Cabinetul Ungureanu A FOST ÎNVESTIT DE PARLAMENT, cu 237 de voturi "pentru" şi două "împotrivă". USL va contesta validarea Guvernului la CC | Cabinetul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a fost învestit de Parlament, prin votul exprimat joi. Ioan Oltean a anunţat că au fost 237 de voturi "pentru" şi două voturi "împotrivă". "Avem Guvern!", a anunţat Oltean pe holurile Parlamentului. Pentru învestirea Guvernului, erau necesare 232 de voturi "pentru". |
| Meteo: Ger năprasnic - urmeaza un noul val de ninsori | Abia s-au mai domolit viscolul şi ninsoarea, însă de ger nu scăpăm foarte uşor. În timpul nopţii, temperaturile scad până la minus 27 de grade Celsius în aproape toată jumătatea de sud a ţării, iar la pranz maximele refuză să depăşească pragul de îngheţ.
|
| Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat din funcţia de director al SIE | Premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, a demisionat din funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe, conducerea Serviciului fiind asigurată în continuare de adjunctul directorului SIE Silviu Predoiu, care va participa şi la şedinţele CSAT, informează Administraţia Prezidenţială.
|
| Posturi în domeniul IT în Franţa. Salarii între 25.000 şi 35.000 de euro pe an | ANOFM a primit o ofertă pentru 20 de locuri de muncă în domeniul
IT în Franţa. Sunt oferite 10 posturi pentru dezvoltator WEB PHP şi 10 posturi dezvoltatori Java. Selecţia se va desfăşura în conformitate cu prevederile Acordului
Bilateral încheiat de România cu Franţa privind schimbul de stagiari.
|
| |
CABINETUL UNGUREANU: Premierul desemnat a anunţat componenţa noului Guvern. Care sunt noii miniştri | Premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, a anunţat componenţa Cabinetului său şi programul de guvernare, miercuri, la Parlament, după întâlnirea... |
| Demisia Guvernului Boc reprezintă şi victoria noastră, spune conducerea organizaţiei din Dorohoi a Partidului Poporului Dan Diaconescu | Demisia Guvernului Boc, reprezintă şi victoria noastră, a membrilor Partidului Poporului din Organizaţia Municipiului Dorohoi care pe 25 ianuarie 2012,... |
| MIHAI RĂZVAN UNGUREANU, desemnat oficial noul PREMIER de preşedintele Traian Băsescu | Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni, că, în principiu, a fost agreată desemnarea lui Mihai Răzvan Ungureanu pentru funcţia de premier,... |
| SURSE: Mihai Răzvan Ungureanu, nominalizarea pe care ar urma să o anunţe Traian Băsescu | Şeful Serviciului de Informaţii Externe (SIE) Mihai Răzvan Ungureanu este nominalizarea pentru funcţia de premier pe care ar urma să o anunţe Traian... |
| Bătrân din Horlăceni decedat în urma unui incendiu | Un incendiu izbucnit în această dimineaţă într-o locuinţă din satul Horlăceni, comuna Şendriceni şi anunţat târziu, s-a soldat cu decesul... |
| BOC A DEMISIONAT: Am depus mandatul Guvernului pentru a detensiona situaţia politică şi socială din ţară | Premierul Emil Boc i-a anunţat, luni, pe miniştri că a decis să depună mandatul Guvernului, confirmând informaţiile apărute anterior pe surse,... |
| USL Botoşani în prag de explozie – Partenerul de coaliţie dă de pământ cu Ţurcanu | După luni de tăcere conservatorii botoşăneni au ieşit la rampă şi au făcut-o extrem de dur. Preşedintele PC a adus o ploaie de acuzaţii liderului... |
| Şcoli din judeţ închise din cauza gerului | Mai multe unităţi şcolare au transmis Inspectoratului Şcolar Judeţean note de informare cu privire la suspendarea unor cursuri, în unităţile în... |
|
|
| Serbia a răscumpărat un combinat siderurgic pentru un dolar. România pe când? | Guvernul sârb a răscumpărat marţi pentru un dolar cel mai mare combinat siderurgic din ţară, vândut în urmă cu opt ani companiei americane U.S. Steel, transmite AP. Premierul sârb, Mirko Cvetkovic, care a semnat acordul oficial cu vicepreşedintele U.S. Steel, David J. Rintoul, a precizat că acordul a fost o 'mişcare forţată' pentru a... |
|
|
| Codul Portocaliu aduce reguli noi în şcoli – AFLĂ ce a decis IŞJ | Inspectoratul Şcolar Judeţean a transmis luni în şcolile din judeţ directive privind desfăşurarea orelor de curs în perioada de valabilitate a Codului Portocaliu. Cum temperaturile nocturne vor ajunge până la – 27 de grade s-a transmis un set de şase reguli. Iată-le mai jos:
|
|
|
| De săptămâna viitoare românii îşi pot face firmă în maxim trei zile | Durata de înfiinţare a unei firme va fi redusă la maximum trei zile începând cu săptămâna viitoare, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) având deja pregătite ordinele pentru aplicarea procedurii, a anunţat, luni, premierul Emil Boc.
|
|
|
| Cod portocaliu de ger. În Dorohoi temperaturi de până la minus 25 de grade Celsius | Potrivit avertizării meteorologice COD PORTOCALIU, transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în intervalul 30 ianuarie – 3 februarie, în Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Maramureş şi Dobrogea, vremea se va menţine geroasă, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor. Temperaturile minime se vor încadra, în general,... |
|
|
| USL intră în grevă parlamentară până la alegeri | USL va intra în grevă parlamentară până la alegeri, a anunţat, luni, preşedintele PNL, Crin Antonescu. El a declarat, luni, că opoziţia a ajuns la un acord în ceea ce priveşte retragerea parlamentarilor PSD, PNL şi PC din activităţile uzuale ale Legislativului, ca măsură de protest la adresa puterii. |
|
|
| Adrian Năstase, condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii" | Fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în procesul "Trofeul calităţii", în care este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD. |
|
|
| Conţac şi fiul cel mare condamnaţi la închisoare şi confiscare de bani grei | La aproape patru ani de la terminarea mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean Constantin Conţac a fost condamnat la închisoare cu suspendarea de către Curtea de Apel Braşov. Acolo acesta era judecat pentru infracţiuni de corupţie încă din 2007 şi iniţial, în luna martie anului precedent, fusese achitat de către Tribunalul Braşov.... |
|
|
| Cod Galben de ninsoare în judeţul Botoşani | Potrivit avertizării meteorologice transmise de Centrul Meteorologic Regional Moldova, până pe 26 ianuarie, ora 18.00, judeţul Botoşani se află sub incidenţa Codului Galben de ninsori. Avertizarea a intrat în vigoare în această dimineaţă, de la ora 9.00. În intervalul menţionat, va ninge abundent, iar stratul de zăpadă depus va fi consistent.... |
|
|
| Ponta: Băsescu a avut un discurs de dictator în delir, paralizat de frică. Este rupt de România | Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că acuzaţiile aduse de Traian Băsescu la adresa opoziţiei ar arăta că acesta este "un dictator în delir, paralizat de frică" şi că este rupt de România.
|
|
|
| Băsescu anunţă că miercuri are o "INTERVENŢIE CU ROMÂNII". Preşedintele, cu voce tremurândă, a vorbit prima dată de proteste şi i-a atacat pe Iliescu, liderii USL şi televiziunile | Preşedintele Traian Băsescu a vorbit pentru prima dată de la declanşarea protestelor în stradă, având vocea tremurândă şi spunând că "românii sunt nemulţumiţi pe bună dreptate" şi atacându-i pe Iliescu, Ponta, Antonescu şi televiziunile. Traian Băsescu a anunţat că miercuri va avea "o intervenţie cu românii". |
|
|
| TEODOR BACONSCHI, REVOCAT DIN FUNCŢIA DE MINISTRU AL AFACERILOR EXTERNE pentru declaraţiile la adresa protestatarilor | Teodor Baconschi a fost revocat din funcţia de ministru al Afacerilor Externe, pentru declaraţiile susţinute de acesta la adresa protestatarilor, a anunţat, luni, în Parlament premierul Emil Boc. |
|
|
| S-a prelungit perioada de desfăşurare a selecţiei pentru studenţii dornici să muncească în vacanţă în Germania | Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a prelungit perioada de desfăşurare a selecţiei pentru studenţii şi masteranzii care doresc să desfăşoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei, pe perioada vacanţei de vară. Angajatorii străini oferă 110 de locuri de muncă, în domeniile: servicii, hotel-gastronomie, curăţenie... |
|
|
| Mitingul de la Montreal: ’’Viermii şi ciumpalacii din Canada’’ solidari cu cei din ţară | Românii din Montreal, Canada, s-au solidarizat şi ei cu preotestatarii din Piaţa Universităţii şi din oraşele ţării. În urmă cu câteva zile, un grup de conaţionali din oraşul Canadian s-au postat în faţa Consulatului Român din Montreal unde timp de câteva ore au scandat împotriva preşedintelui Băsescu şi Guvernului Boc. Relatarea... |
|
|
| Deputatul Andrei Dolineaschi prezent la mitingul USL din capitală | Aproximativ 200 de persoane au început protestul, pentru a şaptea zi consecutiv, în Piaţa Universităţii, în timp ce, în paralel, la Arcul de Triumf s-au adunat în jur de 4.000 de participanţi la mitingul organizat de USL. Printre cei care au sosit la Arcul de Triumf sunt şi parlamentari ai USL, cum ar fi Mihai Voicu, Andrei Dolineaschi. |
|
|
| RAED ARAFAT ESTE DE ACORD SĂ REVINĂ ÎN MINISTERUL SĂNĂTĂŢII. Boc: Domnul Arafat îşi va relua postul de subsecretar de stat | Premierul Emil Boc şi Raed Arafat au discutat, la Guvern, despre posibilitatea ca fostul subsecretar de stat să îşi reia funcţia deţinută anterior demisiei, acesta fiind de acord cu revenirea în Ministerul Sănătăţii, decizie care aparţine premierului, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
|
|
|
| Protest în Bucureşti pentru susţinerea lui Arafat: Peste 1000 de persoane se îndreaptă spre Cotroceni. Proteste au fost înregistrate şi în ţară | Câteva sute de persoane au protestat, vineri seară, în Piaţa Universităţii, scandând lozinci de susţinere a lui Raed Arafat, dar şi împotriva preşedintelui Traian Băsescu, iar apoi au plecat în marş spre Cotroceni. Oamenii s-au adunat în jurul orei 18.00 în Piaţa Universităţii, pentru susţinerea lui Raed Arafat. Ei au scandat "Jos... |
|
|
| Arafat: Rog oamenii să nu mai iasă în stradă, să nu se lase manipulaţi politic, se compromite legea | Raed Arafat face apel la oameni să nu mai iasă în stradă şi să nu se lase manipulaţi politic prin diverse anunţuri pe internet sau alte mijloace întrucât acţiunile pot degenera şi afecta ideile faţă de proiectul legii sănătăţii. |
|
|
| De mâine, vânt puternic | Potrivit informării meteorologice transmise de Centrul Meteorologic Regional Moldova, de pe 13 ianuarie, ora 8.00 până pe 14 ianuarie, ora 20.00, pe teritoriul judeţului Botoşani, vântul va avea intensificări de până la 55 km/h. În zona Carpaţilor Orientali va ninge viscolit, iar în zonele înalte, rafalele de vânt vor depăşi temporar... |
|
|
| FĂRĂ EUTANASIERE: Legea referitoare la câinii comunitari, neconstituţională | Curtea Constituţională a decis, miercuri, că este neconstituţională Legea referitoare la câinii comunitari, care prevede că eutanasierea animalelor fără stăpân se va putea face după ce autorităţile locale vor consulta populaţia. Judecătorii Curţii Constituţionale au admis, cu majoritate de voturi, sesizarea privind neconstituţionalitatea... |
|
|
| Tudor Ciuhodaru, numit consilier onorific pe probleme de urgenţă. Demisionarul Arafat: Ciuhodaru a distrus SMURD Iaşi | Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a declarat marţi că a luat la cunoştinţă cu regret de decizia lui Raed Arafat de a demisiona din funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii, precizând că a decis să aleagă un consilier onorific, respectiv pe doctorul Tudor Ciuhodaru. |
|
|
| Raed Arafat şi-a dat demisia după ce s-a contrazis cu Băsescu | Subsecretarul de stat de la Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, şi-a prezentat demisia din funcţie. Arafat şi-a dat demisia după o controversă pe care a avut-o cu preşedintele Traian Băsescu pe marginea proiectului de Lege a Sănătăţii, informeaza Antena 3 citând surse oficiale. Subsecretarul de stat de la Ministerul Sănătăţii, Raed... |
|
|
| A murit încercând să stingă incendiul ce i-a cuprins casa | Un incendiu izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, cel mai probabil din cauza unei sobe supraîncălzite, s-a soldat cu decesul unui bărbat în vârstă de 43 de ani. Potrivit martorilor, când a văzut că ard bunurile din dormitorul casei, proprietarul a ieşit în curte să cheme ajutoare, după care a luat o găleată de apă şi a intrat... |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 633 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 459 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 403 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 401 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 396 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 338 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 336 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 328 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 325 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 318 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|