| Accident rutier petrecut în această seară! - FOTO | Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, în localitatea Cotu. În eveniment au fost implicate două mașini, în care erau trei persoane. |
| | Tânăr depistat cu viteză excesivă pe un drum din municipiul Botoșani | Un tânăr de 36 de ani a rămas fără permis de conducere după ce a fost depistat de polițiști circulând cu 116 km/h, pe strada Pacea, din municipiul Botoșani, pe un sector de drum în curs de reabilitare, unde există restricție temporară de viteză, de 40 de km/h. |
| | Intervenție dramatică a pompierilor dorohoieni! - FOTO | Un panou de distribuție a gazelor naturale de pe strada Sf. Ioan Românul, din municipiul Dorohoi, a luat foc, în urmă cu puțin timp. Flăcările s-au extins la acoprișul unei case. |
| | ”FOCUS ON THE ROAD”- Acțiune pentru siguranța participanților la trafic | Polițiștii Biroului Rutier, împreună cu polițiștii de ordine publică și cei ai Biroului Județean de Poliție Transporturi au desfășurat o acțiune cu efective mărite, în municipiul Botoșani, pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră și pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele rutiere. |
| |
| Aproximativ 15 tone de furaje făcute scrum într-un incendiu declanșat chiar de către proprietar - FOTOGALERIE | Un incendiu violent s-a produs, în această dimineață, într-o gospodărie din localitatea Stroiești. Un foc aprins pentru distrugerea gunoaielor,... |
| | Expoziția comemorativă „Eugen Ispir (1909-1974) – 50 de ani fără artist” | Muzeul Județean Botoșani organizează, în spațiul Galeriilor de Artă ,,Ștefan Luchianˮ Botoșani, expoziția comemorativă „Eugen Ispir (1909-1974)... |
| | 122 de misiuni executate de către jandarmii botoșăneni în ultima săptămână | În ultima săptămână, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au acționat proactiv pentru siguranța cetățenilor, în cadrul... |
| | Șoferii băuți și sub influența drogurilor vânați de către polițiștii din județ în cadrul unei acțiuni blitz | Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu cei ai subunităților de profil au organizat o acțiune de tip ”Blitz”, pentru prevenirea... |
| | Evaluarea Concursului de creație Cuvioasa Parascheva, floarea duhovnicească a Moldovei, Dorohoi, ediția I, septembrie – octombrie 2024 | În perioada septembrie – octombrie a.c, Protopopiatul Dorohoi – prin protopop pr. Apetrei Ionuț-Ștefan, în colaborare cu Seminarul Teologic Liceal... |
| | Cătălin Silegeanu (AUR) - ANI trebuie să răspundă de urgență suspiciunilor de incompatibilitate în privința lui Valeriu Iftime! | Botoșaniul a intrat într-un nou trend galben. Trend promovat de Nicolae Ciucă, care și-a impus ca și imagine pe amatorul și începătorul (doar... |
| | Bărbat rătăcit în pădure găsit după mai bine de o oră de căutări - FOTO | Un bărbat în vârstă de 69 de ani, din municipiul Botoșani, rătăcit în pădurea de la marginea localității Corni, a fost găsit după mai bine... |
| | Acțiune cu efective mărite organizată în miez de noapte în municipiul Botoșani | În noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni... |
|
|
| Elevii din Botoșani recompensați de deputatul Alexandra Huțu cu o vizită la Muzeul Militar Național și Palatul Parlamentului - FOTOGALERIE | Așa cum a promis la Festivitatea de premiere a celei de-a doua ediții a concursului de eseuri „Eroul de lângă mine”, deputatul social-democrat botoșănean Alexandra Huțu, care este și inițiatorul concursului, a recompesat și în acest an elevii participanți cu o vizită la Muzeul Militar Național, Palatul Parlamentului și Mormântul... |
|
|
| Manifestări sportive și religioase, desfășurate în acest weekend, supravegheate de jandarmii botoșăneni | După ce, în data de 31 octombrie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a acționat cu 23 de jandarmi în sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău în cadrul misiunii de asigurare a ordinii și siguranței publice la meciul de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Rapid București, în acest sfârșit de săptămână efectivele operative... |
|
|
| Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și Rapid București care va avea loc în această seară | Prima etapă din faza grupelor a Cupei României la fotbal se încheie joi, 31 octombrie 2024, cu meciul dintre echipele F.C. Botoșani și Rapid București. Partida de fotbal se va desfășura pe stadionul Municipal din Botoșani și va începe la ora 21.00. |
|
|
| PSD și-a prezentat programul de guvernare pentru următorii 4 ani | Conducerea centrală a PSD a prezentat ieri „Programul de guvernare 2025-2028”, care reprezintă oferta electorală a candidaților social-democrați la alegerile parlamentare de la 1 decembrie. PSD este singurul partid care prezintă cetățenilor un program detaliat cu multe soluții concrete pentru dezvoltarea economică și pentru creșterea... |
|
|
| DOROHOI - Crăciunul Generozității: Împodobim Vieți prin Dăruire | "Să considerăm pierdută ziua în care nu am ajutat pe cineva" - Sfântul Ierarh Luca al Crimeei.
Asociația Tinerilor Ortodocși, filiala Dorohoi, cu sprijinul Protopopiatului, demarează o campanie de strângere de fonduri în perioada 1 octombrie - 10 decembrie numită „Daruri care împodobesc viața". |
|
|
| Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și F.C. Universitatea Cluj | Luni, 28 octombrie 2024, de la ora 18.00, pe stadionul Municipal din municipiul Botoșani se va disputa partida de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și F.C. Universitatea Cluj, meci contând pentru etapa a XIV-a a Superligii României. |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează Medic rezident anul VI, specialitatea Chirurgie generală | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea urmatorului post vacant contractual, pe durata nedeterminata, in conformitate cu prevederile Ordinului nr. 166/2023, după cum urmează: |
|
|
| Dan Șlincu: „PSD la guvernare este garanția creșterii veniturilor pentru toate categoriile de populație” | „PSD la guvernare este garanția creșterii veniturilor pentru cei care muncesc sau au muncit o viață. Emiterea Hotărârii de Guvern prin care se aprobă creșterea salariului minim la 4.050 de lei, de la 1 ianuarie 2025, reprezintă o creștere cu peste 75% a acestui nivel minim de salarizare, comparativ cu finalul anului 2021, când a intrat... |
|
|
| Mită de 2650 euro respinsă de către polițiștii botoșăneni - VIDEO | La data de 27.10.2024, în jurul orei 02:30, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către un echipaj de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Poliția Municipiului Botoșani – Biroul Rutier, despre faptul că, în... |
|
|
| Percheziții și controale efectuate în orașul Darabani - FOTO&VIDEO | Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au organizat ieri, 25 octombrie 2024, activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică. |
|
|
| DOROHOI - Concursul eparhial de cunoaștere a Noului Testament „Scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu pentru oameni”, ediția a VI-a | "Ce carte, Doamne, și ce învățăminte minunate în ea! Ce scriere înțeleaptă este Sfânta Scriptură, ce minunăție și câtă putere îi poate dărui ea omului. Parcă ar fi un adevărat monument închinat omului și firii omenești ce sălășluiește în univers, pe care sunt incrustate și prezentate în detaliu și pentru totdeauna toate... |
|
|
| Anunț de interes public pentru cetățenii municipiului Dorohoi | Conform punctului 60 din H.G nr.1061/2024 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României în anul 2024, primarii aduc la cunoştinţă publică, cu ajutorul prefecţilor, delimitarea şi numerotarea fiecărei secţii de votare din țară, precum şi sediile acestora, prin publicații... |
|
|
| EXERCIȚIU: misiuni de salvare contracronometru în caz de explozie și incendiu - FOTOGALERIE | 12 persoane au fost rănite în urma unei explozii produse într-o fabrică de producție și depozitare a băuturilor alcoolice din municipiul Botoșani. Deflagrația a fost urmată de un incendiu, victimele fiind surprinse în spațiile folosite pentru distilare și depozitare. |
|
|
| Peste 140 sancțiuni aplicate de polițiști în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 4 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la 64 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. |
|
|
| Efort comun pentru achiziționarea unui angiograf ultraperformant pentru Spitalul Județean Botoșani | Un angiograf de ultimă generație, ultraperformant, va ajunge la începutul lunii decembrie la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani. Achiziționarea angiografului s-a făcut grație unui efort comun al parlamentarilor PSD – Marius Budăi, Dan Şlincu, Alexandra Huțu și Lucian Trufin – care au depus și susținut la dezbaterea... |
|
|
| Acțiune de amploare a poliției la nivel național. Șase percheziții și în județul Botoșani pentru infracțiuni de evaziune fiscală | În cursul zilei de astăzi, 24 octombrie 2024, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în colaborare cu Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), în cadrul operațiunii Jupiter, se desfășoară 36 de acțiuni operative, fiind efectuate 232 de percheziții, și emise 51 de mandate de aducere... |
|
|
| „Îmbunătățirea calității vieții populației din Municipiul Dorohoi”, proiect în valoare de peste 8,5 milioane de lei derulat de Direcția de Asistență Socială, prin care se construiește un Centru de zi multifuncțional |
|
|
| Autoturisme electrice achiziționate de Primăria Dorohoi | Primăria Municipiului Dorohoi, prin domnul primar ing. Dorin Alexandrescu, a semnat contractele de furnizare pentru 4 autoturisme complet electrice, în valoare totală de 580.327,75 lei inclusiv T.V.A., finanţate prin Programul „Rabla Plus 2024” pentru U.A.T.-uri și instituții publice. |
|
|
| Comunicat - City managerul Botoșaniului, Mircea Magdalena: „Avocata lui Iftime a avut o miză politică când a blocat evacuarea chiriașilor scandalagii din Centrul Istoric” | Administratorul public al municipiului Botoșani, Mircea Magdalena, a precizat că demersul avocatei lui Iftime de a bloca acțiunea Primăriei de evacuare a chiriașilor recalcitranți din Centrul Istoric a fost motivată politic, întrucât aceasta era deja desemnată candidată PNL pentru Senat atunci când a intervenit în proces. Reprezentantul... |
|
|
| Deputata PSD Alexandra Huțu face un nou apel insistent la ministrul Mediului să deblocheze lucrările pentru Barajul Vârfu Câmpului | Deputata PSD Alexandra Huțu a depus, luni, o nouă interpelare adresată ministrului Mediului, liberalul Mircea Fechet, în care i-a cerut insistent să „iasă din logica politică și să își facă datoria de ministru” pentru a aproba continuarea investiției vitale a Barajului de la Vârfu Câmpului și decolmatarea barajului Bucecea. |
|
|
| DOROHOI - Concursul de bătut toaca „Toaca, chemarea veșniciei”, ediția I, în Cercul misionar „Sfinții Împărați Constantin și Elena" din Protopopiatul Dorohoi - FOTOGALERIE | În după-amiaza zilei de duminică, 20 octombrie a.c., în Parohia „Sfinții Împărați" Broscăuți, Protopopiatul Dorohoi, a avut loc prima ediție a Concursului de bătut toaca „Toaca, chemarea veșniciei". |
|
|
| Patru persoane, dintre care doi copii, au fost spitalizați în urma unui accident rutier petrecut la Zăicești - FOTO | Patru persoane, doi copii și doi adulți, au ajuns la spital în urma unui accident rutier care s-a produs, în această dimineață, pe DN 28 B, în localitatea Zăicești. În eveniment au fost implicate două autoturisme, în care se aflau, în total, șapte persoane. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 622 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 542 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 477 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 419 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 384 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 380 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 360 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 349 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 348 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|