritabilă dedicată copiilor, care va avea... |
| | Deputat PSD Alexandra Huțu: Scrisoare deschisă cu ocazia Zilei Veteranilor de Război | DRAGI BOTOȘĂNENI, Ziua Veteranilor de Război, sărbătorită în fiecare an pe data de 29 aprilie, ne oferă tuturor prilejul de a cunoaște din ce... |
| | Țigară și semințe de cannabis depistate la Stânca, la intrarea în țară | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca împreună cu lucrătorii vamali au depistat asupra unui bărbat, cu cetăţenie... |
| | 950 de euro și un dosar penal, prețul plătit pentru a deveni șofer | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova,... |
| | Alarmă antitero la Dorohoi din cauza unei genți suspecte. Circulația a fost blocată și au intervenit lucrătorii specializați din cadrul SRI - VIDEO&FOTO | O intersecție din Dorohoi și străzile adiacente au fost blocate ieri după-amiază din cauza unei genți suspecte. Polițiștii și jandarmii au împânzit... |
| | Grenadă defensivă din primul război mondial, în stare de funcționare, descoperită pe un drum din Cândești | O grenadă de mână defensivă a fost găsită pe raza satului Cândești, în această după - amiază. Un localnic a descoperit muniția pe un drum... |
| | Acțiuni pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, desfășurate astăzi la Botoșani | Astăzi, 29 aprilie, polițiștii botoșăneni au desfășurat o acțiune preventivă, în sistem integrat, împreună cu cei ai Inspectoratului General... |
| | Șoferul unui microbuz sancționat pentru că transporta mai mulți pasageri decât avea voie, toți fără bilet | Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, în municipiul Botoșani, un microbuz de transport persoane, care circula pe ruta Botoșani-Dorohoi.... |
|
|
| Bătrân din Cătămărăști Deal spitalizat în urma unei explozii provocată de o acumulare de gaze | Un bătrân, în vârstă de 77 ani, din localitatea Cătămărăști Deal, a ajuns la spital cu arsuri după ce, în încăperea unde locuia, a avut loc o explozie din cauza acumulărilor de gaze. |
|
|
| Vitezomanii în vizorul polițiștilor rutieri din județ - VIDEO&FOTOGALERIE | La data de 28 aprilie 2023, polițiștii rutieri au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au ca principală cauză generatoare viteza excesivă. |
|
|
| Ultimii trei veterani de război din Dorohoi, felicitați de primarul Dorin Alexandrescu, cu ocazia Zilei Veteranilor | Astăzi, 29 aprilie, se sărbătorește, ca în fiecare an, Ziua Veteranilor de Război. |
|
|
| Pompierii alături de copii, în „Săptămână Verde” și „Școala Altfel” - FOTOGALERIE | Copiii sunt atrași de meseria de pompier și, ori de câte ori au ocazia, vizitează subunitățile ISU Botoșani. Pe de altă parte și salvatorii vor ca ei să fie cât mai bine informați și de aceea organizează, periodic, acțiuni în școli, în parteneriat cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență și cadrele didactice. |
|
|
| 1.048 de persoane, angajate prin intermediul AJOFM Botoșani, de la începutul anului și până la finele lunii martie | În perioada ianuarie-martie, urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de AJOFM Botosani, 1.048 persoane au fost încadrate în muncă, dintre care 445 femei. |
|
|
| Acțiune preventivă cu elevii unei școli din Flămânzi | La data de 26 aprilie 2023 polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi-Formațiunea Rutieră și cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 8 au desfășurat o activitate informativ-preventivă cu elevii Școlii cu clasele I-IV Lupărie, comuna Prăjeni. |
|
|
| Dan Șlincu: „PSD a inițiat un pachet legislativ amplu pentru a oferi finanțare și servicii suplimentare copiilor din familiile vulnerabile” | Deputatul social-democrat Dan Șlincu, membru al Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială, a prezentat principalele programe inițiate de miniștrii și parlamentarii social-democrați pentru sprijinirea copiilor din familiile vulnerabile. |
|
|
| 13 permise de conducere reținute de către polițiștii rutieri pentru neacordarea de prioritate pietonilor | La data de 26 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere care au ca principală cauză generatoare neacordarea priorității de trecere pietonilor care au acest drept. |
|
|
| Bicicliștii în vizorul polițiștilor rutieri din Dorohoi | La data de 26 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi - Biroul Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere care au ca principală cauză generatoare abaterile comise de bicicliști. |
|
|
| Sancțiune de peste 16.000 de lei aplicată unei societăți comerciale din Vârfu Câmpului | La data de 26 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu specialiști din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a Comisariatului pentru Protecția Consumatorului au verificat respectarea prevederilor legale a unei societăți comerciale, din comuna... |
|
|
| Dorohoian carbonizat în propria locuință, în urma unui incendiu | Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din municipiul Dorohoi, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a mistuit locuința, situată pe strada Sf. Ioan Românul. S-a întâmplat în această după-amiază. Alarma a fost dată de un vecin. |
|
|
| Piața centrală din Botoșani verificată de polițiști și jandarmi | La data de 26 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi au organizat o acțiune pentru preveniea și combaterea faptelor de natură penală sau contravențională în zona Pieței Centrale din municipiul Botoșani. |
|
|
| Acțiune a polițiștilor din Bucecea. Amenzi și certificate de înmatriculare reținute | La data de 26 aprilie 2023, în intervalul orar 10:00-12:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român au organizat o acțiune, în orașul Bucecea, pentru a verifica starea tehnică a autovehiculelor. |
|
|
| Bărbat sancționat pentru piraterie auto | La data de 26 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea pirateriei auto și pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulație. |
|
|
| Bărbat rătăcit pe câmp, în apropierea Dorohoiului, găsit de polițiști | La data 26 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au fost sesizați de către o femeie, de 64 de ani, din comuna Dersca, cu privire la faptul că soțul său a plecat de la o stână, din comuna George Enescu, pe jos, înspre localitatea de domiciliu și s-a rătăcit. |
|
|
| Bărbat din Brăești reținut pentru tâlhărie | La data de 27 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 39 de ani, din comuna Brăești, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie. |
|
|
| Polițiștii botoșăneni alături de copii, în „Școala Siguranței Tedi” | Poliţia Română este partener în programul educaţional naţional „Şcoala Siguranţei Tedi”, prin intermediul căruia elevii de clasa I îşi însuşesc informaţii utile pentru siguranţa personală. La nivelul judeţului Botoşani, în program s-au înscris 37 şcoli gimnaziale. |
|
|
| 1 MAI în siguranță – Informare de presă comună. Forțele de ordine din județ vor fi în stradă | Vă prezentăm măsurile dispuse la nivelul județului Botoșani pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în contextul sărbătoririi zilei de 1 Mai. |
|
|
| UMANITAR - Daria are nevoie urgentă de ajutorul tău pentru a putea respira. Operația salvatoare costă 30.000 de euro | La 12 ani, Daria este țintuită într-un scaun cu rotile. Nu a mers niciodată, nu știe cum e să simți pământul ori iarba verde sub picioare. Nu știe cum e să alergi în parc ori să te joci de-a v-ați ascunselea. S-a născut cu probleme grave de sănătate, de la cifoscolioză toraco-lombară severă, la rinichi disfuncționali ori strabism.... |
|
|
| Poliția de Frontieră va fi la datorie și de 1 Mai | Având în vedere că ne aflăm în preajma zilei de 1 Mai, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat, iar polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne,... |
|
|
| DAS Dorohoi - Anunț privind acordarea suplimentului de energie pentru lemne combustibili solizi şi/sau petrolieri | Direcţia de Asistență Socială anuntă că începând cu data de 27.04.2023 se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu lemne combustibili solizi şi/sau petrolieri și suplimentul de energie, conform prevederilor Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de... |
|
|
| Noi angajări la Spitalul Municipal Dorohoi | Spitalul Municipal Dorohoi scoate la concurs un post de medic și două posturi de asistenți medicali generaliști. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 624 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 442 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 393 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 387 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 374 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 349 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 335 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 331 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 330 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|